Cel mai recent numar din „Manuscriptum“ restituie un text pana cum inedit al lui I.D. Sirbu: o scrisoare din 1983, dar expediata abia in 1985, catre Cornel Regman. Reproducem in continuare cateva pasaje selectate din acest document – lasand in seama cititorilor contextualizarea bibliografica, psihologica, socio-politica si, nu in ultimul rand, literara.
Olteni si evrei. „Trei lucruri trebuia sa inteleg: ca acest oras (Craiova) nu asimileaza pe nimeni – si nu se asimileaza cu nimic. Ca orice strein al locului ramane strein pe viata, si chiar dupa aceea. Ca nu e vorba de un sovinism local, egoism tribal sau xenofobie dialectala: ci de categorii arhaice, rasiale, istorico-amorale vesnice. Evreii sunt o semintie dificila: oltenii – ei intre ei – sunt evrei la cub plus inca ceva. Sau: minus cultura, vechimea. Legea. De altfel circula pe aici o rautate legendara, cum ca Traian si-ar fi lasat legiunea recrutata in Iudeea, intre Olt si Jiu… Caracterul debruiard, comersant, smecheresc cu orice pret (si in orice conditii) ar putea sa fie un argument pentru aceasta teorie… Fata de Iasi, de pilda, aici nu au putut vietui decat un numar jalnic de mic de evrei bogati (pe cei saraci, ii mancau de vii, fara sare si piper). (…) Am cunoscut, pana in 970, cateva exemplare fosile: erau tristi, betivi, darnici, sentimentali, neadaptati, foarte nefericiti, desi oltenii, in mare, nu sunt antisemiti. Nici un evreu nu a fost lasat sa apuce un post de sef (in presa, teatru, critica literara): concurenta cu spiritul de parvenire al localnicilor ii depasea. La mare distanta. (Au si plecat, sinagoga li s-a daramat, prin cimitirul lor, doar eu, promeneur solitaire, filosofez despre desertaciune. Dar singur, singur Doamne, si piezis…)“
Al. Piru in Craiova. „Nici un om de cultura nu a rezistat in acest oras. Nici chiar Piru, care avea o piele balcanica deosebit de cinica si coyota. L-au suportat, l-au pus sa indoctrineze zece mitici submediocri, acestia, fara soroc, i-au facut vant, grefa streina a fost eliminata, mlastina si-a reintrat in drepturi.“
Geo Dumitrescu. „primul director al Teatrului National (din Craiova) dupa 23 Aug.: sub conducerea sa s-a dat foc arhivei teatrului si s-a jefuit garderoba. A trebuit sa fuga la Cluj, unde si-a inceput alta autobiografie, cea de biciclist. Fiind sef la „Almanah“, incercand sa ma santajeze pe chestia Cabulea, dar fara rezultat. Acu se comporta ca un nobil erou al rezistentei morale: nu m-as mira sa-si scrie memoriile: eu am zis – si nu Blaga, cum ca: «orice cacat, dupa ce se usuca, are dreptul sa-si scrie memoriile sale de trandafir»“.
