Junimea si masoneria

Este binecunoscut faptul ca majoritatea junimistilor erau masoni. De altfel, gratie (si) apartenentei la loja ieseana „Steaua României“, care numara la un moment dat aproape 150 de „frati“ – conform unor documente fie publicate, fie inedite pâna la aparitia volumului „Marginalii junimiste“ de Liviu Papuc – in perioada sa de vârf, „Junimea“, prin unii membri, a detinut „frâiele puterii, atât la guvern, in parlament, cât si pe plan local“. Altfel spus, a avut „o dominatie pe toate planurile, care desigur ca a favorizat si inflorirea revistei «Convorbiri literare» si a miscarii culturale junimiste in ansamblu“.

A fost o implicare profitabila intr-o confrerie secreta care cuprindea in compozitia sa elita, mai bine zis toate elitele capitalei Moldovei, toate institutiile si organizatiile importante. De aici si influenta ei enorma, intr-o vreme când francmasoneria era de altfel o putere la nivel european si mondial. Se cunosc nume, date, grade, se stiu multe astazi despre loja masonica de la Iasi, desi in Arhiva Marelui Orient al Frantei, aflata la Biblioteca Nationala din Paris, cercetata in deceniile 8 si 9 ale secolului trecut de catre istoricul Dan Berindei, iar mai incoace de Mihai Sorin Radulescu, e de presupus ca sunt inca destule marturii nedezvaluite. Fapt este ca erau masoni – „mai multi medici si farmacisti, avocati, procurori si judecatori (inclusiv presedintele Tribunalului Iasi), fosti si viitori prefecti si primari, directori de banca si comercianti, consulul si cancelarul Consulatului francez din Iasi, cel mai bun croitor, casierul Bancii Moldovei, dentisti, directorul Biroului telegrafic, directorul Eforiei Sf. Spiridon, scriitori, librari si profesori (inclusiv rectorul Universitatii), un arhitect, ofiteri, proprietari, rentieri (…) Practic, aproape tot ce insemna ceva in Iasii timpului facea parte din loja sau avea rude apropiate si prieteni in aceasta“.
Inaugurata solemn la 21 august 1868, in prezenta plenipotentiarului Marelui Orient, negustorul francez stabilit in România Auguste Carence, intrata la putin timp in adormire, loja ieseana s-a redeschis la 14 mai 1875. Cu titlu anecdotic, in volumul „Marginalii junimiste“, Liviu Papuc remarca „prezenta insolita a lui Constantin Lazarache, servitor in casa si Templul lojii“, dar si a lui Julius Lewandovski – „tipograf si junimist, editorul «Bibliotecii Junimii» (oare la ce se refera?)“. Oricum, despre „Steaua României“ si masoneria junimista nu se stie (inca!) totul. Aceasta este cel putin impresia cu care ramâi dupa ce citesti documentata carte semnata de Liviu Papuc. Si daca avem in vedere caracterul secret al organizatiei, putem admite ca este si firesc sa fie asa si, cine stie, sa ramâna astfel pentru totdeauna.
Cum erau vazuti masonii de ceilalti junimisti care nu faceau parte din confrerie? – si ma refer aici la nume mari: Eminescu, Creanga, Slavici, Caragiale. Ne putem da seama citind o insemnare apartinând celui mai exigent nationalist si mai neinregimentabil dintre toti cei de la Junimea: Eminescu insusi. Ea mi se pare cu atât mai interesanta si mai relevanta cu cât figureaza intr-un manuscris din 1871 al poetului sub titlul „Nationalii si Cosmopolitii“ si se refera la o incriminare a lui Titu Maiorescu. Reprodusa din editia Toroutiu, insemnarea lui Eminescu este calificata de Liviu Papuc ca fiind de „mult bun simt“:
„S-a zis ca e francmason (Maiorescu – n. mea) si prin asta cosmopolit. De este, noi nu stim, dar posito ca este: nu este adevarat ca masonismul exclude nationalismul. Unii din cei mai influenti membri ai partidei rosii (care trece de eminamente-nationalista) au fost si sunt francmasoni“.
