Silviu Gongonea, Gellu Naum: aventura suprarealista, Craiova, Editura Aius PrintEd, 2013, 300 p.
Gellu Naum a devenit solutia de avarie pentru istoria noastra literara crispata. Cu o cariera longeviva si proteica (din 1936 pâna în 2001), el a ajuns pretendentul principal la dizlocarea canonului, deopotriva în poezia interbelica si în cea postbelica. Motivele propulsarii lui ar fi: 1) redescoperirea avangardei istorice si tipologice în ipostaza de mobil al inovatiei si, într-o estetica a diferentierii, originalitatea este factorul-cheie; 2) gustul pentru figurile marginalizate din perioada comunista; 3) întelegerea precara a conceptului modern de poezie; 4) lipsa de priza, de la studiile lui Al. George („Marele Alpha“) si Nicolae Balota („Opera lui Tudor Arghezi“), pentru cel mai mare poet român; 5) tendinta de minimalizare a lui Nichita Stanescu, privata însa de exegezele solide, „periculoase“, referitoare la Leonid Dimov, Mircea Ivanescu sau Virgil Mazilescu; 6) ideea de progres în literatura, nu totdeauna prolifica si justificata, care afecteaza atât arghezianismul, aparent revolut fata de modernismul european, cât si lirica „necuvintelor“, angajata în coordonate vetuste, precum dialectica tacerii si a rostirii vinovate (blagianism) si în reermetizarea versului (barbianism).
Dar, din punctul meu de vedere, cauza reala consta în reasezarea, înceata si sigura, a traditiei interpretarilor irationaliste. Judecând cu atentie, resuscitarea interesului pentru doctrinele ezoterice în rândul criticilor literari nu s-ar fi produs în conditiile în care, pe rând, stalinismul, umanismul socialist si nationalismul comunist nu ar fi iradiat misticismul românesc din anii 1930-40. Religia politica marxist-leninista s-a altoit peste o plamada întinsa. Nu stiu daca, explicând alegoriile si parabolele din opera lui Gellu Naum, am izbuti sa-i netezim calea de acces catre vârful ierarhiei. Un autor ocult poate ramâne usor unul ocultat publicului larg.
Antiavangardistul
În sfârsit, totusi, dispunem si de o cercetare bazata pe analize stilistice, evidentiind schimbarile din poetica naumiana, în functie de raportul fie cu lumea, fie cu textul scris. Autorul, Silviu Gongonea, colaborator constant al revistei „Mozaicul“, a obtinut, în 2012, Premiul pentru cea mai buna teza a Scolii Doctorale de Stiinte Socio-Umane (Universitatea din Craiova), ceea ce, în industria actuala a diplomelor, constituie o performata indiscutabila. Poate ca institutii similare din tara vor adopta modelul, stimulând concurenta. Rezultatul ne aduce în fata o carte corecta si calma. Se impune remarcata lejeritatea tânarului critic în a semnala calapodul câtorva „poheme“. Astfel, opera îsi înceteaza existenta oraculara exclusiva, consumându-se ca set de strategii: „Sa privim „demontarea“ limbajului conventional si în alt poem („Când acostam la…“, vol. „Copacul-animal“, n.m.). Este un exemplu elocvent al poeziei vazute ca limbaj, al poeziei care se despovareaza de expresia emfatizata. Este cautat nu actul autentic, ci felul cum poate fi denuntat chiar facilul si bombasticul poeziei“ (p. 148).
Desi pare cea mai didactica exegeza consacrata poetului, trebuie observat ca, în climatul înfierbântat de adulatori si de snobi, a lipsit masura potrivita a discutiei pe text. Iar verdictele emise de Silviu Gongonea indica, pe buna dreptate, preferinta lui Naum de a-si lasa scrisul într-o zona imprecisa, unde, pe urma manifestului „Cerneala surda“ (vol. „Teribilul interzis“), aflam „mai ales ce nu ar trebui sa fie poezia“ (p. 207). Sigur ca unele afirmatii puteau lipsi din volum. De pilda, întâia sectiunea din capitolul al II-lea („Coordonate teoretice“), axata pe rezumarea chestiunilor legate de „Avangarda literara“. Numai ca, prezenta acesteia a fost impusa de planul de pregatire obligatorie a doctoranzilor, carora li se cere sa demonstreze, înainte de orice, buna stapânire a bibliografiei obligatorii. De asemenea, as fi renuntat, în acelasi capitol, la citarea masiva a surselor despre istoricul suprarealismului european, de vreme ce avem contributii suficiente si edificatoare.
