Familie şi onoare

Cultura japoneză este fascinantă. Familia japoneză este şi mai fascinantă! Mai ales pentru noi, occidentalii, obişnuiţi cu traiul nostru.
Pentru a înţelege o societate, a cunoaşte sistemul familial înseamnă o parte foarte importantă, câtă vreme familia este considerată unitatea de bază a societăţii. Pentru japonezi, familia reprezintă aproape un subiect tabu, existând o ruptură nespusă între familial şi social. Ca să înţelegem delicateţea acestei tradiţii, să ne gândim că un tată anunţă moartea tragică a fiului său printr-un discret hohot de râs menit, pe de o parte, să cruţe sensibilitatea iar, pe de alta, să sublinieze pudoarea sentimentelor sale.
Familia tradiţională
Există, desigur, o diferenţă între familia tradiţională şi cea modernă. Întotdeauna familia niponă a cunoscut o varietate de forme, dar modelul ideal din secolul XX a fost cel dedicat agriculturii, care se numea ie. Familia era divizată în funcţie de sex şi ierarhizată în funcţie de vârstă. Ceea ce este neobişnuit, mai ales pentru noi, occidentalii, este faptul că în sistemul familial erau incluşi toţi cei ce locuiau în casă, inclusiv cei ce nu aveau legături de sânge. În acest tip de familie, de obicei, primul născut de gen masculin avea obligaţia să preia afacerile familiei şi să aibă grijă de părinţii ajunşi la vârste înaintate. Ceilalţi fraţi se mutau şi uneori se stabileau în case care rămâneau în subordinea celei principale, în funcţie de interdependenţa economică. Fiicele se măritau şi ajungeau în alte familii.
Statutul femeii în familia niponă este inferior bărbatului. Tânăra soţie, părăsindu-şi propria familie, intră în cea a soţului, fiind privită mai mult ca noră decât ca tovarăşă de viaţă. Ritualurile căsătoriei simbolizează trecerea femeii dintr-o familia în alta. Simplitatea religiei shintoiste s-a perpetuat în ceremonia căsătoriei în care, în multe cazuri, au pătruns şi obiceiuri creştine. În momentul intrării nurorii în noua sa familie, o soacră bună trebuie să-şi exprime bucuria. Înainte de căsătorie, familiile viitorilor posibili soţi se investighează, fiecare încercând să-şi ridice propriul prestigiu. În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, situaţia femeii se transformă. Ea devine parte a electoratului, patriarhatul este, legal, suprimat, se recunoaşte egalitatea dintre sexe.
Familia modernă
Chiar dacă locuinţele se înmulţesc constant datorită numărului mare de locuitori, iar aceste locuinţe sunt adeseori amplasate în clădiri cu multe etaje, casele familiale sunt încă îndrăgite de mulţi. Ele îmbină materialele tradiţionale, lemnul, hârtia sau paiul, cu elementele moderne, betonul sau cimentul, utilizate pentru terasele de fundaţie, pentru instalaţiile moderne menajere sau sanitare. Căsuţele acestea care contrastează cu zgârie-norii din mijlocul oraşelor rămân simbolul familiei japoneze.
Obiceiurile legate de familie diferă de uzanţele moderne ale occidentalilor. În cazul morţii unui părinte, de exemplu, se cere să-i fie asigurată succesiunea morală şi materială. Fiul se hotărâşte în privinţa unei meserii sau schimbă o carieră deja începută. Şi azi există căsătorii din interes datorate obligaţiilor familiale care trec înaintea aspiraţiilor personale.
Familia japoneză, în ciuda influenţelor occidentale tot mai evidente, rămâne una de tip patriarhal, mai ales că multe dintre familii trăiesc în zonele rurale. Tohoku este regiunea unde tradiţiile s-au păstrat cel mai bine. Configuraţia generală a locuinţei este întotdeauna aceeaşi: o sală comună flancată de odăiţe sau mai multe încăperi comunică între ele prin uşi glisante sau prin pereţi subţiri culisanţi (shoji) ce se deschid în galeria-verandă care înconjoară clădirea. Acoperişul, simbolul casei, poate fi drept şi ridicat la colţuri sau ascuţit şi subliniat de o grindă care se înalţă maiestuos. Adevăratul cămin al casei este kotatsu. Este o groapă dreptunghiulară făcută în pământ, în sala comună, pe marginea căreia se pot aşeza, cu picioarele atârnate, până la opt persoane. Acest gol este acoperit de o masă joasă. Locul, singurul care oferă protecţie împotriva frigului iernii ce pătrunde prin pereţii prea subţiri, se încălzeşte prin aşezarea cărbunilor în kotatsu.
