Fara îndoiala, Belgia este una dintre cele mai contradictorii tari europene. Pe de o parte, jucând rolul de „capitala“ europeana, ca sediu al celor mai multe si importante organisme ale Uniunii, Bruxelles interpreteaza partitura unui oras situat în afara granitelor, un oras care ar apartine, în egala masura, tuturor cetatenilor Europei unite. Mai mult decât atât, fiind si sediu al OTAN, orasul a ajuns sa fie atât de mozaicat etnic, încât, în momentul de fata, populatia de origine alogena (cam 50 de etnii) depaseste, la un loc, numarul flamanzilor, valonilor si germanilor belgieni. Cu toate acestea, procesul de segregare între cele trei comunitati lingvistice si, cu deosebire, între francofoni si neerlandezofoni se adânceste pe zi ce trece, ducând tara la un blocaj politic aproape cronic.
În pofida acestei realitati, Belgia si, implicit, capitala sa, încearca sa se impuna drept factor de echilibru mondial. Recent, Palatul Regal a gazduit al optulea summit ASEM (Întâlnirea Asia – Europa), la care au participat liderii celor 27 de tari membre ale Uniunii Europene si ai 16 tari asiatice, plus Rusia (o fi europeana? o fi asiatica?), Australia, Noua Zeelanda si secretariatele ASEAN si ale Comisiei Europene. Dar nu subiectele discutate la forum sunt interesante, din perspectiva acestei pagini, ci unul dintre evenimentele conexe, la care participantii au fost invitati la sfârsitul conferintei: vizitarea expozitiei „A Passage to Asia“ , deschisa la Palatul Artelor Frumoase (cunoscut sub acronimul BOZAR), la 25 iunie si care ramâne deschisa pâna la 10 octombrie. Trec peste faptul ca m-am întrebat, vizitând-o, care dintre diversele conferinte politice la vârf, organizate în România, în ultimele doua decenii, a inclus si vizitarea unei expozitii muzeale (pentru actorii principali, nu pentru companionii lor!), si am sa declar, scurt, ca expozitia curatoriata de Jan van Alphen si Kenson Kwok reprezinta vârful sezonului muzeal din Bruxelles. Expozitia insista, asa cum ne indica si titlul, pe trecerea continua a ideilor, bunurilor, oamenilor, a culturii, între cele doua continente . În organizarea ei, autorii expozitiei s-au sprijinit pe Reteaua Muzeelor Asia- Europa (ASEMUS) si pe ajutorul remarcabil oferit de Muzeul Civilizatiilor Asiatice din Singapore.
Desigur, tuturor ne vine în minte, gândindu-ne la contactul permanent între cele doua continente, sintagma drumul matasii (drum care, asa cum a observat André Leroi-Gourhan, a fost functional înca din paleolitic); cel care i-a consacrat denumirea, legând-o de materialul visat de orice creator de vestminte si de orice comerciant, din antichitate pâna azi, este baronul german Ferdinand von Richthofen, la 1877, iar, chiar daca organizatorii nu fac din personalitatea lui – sau a altor celebri expeditionari si arheologi, cum a fost, de exemplu, Aurel Stein – o vedeta a expozitiei, memoria lui este bine marcata expozitional. Vedetele adevarate sunt, însa, obiectele.
Expozitia strânge, laolalta, 300 de capodopere (dupa cum, fara sfiala, le numesc autorii ei), originare numai din tari asiatice si grupate tematic. Obiectele sunt grupate dupa semnificatia lor ideatica, urmarindu-se, de exemplu, cele trei religii ale Cartii, dar si influenta covârsitoare a budismului si confucianismului asupra modului de viata a sute de milioane de asiatici. Într-adevar, fiecare dintre obiectele expuse este remarcabil si reprezentativ. Acest lucru este valabil si în cazul în care, de pilda, autorii expozitiei se apleaca asupra acelor adevarate capsule de civilizatie închise într-un spatiu sigilat, care sunt vasele naufragiate. Expozitia nu îsi propune sa abordeze didacticist influentele asiatice asupra culturii europene, lasând frâu liber imaginatiei vizitatorilor. Expozitia sugereaza, mai degraba, decât sa explice, desi textele explicative sunt consistente si, evident, remarcabil documentate. Vase din caledoniu si din bronz, topoare rituale din bronz si statui din ceramica, sculpturi budiste si hinuduiste etc. îsi gasesc locul potrivit pentru ilustrarea unor teme alese drept explicatii pentru extraordinarele legaturi intercontinentale.
Totusi, etalarea ramâne relativ modesta. Designul realizat de Lee Preedy nu îsi propune sa epateze vizitatorul ci, mai degraba, sa acompanieze discret capodoperele expuse. Expozitia conteaza asadar, pe de o parte, pe valoarea culturala imensa a obiectelor, dar si pe bogatia formidabila a evenimentelor conexe. Practic, pe durata întregii expozitii, sunt organizate concerte, dezbateri, colocvii, expozitii de arta contemporana si proiectii de filme, vizite ghidate si spectacole de teatru. În plus, expozitia beneficiaza de un blog si de un site pe care sunt postate imagini si texte rezervate patrimoniului asiatic virtual, si care sunt postate de specialisti din mai multe tari reprezentate în ASEMUS . De fapt, este cu mult mai mult decât o expozitie, este un festival expozitional.
Evident, un catalog imens si meticulos realizat a fost publicat de editura BOZAR. Catalogul poate fi consultat, bineînteles, în ultima sala din expozitie. Noutatea sta în aceea ca, tot acolo, sunt lasate la raftul liber, spre consultare, o multime de alte volume despre care autorii expozitiei au considerat ca ar putea fi interesante pentru vizitatori.
Din pacate, parcursul expozitional m-a lasat, din nou, cu un gust amar provocat de faptul ca muzeele românesti par sa fie ocolite de organizatorii expozitiilor mari, de acest gen. Cu siguranta, mai avem de asteptat.