Paragraf
Un eveniment editorial foarte aşteptat este iminenta apariţie pe piaţa germană, în martie anul acesta, a „Caietelor negre” ale lui Martin Heidegger, însemnări intime făcute între anii 1931-1946 şi presupuse a fi revelatoare pentru relaţia, încă neclasată, a filosofului german cu nazismul. Se caută aici răspunsul la dileme cronice: Este filosofia lui Heidegger o filozofie care legitimează nazismul? De când şi până când – în biografia şi în opera sa – se poate spune că a fost Heidegger compatibil cu modul de gândire nazist şi în speţă cu antisemitismul? Cât de pertinent pot fi sudate faţa privată şi faţa publică a filosofului? S-a căit Heidegger până la urmă sau a rămas un filo-naţionalist german în sfera gândirii sale intime? Şi, în fond, a avut cu adevărat motive de căinţă? Etc. Editorul german al „Caietelor negre”, Peter Trawny, susţine că materialul conţine proba indeniabilă a antisemitismului heideggerian, deşi acesta nu s-ar confunda cu antisemitismul ideologiei naziste. „Afacerea Heidegger” a inflamat şi de această dată intelectualitatea franceză. Miza este enormă. În Franţa, odată cu Heidegger, ar cădea o întreagă tradiţie filosofică autohtonă. Pe de altă parte, prinde contur ideea salvatoare că numai marilor gânditori le sunt „date” marile rătăciri; filosofii de duzină n-ar avea o asemenea şansă. – Un mod de a vedea lucrurile care devine, fără să vrea, o pledoarie indirectă pentru „micii” gânditori, pentru mediocritatea intelectuală benignă căreia ar trebui să-i fim recunoscători că nu duce lumea pe căi atât de colosal greşite; sau, dimpotrivă, un semn al dublei măsuri ce favorizează întotdeauna marile personalităţi, „banalitatea” şi „excelenţa” răului beneficiind de standarde diferite, în urma cărora, chiar culpabili, eroii rămân eroi. Probabil chiar conceptul de antisemitism va suporta unele modificări ad hoc pentru a depăşi impasul unor astfel de opţiuni, dificile în orice sens.
În fine, aşteptăm ecoul „Caietelor negre” şi în lumea românească.