Inca din timpul Scolii de sociologie, initiate de profesorul Dimitrie Gusti, se extind cercetarile antropologice cu scopul de „a ne face o idee cât mai vaga despre compozitia rasiala a populatiei ardelene. Omul este prea aproape de el insusi pentru a fi interesant. Tarile intreprind expeditii costisitoare in regiuni salbatice sau la polii planetei, dar nu-si cunosc propriul material uman“ (I. Facaoaru, „Antroposociologia“, revista „Sociologie româneasca“, Bucuresti, 1936, p. 9), nota, intr-un articol, cercetatorul I. Facaoaru.
Sociologia de azi trebuie sa se ocupe si de studierea factorilor biologici si diferentele rasiale care au un rol determinant in geneza fenomenelor sociale. O alta problema a antroposociologiei este si aceea a mediului in raport cu rasa. Antropologia, ajutata de genetica, furnizeaza sociologiei o serie de fapte pretioase pentru a interpreta stiintific socialul.
Limitarea la societatile naturale este lipsita de logica. Suma dispozitiilor ereditare etnice explica nu numai particularitatea fenomenelor sociale, in cazul nostru vendeta din Oas, ci chiar existenta unor factori socotiti externi. Se stie ca viata societatilor umane de la ses este deosebita de viata asezarilor de la munte. Alimentatia, comportamentul, activitatile, psihologia sunt deosebite. Mediul extern modifica ocupatia, obiceiurile si mentalitatea. Antroposociologia se intreaba care este influenta factorului biologic asupra faptelor sociale.
Variatiile psihice sunt ereditar conditionate de variatiile somatice. Constructia somatica explica de fapt structura psihica a indivizilor in societate.
Trasaturile psihice – inteligenta, mentalitate, temperament, caracter, spirit de ordine, gospodarie individuala, harnicie, adica un tip de viata – poate fi corelat cu factori rasiali, cu structura rasiala.
Metoda monografiei sociologice initiata de Dimitrie Gusti s-a dovedit a fi o inovatie fericita a stiintei românesti in acest domeniu. De aceea, in perioada interbelica apar studii privitoare la antropologia populatiei unor sate cercetate. Antropologul I. Facaoaru cerceteaza un sat de la poalele muntilor Rodnei, satul Sant (Rodna Veche) din Tara Nasaudului. Cercetarile se fac pe 200 de persoane, barbati si femei cu vârsta intre 20 si 50 de ani, si a celor bastinase de 3 generatii. Au dominat 3 rase: mediterana 58%, alpina 27 %, nordica 12%.
Caracterele principale ale rasei mediterane, statura, indicele cefalic, facial si nazal, precum si complexul pigmentar sunt comune cu rasa orientala, care are câteva caractere secundare nasul indoit catre vârf, barbia mica, ochiul putin migdalat, tenul deschis (asa sunt si locuitorii din satele Trip si Bixad din Tara Oasului).
In ceea ce priveste pigmentatia, aceasta se schimba fata de proportia raselor brune in favoarea raselor blonde, acest lucru este specific si Tarii Oasului.
Cercetatorul conchide ca: „nu ne putem astepta sa gasim la noi nordicul tipic din Scandinavia sau din Scotia si nici mediteranul tip din Sicilia“. Insa aceste proportii difera de la o zona la alta.
Desi se stie ca nordicii si mediteraneenii apartin aceluiasi tip de rasa, ei se deosebesc prin anumite caractere.
In Oas se regasesc elementele rasei mediteraneene, dar si elemente din rasa nordica, iar pigmentarea pielii inclina mai mult in favoarea raselor blonde decât a raselor brune.
Datorita bunavointei directorului Lucian Cucuiet de la Arhivele Judetului Satu Mare, am reusit sa cercetez pentru prima data Fondul Penitenciarului Satu Mare cu numarul de inventar 12. Perioada documentelor incepe in 1863 si se termina in anul 1957. In interiorul acestui fond am cercetat mai multe dosare. Dosar nr. 6 – Sentinte penale pe 1920; Dosar nr. 7 – Detinuti eliberati; Dosar nr. 11 – Sentinte penale pe 1926; Dosar nr. 12 – Evidenta detinutilor; Dosar nr. 24 – Sentinte penale/crime.
