Sari la conținut
Autor: ALEXANDRU MICA
Apărut în nr. 450

Harry Brauner si perenitatea folclorului (II)

    Noua conceptie asupra cercetarii folclorului va fi prefigurata în „Schita asupra unei metode de folclor muzical“, publicata ulterior în revista „Boabe de grâu“, în anul 1931. Culegerea folclorului muzical dateaza cam din aceeasi perioada când s-au declansat si culegerile de folclor literar. În anul 1929, Constantin Brailoiu scrie lucrarea „Despre folclorul muzical în cercetarea monografica“, considerând folclorul muzical ca „o stiinta care îsi cauta înca legile“. Elemente nenumarate de analiza a folclorului muzical, din punct de vedere stiintific, se puteau întâlni si în intereventiile scrise ale altor compozitori: D.G. Kiriac, Béla Bartok, Tiberiu Brediceanu, G.G. Breazul. Constantin Brailoiu sustine ca folcloristica muzicala este o „stiinta a socialului“, întelegând prin aceasta o dependenta a etnomuzicologiei fata de sociologie. Functia sociala a muzicii va fi încorporata în metoda de cercetare, alaturi de metoda de culegere a materialului si a interpretarii sale, ca si a statisticilor matematice sau a chestionarelor care sunt, în fond, instrumente cu care opereaza sociologia, asa cum rezulta din „Viata muzicala a unui sat, Dragus“, prima monografie propriu-zisa de sociologie muzicala româneasca.
    Harry Brauner sublinia ca etnomuzicologia, în viziunea lui Brailoiu, nu se ocupa numai de muzica, ci si de creatorul, colportorul si interpretul acesteia, de întregul univers de idei, obiceiuri, credinte, gesturi sau conditii în care se face si se practica muzica, respectul fata de om în complexitatea vietuirii sale, în care productiile muzicale se nasc, traiesc, pier, se transforma, „nedespartite de traiul mediului în care s-au ivit, realitatea muzicala ramânând subînteleasa, fara cunoasterea realitatii sociale“.
    Potrivit principiilor noii metode, afirma Harry Brauner, prin actul muzical de creatie s-a putut conserva o diversitate de fapte de viata culturala, salvându-se astfel un bogat patrimoniu de marturii asupra complexitatii naturii umane. Etnomuzicologia, mai sublinia profesorul, în deplin consens cu magistrul sau, reprezinta un aport pretios la o întelegere mai complexa, din punct de vedere stiintific, a culturilor omenesti.
    Înca din 1931, Constantin Brailoiu definea etnomuzicologia într-o relatie intrinseca cu diversitatea actelor de culegere, transcriere si catalogare a creatiei muzicale, la un loc cu informatile aferente. Brailoiu considera ca „o muzica populara este indiscutabil legata de manifestarile vietii sociale taranessi care, la rândul ei, îsi are izvoarele într-o maniera speciala de gândire, de simtire si de trai. Era, deci, inevitabil, ca investigatiile noastre sa îmbratiseze, în afara faptului muzical însusi, aceste conditii si mediul sau. Cercetatorului i se ofera astfel o perspectiva ampla si generoasa asupra omului si problematicii sale“.
    În anul urmator, 1930, la Runc, în Gorj, a fost organizata o ampla cercetare monografica, afirma profesorul Brauner, în cursul careia au fost scoase la lumina o seama dintre cele mai frumoase si mai tipice creatii folclorice gorjenesti, „Cântecul lung“ de dragoste, horele si sârbele oltenesti, „ale mortului“ etc. Fermecat de frumusetea fara seaman a folclorului oltenesc, Constantin Brailoiu s-a preocupat sa-l faca cunoscut pe întreg cuprinsul tarii. Avându-l pe Harry Brauner alaturi, a convins cu greutate casele comerciale de discuri sa promoveze, macar în parte, un repertoriu autentic si reprezentativ. Taraful lui Nicolae Zlataru, Ioana si Marina Zlataru, Ilinca Bobirci, Constantin Bobirci, toti din Runc, Ioana Piper din Arcani, Ilinca Burlan din Rovinari si multi altii, au ajuns vestiti în toata tara, ducând pâna departe, în afara granitelor, faima cântecului oltenesc, gratie initiativei celor doi împatimiti de muzica folclorica traditionala.
    Timp de zece ani (1928-1938), ca asistent al magistrului la Arhiva de Folclor a Societatii Compozitorilor Români, culege, împreuna cu acesta, comori nepretuite din tezaurul muzical autohton si se preocupa sa le repuna în circulatie prin cunoscutele „înregistrari electrice“ pe discuri, spre a reda poporului propria-i creatie într-o forma artistica si estetica model, mijlocita de vocile ramase celebre în istoria cântecului popular românesc, cea a Mariei Tanase si a Mariei Lataretu pe care Constantin Brailoiu si Harry Brauner o aduc în 1937 special la Bucuresti pentru a-i înregistra cântecele la Arhiva, mai întâi pe cilindri de cearã, apoi pe discuri, la Casa Columbia. Muzica olteneasca patrunsese în cel mai mare oras al tarii, umindu-i pe bucuresteni cu ritmurile ei îndracite de sârbe sau cu nobletea si gingasia melodica a doinelor. Este perioada anilor 1934-1937, când Maria Tanase realizeaza primele ei discuri la Casa Lifa, condusa de Harry Brauner, si când Maria Lataretu, cu chitara de gât, la crâsma gorjenilor de pe lânga Gara de Nord, le cânta cântecele runcanilor, marcând primele întâlniri cu folcloristul care avea sã-i aducã în curând celebritatea.
