Cocalarii sunt o historia
anti-naturalis. Reproduc din memorie o patimasa declaratie de dragoste:
Indici spatio-temporali: balconul Julietei, într-un baroc-balcanic 2011 mioritic – scara rulanta, vadit caduca, într-o obscura statie de metrou bucuresteana, redusa la santier, la moloz si la oportunismul unor vânzatori de sosete multicolore, desi în plin centru, proxim – universitar; timp: imemorial, dar frapant, momentul serenadei – varianta abridged – a fost rasturnat si redistribuit în miez diurn (cocalarii nu au nevoie de efectele placebo ale cadrului opiacent al serii sau al crucii noptii ca sa-si declare focos sentimentele).
Personajele scenariului mitic: stimabila duduie, cu vârsta optima de angajare într-un magazin de ochelari, acoperita semi-profilactic cu un palton ce exhiba discret un abdoment ferm, pentru ca si dincolo de cei mai fumurii ochelari, cocalarul-protagonist sa ghiceasca solidele intentii de solidarizare în cea mai apropiata cafenea; Romeo de puta madre, sarmant Don Juan de mahala bucuresteana, cu un zâmbet însalivat D&G, estimând ca dintr-un reflex al bunei igiene fiziologice cocalaresti, delicioasa si frageda aritmetica a ocaziei de fructificat.
Fatidica declaratie: dinspre Romeo de puta madre spre stimabila duduie, peste multimea grabita sa se închida într-un birou, care rateaza, asadar, tangential, arcul iubirii de iubire, ce-i transcende: papuse, papuse, n-ai obosit de cât mi-ai alergat prin vise?
Vestibulul Infernului – Definitii si spectru de analiza
Mentionez de la început ca, în ciuda definitiilor din dictionarurban.ro, – definitii la rândul lor cu iz cocalaresc – care au fixat totusi termenul, voi face abstractie de covarianta feminina cocalara – Cocalarii femele umbla tot în haite; daca te nimeresti în acelasi autobuz cu ele, vei afla imediat de ce nu o satisface barba-su pe Maricica si ce operatie tre’ sa-si faca Tanti Veta: cocalarele vorbesc destul de tare încât sa se auda în tot cartierul. –, pentru interesul focalizat si discriminant pe care îl aratam doar celui care se recunoaste, de obicei, dupa freza cu o tona de gel, lanturi groase la gât, tricou mulat, roz sau bleu sau inscriptionat cu De puta madre (pt. tipi) si buzele conturate strident, decolteu generos, sclipici pe sânii pe jumatate descoperiti (pt. tipe);
Semnalment unisex – mobilul folosit pentru a difuza Guta de maimuta în locuri publice. Cocalarii masculi umbla în haite si la vederea unei tipe încep sa se comporte ca niste cimpanzei în calduri, strigând: Fataaaa, fata, vezi ca lu’ ala îi place de tine.
Din perspectiva unei istorii a contra-esteticii, gentil numita, de catre Eco, a „Urâtului“, cocalarii irump dintr-un fel de wunderkammen, aglutinat în spatiul românesc cel mai probabil în perioada postdecembrista, printr-o asimilare simultana si în degringolada a unor curente din moda de influente distincte care, superpozate, prin cumulare ori sincronism (efectul de sorcova), conduc la un ansamblu vestimentar artificial. Cocalarul este o epistemologie de sinteza care amesteca brutal o semiologie vestimentara cu atitudini de un rizibil excedentar-masculin ferin si cu savuroase devieri lingvistice înspre forme agramate-extrem, argou, combinatii neveridice de registre. Dezvoltând ideea ca toate elementele mentionate se afla sub apanajul conceptului mai larg de kitsch integrat – uman, prin exploatarea unor reactii pe care cocalarul – subiect tinde sa le produca, se ajunge, prin glisare, la definitia interesantului, pe care o dadea Schopenhauer: „Sub aceasta denumire eu înteleg ceea ce stimuleaza vointa, oferindu-i în mod direct ceea ce o maguleste, ceea ce o satisface. Sentimentul sublimului provine din faptul ca un lucru complet defavorabil vointei devine un obiect al contemplatiei pure, contemplatie care nu poate dura mult timp(…)“ Uneori contemplatia dureaza foarte mult, iar autocontemplatia narcisista, si mai mult, prelungindu-se pâna la o stare de extaz, pe care cocalarul pur tinde sa si-o expuna voluptuos, iar înregimentarea acestor bune intentii ia forme de fauna, pe care internautii o hranesc prin deja patentatul cocalari.com..