Din dosarul Mandate de arestare, cu data inceperii din 3 ianuarie 1936, incheiat in 26 decembrie 1936, având un numar de 177 file, am extras spre cercetare mai multe mandate de arestare.
Mandatul nr. 916, prin judecatorul de instructie de pe lânga Tribunalul Satu Mare, cabinetul II, având in vedere actele de procedura penala indreptate impotriva lui Mihoc Ioan Alexuri, de 35 ani, de profesie plugar din comuna Certeze, a comis faptul crima de omor prin aceea ca, in ziua de 2 noiembrie 1936, in comuna Certeze, impreuna si in comun, in calitate de coautor cu inculpatul Mihoc Vasile Alexuri, cu intentia de a ucide, dar fara precugetare, in cursul unei incaierari cu Dorlea Ion a Cloparului si Dorlea Grigore a Cloparului au tabarât asupra lui Dorlea Ion, pe care l-au lovit cu un par si cu toporul.
Unele crime se intâmpla la hora satului. Aici tinerii ajung sa se certe de la o vioara. Isi disputa suprematia in ceata feciorilor, cine joaca sub grumazul ceterii este admirat de fete si de intreaga comunitate.
C.P., in vârsta de 20 ani, din Negresti, este condamnat pentru omor pentru ca, in ziua de 27 decembrie 1935, la hora taraneasca din comuna, impreuna si in comun cu inculpatul Berinde Mihai, dupa ce inainte intre inculpati si victima S.I. a intervenit o cearta in cursul horei, inculpatul cu intentiunea de a o ucide pe victima, dar fara precugetare, i-a aplicat mai multe lovituri de cutit in urma carora victima a suferit leziuni grave si a fost internat la spital, unde a murit in ziua de 28 decembrie. A fost condamnat in baza art. 279 cu temnita grea intre 10-15 ani. Art. 70 c.p., fapta fiind savârsita in calitate de coautori.
In registru de carcera al Penitenciarului din Satu Mare, condamnatul Talpos Gheorghe, fiul lui Talpos Vasile si Maria Pop, nascut in comuna Gherta Mare din judetul Satu Mare, de religie greco-catolica, de nationalitate româna, profesia plugar, neinsurat, este arestat pentru omucidere. Are 20 ani, inaltimea 1,60 cm, fruntea verticala, gura potrivita, barbia ovala, fata smeada, ochii caprui, parul negru, mustatile rase, cu atitudinea corporala mijlocie. Semne particulare: urma de taietura pe spinare in dreptul umarului drept. A fost condamnat de Tribunalul Satu Mare prin sentinta 810/1933, in ziua de 19 mai, la 5 ani temnita grea. In acelasi registru de carcera, la pagina 240 pe anul 1932, arestatul Balaj Vasile, acuzat pentru leziuni corporale grave, nascut in Rasca, fiul lui Balaj Ioan si Moraru Odotie, necasatorit, de 24 ani, inaltimea 1,63 cm., fata bruneta ochi negri, cu urma de lovitura de cal la frunte deasupra ochiului stâng.
Inca de la aparitia criminologiei ca stiinta, când este recunoscuta limita dreptului penal in societatea feudala, gânditorii iluministi ai secolelor XVII-XVIII, indiferent de orientarea lor filosofica, atrag atentia asupra fenomenului criminal din societate.
Cesare Beccaria (1738-1794), autorul celebrei lucrari „Dei delitti e delle pene – Despre infractiuni si pedepse“ (1764), considera ca infractiunea este rezultatul vointei libere, iar pedeapsa este echivalentul infractiunii comune, este un mod de retribuire morala prestabilita si intotdeauna aceeasi. Autorul precizeaza in aceasta lucrare ca „este mai bine sa se previna infractiunea decât sa fie pedepsita“ (Cesare Beccaria, „Despre infractiuni si pedepse“, Bucuresti, Ed. Rosetti, 2001, p. 103).
