Europa nu mai are autoritatea ideilor istorice

Nici nu se încheiase vizita presedintelui Xi Jinping în Statele Unite si presa chineza vorbea deja despre intrarea în „era Pacificului“. Sa vina si aceasta, poate fagaduintele Pacificului vor fi mai convenabile omului de mâine. Deocamdata, pâna sa le cunoastem, ici si colo acceleratorul de istorie este turat zdravan. În Brazilia milioane de nemultumiti ies pe marile bulevarde din  Rio de Janeiro, Brasilia sau Belo Horizonte, nu pentru a dansa samba, ci pentru a protesta. În ziua în care presedintele Kharzai a preluat grija securitatii Afganistanului, la Kabul a avut loc primul atentat. Iranul are un nou presedinte, Hassan Rohani. Se spune ca iranienii l-au ales din primul tur pentru ca ar fi moderat. Cât de moderat poate fi un apropiat al liderului spiritual Khomeini se va vedea curând. Vecina Iranului, Turcia, este în fierbere, iar premierul Erdogan vorbeste de complot international. Sa fi venit timpul intrarii turcilor în vâltoarea stârnita de revolutia iasomiei cu parfum de pusca? Razboiul din Siria continua. Marii actori externi încep sa-si piarda rabdarea si cred – sau se prefac! – ca este nevoie de muschi puternici pentru a se ajunge la o solutie. În timp ce Statele Unite, China si  Rusia cauta puncte noi de sprijin pentru a-si prezerva sansele de mari puteri în echilibrul lumii de mâine, Uniunea Europeana face eforturi sa se mentina în competitie. Numai ca busola Bruxelles-ului arata acum sudul, nu nordul. O gaselnita – daca nu chiar o capcana! – aruncata de americani pe piata, cum este exploatarea gazelor de sist, îi gaseste pe functionarii europeni nepregatiti sa-i desluseasca dedesubturile. Asta spune mult despre modul cum vad ei menirea Uniunii Europene. Europa nu mai are autoritatea ideilor istorice.  Sa discuti fara sa obosesti cu Rusia soarta celor doua fete care au dansat goale în fata altarului Mitropoliei din Moscova si sa nu întelegi ca acum bataliile sunt duse, ca în vremea lui Columb si Magellan, pentru descoperirea de noi lumi, înseamna sa te multumesti cu un loc pe strapontina istoriei.
Summit-ul G-8 din Irlanda
Înaintea vacantei, liderii celor mai puternic industrializate state din lume s-au izolat doua zile pe malul unui lac din Irlanda. Într-un decor auster, sarac, ei au discutat despre evaziunea fiscala, economie, comert, liber schimb si despre Siria, evident. Razboiul împotriva evaziunii fiscale pe care si-l propun participantii, mai ales britanicii, va dura cât cel de 100 de ani din Evul Mediu. Presedintele american si liderii europeni s-au pus de acord asupra începerii negocierii unui acord de liber schimb care va conduce, daca va fi semnat vreodata, la crearea unei zone de comert preferential între Statele Unite si Uniunea Europeana. Când a venit rândul razboiului din Siria, participantii au scos sabiile din teaca. Statele Unite au acceptat probele Londrei si Parisului care incrimineaza Damascul ca a folosit arma chimica.  Bachar al-Assad jura ca nu a folosit-o. Iata ce spune dictatorul în interviul dat ziarului „Frankfurter Allgemeine Zeitung“ la 18 iunie: „Daca Parisul, Londra si Washingtonul ar fi avut probe pentru alegatiile lor, le-ar fi prezenta lumii… Este o tentativa de a justifica o si mai mare implicare militara… Daca europenii vor livra arme (opozitiei, n.n.), Europa va deveni teren pentru terorism si va plati scump“. Nu cu amenintari poate sa ne convinga Assad. Presedintele Obama a avansat ideea crearii unei „zone aeriene de exclusivitate“ pentru a putea fi întrerupta trimiterea de ajutoare guvernului de la Damasc. Pentru aceasta este nevoie de o noua rezolutiei a Consiliului de Securitate. Rusia nu este dispusa sa-l abandoneze pe Assad. Presedintele Putin a declarat ca  Moscova va face uz de dreptul de veto pentru împiedicarea unei astfel de rezolutii.
