Referindu-se la eroul romanului lui Marin Preda si totodata al filmului pe care l-a realizat, regizorul Constantin Vaeni, intr-un interviu acordat revistei „Flacara“ in 1982 (nr. 45, 12 noiembrie), il descria drept „un erou impecabil de frumos si de complex totodata“, ajungând „in conflict cu lumea pe care o construieste si pentru care nu ezita sa se sacrifice… care este mai al timpului de astazi decât insasi lumea pe care o faureste, e actual fara a fi conjunctural. El refuza in orice clipa falsul, mistificarea, delatiunea“.
Eroii muncii si utopia socialista
Un caz particular in galeria de eroi ai muncii in filmele de actualitate ale perioadei socialiste este reprezentat de personajul Calin Surupaceanu (interpretat de Serban Ionescu) din filmul „Imposibila iubire“ (dupa romanul „Intrusul“ de Marin Preda), in regia lui Constantin Vaeni (1984). Este probabil singura ipostaza cinematografica manifesta de deconstructie a mitului eroului muncii in socialism. Filmul pune in discutie tipul eroului in epoca – falsul erou, mai exact. Naratiunea filmica este construita in jurul biografiei individuale a unui tânar constructor care pune bazele unei constructii industriale, ale unui oras nou.
Personajul Surupaceanu bate primul tarus in santier, reprezinta emblema umana in locul in care se va construi un mare combinat. El va suferi peste ani un accident care ii va degrada considerabil capacitatea de munca fizica, ajungând paznic de biciclete. Ideea care se desprinde din constructia biografica a personajului este ca in socialism nu este nevoie decât de eroi teferi, frumosi, impliniti, iar in fata unui moment dramatic, acestia sunt abandonati de societate, statutul lor social se pulverizeaza. Societatea nu valorizeaza individul decât in ipostaza de om al muncii, in deplinatatea capacitatilor sale fizice, care ii permit sa desfasoare cea mai importanta actiune a omului „nou“ in ideologia comunista, si anume munca, mai mult decât atât, nu orice fel de munca, ci munca productiva. Accidentul suferit de personaj duce la decaderea eroului, este un erou uitat, putina lume isi mai aminteste ca el a fost un entuziast, omul care a declansat o constructie si, odata cu aceasta constructie, o lume, constructia combinatului atragând dupa sine constructia unui oras nou.
Filmul problematizeaza conditia eroului muncii in socialism. Destinul dramatic al personajului ofera o cheie de intelegere a unei structuri de semnificatie latente care include raportul dintre om si munca, pe de o parte, si raportul dintre individ si societate, pe de alta parte. Orasul nou construit, cadru material al urbanizarii socialiste, se plaseaza intr-un raport cel putin problematic cu elementul uman. Individul, si nu oricum, ci individul prin munca sa are doar o valoare instrumentala pentru edificarea conditiilor materiale ale modernizarii socialiste. In perspectiva raportului conceptual marxist intre „conditiile materiale ale existentei“ si „constiinta sociala“, constructia ideatica a filmului propune o inversare a acestui raport, in sensul in care constiinta individului (transpusa concret in forma entuziasmului, a increderii etc.) genereaza morfologia fizica sau conditia materiala transpusa la rândul ei intr-o constructie noua, intr-un oras nou. Orasul nou/industrial ca emblema a modernizarii socialiste si ca simbol al „conditiilor materiale ale existentei“ anihileaza individualitatea, insusi elementul uman care l-a creat.
Un oras ostil individului si un erou ostracizat
Functia personajului principal este aceea de a construi prin antiteza imaginea unui cadru material (oras) ostil, intelegând prin orasul „nou“ o forma deopotriva materiala si simbolica a ideologiei, a proiectului (urban) socialist. Raportul individului cu lumea urbana pe care o instituie (la propriu) este prezentata intr-o prima faza – situatia initiala – ca o stare „normala si buna“, definita prin tipicitatea situatiilor in raport cu un model preexistent in instrumentarul situational cinematografic al actualitatii si prin caracterul pozitiv al raportarii individului la contextul social in care este plasat si pus sa actioneze, in timp ce etapa finala a constructiei biografice in film ne propune o stare de degradare identitara (identificabila prin gradul scazut de recunoastere si prestigiu sociale) generata ca urmare a redefinirii statutului socio-ocupational al individului.
