Este un loc comun faptul ca aproape fiecare tara de pe glob resimte exportul de cultura americana, materializat prin exportul de orice, de la filme la junk food. Dar este acest impact al Americii atât de tulburator încât sa fie contabilizat? În cartea Crazy Like Us: The globalization of the American psyche, jurnalistul american Ethan Watters sustine ca cea mai devastatoare consecinta a raspândirii culturii americane nu au constituit-o nici stilul de viata american, nici craterele provocate de bombele de ultima generatie, ci americanizarea psihicului uman. Jurnalistul Ethan Watters crede ca suntem într-un proces de omogenizare a modului în care lumea devine nebuna. Cartea exploreaza modul în care s-au raspândit pe glob patru boli mintale: stresul post-traumatic, anorexia, schizofrenia si depresia, producând efervescenta în cercurile intelectuale din lumea occidentala, dar si în rândul publicului larg.
SUA este lider mondial în generarea de teorii moderne ale psihicului uman, dar si de tratamente noi în domeniul sanatatii mintale. Exportul american de medicamente devine astfel justificat de certitudinile în domeniul cunostintelor biomedicale care vor scuti suferinta si stigmatul bolilor psihice. Adoptarea pe scara larga a standardelor de sanatate din SUA au facut din suferintele psihicul american modelul principal de diagnosticare.
Într-o lume globalizata, te-ai astepta sa existe o sensibilitate mai accentuata asupra valorilor umane si-a diversitatii. Si ce zona ar putea fi mai critica decât sanatate mintala? Psihiatrii si antropologii medicali, cei care se ocupa cu studierea bolilor mintale în diferite culturi, contesta suprematia psihicului american si sustin ca bolile mintale nu sunt repartizate uniform la nivel global, si ca registrul simptomatic difera în functie de regiune. De exemplu, pentru un barbat din Nigeria depresia se traduce printr-un sentiment „piperat“ în cap, în timp ce pentru un fermier chinez depresia s-ar manifesta doar prin dureri de umar sau de stomac. Pe de alta parte, femeile salvadoriene refugiate care au suferit traume psihologice dupa un lung razboi civil, vorbesc despre calorias, un sentiment de caldura intensa a corpului. Din pacate, profesionistii din domeniul sanatatii mintale în SUA, cei care domina discutiile la nivel mondial cu privire la modul în care bolile psihice sunt clasificate si tratate, ignora sau chiar resping aceste diferente. Mai mult, versiuni locale ale bolilor mintale au ajuns omogenizate în versiunile americane într-un ritm extraordinar.
Ethan Watters constata ca depresia si stresul post-traumatic (PTSD) se raspândesc în întreaga lume, cu viteza unei boli contagioase, înlocuind forme indigene de boli psihice, care, în timp, vor disparea. Doua forte puternice si diferite conduc spre acest lucru.
Diagnosticul occidental de PTSD este în curs de raspândire prin intermediul consilierilor care configureaza centre de prim ajutor psihologic, dupa razboaie si dezastre naturale. Depresia este promovata de catre companiile multinationale de medicamente, care în numele profitului forteaza alte culturi sa adopte simptomatologia vestica, creându-si noi piete pentru antidepresivele lor.
Laurence Kirmayer, director al diviziei de psihiatrie sociala si transculturala de la Universitatea McGill din Montréal, Canada, a fost folosit de compania GlaxoSmithKline (GSK) pentru a-si lansa antidepresive (comercializate ca Paxil / Seroxat) în Japonia, în anul 2000. Kirmayer, o autoritate în ceea ce priveste impactul convingerilor culturale asupra bolilor psihice, a fost invitat si sponsorizat de GSK sa tina conferinte academice în Japonia. Nici nu a sosit bine în Japonia si profesorul canadian si-a dat seama de adevarata ordinea de zi: compania nu-si dorea decât sa aiba acces la cunostintele sale pentru a o ajuta sa înteleaga modul în care pot fi schimbate credintele culturale asupra boli. „Prezentarea clinica a depresiei si a anxietatii nu tine numai de fundalul etnocultural ale pacientilor, ci si de structura sistemului de asistenta medicala în care se regasesc categoriile de diagnostic si conceptele pe care le întâlnesc în mass-media si în dialog cu familia, prietenii si medicii“, a scris mai târziu Kirmayer, în The Journal of Clinical Psychiatry. Într-o lume aflata într-un proces de globalizare, toti acesti factori sunt în „tranzactie constanta si sufera transformari dincolo de granitele de rasa, clasa, cultura si natiune“. Cu alte cuvinte, credintele culturale despre depresie si despre sine sunt maleabile si raspund mesajelor exportate de la o cultura la alta.
Provocarile de care a avut parte GSK pe piata japoneza au fost formidabile. Japonezii aveau un diagnostic clinic pentru depresie – utsubyo – care difera violent de versiunea americana: era descrisa ca o boala devastatoare si care te stigmatizeaza la fel ca schizofrenia. Din perspectiva comercializarii antidepresivelor, aceasta conceptie a avut consecinte nefaste – vânzarile erau rare. Pentru a face din vânzarea paroxetinei un succes, putinele persoanele diagnosticate cu utsubyo nu erau suficiente. Asa cum Kirmayer a realizat, GSK viza sa influenteze în profunzime modul în care japonezii întelegeau tristetea si depresia.