Limbul: Cyber-cocalarii
Ceea ce intereseaza, în masura suportabilului, din aceasta mina de exhibitionism de cloaca, este relativizarea sentimentului sublimului si a modului în care aceasta stare poate sa fie integrata subiectiv si asumata pâna la identificare de catre expozanti: Eu cand stau si numar bani…/ Voi va facetzi spovedani…/ Si speratzi ca Dumnezeu… / Sa va dea norocul meu. Sau YM status: ma dat lumea la newspaper because i have talent and i’m sucar. Se profileaza, astfel, aura egolatrica a cocalarului, care încearca, printr-un flux de entuziasm vulgar, sa favorizeze si sa acapareze reactia emotiva a receptorului. Un submediu de expunere al cocalarului este statusul YM, echivalent cu o forma de relationare care, în lipsa discernamântului, distorsioneaza nu numai simtul realitatii, cât si capacitatea afectiva, restrictionând, cliseizând, banalizând pâna la redundanta jalnica. Exemplu tipic de afazie, (trebuie admis ca e generalizat, depaseste chiar si sfera atât de larga a cocalarului-expert în cyber-seductie ) este probabil u c fc?, formula de incipit usor de regasit si în spatiul-alternativ hi5, pe care cocalari si pitzipoance îl tes cu naivitate si unde îsi etaleaza inocent destinele, cantonati în stereotipuri uscate.
Categoria statusuri: uneori sunt cuvinte cu maduva voit – dulce, altele salcii, majoritatea penibile prin supraestimare: 1. statusuri snob – cogitabunde: indiferenta este esenta inumanului (concluziile de genul asta sunt reconfortante si, apoi, tot ce e definitiv e linistitor) sau, varianta belicoasa, transparent-cocalareasca: Sia mai trecut un an… valoarea mea creste cu cote alarmante… Sa va spun un secret generatie emo sunt de fapt DUSMANII mei care de invidie ajung la sinucidere 2. statusurile cu expansiune erotica (a se include toate tipurile-agape/philos/ dar mai mult eros), unele nereusit voalate, altele convulsive, incoercibile. Vointa vrea, în acest ultim caz, sa iasa din sine si sa-si cuprinda receptorul, învaluindu-l cu efervescenta în coconul cuvântului bine plasat, cu ecou: Am vrajeala necesara pentru orice domnisoara… (esenta fericirii cocalarului, credinta în operatii teurgice care subjuga orice venustate), Iti plac fructele?!… …..incearca-ma, sunt o piersicutza!!! (dincolo de senzualitatea explicita, cu nuanta de anima, presupun ca statusul poate fi unisex), Daca ai fi pamant m-as ingropa cu tine. Daca ai fi apa m-as ineca cu tine. Daca ai fi aer m-as sufoca cu tine. Daca as fi foc te-ai arde cu mine?? (exploatarea simbolismului lax al celor patru tipuri de imaginatii materiale bachelardiene, chiar daca paralelismul personal este inconsecvent), Impreuna vom cunoaste lumea tu stii raiul eu stiu iadul hai sa cunoastem amandoi Paradisul.. (logica e vadit scurtcircuitata, dar impresionanta este viziunea cu ecouri dantesti, care imagineaza spontan amploarea sentimentului de solidaritate prin sacrificiu, cu nostalgia experientei unei conflagratii cosmice a doi astri)
Cercurile
Brâul I: Cum sa fi Uni-kat Armani: Moda cu imprimeuri functioneaza, din punct de vedere semiologic, ca o veritabila mitologie a vestimentatiei, moda este mitica pentru ca semnificatul vestimentar este acuma obiectivizat, îngrosat, spune Barthes.