    În anul 1935 s-a organizat în comuna nasaudeana Sant o cercetare de teren în cadrul unei monografii sociologice conduse de profesorul Dimitrie Gusti, la care au participat Constantin Brailoiu, Harry Brauner, Ilarion Cocisiu, Tiberiu Alexandru, H.H. Stahl si altii.
    Acesta a fost anul în care, pentru prima data în istoria milenara a existentei sale, folclorul românesc capata botezul strainatatii, al lumii întregi. Gratie eforturilor depuse de Constantin Brailoiu si de Harry Brauner, s-a putut organiza participarea unui grup folcloric de dansatori tarani, calusarii din Padureti – Arges, la un mare festival international de folclor care se tinea la Londra. Succesul a fost imens. Marea sala Albert Hall, plina pâna la refuz de un public entuziast, a ovationat în picioare minute în sir. Presa internationala a dedicat evenimentului coloane întregi, cinstind, astfel, spiritul national si traditia culturala a românilor. În anul 1938, acelasi grup de calusari, de data aceasta, condus numai de profesorul Harry Brauner, a reprezentat din nou culorile patriei la aceeasi confruntare internationala. Si de aceasta data primirea solilor artei populare românesti a fost dintre cele mai entuziaste.
    Prezenta lui Constantin Brailoiu si implicarea sa ca specialist în cadrul cercetarilor monografice initiate de Institutul Social Român condus de Dimitrie Gusti a avut un rol precumpanitor în elaborarea unei conceptii originale privind interpretarea fenomenului folcloric. Este vorba despre cercetarea monografica din comuna bucovineana Fundul Moldovei care l-a inclus, printre altii, si pe profesorul Mihai Pop pentru folclorul literar. Splendidele cântece populare descoperite laFundul Moldovei i-au calauzit adeseori pasii profesorului Brailoiu, însotit de Harry Brauner, pe meleagurile Bucovinei. Cele mai importante ca valoare poetico-muzicala au fost înregistrate ulterior pe discuri, dupa cele mai moderne procedee industriale ale timpului, într-o actiune de alcatuire a unor antologii sonore care sa cuprinda creatii reprezentative din întreaga tara. Atunci a fost înregistrata si o straveche doina considerata etalon de la Parasca Gramada din Fundul Moldovei, o adevarata comoara de cântec si simtire româneasca, ce a impresionat profund miile de ascultatori din sala Albert Hall din Londra în iarna lui 1938, când un grup însemnat de tarani din Fundul Moldovei, condus de Constantin Brailoiu si de Harry Brauner, a prezentat spectatorilor din capitala Marii Britanii câteva dintre cântecele si obiceiurile românilor bucovineni. Iata ce scria la 18 septembrie 1938, într-unul din ziarele ce apareau în Capitala, Lucia Demetriad-Balacescu în articolul intitulat „Harry si discurile“: „El asculta atent – este întotdeauna atent – un disc. Un disc este o luna rotunda, neagra si lucioasa pe care un mic ac înteapa, învârtindu-se mereu, sunetele cântecelor dulci sau aspre, puternice sau abia perceptibile. Si aceste cântece sunt violoncele si fluiere, acordeoane sau voci, ah!, mai ales, voci, caci el le iubeste. Da, Harry Brauner iubeste vocile, vocile barbatilor si vocile femeilor. Vocile care sunt viori, vocile pamântului, ale câmpului românesc care se raspândesc ca niste miresme. Aceste voci el le asculta cu toata fiinta lui si cu tot sufletul. La tara, uneori – continua autoarea –, îngenuncheaza pe pamânt, ridica între degete un frumos bulgar cu firicele de iarba pentru a simti daca pamântul mai pastreaza ceva din sunetele cântecelor pe care le-a inspirat“.
    Ca asistent al maestrului Brailoiu, Harry Brauner a fost sufletul monografiilor sociale initiate în diverse zone din tara de catre Institutul Social Român condus de Dimitrie Gusti. El observa si retine pe memoria cilindrilor de ceara ai batrânului fonograf universul social din mediul rural surprins în cântecul popular sub toate formele sale de manifestare. „Harry este si un savant; în capul lui, ca si în dulapul lui cu discuri, se gasesc rânduite toate cântecele, din toate tinuturile tarii noastre. Daca doriti vreunul, el apasa imediat pe un buton si cântecul izbucneste ca un mic fum melodios“, scria aceeasi Lucia Demetriad-Balacescu. Autoarea se refera, evident, la modul riguros stiintific în care, sub îndrumarea lui Brailoiu, tânarul folclorist se impusese drept cercetator într-o vreme în care folcloristica muzicala româneasca se afla la primele ei mari începuturi.