Internet si comunism. Daca Revolutia nu ar fi izbutit

Va propun urmatorul scenariu: Revolutia din decembrie 1989 a fost un esec si România nu a iesit inca din Iepoca de Aur. Cozile sunt din ce in ce mai lungi, programul la televizor s-a redus la o jumatate de ora pe zi, dedicata integral iubitului conducator, magazinele sunt din ce in ce mai goale, apa calda curge o data pe luna si lampa cu gaz e principalul mijloc de iluminat si de incalzit. Insa, intre timp, in lumea occidentala au mai trecut 20 de ani, iar cetatenii sai au acces la o inventie minunata, ce-i pune instantaneu in legatura cu orice colt al planetei civilizate: Internetul.

S-ar fi putut conecta la Internet cetatenii României, in anul de gratie 2009, din mijlocul lagarului comunist? Cel mai probabil, nu. Si asta pentru ca Internetul inseamna acces la un flux de informatii greu de cenzurat si, mai mult, posibilitatea ca orice individ sa-si exprime public parerile, sa fie, prin intermediul blogurilor, al forumurilor, al retelelor de socializare si al mesajelor-text, un formator de opinie. Este ceva ce un regim comunist detinator al ziarului unic, postului de televiziune unic, radioului unic cu greu ar putea tolera. Pentru a vedea insa cum ar reactiona un regim comunist fata cu Internetul nu trebuie sa intram pe terenul speculatiilor. Este suficient sa privim spre cele trei state depe mapamond care inca nu au scapat din acest experiment nefast: Coreea de Nord, Cuba si China.
Cea mai rea situatie este, fara indoiala, cea din Coreea de Nord. Regimul de la Phenian a decis sa pretinda ca Internetul nu exista, prin urmare a luat toate masurile astfel incât cei 24 de milioane de cetateni ai tarii sa nu se poata conecta in vreun fel la reteaua globala. Nu a trebuit sa faca, in acest scop, vreun efort deosebit, intr-o tara ce a reusit sa se izoleze complet de restul lumii. Coreea de Nord e renumita pentru masurile abuzive extreme contra cetatenilor sai si pentru izolarea in care sunt tinuti acestia: cetatenii de rând nu pot avea posturi de telefonie fixa, iar telefoanele mobile sunt interzise prin lege, din anul 2002. In toata tara existau, la inceputul anilor ’90, doar 200.000 de televizoare si, in prezent, in Phenian e deschis un singur Internet Café, pentru turistii straini. Nord-coreenii de rând nu au acces la el si modemuri pentru Internet sunt imposibil de procurat, chiar si la negru. Doar o mica parte a elitei din fruntea partidului comunist are acces la Internet, printr-o conexiune cu China, iar liderului ales pe viata, Kim Jong-il, ii place se pare foarte mult sa navigheze pe site-urile sud-coreene.
Restrictii severe in privinta accesului la Internet sunt aplicate si in Cuba; doar angajatii guvernamentali si cercetatorii se pot conecta la Internet, si numai la siteurile interne. O perioada, cetatenii tarii au ocolit restrictiile, folosind Internet Cafe-urile din hotelurile pentru straini, insa dupa ce câtiva bloggeri au profitat de aceasta fereastra si au criticat, deschis, regimul comunist. accesul la Internet prin hoteluri a fost interzis. Preturile la aceste servicii sunt, oricum, prohibitive; o ora de navigare pe net costa 10 dolari la un hotel, in conditiile in care salariul mediu al unui cubanez este de 20 de dolari pe luna.
In sfârsit, in China Internetul este accesibil cetatenilor obisnuiti la scara larga, insa guvernul comunist aplica o cenzura partiala a retelei. Site-uri precum BBC News, The New York Times, Voice of America sau chiar Wikipedia in limba chineza sunt in general blocate, devenind din când in când accesibile, pentru perioade scurte. Cuvinte-cheie care fac referire la subiecte tabu, precum protestele din Piata Tiananmen sau libertatea de expresie, sunt interzise. Companiile occidentale Yahoo si Google au fost deseori acuzate de a fi colaborat cu regimul comunist, pentru a implementa aceste interdictii. China are, la ora actuala, cel mai mare numar de utilizatori de Internet din lume, 338 de milioane, cu o crestere de 800.000 de noi utilizatori pe saptamâna. De asemenea, China este, conform Amnesty International, tara cu cel mai mare numar de bloggeri si jurnalisti din lume inchisi, in momentul de fata, din motive politice. Politia Internetului are peste 30.000 de angajati, iar sistemul de control e unul extrem de complex, mergând pâna la a monitoriza si controla activitatea in retea a fiecarui individ in parte.
Internetul e, asadar, o fereastra catre lume mai periculoasa, pentru regimurile totalitare, decât oricare alta forma de media. Efortul pentru a controla Internetul e unul imens, deoarece in reteaua globala nu exista o singura sursa emitenta – fiecare utilizator poate fi un formator de opinie si un releu de informatie. Pentru a ramâne in joc, in epoca Internetului, un regim totalitar trebuie, asadar, fie sa se izoleze complet de lume, fie sa investeasca o suma imensa pentru un sistem de control eficient. Sistemul chinezesc de control al Internetului a costat, se pare, conform surselor chineze, peste un miliard de dolari. Nu e greu sa ne imaginam spre care dintre cele doua modele s-ar fi indreptat România comunista saraca, de la sfârsitul anilor ’80.