Moda pastreaza, asadar, ecouri mitice, iar alura de ogru este reflexul, constient sau nu, al unor refulari de idealuri princiare, al caror simptom este ghiulul purtat cu ostentatie aroganta, de cele mai multe ori asortat, în rasparul oricarui concept de echilibru cromatic sau de materiale, cu imitatii de hlamida, de sub care se revarsa lanturi din varii metale. Felul în care se îmbraca un cocalar este de cele mai multe ori un spectacol pitoresc, ce absoarbe simultan valori psihologice si sociologice, lexicul vestimentar excluzând însa rafinamente decadentiste sau dandyste: cocalarului îi place distinctia neo-baroca, marcata de însemnele kitsch ale brandurilor patentate, colorate si evidente, chiar si-atunci când ai refuza sa privesti, subliniate de modele mulate pe forme corpolente, sanatoase excesiv, care sa respire prin toti porii forta si deschiderea spre ceremonii erotice fastuoase ori sardanapalice. Cocalarul are constiinta inocenta, lipsita de aperceptie sau teoretizare, a compromisului între tendinta spre o disociere hiper-individualista si aceea spre coeziune sociala uniformizanta (G. Simmel), si data fiind presiunea acestui raport ineluctabil, alege întotdeauna, egolatric, sa-si exacerbeze personalitatea întru individualizare extrema: astfel apar tricourile verde-fosforescent, asortate descurajant la pantaloni albi-zapezii, centurile cu catarama în forma de leu cu falcile larg deschise, maiourile negre cu dragoni mov efilati pe margine, butonii din metale stralucitoare-glamour, alte zorzoane ieftine si niciun semn expiator pentru un prost gust criminal. Lamurirea conceptuala scrisa apare imediat, o data cu problemele scriptologice, apropo de functia mitologica a imprimeurilor: de puta madre (scris uneori cu litere mari, dintre care fiecare vrea sa semene cu o catedrala gotica ) – un fel de reminiscenta romantica a tipului exceptional, pasionat de originea sa, care-si extrage orgoliul din particularitatea sa ontologica, doar fiecare cocalar este un ales; mundus vult decipit. Tot în categoria binom vestimentar complet nefunctional intra si mesajele care reactiveaza memoria latinitatii noastre si a relatiilor de fratie între popoare: Gigolo Italiano, cu un apendice valoric în valuta, destul de net, cât sa suprime negocieri suplimentare, despre timpul costisitor: 800 $ – demnitatea placerii este nobletea sufletului.
Brâul al II-lea: Omul uraste amurgul propriului sau model, Nietzsche, Amurgul zeilor
Straniu punct de convergenta între oamenii inteligenti si cocalari este faptul simptomatic de a vedea peste tot prilejuri mai degraba decât primejdii: caci este aproape riscant sa-ti creezi albii bine croite prin care fluviul sentimentelor sa se scurga cu deplina langoare, dar pe care sa le îndrepti lipsit de tact spre stimabile dudui care ti-ar putea raspunde cu sudalmi neasteptate sau cu obiecte casnice feminine. Cocalarul este însa un temerar, stie ca premisele comune poarta ghinion, asa cum ar fi cea pe care am enuntat-o mai sus, asa ca le respinge cu deliberarea celui care are, sangvin, gustul subtil pentru diversitatea femeilor. Clinic, cocalarul sufera de o lacomie a realitatii întelese în scheme simpliste si reduse la esente reperabile vulgar – fumeile, banii, valoarea si dujmanii , care trebuie mai mereu sa moara (cocalarii sunt afemeiati, frecvent libidinosi, obsedati de posesiuni si de pseudo-axiologii si au înfumurarea persecutatilor societatii, care contraataca agresiv falsi sau imaginari oponenti) –, reculegerile sunt lipsite de pretiozitati retardante sau de fumuri estetice si, important, este contra spiritului cocalaresc sa se piarda în cautarea unor Dulcinee idealizate inutil ca paladini ratacitori (schema mitica se frânge partial, deci.) Constiinta cocalarului este asumarea empirica a ideii ca sarmul poate fi si drojdia propriilor defecte. Se mimeaza astfel cu detasare crearea intimitatii prin cuvinte inserate în discurs cu tonuri vicios-ispititoare, fara semnificatii fatale, dar suficiente pentru seductii pasagere, de palmares, alt pattern cocalaresc. De remarcat ca formule ca papushe/ printzessa, te-a durut când ai cazut din rai?, deja intrate în folclor, si ineficiente prin uzanta masiva, nu denota niciodata idilism prostanac, ci o senzualitate oarecum flasca, folosite pentru a testa, din instinct sau inertie prost articulata, sansele ivite accidental, malgré soi, cu acea curiozitate cu care un baiat trimis sa ia lemne din padure cerceteaza neglijent, spre propriul divertisment, pietre de tot felul pe care le întâlneste în drum. Dincolo de învelisul carbonizat al personalitatii tipic-canonice deja, cocalarul de rând, vulgarum, este un suflet ardent, nestatornic în etica naturala, inofensiv si benign, cu o minte boanta, si cu gesturi familiste (a se vedea neverosimilele poze cu diversi cocalari corpolenti, la mare, prinsi în colac sub forma de ratuste, dar arborându-si, cu aceeasi fidelitate pentru blazon, cruci suflate în aur, bratari similare lanturilor de ocnasi, toate expuse pe o burta ce ia uneori aspecte lunar-ciocolatii.) Pubertatea spirituala a cocalarului se dezminte rareori.
