Istoria azi

Istoria isi are rostul ei formativ si explicativ pentru fiecare om. In afara ei, omul pluteste in necunoastere si incertitudine. Astazi mai mult ca oricând, intr-un extraordinar proces de mutatii prin care trece omenirea, ea este necesara ca un reazem pentru fiecare, lamurindu-i locul pe care il detine in scara evolutiei umanitatii si in devenirea ei.

In scoala, istoria este marginalizata, numarul de ore a tot fost redus si s-a ajuns uneori chiar si la eliminarea ei. Programa si implicit manualele, care sunt dependente de ea, nu au tinut pasul reducerii, ceea ce a dus la grave consecinte; ele nu reflecta in noile forme un intreg echilibrat si armonios. Dintr-o materie care placea, creând pentru tânar o lume a „basmului“ si atragându-l, s-a ajuns la o redare arida si incâlcita, neplacuta si „incarcata“. Politizitarea, care nici ea n-a lipsit, a contribuit in plus la coborârea stachetei! Istoria a devenit o materie antipatica, greoaie si deseori  „altceva“.

Este vorba de o situatie generalizata. In tarile cele mai inaintate a avut si are loc acest proces de marginalizare a istoriei. Trebuie insa sa remarcam ca acele tari sunt tari in care lucrurile s-au asezat si unde necesitatea acuta a studiului istoriei se resimte intr-o masura mai mica. Dar pretutindeni lipsa istoriei duce la consecinte nefiresti, incepând de la modul de comportament al diriguitorilor, al oamenilor politici, pentru ca le ingusteaza orizontul, pâna la existenta cotidiana a oamenilor simpli, caci le afecteaza capacitatea de comprehensiune si le slabeste motivatiile.
Consecintele grave n-au intârziat. Le simtim mai ales la noi. Neinvatarea stiintei trecutului, necunoasterea s-au instalat si tind sa se generalizeze. Sondajele efectuate nu fac decât sa o confirme. Ne aflam in fata unei situatii deznadajduite. Cei intrebati, mai ales cei sub patruzeci de ani, nu sunt capabili, in majoritate, sa raspunda corect la intrebari elementare legate de istoria nationala, de procesul de devenire al României. Istoria tarii lor apare la foarte multi ca un amalgam confuz, o baza de date dereglata! Puncte de repere in constituirea si dezvoltarea României, cum ar fi 24 ianuarie si 9 si 10 mai, au ajuns sa reprezinte necunoscute pentru destui.
Este o situatie inacceptabila, care, din pacate, fiinteaza si se extinde. Judecati dogmatice si partinice din epoca de dictatura tind sa se perpetueze sau, mai grav, lor li se alatura si altele, imbâcsind mintile si creând confuzie. Sunt date sentinte, judecati absolute, fara a se tine seama de faptul ca istoria este o stiinta ce trebuie intemeiata pe izvoare si nu pe opinii „definitive“. Ea trebuie sa reflecte nu interese, mai ales partizane, ci sa expuna un bilant de cunostinte, obiectiv si fara a cauta ca acesta sa foloseasca unei „teze“ sau alteia. Este cert ca adevarul absolut este doar un ideal, uneori foarte greu de atins, fie si partial, datorita necunoasterii intreg ansamblului de izvoare. Dar cel relativ, la care putem ajunge, nu trebuie supus manipularilor si mistificarilor. Tot atât de nocive, ipocrite si antidemocratice se dovedesc si incercarea de respingere a unor adevaruri in numele asa-zisei „corectitudini“ si, cu atât mai mult, supunerea trecutului unor judecati-stas, imuabile, intarite pe cale de decret!

In drumul dificil prin care a trecut si trece scoala româneasca trebuie neaparat gasite remedii cât mai grabnice. De doua decenii, toate fortele politice vorbesc despre necesitatea aducerii invatamântului pe o linie reala de plutire, dar reformele s-au dovedit incomplete sau de-a dreptul nocive. Departarea de o evolutie care a avut ca temei modernizant legea instructiunii publice din 1864 a lui Cuza si Kogalniceanu, ignorarea radacinilor „bune“ si goana dupa modele din afara, deseori nepotrivite situatiei noastre, au fost departe de a aduce ordine si echilibru. Nici ultimul proiect de lege, care urmeaza a fi adoptat de Parlament, nu este satisfacator. Elaborarea sa, mai ales „politica“, intr-o problema de existenta a natiei, nu ne poate satisface. De progresul real al procesului de invatamânt depinde intreg viitorul natiei, iar daca nu se va gasi calea pentru reintegrarea istoriei la locul si in felul care se cuvine, natia noastra nu va mai fi decât o populatie fara cârma, fara idealuri, fara capacitate de daruire si sacrificii!