Într-o seară de toamnă, cu vânt şi lună, lumea virtuală mi-a oferit ceva minunat. Acolo, tumultoase şi uluitoare,
se desfăşurau imagini peste imagini cu ilustraţiile lui Edward Gorey. Linii precise, pereţi acoperiţi în întregime cu modele alambicate, personaje cu ochii întunecaţi şi grei. Multe, multe pisici care par puse pe şotii şi care, deseori, poartă zâmbete largi, satisfăcute. Atmosferă victoriană, tragedii în curs de desfăşurare, toate însă învăluite în misteriosul şi contagiosul umor care se dovedeşte a fi specific felului său de a scrie.
Fantasticul Edward St. John Gorey se naşte în 1925, la Chicago. Studiază limba franceză la Harvard University, iar în ceea ce priveşte studiile într-ale artei, acestea se reduc la cele câteva luni de zile petrecute la School of the Art Institute of Chicago. Capacităţile sale artistice nu pot fi constrânse, ele sunt modelate strict prin filtrele propriei sale personalităţi. La câţiva ani după finalizarea studiilor universitare lucrează pentru editura Doubleday, New York. Aici ilustrează copertele unor volume aparţinând mai multor autori, cum ar fi Joseph Conrad, Herman Melville, Franz Kafka, John Updike sau H.G. Wells. Pe lângă acestea, ilustraţiile sale au fost incluse în publicaţii precum The New Yorker şi The New York Times. În 1953 îi este publicat primul volum, The Unstrung Harp, acesta fiind începutul unei cariere prolifice, care cuprinde peste 100 de volume. Stilul său este foarte uşor de recunoscut şi îţi lasă impresia unei meticulozităţi naturale, izvorâte dintr-o pasiune uriaşă, fermecătoare. Personajele sale (multe dintre ele surprinse pe culmile unei stări de spleen care transcende lumea fizică) poartă pe chip poverile nenorocirilor, nebuniei sau incapacităţii de a scăpa unui destin sumbru. Dincolo de această latură „macabră”, ilustraţiile sale sunt foarte expresive şi jucăuşe (îi plăcea foarte mult să-şi încalţe personajele în tenişi).
Elementele care definesc stilul lui Gorey nu sunt doar cele evidente din desenele sale, ci şi cele mult mai subtile regăsite în texte. Acestea sunt de cele mai multe ori uniuni absurde şi în acelaşi timp perfecte între cuvinte simple şi cuvinte extravagante. Rima apare deseori, fiind un condiment delicios, care leagă spectaculos imaginea şi textul. Una dintre cele mai cunoscute cărţi ale sale este The Doubtful Guest. Aceasta este povestea unei familii care, într-o seară de iarnă, primeşte vizita unui personaj cu o înfăţişare stranie, care se comportă foarte ciudat şi care nu mai pleacă :
It joined them at breakfast and presently ate
All the syrup and toast, and part of a plate.
Sau: It was subject to fits of bewildering wrath,
During which it would hide all the towels from the bath.
(Citate din The Doubtful Guest, din volumul Amphigorey: Fifteen Books, Perigee Books, 1981)
Însă cea mai cunoscută carte a sa este, probabil, The Gashlycrumb Tinies. Aici literele alfabetului se memorează prin intermediul unui accident fatal prin care trec 26 de copii. De exemplu, A is for Amy who fell down the stairs. B is for Basil assaulted by bears sau N is for Neville who died of ennui.
Morbid? Mai degrabă ingenios şi cu un simţ al umorului care depăşeşte zona de confort a multora. Gorey are extraordinara capacitate de a transmite stări diverse, reuşeşte să acapareze mintea cititorului şi să îl pună în ipostaze nemaiîntâlnite, care îndeamnă la explorare, pentru a gusta din plin deliciile pe care artistul le plasează la tot pasul. Nu e de mirare că publicul său este atât de variat, de la copii la adulţi de toate vârstele. Dacă ţinem cont de semnificaţia numelui său (gore se referă la ceva macabru, infiorător, sângeros), atunci Gorey poate să pară tocmai varianta îndulcită, cealaltă faţă a sângerosului, cea care ne aduce zâmbete pe buze şi care naşte întrebarea, la capătul unui hohot de râs: Cum i-a trecut aşa ceva prin minte?
