Inventarea tenisului (8)

Renasterea aduce cu sine o constiinta mai clara a conditiei „tehnologice“ a jocului cu palma – sau, daca preferati un plus de precizie, le jeu de paume. De la manusa, batac si tamburin, dupa cum just subliniaza în splendida sa carte Jean-Christophe Piffaut, francezii descopera, nu fara o secreta voluptate, gustul pentru noi materiale de origine organica. Acestea sînt apte sa slefuiasca senzatiile si sa pregateasca senzorialitatea patimasilor jucatori pentru experiente noi, inedite si insolite. Fireste, nici ideea de performanta nu e lasata în paragina, caci a disputa mai bine, mai puternic, mai în control si mai rapid înseamna, nu-i asa, o sansa în plus pentru cîstigarea partidei, a notorietatii si a inimii preafrumoaselor doamne din public…
Oricum, fapt este ca în Hexagon se „nasc“ corzile din mat de berbec. Elasticitatea si rezistenta lor superioara determina ca precizia loviturii sa sporeasca, viteza de zbor a mingii sa capete noi dimensiuni, iar efectelor ce pot fi imprimate bolidului elastic primesc note neverosimile pîna atunci. O noua placere apare, ea fiind legata de gama surprinzatoare de senzatii, perceptii si reprezentari pe care le încearca practicantii acestui sport aristocratic si plebeu deopotriva.
Racheta – caci e neîndoielnic ca putem vorbi deja de o racheta tale quale – îsi conformeaza forma în functie de rebound-ul slab al mingii folosite în jeu de paume. Ea are un sweetspot amplu, tocmai bun pentru ca bolidul elastic (dar nu înca foarte elastic!) sa fie „prins“ cît mai rapid, înainte ca bolta sau curba sa cinetica sa-l „îngroape“ definitiv pe suprafata de disputa. Orientarea suprafetei de lovire este asemanatoare cu cea pe care o are percutor tipic jocului de golf. Ea „tine apa“, iar curbura ei permite si o „agatare“ a mingii, o „îmingere“ si o „directionare“ care astazi, în tenis, ar fi fara doar si poate judecata drept „minge condusa“, adica o greseala tehnica demna a fi penalizata cu pierderea punctului. Ca lucrurile sînt luate foarte în serios o demonstreaza si faptul ca în celebra „Enciclopedie“ exista o plansa si un articol ce analizeaza în detaliu modalitatile tehnologice de producere ale rachetelor din jocul cu palma (care tot joc cu palma se numeste, în ciuda aparitiei impozante a rachetei).
Daca traversam Mîneca si facem si un salt cronologic substantial, cumva catre mijlocul epocii victoriene, îl vom întîlni pe maiorul Walter Clopton Wingfield, considerat pe buna dreptate „parintele tenisului modern“. Acesta, galez de origine, publica în 1873 „The Book of the Game“ si peste un an „The Major’s Game of Lawn Tennis“ în care descrie cu lux de amanunte si cu o precizie uimitoare regulile, împrejurarile, echipamentele si specificul jocului pe care noi îl numim astazi tenis, dar pe care el îl boteza, cu o expresie elina, Sphairistikè sau, mai pe româneste, „arta de a juca mingea“.
Ei bine, acest Wingfield avea opinii si cu privire la modul în care trebuie sa arate racheta de lawn tennis. Desi e surprinzator, racheta din „noul“ sport britanic (altfel, vechi joc frantuzesc) seamana suparator de mult cu racheta din jeu de paume. Un singur aspect novator si modernist: suprafata de lovire este de-acum situata pe axul mînerului, la fel ca în zilele noastre. Construite initial din lemn laminat incluzînd mai multe esente stratificate si lipite prin presare cu clei special, rachetele sportului alb cunosc o adevarata revolutie în preajma lui 1910, cînd se foloseste pentru prima oara metalul în compozitia lor, alaturi de lemn.
Ea nu este împinsa pîna la ultimele consecinte si este nevoie de geniul de întreprinzator al lui René Lacoste si de rabdarea fanilor si jucatorilor pentru ca abia în 1961 sa fie folosite în fabricarea rachetelor metalele compozite, „importate“ din industria aeronautica. Asta, doar la nivel teoretic si experimental, caci „Crocodilul“ a avut viziunea si a scos imediat un brevet pe aceasta tema sensibila ce priveste jurisprudenta copyright-ului. Pîna la producerea în serie si adoptarea de catre tenismani a acestui model de racheta se va mai scurge un deceniu.
Primul mare campion ce foloseste o racheta exclusiv metalica este iancheul Jimmy Connors. De fapt, Jimbo juca cu o racheta din aluminiu produsa de firma Wilson. Care cumparase brevetul de la Lacoste. Aceasta racheta ciudata la începutul anilor 1970 a fost numita T2000. Atît cît priveste substanta din care sînt facute rachetele.
Între 1900 si 1961 formele rachetelor variaza în fel si chip, ele fiind octogonale, rotunde, cu doua pîna la trei corpuri, cu racordaj diagonal etc. Imaginatia tenismanilor si a constructorilor nu are limite în domeniu…