Caracterul relatiei dintre subiect (eroul) si obiect (orasul/lumea urbana construita) este unul regresiv, in sensul in care avem de-a face cu o trecere la un stadiu anterior al relatiei cu obiectul, cu lumea urbana a orasului nou la a carei edificare personajul a contribuit in mod esential. Subiectul trece de la ipostaza de actant (caracterul activ) la ipostaza de spectator (caracterul pasiv) ca urmare a unei determinari exterioare, a unui mod preexistent de valorizare sociala a rolului pe care individualitatea il detine pe scena vietii sociale. Eroul se defineste nu prin statutul sau social, ci prin sfera de actiune, adica prin functiile pe care le indeplineste in cadre predefinite ale modului de viata.
Valorizarea individului este în functie de categoria de activitate de munca pe care o desfasoara. Plasarea in sfera activitatilor de munca productiva este asociata cu parcursul pozitiv in sensul constructiei identitare a eroului muncii, in timp ce dislocarea personajului din spatiul sferei de munca activa (productiva) conduce la regresul social al individului si la plasarea biografiei individuale nu in interiorul sistemului social din care face parte, ci in afara lui.
Prin ce se detaseaza acest personaj particular in filmografia de actualitate a epocii? Printr-un caracter atipic si de data aceasta atipic nu pentru ca nu este „pozitiv“, asa cum erau personajele incluse in galeria descrisa mai sus, ci pentru ca el indeplineste o functie inedita. Aceea de a oferi prin propriul parcurs biografic o contra-analiza a societatii in care traieste. Ineditul este determinat nu in raport cu realitatea, ci in raport cu un model preexistent al unor categorii de personaje – adica personajul „tipic“ al eroului „pozitiv“ al muncii, pe de o parte, dar care se afla si intr-un raport „pozitiv“ cu societatea din care face parte, pe de alta parte. Acesta constituie tiparul general admis care este abandonat in favoarea unei matrice noi pe baza careia nu doar se reflecta, dar se problematizeaza raportul individului cu viata muncii, pe de o parte, raportul cu sistemul care valideaza ideologic o anumita viata a muncii, pe de alta parte.
Diferenta consta in aceea ca, spre deosebire de functia general admisa a acestei categorii de personaje (omul muncii in socialism), aceea de pozitivare a raporturilor individ-munca, individ-societate, redefinirea legaturii dintre elementele acestor raporturi se opereaza in termeni de disjunctie, intr-o perspectiva evaluativa critica, anume contestând „tipicul“, atât in ceea ce priveste clasa subiect (eroul), cât si in ceea ce priveste clasa imprejurari (situatiile de viata/contextul social in care este plasat eroul). Aceasta disjunctie operata la nivelul celor doua clase ne ofera prin extensie imaginea relatiei dintre subiect (erou/individ) si obiect (orasul/“constructia socialista“) ca fiind una fundamental ratata.
Deconstruirea unui model
Functia majora pe care o indeplineste filmul prin intermediul trasarii unei biografii „inedite“ a personajului principal care conduce firul narativ filmic este aceea de deconstructie a unui model, adica a unei forme fixe de reprezentare in imaginarul cinematografic a raportului individului cu munca, in particular, si cu un anume tip de societate (socialista) in general, forma care exprima o opinie comuna, in sensul de opinie validata in viziune ideologica. Parcursul biografic al protagonistului se identifica parcursului „biografic“ al insusi proiectului socialist de urbanizare. Personajul filmului ajunge in cele din urma un individ fara identitate, in sensul in care el „a murit“ pentru lumea pe care a creat-o, la fel cum orasul pe care l-a cladit ramâne in fond un loc fara identitate, in afara oamenilor, fiind sugestiv in acest sens si un detaliu important la nivel de scenariu, si anume ca orasul nou construit nu are nume.
Semnificatia parcursului biografic al personajului urban configureaza un spatiu mai vast de reflectie asupra relatiei dintre individ si timpul istoric, cu conotatii ontologice circumscrise unei perspective explicative istoriste sau marxiste: individul exista, este doar in masura in care se construieste pe sine, si nu oricum, ci doar in „sânul istoriei“.
Autor: ROXANA CUCIUMEANUApărut în nr. 449