Dincolo de volumele publicate, Ted (aşa cum îl numeau cei apropiaţi) a fost implicat şi în alte aspecte ale vieţii artistice. De exemplu, este creatorul genericului serialului Mistery! pentru canalul american de televiziune PBS, iar în 1978 a primit Premiul Tony pentru designul costumelor din piesa Dracula, jucată pe Broadway. Munca lui încă influenţează mulţi artişti, printre care se numără şi regizorul Tim Burton sau trupa Nine Inch Nails. Însă dintre aceştia se deosebesc cei din trupa Tiger Lillies, care în 2002 lansează albumul The Gorey End, cu melodii ale căror versuri sunt câteva dintre povestirile pe care chiar Gorey le-a trimis acestora, în semn de apreciere pentru muzica lor.
Arta lui Edward Gorey nu este singura care fascinează. Personalitatea sa şi felul lui de a trăi au intrigat multă lume. Nu este greu de înţeles de ce, stranietatea unora dintre cărţile sale putea fi uşor asociată cu realitatea personală, pe care puţini au avut norocul de a o cunoaşte cu adevărat. Până şi stilul vestimentar era aparte, multă vreme fiind uşor de recunoscut datorită hainelor de blană (mai târziu va renunţa la ele), pe care le purta în combinaţie cu tenişii săi preferaţi şi nelipsitele podoabe – inele şi coliere. Preocupările sale culturale erau foarte variate, era pasionat de literatură, film (regizorul Henri-Georges Clouzot numărându-se printre preferaţii săi), de teatru şi mai ales de balet. Nu pierdea niciodată spectacolele Baletului din New York City.
O frumoasă imagine despre vasta lume interioară a lui Ted ne-o oferă colecţia de scrisori dintre el şi Peter Neumeyer, adunate de-a lungul unui an de zile, când cei doi colaborau în vederea publicării unor cărţi pentru copii, scrise de Neumeyer şi ilustrate de Gorey. Între cei doi se leagă rapid o prietenie, manifestată mai ales prin acest schimb savuros de scrisori, unde îşi împărtăşeau uluitoarele cunoştinţe culturale, ideile şi viziunile. Volumul Floating Worlds (Pomegranate, 2011), editat de Peter Neumeyer, reuşeşte să ofere tuturor celor interesaţi o imagine foarte bine conturată a lui Edward Gorey, imaginea unui om cu o sensibilitate care clocoteşte de creativitate, un om afectuos, loial, incredibil de generos şi de tolerant.
Deşi aparţinea mai multor cercuri sociale, majoritatea formate din artişti, lui Gorey îi plăcea singurătatea. La mijlocul anilor ’80 părăseşte New York-ul şi reuşeşte să îşi cumpere propria locuinţă, la Yarmouth Port, Massachusetts. O casă mare, veche şi care necesita reparaţii serioase, casă care va deveni faimoasa Elephant House. Ce e atât de special legat de această casă e faptul că a devenit, practic, o extensie a celui care locuia în ea. Kevin McDermott ne oferă în cadrul cărţii sale Elephant House or, The House of Edward Gorey un superb portret al artistului, prin fotografiile grăitoare şi textele care le complementează. Prin intermediul acestei cărţi ni se permite intrarea într-un univers pe cât de uriaş, pe atât de misterios. Un val serios de încântare te cuprinde în momentul în care ţi se desfăşoară în faţa ochilor câteva dintre elementele care constituiau acest personaj remarcabil : zecile de mii de volume de cărţi, albumele de muzică, seriale tv şi filme, colecţiile de obiecte, de pietre, figurine, animale de pluş şi multe, multe altele. O aglomeraţie sublimă, care nu vine dintr-o lipsă a disciplinei, ci dintr-o capacitate enormă de a găsi frumosul în orice lucru, de a înţelege poveştile aşa cum se manifestă ele la început, necizelate, pure. Gorey vede viaţă în toate, înţelege că totul transmite ceva, nu există lucruri care să nu vibreze şi care să nu pocnească de sensuri, oricât de abstracte ar părea ele. Singurele fiinţe care mai locuiau în acea casă erau pisicile, care trebuie să fi fost tare fericite să trăiască într-un mediu unde puteau să facă absolut orice şi-ar dori să facă o pisică. Acum, casa lui este un muzeu dedicat lui şi talentelor sale.
What or who is the greatest love of your life?
‘Cats.’
If you were to die and come back as a person or thing, what do you think it would be?
‘A stone.’
What is your favorite journey?
‘Looking out the window.’
(Citat din Elephant House or, the House of Edward Gorey, Pomegranate, 2004, apărut iniţial într-un articol din Vanity Fair, octombrie 1997.)
La noi, multe cărţi ale lui Gorey se găsesc la Librăria Anthony Frost (Calea Victoriei nr. 45).