Cercetatorul iesean atrage atentia ca in studiul intitulat „Junimea-societate secreta“, Mihail Dimitrie Sturdza „forteaza nota si pune infiintarea Junimii tot pe seama ocultei masone“, dar raspunde cu un da hotarât la urmatoarea intrebare: „Rasarit-a «Steaua României» din discutiile unui cenaclu de oameni culti, interesati, printre alte curiozitati ale spiritului omenesc, de misterele ezoterismului?“ Totodata, Liviu Papuc subliniaza ca nu e vorba numai de atât. Mai important este ca „junimistii au vazut in francmasonerie, ca atâtia altii atunci si dupa, o modalitate de a facilita progresul si prosperitatea, de a-si impune ideile sociale si politice – care nu erau decât benefice pentru tara“. Desi secreta, Loja ieseana tinea portile deschise pentru cei ce doreau sa intre in ea, având un puternic caracter internationalist. De altfel, asa cum remarca Liviu Papuc, membrii ei proveneau din diverse tari europene: Franta, Elvetia, Germania, Italia, Cehia, Galitia, Polonia, Austria, Macedonia, Rusia, Grecia. Cei mai multi erau totusi boieri autohtoni. Nu existau bariere privind nu doar etnia, ci si apartenenta politica sau religia. Prezenta multor evrei, considerata in a doua parte a secolului al XIX-lea „o garantie de umanism si toleranta“, se explica desigur si prin aceea ca in chiar conducerea Marelui Orient al Frantei, sub obladuirea caruia se afla Loja de la Iasi, erau evrei. Printre ei, atât la vârful Marelui Orient, cât si in Loja de la Iasi, bancheri de aportul carora organizatia avea mare nevoie. Cert este, asa cum aprecia si Eminescu, ca „nu poate fi facuta nici o corelare intre apartenenta la francmasonerie si atitudinea nationala pentru ca atât junimistii, cât si liberalii (in frunte cu capeteniile lor) erau pe vremea aceea masoni“. De asemenea, reaminteste Liviu Papuc, apartenenta la francmasonerie „pe lânga ca era o moda printre tinerii progresisti (câti pasoptisti si unionisti au ramas in afara acesteia?), mai avea si meritul ca te putea propulsa in viata politica“.
In volumul „Marginalii junimiste“ sunt evocate si comentate documente inedite ajunse nu demult in patrimoniul Muzeului Literaturii Române din Iasi, ca donatii ale Doamnei Irina Fotiade, urmasa a familiei Negruzzi. Unul dintre acestea este copia „Listei Membrilor din 1866 – fondatorii“, unde sunt mentionate la fiecare: data si locul nasterii, precum si alte informatii. Din pacate, ceea ce releva, prin comparatie, aceasta lista, sunt multele inadverdente din tabelele si din alte acte existente in arhiva de la Paris. S-ar putea face oarecare lumina prin confruntarea documentelor, dar mai ales prin cercetarea diplomelor membrilor. Dar, „oare câte diplome mai exista? Si pe unde mai sunt risipite?“ – se intreaba Liviu Papuc. Un alt document foarte important, provenit din arhiva Irinei Fotiade si aflat la Muzeul Literaturii Române din Iasi, este diploma de Maestru a lui Jacob Negruzzi, conferita de Marele Orient al Frantei, la 3 noiembrie 1867, si semnata de mai multi demnitari francezi si români. Cu toate acestea, concluzia eminentului cercetator iesean este una deopotriva realista si incitanta: „Numeroase si adânci sunt golurile de informatie in ceea ce priveste loja masonica junimista, dar, in afara unor intâmplatoare descoperiri, numai printr-un studiu aprofundat si de durata in arhivele franceze se poate implini imaginea unui fenomen complex si extrem de interesant“.
De retinut, oricum, aceasta caracterizare a lui Mihail Dimitrie Sturdza (in lucrarea deja citata, „Junimea-societate secreta“, aparuta la Paris in 1973): „Grupare de opozitie politica, ascunsa sub aparentele masonice ale unui cerc cultural, «Steaua României» fusese conceputa de catre marii boieri din Iasi ca un cenaclu mai mult sau mai putin secret, destinat convorbirilor politice cu somitatile locale ale burgheziei bogate, cu intelectualii de vaza si cu câtiva functionari atrasi de perspectiva frecventarii unui cerc din care altfel ar fi ramas exclusi“.
Apropo de boieri, de convorbirile lor politice si culturale, adica de cultura dialogului (Grigore Sturdza, conservator extrem, care ii ataca in presa cu o duritate maxima pe conservatorii junimisti, se intâlnea si se intretinea amical cu acestia la sedintele Lojii!), nu vi se pare plina de intelesuri o replica pe care i-o da P.P. Carp lui N.D. Cocea in 1913, când marele ziarist il viziteaza la mosia sa pentru reportajul intitulat „La Tibanesti“, publicat in „Adevarul“ din 2 iunie al acelui an? „Sa stii – ii spune reporterului ilustrul sau interlocutor –, la Tibanesti nu exista interviuri. Aici nu sunt decât convorbiri“.
Dintre toate convorbirile junimistilor – masoni si nemasoni – au ramas sa infrunte timpul mai ales „Convorbiri Literare“, revista care da seama de procesul de modernizare a unei culturi, legitimându-i vocatia eminamente europeana. Revista, remarca E. Lovinescu, cu a carei colectie, in brate, Iacob Negruzzi – cel mai longeviv junimist (a trait 90 de ani) – a fost primit in Academia Româna.