Sari la conținut
Autor: Virgil Stefan NITULESCU
Apărut în nr. 437
2013-09-12

Iarna braziliana (I)

     

    Spun, desigur, o banalitate: asa cum parlamentele nu pot fi mai bune decât electoratele care le-au ales (degeaba ne lamentam de politicienii nostri: sunt o oglinda fidela a natiei), tot asa muzeele sunt precum tarile în care fiinteaza. Exista, de buna seama, peste tot muzee de toata mâna, dar media lor este data de modul în care functioneaza tara în cauza. Nu ne putem astepta la muzee exceptionale în Somalia si Afghanistan si nici la muzee execrabile în Norvegia. Brazilia, ca de altfel, toate tarile carora li se spune acum „emergente? – mai ales, cele din grupul BRIC (Brazilia, Rusia, India si China) – este un stat al contrastelor. Pentru ca e a doua piata de desfacere din lume (dupa SUA, bineînteles) pentru avioane private din seria executives, te-ai putea astepta ca bunastarea demna de cornu copiae sa se reverse asupra muzeelor braziliene. Ei bine, nu este asa. Sigur, unele dintre muzee încep sa traga beneficii de pe urma recentei cresteri economice a tarii, dar numarul lor este mic fata de total.
    Sistemul muzeal brazilian este o creatie a secolului trecut, desi brazilienii considera ca primul lor muzeu a aparut acum mai bine de trei sute de ani, prin crearea unui complex stiintific de catre Johan Maurits van Nassau – Siegen, guvernatorul olandez al Braziliei (nimeni altul decât cel care a construit, la Haga, cladirea care gazduieste azi celebra pinacoteca Mauritshuis), la Recife, complex ce includea o gradina botanica, o gradina zoologica si un observator astronomic. Totusi, primul muzeu adevarat, Muzeul Regal, a fost înfiintat în 1818, la Rio de Janeiro, de regele portughez Dom João VI-lea. Voi reveni asupra acestuia.
    Brazilia de azi are peste 3.000 de muzee. Aparent, sunt multe. În realitate, este evident ca tara nu a putut depasi handicapul pe care l-a avut la începutul dezvoltarii sale vertiginoase, cel putin, în aceasta privinta, deoarece, la o populatie cam de zece ori mai mare decât a României, ea nu are decât de vreo cinci ori mai multe muzee. Ceea ce are Brazilia si nu are România este însa un institut national: Institutul National al Muzeelor, creat în 2009 de presedintele de atunci al Republicii, Luiz Inácio Lula da Silva. În paranteza fie spus, Lula este doar o porecla, dar toata lumea i-a spus si îi spune asa în Brazilia, fara ca aceasta sa fie considerata o forma de lipsa de respect, tot asa cum nimeni nu îi spune actualului presedinte al tarii, Dilma Vana Rousseff (nascuta în Brazilia din tata bulgar, Petar Rusev, si mama braziliana), altfel decât Dilma… Institutul, desprins din fostul Institut al Patrimoniului Istoric si Artistic National, are menirea de a implementa politica nationale în domeniul muzeelor, aprobata înca din 2003, dar a carei punere în practica începuse sa stagneze. Pomenirea lui Lula nu este întâmplatoare. Primul presedinte ajuns la putere pe baza unei platforme declarate de stânga, dupa revenirea Braziliei la democratie, în 1985, Lula a impus la Ministerul Culturii un ministru cunoscut pentru cântecele sale cu aer revolutionar: celebrul Gilberto Gil, care a condus ministerul pentru nu mai putin de cinci ani si jumatate. Dilma, în schimb, a reusit sa impuna doua femei pentru ocuparea postului de ministru: mai întâi, compozitoarea Ana de Hollanda, apoi, ministrul actual, psihologul Marta Suplicy, mai cunoscuta publicului larg ca om de televiziune si sexolog. Înfiintarea Institutului se datoreste unui alt ministru, sociologul Juca Ferreira, care i-a succedat lui Gilberto Gil. Am insistat