Gruparea întregii familii în jurul kotatsu-lui ilustrează ierarhia pe sexe şi generaţii. Locul central (ozoka) este ocupat de tată; soţia este aşezată lateral (kazaka); în faţa ei stă invitatul (kyakuza). Raporturile dintre membrii familiei sunt evidenţiate prin folosirea diferiţilor termeni care amintesc locul fiecăruia. În Japonia, fiecare membru este desemnat enunţându-i-se poziţia în interiorul comunităţii. Astfel, fraţii şi surorile nu îşi spun pe nume, ci cu apelativele specifice pentru fratele mai mare (o-nisan), fratele mai mic (ototosan), sora cea mare (o-nesan) sau sora mai mică (imotosan). Societatea este una patriarhală, în care descendenţa masculină primează.
În ceea ce priveşte locuinţa modernă, copiată aproape după modelul occidental, există probleme de ordin economic sau legate de cutumele şi de modul de viaţă cu care japonezii erau obişnuiţi. În perioada de după războaie, multe familii tradiţionale au fost fragmentate, iar grija lor primară era de a asigura membrilor elementele pentru supravieţuire: mâncare, îmbrăcăminte şi un acoperiş deasupra capului. În această perioadă, locuinţa reprezenta o problemă majoră, o familie întreagă ocupând, de multe ori, o singură cameră. Azi, într-o locuinţă modernă, fiecare membru al familiei caută să aibă camera proprie. Costul extrem de ridicat al unei locuinţe fiind de aproximativ şapte ori mai mare decât venitul anual mediu al unui angajat, achiziţionarea ei se dovedeşte, adesea, dificilă.
O altă problemă legată de construcţiile moderne o ridică mutarea de la o familie cu multe generaţii în spate, cu o casă cu uşi glisante, care nu permit existenţa privatului, la locuinţele moderne construite cu uşi şi pereţi masivi. Alocarea unei camere pentru fiecare membru a dat naştere multor discuţii. Fiecare copil îşi doreşte propria cameră, pretenţie acceptată atunci când are nevoie de linişte pentru a învăţa. Totuşi, japonezii consideră că acest lux îl izolează de restul familiei şi îi poate dăuna pe măsură ce creşte.
Bărbat versus femeie
Rolul bărbatului în familie nu s-a modificat în ceea ce priveşte asigurarea traiului familiei. Statutul femeii este cel ce impune discuţii datorită infuenţelor urbane şi occidentale. Orice membru al familiei, inclusiv soţia, respectiv nora, a constituit dintotdeauna un capital-muncă. Munca femeii se consuma în mica gospodărie, neferită de greutăţi fizice. De aceea, soţiei trebuia să i se asigure un minimum de odihnă şi de libertate pentru îndatoririle procreative. La ţară, muncitorii, cultivatorii şi lucrătorii de terasamente sunt atât bărbaţi, cât şi femei. Femeile, cu vestimentaţia lor tipică, fac faţă acestor munci dificile la fel de bine ca şi bărbaţii şi se bucură de mult respect din partea tovarăşilor lor de sex masculin, motiv pentru care înfruntă dificultăţile cu seninătate. Deşi femeia japoneză are o situaţie grea, ea cunoaşte şi momente de glorie. Îşi dobândeşte demnitatea prin muncă şi maternitate, iar trecerea anilor o transformă mai întâi în mamă a viitorului cap de familie şi apoi în soacră, deţinătoare a puterii asupra întregii case.
Chiar dacă familia japoneză s-a schimbat considerabil în secolul XX, aspectele tradiţionale sunt încă prezente. Japonezii comentează dacă familia nu locuieşte împreună. Majoritatea celor din prezent preferă să locuiască separat de familia mare, care include părinţii, respectiv bunicii, fraţii şi surorile, aşa cum se obişnuia în trecut.
Nu doar structura familiei japoneze s-a schimbat, ci şi rolul bărbatului şi al femeii. Tehnologia a avut un rol important în modificarea rolului femeii. Azi, aceasta are mai mult timp să-şi fructifice propriile pasiuni şi interese. Rolul bărbatului s-a schimbat în măsura în care, pentru a asigura prosperitatea financiară a familiei, petrece mult timp muncind. Din această cauză, tatăl a devenit o figură mult mai puţin importantă în ceea ce priveşte autoritatea parentală, în comparaţie cu mama. În familia modernă, aceasta este autoritatea supremă.