Prima reusita a monografiei „Gellu Naum: aventura suprarealista“ vizeaza identificarea evenimentelor recurente din viata poetului care au dobândit potential de semnificatie. Închis într-un cerc alchimic, asemanator cu sarpele Uroborus, poetul se descopera în postura de fiinta ahtiata dupa cunoastere, în pofida aparentei inapetente pentru cultura interbelica. Dispretuind avangarda, înteleasa ca fronda a momentului, învata, multumita lui Victor Brauner, sa fie suprarealist. E un amanunt paradoxal al destinului, de care va trebui sa tinem cont se acum înainte. Primenirea neîncetata a artei, ceruta pe urmele „revolutiei permanente“ trotkiste, ne obliga sa reconsideram perspectiva uniformizata asupra avangardei istorice.
Contradictiile personalitatii
Poate nu întâmplator, înclinatia scriitorului spre încâlcirea funditelor rizibile din limbaj provine din incapacitatea lui de adaptare. Neaderând la prezentul epocilor traversate, Naum nu reuseste nici sa se abstraga definitiv din contingent. Incapabil sa construiasca spatii ocrotitoare, cuvântul este instrumentul propriei sarje, asa cum reiese din studierea unui pasaj extras din romanul „Zenobia“, unde gesturile grave se savârsesc în situatii inadecvate, bufe: „Stupoarea nu are aici un efect eliberator, cathartic, ci unul inhibator. „Lautareasca“ ipostaza a lui Bach nu are nimic în comun cu adevarata arta are necesita o cu totul alta abordare. Ridicolul pândeste la fiece pas si poate fi evitat, în conceptia lui Gellu Naum, numai printr-o împletire fireasca a naturii umane cu zonele care scapa rationalului“ (p. 94). Totusi, poetul nu lasa nicaieri sa se întrevada ca manevreaza cliseele comunicarii, întretinând ca atare iluzia suprarealista. Mizând pe efecte superficiale, modelatoare, el situeaza în plan secund catalizatorii.
A doua isprava a sintezei lui Silviu Gongonea vizeaza împacarea alchimica a contrariilor. Desi aparent refractar vremilor, poetul s-a format în preajma unor maestri, care l-a deprins cu rigoarea ideologiei comuniste. Treptat, protestul public este înabusit, din divergente de opinie si din considerente administrative (1945-1947), tocmai de catre potentialii aliati politici. În consecinta, Naum se acomodeaza cu titulatura de mentor din umbra, educându-si impulsurile si stapânindu-si revolta. Schema evolutiva stabilita de exeget mentioneaza trei stadii: anarhism, magie si clasicizare, în sensul ca orice sintagma capata valenta poetica. Asadar, de la poezia sociala, catranita, polemica, scandaloasa trecând prin recluziunea bibliotecii si a criptogramelor, se ajunge la zenit, când soarele se arde pe sine si nu mai face scrum nimic altceva.
Fiecare etapa beneficiaza de o descriere amanuntita si riguroasa. Pornind de la datele sesizabile din universul imaginar, criticul debutant urmareste procesul prin care Naum îsi desavârseste traseul nigredo-albedo-rubedo. Tineretea (în special „Drumetul incendiar“) sta sub zodia rafuielii provocate de complexe. Imagismul incandescent zace însa în faza amenintarilor. Ceea ce-i ultragia pe contemporanii din 1936 stârneste astazi simpatia, ca si cum am admira ciorna unui volum magistral, conceput în câteva decenii: „Desi pare dus de inertia scriiturii automate, cu asocieri infinite, din planuri incongruente, volumul se lasa supus unui principiu coagulant, de unitate de viziune, cele noua poeme trasând o linie de forta, care se va regasi, mai mult sau mai putin, în toata poetica naumiana. Este ceea ce confera brianta unei scriituri de o exemplara temeritate, care, deocamdata, surprinde prin violenta, prin furia demolatoare, si, tocmai de aceea, ramâne departe de adevaratele decantari“ (p. 107-108).
Si cum decantarile se petrec într-un lichid, se cuvine insistat asupra faptului ca Silviu Gongonea îl scoate pe Naum din categoria scriitorilor activisti, care marsaluiesc si aprind spiritele (gregare), plasându-l în sfera nostalgicilor, a narcisiacilor care-si potolesc setea din apa Lethei. Postura de fire abisala implica, în ceea ce ma priveste, începutul exegezelor verificabile.
De aceea, „Aventura suprarealista“ devine o referinta convingatoare.