Brâul al III-lea: Miscari tactice, agatatul si problematica lingvistica
De la Barthes citire, fara numar: „Agatatul este calatoria dorintei. Corpul intra într-o stare de alerta, de cautare a propriei lui dorinte. Agatatul implica o temporalitate care pune accentul pe întâlnire, pe acea prima data, ca si cum prima întâlnire poseda un privilegiu nemaiauzit; acela al excluderii oricarei repetitii. Repetitia, reluarea, stereotipul, naturalul luat ca repetitie reprezinta pentru mine o tema malefica. Agatatul este anti-naturalul, anti-repetitia.“
Cocalarul este ghidat inconstient de superstitia de a nu rata momente fatidice, si-atunci, extremal, ubi puella, ibi bene (latinii n-au avut – norocul sau ghinionul lor – un echivalent lingvistic pentru pitzipoance.) Cum un cocalar nu este niciodata ursuz sau inutil-meditativ, miscarile lui tactice sunt de cele mai multe ori specializat-esentializate, prin recunoasterea intuitiva a ineficientei indiferentelor provocatoare sau a rafinamentelor de seductie pretentioasa: mor da tine comprima exemplar langoarea sentimentala, patosul pasiunii spontan-convulsive si pojghita dorului de expansiune erotica imediata. Calitatea de netagaduit a discursului cocalaresc este spontaneitatea aplicarii cliseelor de argou erotic, mai mult sau mai putin voalat, prin rapida observare a legaturilor sintactice ce se pot realiza între o vestala mistica si contextul favorabil (a nu se întelege totusi ca mintea le este vreodata în avanpost, ar fi o inexactitate tipologica): la fel ca marii artisti, cu valoarea lor, cocalarul cauta într-o oarecare masura sa controleze lumea, sa aiba un ascendent asupra ei, de aici si constanta psihica a posesiunii (estimativ, 93 % dintre pozele expozantilor de pe cocalari.com prezinta simptome de exhibitionism monetar.)
Cocalarul este marcat de complexul unicitatii, care se reverbereaza în ocazii, limbaj, vestimentatie. În „Principii de fonologie“, Troubetskoy propune realizarea unei analogii între limbaj si codurile vestimentare, prin translatarea principiului saussurian înspre acestea din urma, astfel încât costumul (A langue) sa poata fi socotit sistemul institutionalizat, abstract, definit de functii, în vreme ce îmbracamintea (A parole) sa constituie actualizari ale unei virtualitati normative. Preiau observatia lui Troubetskoy doar pentru a sublinia existenta unei logici alternative, lingvistice si vestimentare a lui cocalaris vulgaris.
Individul pe care l-am ales spre analiza si descriere tipologica, un nobil animal uman, practica o dialectica a extremelor, a tot ceea ce este sarjat si inadecvat plasat contextual, nu neaparat cu lipsa de tact, ci cu un tact pe care si-l personalizeaza, solar si autarhic, fiind un adept nemarturisit al credintei ca toate fac parte dintr-un model necoordonat, în care respecta cu religiozitate imperativul originalitatii si al distinctiei fruste: te-ai nascut original sa nu mori copie;): X asa . Crezurile aforistice sunt, însa, temporar umbrite de exercitii de reflexie algida – nush ma gandesc ce sa fac cand mis mare=)):)) –, surmontate rapid de constatari ale bunastarii prezente, în spiritul unui pancalism eteric, cu axiologii minimaliste si egolatrie exacerbata: sunt un baiat de nota 10 nime nu ma poate intrece shi imi place fotbalu baschetu sa ma distrez in tympu liber yes cu tovarashi la un suc la o miscare resthu detalilor intraty pe id.
Superb! Aplauze!
Comentariile sunt închise.