Cele mai multe alte stadii de melancolie nu erau considerate boli în Japonia. Tristetea adânca a fost adesea considerata a fi un jibyo, o dificultate personala care construieste caractere.
„Am fost martorul modului în care o societate farmaceutica multinationala a lucrat din greu pentru a redefini conceptiile despre sanatate mintala“, a spus Kirmayer. „Aceste schimbari au efecte de anvergura. Modificând conceptiile culturale, modifici personalitatea si comportamentul de zi cu zi al oamenilor. Si acest lucru se întâmpla la scara globala. Aceste companii au modificat credintele culturale cu privire la modul în care era perceputa boala si vindecarea.“ Este exact ceea ce GSK pare sa fi realizat. Promovând depresia ca o Kokoro nu Kaze – „o raceala a sufletului“ – GSK a reusit sa popularizarea diagnosticul. În primul an, în Japonia, vânzarile de paroxetina au atins valoarea de 100 milioane dolari. În 2008, acestea au fost aproximativ de 350 milioane dolari cu perspective de crestere rapida.
În concurenta acerba cu depresia a intrat si diagnosticul de stres post-traumatic. „Oficial“, PTSD a intrat în manualul de diagnosticare al Asociatiei Americane de Psihiatrie abia la începutul anilor 80. De atunci s-a „bucurat“ de un succes fulminant. Specialistii din occident îl promoveaza acum în întreaga lume, mai ales în „centrele psihologice de prim ajutor“ din zonele lovite de dezastre naturale si razboaie. Potrivit lui Allan Young, antropolog medical la Universitatea McGill, raspândirea PTSD ca diagnostic la nivel mondial ar putea fi numita „povestea de succes a globalizarii“.
În graba occidentalilor de a trata ranile psihice ale persoanelor traumatizate, tot mai putini specialisti se întreaba daca PTSD poate fi aplicat util peste tot. „Semnificatia unui eveniment oribil are un impact foarte mare asupra psihicului uman, iar aceasta semnificatie difera de la o regiune la alta. Semnificatia creeaza la fel de multe probleme ca si evenimentul“, spune Ken Miller, psiholog la Colegiul Pomona, Claremont, California, care a studiat în Afganistan si în alte zone de conflict, traumele provocate de razboi. El a descoperit multe reactii psihologice care nu se regasesc în lista simptomelor occidentalului PTSD, dar si câteva reactii care nu au nici o traducere în limba engleza. În Afganistan, de exemplu, exista asabi, un tip de furie nervoasa, si fishar-e-bala, senzatie de agitatie sau de presiune.
Giathra Fernando, psiholog la California State University, Los Angeles, a descoperit reactii psihologice cultural distincte în urma traumei provocate de tsunami în Sri Lanka. În urma acestui dezastru natural, în aceasta tara insulara nu au fost raportate reactii patologice în conformitate cu statele interne care alcatuiesc cea mai mare parte a listei de control al PTSD (hiperexcitatie, amortire emotionala si altele similare). Mai degraba, consecintele negative ale evenimentelor tragice au fost privite în termeni de deteriorare a relatiilor sociale. Subiectii cercetarii lui Fernando credeau ca cei care au avut de suferit în urma tsunami-ului se izolasera în prealabil de reteaua lor sociala sau nu îsi mai îndeplineau rolul în grupurile de rudenie. Astfel, în Sri Lanka, nu mintea a suferit daune în urma tsunami-ului, ci acestea s-au manifestat în afara, în mediul social. Multi cercetatori au gasit expresii culturale distincte ale traumei si acestea pot deveni eficiente pentru suferinta daca sunt cunoscute expresii idiomatice locale.
Arthur Kleinman, antropolog medical la Universitatea Harvard, spune ca, desi cele mai multe catastrofe nu se produc în vest, „am intervenit în patologia si în reactiile lor. Le spunem: nu stiti cum sa traiti în aceasta situatie. Le luam naratiunile culturale si le impunem pe ale noastre. Este un exemplu teribil de dezumanizare.“
Depresia si PTSD nu sunt doar liste de simptome. La fel cum isteria a fost o tulburare emblema a epocii victoriene, astfel PTSD si depresia vorbesc despre modul în care SUA si occidentul se concep pe sine. Aceste boli occidentale contin ipoteze despre evenimentele care vor deteriora mintea omului si care se afla între linia normala si patologie. Daca mergem mai departe, putem spune ca atunci când descriem tulburarile psihice printr-un manunchi de simptome, noi, occidentalii, nu facem altceva decât sa exportam o viziune asupra lumii. Si sa o impunem.
Bibliografie:
Ethan Watters, Crazy Like Us: The globalization of the American psyche, Free Press/Simon and Schuster, 2010