In Tara Oasului, in perioada cercetata in penitenciar, dar si in arhiva Tribunalului, cele mai multe infractiuni sunt cele de furt, urmate, desigur, de infractiunile de omor sau leziuni corporale grave aducatoare de moarte.
Una dintre masurile de baza a lui Beccaria este perfectionarea educatiei in care el vede unul din cele mai eficiente mijloace de prevenire a infractionalitatii. Dar când vor ajunge ideile lui C. Beccaria in Tara Oasului?
Intr-un interviu cu judecatorul Victor (Vicu) Pop, fost judecator in Tara Oasului intre anii 1950 si 1960, acesta recunoaste ca fenomenul crimelor din Tara Oasului – acest fenomen primitiv de lege a talionului –, va fi eradicat cu timpul, numai datorita educatiei prin scoala. Ne aflam prin anii 1995 când fenomenul emigrarii nu era unul de amploare, insa, cu timpul, au intervenit, desigur, si alti factori: plecarea tineretului in strainatate, disparitia unor obiceiuri (jocul satului, mersul la colindat), inlocuirea muzicantilor din sat cu formatii de „elita“ din tara, in mod special din Timisoara si Banat, contactul cu alte culturi, contactul cu civilizatia Europei de vest, in mod special, alte conceptii despre viata si casatorie, o mai mare libertate de a alege, intrarea in posesia unei sume de bani, care-i confera un alt statut social, destramarea familiei traditionale, toate acestea concura la reducerea numarului de batai si in cele din urma de omoruri in Tara Oasului.
Avocatul francez pasionat de statistica André-Michel Guerry (1802-1866) a formulat alaturi de Adolphe Quételet (1796-1874) legea termica a criminalitatii. In functie de clima, infractiunile „de sânge“ predomina in sud sau in sezonul cald, in timp ce infractiunile asupra proprietatii sunt predominante in nord sau in sezonul rece. Autorii aduc prin cercetarea lor, statistica morala care a revolutionat tezele scolii cartografice sau geografice. Autorilor li se poate recunoaste meritul ca au utilizat mijloacele stiintifice de cercetare statistica in studierea criminalitatii, au sesizat legatura ce exista intre acest fenomen si alte fenomene sociale si, mai ales, au descoperit caracterul repetabil al criminalitatii.
Scoala cartografica a fost devansata de antropologia si sociologia criminala, unde, desigur, cel mai de seama reprezentant, cel care a gasit „cheia“ comportamentului criminal, a fost Cesare Lombroso.
Filosoful si teologul elvetian Johann Caspar Lavater (1741-1801) fundamenteaza teza fiziognomiei dupa care, cu ajutorul trasaturilor fetei, putem depista caracterul uman: „In fizionomia omului se reflecta sufletul sau“ (Victor Ursa, „Criminologie“, Cluj-Napoca, Ed. Argonaut, 1996, p. 61)
O alta teorie deosebit de interesanta, tot ca o pseudo-stiinta, este Frenologia (Stiinta mintii). Autorul ei, medicul neurolog german Franz Josef Gall (1758-1829), sustine ca pe suprafata creierului exista mai multe iesituri (umflatura, cucui); el a depistat 35 de baze craniene, prin pipairea creierului, am putea depista dezvoltarea psihica a individului calitatile si defectele sale sufletesti. Stiinta actuala nu neaga aceste localizari, insa este o conceptie reductionista.
Anatomistul Iosif Francisc Rainer este un savant progresist care a cautat sa explice si teoria antropologiei generale, stiinta care studiaza fiinta umana in evolutia ei biologica prin compararea formei si dimensiunilor corpului uman, particularitatile sale fiziologice si patologice, cât si gradul adaptarii la mediu. Omul nu este doar rezultatul vietii biologice, ci, mai ales, un produs al vietii sociale.
Printre autorii teoriei alieniste, francezul Augustin Bénédict Morel sustine ca infractionalitatea este consecinta degradarii fiintei umane. Dupa Morel: „degenerenta este fizica si morala“ (Ibidem, p. 65). Prima provine de la alimentatia proasta, alcoolism si produce anomalii fizice. Degenerarea morala duce la slabirea nervilor, a facultatilor psihice si mintale, iar omul va avea inclinatii criminale.