asupra acestor nume de ministri, pentru ca ele sunt relativ importante pentru cineva care doreste sa înteleaga lumea actuala a muzeelor braziliene. Ca stat federal, Brazilia este o tara destul de clar organizata ierarhic. Prin crearea Institutului, aflat în directa subordine a Ministerului, acesta din urma a pastrat asupra muzeelor o autoritate mai degraba nominala. Este poate surprinzator ca o administratie laburista procedeaza la o descentralizare specifica mai degraba guvernarilor conservatoare, dar aceasta este situatia de fapt în Brazilia de azi.
    Institutul Brazilian al Muzeelor are în administrare directa 11 muzee federale, 20 de muzee regionale si opt case memoriale. Cele mai importante dintre ele sunt situate în Rio de Janeiro.
    Rio nu este cel mai mare oras sud-american, fiind depasit de Ciudad de Mexico si de São Paulo. Totusi, la cele 6 milioane de locuitori din orasul propriu-zis, se adauga înca 10 milioane de oameni care locuiesc în zona metropolitana, mare parte dintre ei fiind ocupantii celebrelor favelas (trebuie spus ca exista favelas si în zone relativ centrale ale orasului). Întreaga zona metropolitana gazduieste nu mai putin de 90 de muzee (din nou, multe pentru un oras, putine pentru un oras atât de mare!), de toate categoriile, de toate genurile.
    Am avut recent ocazia de a vedea o foarte mica parte dintre aceste muzee, participând la lucrarile Conferintei Generale a Consiliului International al Muzeelor (ICOM). Din pacate, infrastructura orasului face aproape imposibila vizitarea a mai mult de trei muzee într-o zi – asta, daca esti echipat cu un autoturism propriu si daca stii sa te descurci în serpuiala de autostrazi si sosele din marele oras.
    Am amintit ceva mai sus unul dintre muzeele nationale importante care se afla în Rio: Muzeul Regal, înfiintat la 6 iunie 1818. În 1892, la trei ani dupa proclamarea republicii, la 15 noiembrie 1889, muzeul este mutat în fostul palat regal, din Parcul Frumoasei Privelisti (Quinta da Boa Vista), palat construit în perioada 1816 – 1821, dupa proiectele arhitectului britanic John Johnston, si care poarta numele Sfântului Cristofor. Muzeul are o colectie bogata, dar care reflecta o viziune vetusta asupra muzeologiei. De fapt, este un muzeu care are colectii de astronomie, paleontologie, stiinte naturale, etnologie si arheologie (mai ales, egiptologie!), constituie înca de pe vremea împaratului Dom Pedro II. Expunerea este modesta, are un aer prafuit (adeseori la propriu), muzeul fiind de neînteles pentru vizitatorul contemporan. Cladirea necesita o restaurare urgenta, iar depozitele o reorganizare la fel de urgenta. Nu este de mirare ca publicul este atras, mai degraba, de gradina zoologica din vecinatate, decât de muzeul propriu- zis.
    Mult mai interesant – mai ales, pentru imensa colectie numismatica pe care o poseda – este Muzeul Istoric National, care este mult mai bine organizat si care prezinta o expozitie moderna. Înfiintat în 1922, în fortul Santiago, muzeul a avut sansa unei restaurari complete, în perioada 2003 – 2006 si arata, într-adevar, ca un muzeu organizat dupa standardele actuale.
    Unul dintre muzeele cele mai vizitate din Rio este Muzeul Republicii – fosta resedinta a presedintilor tarii, din 1897, pâna în 1960, când capitala tarii s-a mutat la Brasília. Palatul, situat în centrul istoric al orasului, a devenit muzeu la initiativa presedintelui care si-a asumat gestul curajos al mutarii capitalei, Juscelino Kubitschek de Oliveira, si încearca sa reconstituie atmosfera în care au trait si au condus tara de acolo sefii statului brazilian.