„O multiseculara vatra tiganeasca“. „Craiova e o imensa broscarie asezata pe o multiseculara vatra tiganeasca, si inconjurata de o corola de sate pline de rumani-olteni in plina stare «de rumanie». s…t (Cei 40.000 de tigani, analfabeti, liberi, traind din te miri ce, cresc demografic ca un aluat: filmele indiene incep a le da un inceput de constiinta: o lupta de rasa e in plina desfasurare; vitalitatea lor e autentica, in timp ce urbanismul Olteniei e fals; doar satul putea sa le puna stavila; orasul nu e decat o utopie a planificatorilor de sus: vocatia sufletului local e anticivilizatorie, anticulturala; orasul, pentru Miticul juvete propulsat de jos in sus, nu e decat etapa de purgatoriu, obligatorie in urcusul spre culmea cea mai culme…)“
Diferente. „Intre mine si un oltean autentic (cu toate identitatile de limba, Jiu, Mihai Viteazu, etc.) diferenta e mai mare ca intre mine si un lituanian, polonez sau pescar din Islanda.“
Oltenii si poezia. Marin Sorescu. „Curge poezia din pamantul acesta statut si primitiv. Limba musteste de verb si frumusete: asa cum Povestirea e acasa in Moldova – aici poezia e un produs de larg consum etc. Oltenii sunt intr-adevar nascuti poeti. E teribil ce urat, bolborosit, scuipat si improscat se vorbeste limba la tara, de tractoristi, primari, agitatori. Aceiasi – daruiti de Cer si Har, odata deveniti poeti, sunt de o fertilitate teribila. Nu stiu, nici nu vor sa stie, ce e Sita sau Frana in scriere: scriu mai mult decat citesc, publica mai mult decat scriu, se revarsa ca Dunarea, aur, petrol, zgura, tamaie, istorie, pasune… absolut totul e materie prima, insasi literatura nu e scop, e mijloc: ca sa scape de Frica funciara, ca sa poata pleca din Oltenia, ca «sa se ajunga», ca sa faca o cariera de invidiat… Nu exista, pe plan local, nici un respect pentru cineva – poate fi cu sapte stele in frunte – care nu a reusit sa «ajunga» in alta parte. Sorescu a pierdut enorm din faima sa, in Oltenia, numai pentru ca e Sef aici, si nu la Bucuresti. Se lupta sa ajunga director la Nottara, eu il inteleg, aici toti il iau pe sus“.
Sat si oras. „Aici continua razboiul de 30 de ani, intre sat si oras: cresc fantastic (pe dinafara) orasele, betonvilurile, dar aceste imense cartiere de singuratate si spaima (frica de ziua de maine, frica de schimbari, frica de control, frica de maturoi, etc.) nu reprezinta decat niste imense silozuri de singuratate, locuite de fosti tarani, acum ostateci, in acest nevazut «Bauerkrieg».“
O istorioara relatata de directorul Teatrului din Craiova. „Uite, imi spune, aici la Teatru, conform celor mai severe reguli de paza contra incendiilor in Teatre, exista ingropat in pamant un rezervor cu cinci vagoane de apa. Peste tot sunt tevi de stins: daca izbucneste un foc, oriunde, tevile fiind pline, automat, electronic, incepe inundarea scenei…, salii cu apa… Buun. Teatrul a fost dat in folosinta in 1972-73… In 1977 a avut loc cutremurul: stii tu, am fost zguduiti zdravan. A crapat peste tot. Daca totusi functionam perfect astazi, o datoram exclusiv… superficialitatii unor «garabeti» de-ai nostri. Uitasera sa pompeze apa in tevi. Nici pompa nu functiona, desi intregul sistem de stropire a costat 10% din bugetul cladirii. Deci cam 8 milioane de lei buni. Cand a avut loc Cutremurul, daca era apa in tevi (asa cum ar fi trebuit sa fie) ar fi avut loc si o inundatie, pe langa cutremur…“
Limba politica. „Limba noastra politica, deocamdata, e derivata din monolog si se mentine prin monolog. Utilizeaza, din cele 12 categorii kantiene, sa zicem, abia doua-trei: sintactic, se multumeste cu judecati afirmative, imperative; de existenta, foarte rar de valoare. Intrebarea, disjunctia, dubitativul, comparativul etc. sunt evitate sau ignorate. Nu e posibila o maieutica, nici o discutie in contradictoriu in acest limbaj, folosit, dupa a mea parere, prea mult spre a comunica de sus in jos, in loc sa i se dea ocazia sa devina un instrument al opiniilor si inteligentei active a celor care fac politica, in loc sa o vorbeasca numai.“
Sursa: I.D. Sirbu, „Scrisoare catre un coleg din Capitala“, 1983, publicata in „Manuscriptum“, nr. 1-4 (163-166), Editura Muzeul Literaturii Romane, 2012.
Selectia citatelor Mihai Iovanel