Bucatar pe un vapor, Mikkel Hartmann (Pilou Asbæk) îsi suna sotia, pe Maria, vrând sa negocieze cu ea ceea ce deja e batut în cuie: data întoarcerii lui acasa. „Nu e deloc în regula. Stabilisem un lucru“, îi raspunde ea. Pentru a iesi câstigator din aceasta negociere (a carei miza e mai degraba starea de spirit a partenerei la reîntâlnire), acesta o flateaza: „te iubesc, pentru ca esti asa si pe dincolo“. Nu prea poate vorbi dupa pofta inimii, deoarece capitanul navei îsi face drum prin camera comunicatiilor. Nu aflam cum decurge negocierea. Teritoriul lui Mikkel e vaporul, si urmeaza sa-l paraseasca la o data precisa – la sfârsitul contractului.
Director într-o corporatie, Peter Ludvigsen (Søren Malling) vorbeste la telefon cu un subaltern (Lars Vestergaard, interpretat de Dar Salim), intra într-o sedinta la care are de raportat apropiata îndeplinire a unui obiectiv, apoi îndeplineste obiectivul. Obiectivul e obtinerea unui contract avantajos cu un partener extern. Camera tinuta în mâna îl urmareste pe Peter prin culoarele firmei sale la fel cum, câteva minute mai devreme, l-a urmarit pe Mikkel prin maruntaiele vaporului. Eroul acestui al doilea segment e eficient, nu zâmbeste niciodata, iar costumul lui e calcat la dunga; într-un cuvânt, e de-a dreptul antipatic. Teritoriul lui Ludvigsen e biroul, si urmeaza sa-l paraseasca la o ora precisa – la sfârsitul programului.
Nici Mikkel nu îsi încheie contractul la data stabilita, nici Ludvigsen nu pleaca de la munca atunci când s-ar fi asteptat, deoarece nava Rozen e atacata de pirati. Corporatia din care Ludvigsen face parte detine vasul în cauza, un capital neglijabil, si e responsabila de toti angajatii, un bun a carui valoare, în planul imaginii, e inestimabila. Menirea lui Peter e sa minimizeze pierderile, negociind cu piratii o suma cât mai mica. De aceasta sarcina Peter se achita ca de oricare alta, pâna atunci când e lasat sa creada ca, din cauza lui, Mikkel este ucis. E un moment-cheie pregatit din timp (expertul în situatii de criza care supravegheaza negocierile prezice ca se va ajunge la asta înca din timpul primei discutii cu angajatorul); de îndata ce se lamureste ca nu e deloc asa, Peter îsi reintra în rol si îsi îndeplineste obiectivul cu succes.
Modul în care Ludvigsen negociaza, unul apreciat, pâna la un punct, de superiorii sai, pare desprins din paginile unui manual care, daca ar exista, s-ar numi „Negociating for Dummies“. „N-am intentionat niciodata sa platim 19 milioane de dolari“, îi informeaza el pe partenerii asiatici. „Cu tot respectul, cred ca suma de care vorbim e 10 milioane“. Acestia izbucnesc în râs. „Bine, poate aveti dreptate“, revine el imediat, „dar sincer, 19 e prea mult“. La fel si mai târziu, când negociaza eliberarea prizonierilor. Sigur ca, dupa ce ai folosit tehnica piciorului în prag, nu se recomanda ca în secunda urmatoare sa faci sluj, pentru ca la final sa obtii exact ce ti-ai propus, dar aceste inadvertente se explica prin aceea ca important nu e ce-si doreste Ludvigsen, ci care e targetul lui Linholm. Scenarist la recentul „Jagten“ (Thomas Vinterberg), regizorul danez are si aici de demonstrat ceva, si asta si face, metodic, ca un elev scos la tabla. Întrebarile la care se simte chemat sa raspunda sunt doua la numar: „Cum sunt oamenii?“, respectiv „Cum sunt corporatiile?“.
La prima întrebare, paralelismul dintre Mikkel si Peter serveste drept demonstratie. Se merge pâna într-acolo încât Peter nu e filmat niciodata în afara sediului firmei: iata, desi unul dintre ei e aparent liber, amândoi sunt prizonieri, doar ca Peter e prizonierul propriului sau birou si al propriilor sale ambitii. Ceea ce ne duce la cea de-a doua întrebare, implicit, la cel de-al doilea raspuns.
„Capitalismul dezumanizeaza. Te face sa joci un rol în fiecare moment al existentei tale. Sa negociezi orice. Sa-ti dai sotia afara din birou dupa ce tocmai ti-a zis «Te iubesc». Sa pui în pericol chiar si viata unui om pentru câtiva banuti. Cât de groaznice sunt corporatiile, oh!“
Daca e ceva interesant în filmul lui Lindholm, acel ceva e relatia dintre pirati si ostatici, însa interesul pe care îl suscita aceasta relatie nu e de o natura diferita de cel la care face apel orice documentar Discovery care trateaza o realitate straina noua, de la pescuitul de moluste la fabricatul de suruburi. Acum stim, sau credem ca stim, cum se ataca o nava comerciala, ceea ce face ca singurul lucru deturnat sa fi fost timpul nostru: din sufragerie pâna in sala de cinema, pentru un tip de propaganda pe care l-am fi putut primi din acelasi fotoliu, doar ca pe alt canal.
Autor: CATALIN OLARUApărut în nr. 428