In viziunea medicului francez Despine Prosper, crima este o „nebunie morala“ (Ibidem, p. 68), iar criminalii sunt de trei feluri:
a) criminali instinctuali;
b) criminali din pasiune;
c) criminali de ocazie.
De aici nu ne ramâne decât sa facem cunostinta cu scoala pozitivista italiana in care se naste antropologia criminala si sa cunoastem câteva din ideile lui Cesare Lombroso, care – chiar daca au fost contestate – continua sa faca mare vâlva si astazi.
Cesare Lombroso este medic legist, psihiatru, profesor universitar la Pavia si Torino, face cercetari in inchisorile din Sicilia. Cartile care se bucura de succes in epoca sunt: „Omul delicvent“ (1876) si „Cauzele si remediile crimei“ (1898). El a sustinut, in doctrina sa, mai multe teze: criminalitatea exista si la plante si la animale; crima este prezenta la salbatici, la oameni primitivi si la copii; individul criminal se deosebeste de cel onest prin anumite anormalitati si inferioritati organice.
El este criticat ca ar fi un nechemat in lumea stiintei, istoria omenirii ne-a demonstrat ca in rândul copiilor nu se nasc criminali. Nici teza stigmatelor (anatomice si fiziologice) nu mai sta in picioare.
Dupa Lombroso, criminalii ar avea fata asimetrica, mâinile lungi, ochii mici, gura, buzele, gingiile si dintii diformi, fruntea tesita, parul abundent, disproportie intre trunchi si membre, tatuaje, stângacie, daltonism, tulburari de reflexe vasomotrice etc., dar, in acelasi timp, sunt infantili, efeminati, au senilitate prematura, nu au mila, cainta si iubire, sunt indiferenti fata de moarte, sunt nestatornici in sentimente, au cruzime, vanitate, razbunare, tendinta exagerata spre umor, inteligenta mai redusa, multa ura, sunt perfizi si cinici, sunt inadaptabili, au pasiune spre jocurile de noroc, duc o viata destrabalata, au inclinatie spre lascivitate si obscen.
Daca am suprapune aceasta grila peste tipologia criminalului de penitenciar, provenit din Tara Oasului, teoria stigmatelor lui Lombroso „se anihileaza singura prin falsitatea ei vizibila la fiecare pas si prin ridicolul ei“ (Ibidem, p. 67). Infractorii nu se disting de neinfractori prin niciun fel de semne particulare, iar aceste semne particulare sunt prezente sau lipsesc in aceleasi proportii si la oamenii onesti, cât si la infractori.
Cesare Lombroso, inca din timpul vietii, a incercat sa-si corecteze doctrina prin lucrarea „Omul delincvent“; autorul a renuntat sa sustina numai caracterul exclusiv biologic, antropologic al fenomenului criminal. A facut modificari si a acceptat si influenta factorilor sociali si fizici. El a sustinut ca nu toti criminalii sunt innascuti, ci numai 40% dintre criminali. A recunoscut ca factorul biologic si antropologic este predominant, dar comportamentul uman poate fi influentat si de o serie de factori sociali (alcoolism, instructia insuficienta, mizeria si factorii fizici: clima, fenomenele orografice – regiuni ospitaliere cu vechi arii de populare – si geologice). In concluzie, doctrina lui C. Lombrozo este nestiintifica, dar nu putem sa sustinem ca este falsa.
Unii sustin ca o asemenea doctrina ar fi dat apa la moara teoriilor rasiste si xenofobe. „Tezele lui Lombroso nu fac decât sa repete pur si simplu unele din tezele obscurantismului medieval specifice fiziognomiei si frenologiei“ (Ibidem, p. 69). Oricum, o data cu aparitia „Sociologiei criminale“ (1892) semnata de Enrico Ferri (1856-1929), se deschide o reformare a doctrinei lui Cesare Lombroso. Se vorbeste de crima si criminalitate, de dinamica criminalitatii, de varietatea infractiunilor si infractionalitatii si, mai ales, de pedeapsa. „Pedeapsa nu este o retributie a vinei morale, cum au sustinut reprezentantii scolii clasice, ci o masura necesara de aparare sociala“ (Ibidem, p. 72); naste noua teorie de aparare sociala si se naste inchisoarea. „Este vorba de prescrierea tehnicilor punitive – fie ca, in ritualul supliciilor, acestea pun stapânire asupra corpului, fie ca se adreseaza sufletului – in istoria acestui corp politic de concepere a practicilor penale“ (Michel Foucault, „A supraveghea si a pedepsi. Nasterea inchisorii“, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1997, p. 63).
