Inventarea tenisului (65)

Despre rivalitatea dintre McEnroe si Borg se pot spune foarte multe. Daca dorim sa esentializam, atunci e suficient sa spunem raspicat: finalele de simplu de la Wimbledon, editia 1980 si 1981. În acele partide s-a revelat întreg geniul celor doi supercampioni ai anilor 1970-1980. Mai ales primul meci merita sa figureze oricând în topul celor mai spectaculoase si dramatice partide de tenis din istorie, alaturi de alt „clasic“, finala din 2008 de la Wimbledon, consumata între Nadal si Federer.
În 1980 suedezul venea dupa o suita de patru titluri cucerite pe iarba londoneza. Sa ne amintim: 1976, victorie la Nastase; 1977 si 1978, victorii la Connors; 1979, victorie la Tanner. Borg era primul tenismen al lumii, întrerupând monopolul lui Jimbo Connors. În 1980, el triumfase si la Roland Garros, pentru a cincea oara în cariera, dorind sa faca eventul în continuare. Doar ca în fata lui statea formidabilul newcomer din New York, John McEnroe, al carui tenis era perfect adaptat rigorilor suprafetei verzi, gazonul. Fireste, asta nu însemna nimic, pentru ca toti gazetarii de prestigiu, de la Tignor la Elian, spusesera ca Borg nu va câstiga niciodata la Londra cu serviciul si voleul pe care le are. Evident, toti se înselasera. De ce ar fi fost altfel si în 1980? E-adevarat, americanul câstigase US Openul cu un an în urma, dar în conditiile în care Björn fusese eliminat înca din sferturi de Roscoe Tanner. Johnny avea victorii la suedez în 1978, indoor, la Stockholm, chiar în fieful lui Borg, dar mai ales în finala WCT de la Dallas, în 1979, tot în sala. Dar acum se juca pe gazon, în templul tenisului, acolo unde elevul lui Bergelin se simtea mai acasa decât în Suedia – si nu e o simpla figura de stil!
Este adevarat ca o parte a publicului, mai ales cel tânar si de sex masculin, se cam saturase sa-l tot vada pe suedez câstigând. În 1980 era de vazut în tribuna arenei centrale de la Wimbledon un banner micut pe care statea scris: „McEnroe for President!“. Formula, dincolo de enormitatea ei, spunea multe despre starea de spirit a unei bune parti a publicului londonez. Ce-i drept, publicul mai vârstnic si mai ales cel feminin juvenil îl avea ca favorit incontestabil pe Borg.
Meciul a început ca o furtuna. În primul set campionul en titre nu s-a întâlnit de prea multe ori cu mingea: 6 la 1 pentru iancheu. Jocul de atac, bazat pe schema câstigatoare serviciu-voleu, i-a adus atunci multe puncte spectaculoase lui McEnroe. Totul parea sa fie o formalitate pentru pustiul din Queen’s. Mansa a doua începe bine pentru John, însa „ghetarul“ pornise sa se rostogoleasca. Încet dar sigur, vikingul pune stapânire pe partida, serveste mai bine, îl paseaza cu mai multa siguranta pe agresivul american, Borg returneaza mult mai precis si iata-l pe detinatorul trofeului câstigând urmatoarele doua seturi cu scorul de 7-5 6-3. În setul al patrulea, când lucrurile pareau a se fi asezat definitiv pe un fagas previzibil, în acord cu filmul ultimelor patru finale, ceva se schimba în atitudinea, pâna atunci destul de defetista a lui Johnny. El îl surprinde cu câteva passing shot-uri la milimetru pe suedez, devenit mult mai ofensiv, serviciul îi reînvie, iar voleul sau de dreapta face ravagii. McEnroe face rebreak si împinge setul în tie-break.
Din acel moment istoria înregistreaza o alta evolutie. Intram practic în alta era. Homer ar fi putut fi invidios pe dramatismul si lipsa de previzibilitate a înclestarii. Oricum, atunci s-a înregistrat cel mai lung tie-break din istoria finalelor, deja seculara, a Wimbledonului. A câstigat McEnroe cu 18 la 16, dupa o jumatate de ora de joc, restabilind egalitatea si ducând meciul în decisiv. Tenisul celor doi a fost de o frumusete rara. Adevarati eroi tragici, John si Björn au evoluat ca-n transa, riscând totul si nefacând nici un calcul. A fost un duel de tipul „care pe care“, în care cel mai îndraznet si mai lucid s-a dovedit a fi, surprinzator, pustiul american.
În setul al cincilea, McEnroe, cu adrenalina la maximum, ia repede avantaj, conducînd cu 2 la zero. Borg disparuse, era bulversat, nevenindu-i sa creada cum ratase ocazia de a obtine victoria în patru seturi. Johnny era pe cai mari, simtea ca trofeul e foarte aproape de el. Însa Borg nu-si spusese ultimul cuvînt. S-a trezit ca din pumni si, cu acea stapînire de sine ce-l facuse celebru, a revenit în meci mai proaspat si mai energic decît la începutul partidei. McEnroe nu mai întelegea nimic, i se parea neverosmil ca asista la un astfel de meci. De altfel, John a si declarat dupa partida ca nu întelege cum a fost posibil ca adversarul sa fie atît de proaspat la final, cînd el simtea ca abia mai calca de epuizare. Impunîndu-se cu 8 la 6 în setul decisiv, Borg cîstiga pentru a cincea oara consecutiv la Wimbledon.
În timp ce John McEnroe îsi tinea capul între mîini, complet devastat, campionul a îngenunchiat scurt si a privit cu intensitate spre cer. Zeii îl iubeau în continuare…