În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România, cu acordul Germaniei, a administrat, Transnistria. O Transnistrie mai mare decât cea de azi, cuprinsă între Nistru şi Bug, cu capitala la Odesa. Episodul e foarte controversat şi asociat cel mai adesea doar cu genocidul evreilor şi al ţiganilor deportaţi acolo din România de regimul Antonescu. În Transnistria trăiau cam 200 000 de moldoveni, aproximativ 10% din populaţia teritoriului.
Şi mai puţini sunt cei care ştiu că, în acei ani, chiar şi dincolo de Bug, în stepele îndepărate ale Ucrainei, existau destule sate cu populaţie românească.
În urma acului. Românii de peste Bug a fost titlul unei extraordinare expoziţii care a putut fi văzută la MŢR la începutul acestui an. Expoziţia a cuprins colecţia de ştergare donate cu ceva ani în urmă de Sanda Golopenţia muzeului. Istoria în sine a acestor ştergare e extraordinară, prin drumurile pe care le-au parcurs cusăturile. În contextul înaintării pe teritoriul sovietic al armatelor Axei, dincolo de Bug are loc o cercetare riguroasă a Institutului Naţional de Statistică de la Bucureşti, sub conducerea lui Anton Golopenţia. Se urmărea identificarea românilor de la est de Bug, cu scopul strămutării lor în Transnistria, probabil în ideea că provincia va rămâne parte a României. Cercetarea a identificat cam 200 000 de români, împrăştiaţi pe un teritoriu uriaş. Tot atâţia moldoveni număraseră anterior în Ucraina, minus Transnistria, autorităţile sovietice. Se aflau acolo mai ales ca rezultat al colonizărilor făcute de ruşi, încă de pe vremea Ecaterinei, în încercarea de a popula o zonă pe atunci complet pustie. Fără a intra în detaliile altminteri extrem de interesante ale cercetării, notez că de la românii din Doneţk, în estul atât de zbuciumat al Ucrainei de azi, Anton Golopenţia achiziţionează o serie de ştergare. Le va însoţi, ca la orice cercetare etnologică riguroasă, de fişe de achiziţie. Ştergarele ajung la Bucureşti, în colecţiile Institutului. Pe baza lor, etnografii stabilesc că românii din satele din Doneţk nu sunt moldoveni, ci provin cel mai probabil din Muntenia. Cum se schimbă apoi istoria mare şi cine câştigă războiul e ştiut. Ce păţesc ştergarele? O parte vor pleca înapoi în URSS, pentru că Rusia cere înapoi tot ce luase armata română de pe teritoriul ei ca pradă de război! Nu a contat că ştergarele fuseseră de fapt cumpărate de echipa lui Golopenţia. O altă parte scapă de returnarea în URSS şi vor lua calea Americii, atunci când Sanda Golopenţia emigrează acolo: „Când am decis emigrarea în SUA, cusăturile Bug, ca şi cărţile, au devenit o obsesie. Le-am încredinţat, deci, la noroc, unor tineri veniţi la studii în România şi am avut bucuria de a le găsi, ajunse la destinaţie la fratele meu în Ythaca, N.Y., pe toate“. Pe drum, se pierd însă fişele. După decenii şi alte poveşti, în 2006, ştergarele se întorc în România ca donaţie a Sandei Golopenţia către muzeu. Sunt cele din expoziţie. Incredibil de frumoase şi cu o istorie incredibil de complicată. Ce s-a întâmplat cu ştergarele se ştie. Ce s-a întâmplat cu românii din satele ştergarelor? Nimeni nu are date precise.
Expoziţia, realizată de Simina Bădică, Anamaria Iuga, Rodica Marinescu, Ioana Popescu, a fost un foarte reuşit discurs vizual al unor poveşti cusute de un trecut complicat şi prea puţin ştiut. În urma acului, pe urmele românilor de peste Bug.