Parcurgând pe scurt inceputurile criminologiei ca stiinta, vom poposi asupra portretului criminalului de penitenciar, asa cum ne apare el descris in documentele vremii.
Majoritatea celor care ucid in Tara Oasului sunt de statura mica, intre 1,50 si 1,65 cm. Printre oseni se stie ca „cei mici sunt ca otelul, mânuiesc bine cutitul si te inteapa imediat, iti fac patru cinci buzunare in piele si-ti pun sare daca ai de-a face cu ei“ (Interviu cu profesor Iacob Pop, 68 de ani, Bixad, martie 2012).
Multi dintre cei care erau inchisi in Penitenciarul din Satu Mare in perioada 1926-1936 au savârsit infractiunile: omor, leziuni corporale grave cauzatoare de moarte sau leziuni corporale grave. Majoritatea sunt de profesiune plugari, traiesc din truda pamântului, cu doua-trei exceptii, niciunul dintre cei incarcerati nu stiu sa scrie sau sa citeasca. Cu toate ca scoala, la inceputul secolului al XX-lea, incepea sa aiba dascali calificati la scolile pedagogice din Sighet, Oradea, Gherla si Carei, interesul pentru scoala in Tara Oasului era totusi neinsemnat. La rubrica semnalmentelor, gardienii vremii noteaza in dreptul celui condamnat: fruntea verticala, nasul rectilin, barbia ovala, ochii albastri, mustati portocalii sau blonde, barba si mustati rase, sprâncene negre; majoritatea sunt tineri intre 18 si 24 ani. Mai exista o categorie de vârsta undeva intre 35 si 45 de ani, este vârsta numita in Oas si „tineretea a doua“; este vârsta când se platesc politele, este vârsta razbunarilor, este vârsta vendetei. Tinerii se ucid dintr-o singura lovitura, instinctual, fie la o nunta, fie la hora satului, fie in sat la sezatoare sau la colindat, insa, ceea ce mi-a atras atentia in mod deosebit, sunt semnele particulare. Osenii spun despre acest tip de oameni ca sunt insemnati si ca e bine sa te feresti de ei. Iata câteva semne particulare: urma de taietura la pometele obrazului drept, piciorul stâng mai scurt cu 5 cm, lovituri la antebratul stâng, un neg sub pleoapa ochiului stâng, taietura la degetul mare, pata pe obrazul stâng, varice la piciorul stâng, nu are degetul mic de la mâna stânga, mai multe lovituri in cap, urma de buba pe falca stânga, pete pe obrazul stâng, o cicatrice in crestetul capului, taietura la degetul aratator la mâna dreapta, negi la tâmpla dreapta, la barba si la gât, tatuaj pe bratul drept, urma de impuscatura la degetul aratator si mic la mâna stânga, urme de lovitura de cal la ochiul stâng, urme de taieturi pe spinare si umar drept, urma de taietura la cap, taietura la gât si deasupra ochiului, schilod la mâna dreapta, negi pe barba, taietura pe mâna stânga, deget ciuntit, taietura pe piept deasupra tâtei, neg in barba si la sold, tatuaj pe mâna dreapta, urma de impuscatura la degetul aratator, cicatrice, urma de impuscatura, cicatrice lânga nas, taieturi pe picioare, la cap doua rani, orb la ochiul stâng, impuscat in mâna stânga.
Uimesc desigur si semnele care sunt asezate in partea stânga a corpului spre deosebire de partea dreapta, unde sunt destul de putine.
Autor: Nicoara MihaliApărut în nr. 447