Îngrijorarile omenirii

Cu câteva zile în urma, am stat de vorba despre marile provocari ale secolului XXI cu un profesor norvegian de la Universitatea Harvard. Traim doar într-o lume globala, în care circulatia oamenilor a dobândit o dimensiune nemaiîntâlnita! Nici distantele nu mai au o însemnatate primordiala. Avioanele brazdeaza astazi cerul lumii ca bicicletele drumurile olandeze. Aerodromul nostru de la Otopeni s-a aliniat si el spatiului continental, în care am intrat cu o jumatate de deceniu în urma. Înfatisarea sa a dobândit fara îndoiala un aspect „european“, de data aceasta în întelesul cel mai bun al cuvântului! Totul se schimba sub ochii nostri, dar nu este vorba de o schimbare evolutiva, naturala si în doze imperceptibile, ci asistam la un spectacol extraordinar, plin de neasteptate surprize.
Dar cârma nu ne mai apartine decât într-o mica masura! Oamenii sunt inegali, de la meridian la meridian, traiesc în conditii diferite, numitorul comun fizic nu corespunde si celui spiritual. Diferentele nu sunt doar între diferitele categorii de state, ci si înauntrul fiecaruia, în categoriile sociale, în starea materiala. Ordinea existenta în natura nu se aplica oamenilor. Chiar si selectia naturala, de multe ori cruda, dar urmând o motivatie „legica“, apare deseori „incorect“ aplicata la oameni. Procesele naturale, uimitoare în desfasurarea si evolutia lor, nu se reflecta în ceea ce are loc în societatile umane, unde jocul este cu mult mai complicat si mai neasteptat, din cauza faptului ca oamenii sunt fiinte care nu sunt supuse decât partial unei ordini naturale.
Timp de milenii a avut loc o dezvoltare a umanitatii pe o scara în general ascendenta, dar, din ultimul secol, evolutia ei s-a desfasurat pe coordonate noi, uneori surprinzatoare. Nu mai stim unde mergem si unde vom ajunge! Cel mai îngrijorator este destinul omului, primejdia ca el însusi sa se transforme într-o masina vie, într-un robot, care sa abandoneze propria judecata, înscriindu-si existenta într-o legitate legata mai mult de mecanismele tehnologice si sociale inventate chiar de el decât de fiinta sa. Aparenta simplificare a existentei printr-o scriere prescurtata si specifica lumii virtuale, prin „telegrafia eliptica“ a mesajelor, recurgerea la sprijinul masinii chiar pentru socotelile cele mai simple nu sunt, într-o prima instanta, decât manifestari de „comoditate“, dar care, din pacate, duc la scaderea nivelului intelectual, la întreruperea propriei ascensiuni!
Umanitatea este supusa unor provocari de o importanta capitala. Planeta a fost din fericire ferita, la scara globala, de noi razboaie distrugatoare. Teribila forta atomica exercita înca functia de frâna si sa nadajduim ca n-o va pierde. De asemenea, cu toate neputintele si imperfectiunile lor, stiintele medicale au contribuit decisiv la înlaturarea primejdiei epidemiilor, la treptata crestere, desi inegala, a mediei de viata a oamenilor. De la an la an, cresterea populatiei globului este evidenta si atinge un ritm pe care nu l-a mai avut, desi, din nou, cu o repartitie planetara inegala, cu diferente marcante. Problema unei reglementari a înmultirii oamenilor la proportii mondiale ramâne deschisa, stârneste mari controverse, si un acord în aceasta privinta pare foarte greu de realizat si de respectat!
Resursele sunt limitate, într-o perspectiva relativ apropiata. Producerea energiei ridica semne de întrebare, chiar într-un viitor nu prea îndepartat, impunând inventivitatii omului gasirea altor surse energetice. Problema apei si a caracterului ei neîndestulator reprezinta una dintre amenintarile cele mai serioase pentru viitoarea existenta a omenirii. Schimbarile climatice au ajuns sa fie vizibile chiar de-a lungul unei vieti de om.
Daca animalele raspund colectiv, atunci când o specie e amenintata, oamenii sunt departe de a reactiona în acelasi fel, riguros si disciplinat, cu sacrificii care merg uneori pâna la pierderea propriei vieti. Egoismul statelor mari si puternice, dar si comportamentul individual îmbraca din ce în ce mai rar înfatisarea unui sacrificiu pentru ceilalti ori pentru o cauza, un individualism coplesitor afirmându-se ca tendinta dominanta.
Primejdiile exista si ne revine noua, oamenilor, sa le facem fata, dar oare suntem pregatiti pentru noi timpuri, în masura în care acestea vor veni? Sistemul nostru de educatie este cel potrivit pentru fiecare om, luat individual, si pentru societatea luata în ansamblu? Mai avem în fata noastra certitudini sau doar o multime de semne de întrebare?