Inventarea tenisului (58)

John McEnroe a irupt pur si simplu în tenisul profesionist. Foarte bun junior, dar nu primul în lume, el a traversat în 1977 oceanul, trimis de Federatia Americana de Tenis sa ia parte la turneele de Mare Slem europene. Pentru asta, John primise „exorbitanta” suma de cinci sute de dolari. În mod evident, junele din Queen’s avea o problema, una care se dovedea a fi insurmontabila. Competitia juniorilor începea, atât la Roland Garros, cât si la Wimbledon, abia în a doua saptamâna a turneului, iar hotelul oficial, cel în care stateau tenismenii, era prea scump în raport cu ceea ce-si putea permite pustiul roscovan.
Tupeist sau poate doar disperat, McEnroe se înscrie si pe tabloul calificarilor la seniori, dar fara sa spere prea mult. În fond, cel putin la Paris, suprafata de joc nu-i convine, zgura europeana fiind prea lenta pentru stilul lui agresiv, incorporabil în clasica schema serviciu-voleu. Românca Luciana Romanov îl ajuta, recomandându-i un hotel dintre cele mai ieftine, undeva, pe la periferia Parisului. Johnny nu are însa ceas desteptator. Or, el este incapabil sa se trezeasca dimineata fara un asemenea „instrument” ajutator! Receptionera nici nu-l baga în seama („La pretul asta mai vrei si trezire?”), asa ca bietul american nu doarme o noapte întreaga pentru a fi sigur ca se poate înfiinta la ora cuvenita la Porte d’Auteuil. Si totusi, newyorkezul se califica pe tabloul principal, rezolvând, macar temporar, chestiunea financiara, caci „fericitii” de pe main draw primesc cazare gratuita si, în plus, se aleg cu o diurna frumusica.
Spre mirarea tuturor, dar îndeosebi a sa, Big John trece trei tururi la seniori, urmând a-si disputa un loc în sferturi de finala contra australianului Phil Dent, tatal viitorul profesionist de astazi, Taylor Dent. Meciul e foarte dur, se joaca cinci seturi, iar experienta mai mare a „cangurului” îsi spune în cele din urma cuvântul. A existat si un moment „particular” în economia partidei, caci Mac a contestat o decizie a tusierului (si a facut-o civilizat, vor mai trece doi-trei ani pâna când americanul va deveni la bête noir a circuitului ATP!), asteptând apoi ajutorul adversarului. Natural, acesta nu a venit, dar dupa meci Phil i-a spus pustiului crescut la Port Washington sa nu mai astepte niciodata sprijinul celui de dincolo de fileu. A spus-o pe un ton amical, iar acest sfat îl va ajuta imens pe iancheu.
La Roland Garros Johnny o întâlneste pe una dintre prietenele si colegele sale de la Academia de tenis patronata de Tony Palafox si Harry Hopman, Mary Carillo. Atât de singuri si de ai nimanui se simt cei doi juniori, încât se aliaza si decid sa participe la proba de dublu-mixt a seniorilor. Zis si facut. Pâna în finala nu se mai opresc Mary si John, iar cupa le revine pe un stadion aproape gol, caci concomitent cu finala lor se desfasura si cea de simplu baieti. McEnroe si-a jurat atunci sa nu mai joace niciodata pe o arena vida, iar visul i s-a îndeplinit întocmai, caci si astazi, în circuitul veteranilor, el face sala plina, cu ghiseele închise…