Este dispus Washingtonul sa riste o implicare militara în Siria? François Heisbourg, fost director al Fundatiei pentru cercetari strategice de la Paris, expert în conflicte militare, are rezerve. Când a enuntat, în august trecut, teoria „liniei rosii“ peste care, daca Assad trece,  Statele Unite intervin, presedintele Obama a avansat trei conditii: natura armelor utilizate (interzise prin conventii internationale, n.n.), daca Assad utilizeaza astfel de arme si daca arma a fost folosita în „cantitati semnificative“. Pentru primele doua conditii englezii si francezii au prezentat probe. Dar Washingtonul, sustine Heisbourg, se poate prevala de a treia conditie pentru a nu interveni militar desi presedintele Obama s-a declarat în favoarea unui sprijin militar acordat insurgentilor. Gazul sarin folosit de armata lui Assad a antrenat moartea a 100-150 de persoane, numar „nesemnificativ“ în raport cu cele 93.000 de victime ale razboiului. Iata cât de avantajoasa poate fi o formulare prudenta în declaratiile politice. Washingtonul a dat satisfactie Uniunii Europene alaturându-se declarativ în eforturile acesteia de înlaturare a lui Assad, dar ramâne, în acelasi timp, fidel întelegerii cu Moscova în privinta convocarii celei de a doua conferinte de pace pentru Siria, Geneva-2. Ar mai fi ceva. Heisbourg crede ca în timpul celui de al doilea mandat al lui Obama, Statele Unite nu vor mai initia un razboi. „Opinia publica americana, ca de altfel opinia publica din ansamblul statelor membre NATO, este împotriva unei interventii militare. Ultimele sondaje sunt elocvente în aceasta privinta“. Asa încât suntem îndreptatiti sa credem ca pentru a-si pregati succesul la Geneva, protagonistii prefera sa intre mai întâi în transee si apoi sa-si faca bagajele de calatorie. Sa vedem însa daca Moscova va reusi sa-l scuteasca pe Assad de a negocia pacea cu pistolul la tâmpla.
Se mai întâmpla câte ceva la Bruxelles
Startul negocierilor acordului de liber schimb între Uniunea Europeana si Statele Unite nu a scutit pe unii lideri importanti de la Bruxelles sa-si arate inadecvarea la furtunile timpului. Mondialist de serviciu si european de ocazie, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a aruncat în obrazul Parisului vorbe grele. Într-un interviu dat publicatiei „International Herald Tribune“, el a criticat Franta (fara sa o numeasca, dar nimeni nu se îndoieste de directia atacului) pentru ca a impus, în numele „exceptiei culturale“, scoaterea sectorului audiovizual din mandatul negocierilor pentru amintitul acord. „O astfel de masura, a spus dl Barroso, este reactionara… Aceasta  (adica refuzul de a ambala cultura, ca si sardelele, în cutii de conserve, n.n.) face parte din programul antiglobalizare pe care eu îl consider totalmente reactionar“. Auzindu-l, presedintelui Hollande a crezut ca este vorba de o gluma proasta dar dl Barroso l-a scutit de o astfel de iluzie. „Aparatorii «exceptiei culturale» nu înteleg beneficiile pe care le aduce globalizarea, inclusiv din punct de vedere cultural, pentru largirea perspectivelor noastre si pentru a avea sentimentul ca apartinem aceleiasi umanitati. Unii dintre cei care apara exceptia culturala spun ca sunt de stânga dar de fapt sunt extrem de reactionari“. „Nu-mi vine sa cred ca presedintele Comisiei Europeane a putut sa spuna despre Franta sau despre artistii care au exprimat (în acelasi sens, n.n.) asa ceva. Exceptia culturala este un principiu sustinut în toate împrejurarile si de fiecare data cultura a fost exceptata din negocierile comerciale ale Uniunii Europene“. Si, cum nici timp, nici chef de târguieli pe aceasta tema nu avea, presedintele Hollande a fost ferm. „Ceea ce îi cer presedintelui Barroso acum este sa puna în aplicare mandatul hotarât de negociatorii de nivel guvernamental“. Recomand guvernantilor români sa remarce ca presedintele Frantei îi cere dlui Barroso, nu îl roaga.
Sacrificarea Greciei
Dupa cum se vede, erorile Bruxellesului nu ramân tabu. Din când în când ies la suprafata. Iata un alt exemplu. Într-un raport din iunie, FMI a recunoscut ca a gresit acceptând solutia austeritatii pentru redresarea Greciei. „Ar fi trebuit, afirma Olivie Jean Blanchard, economistul sef al FMI, sa ne fi pregatit de la început pentru negocierea datoriei, astfel încât sa  dam Greciei putin oxigen, sa poata sa iasa mai usor din criza. Dar în contextul european de atunci conditiile nu erau pregatite“. Care conditii? Planul a fost adoptat, sa-i amintim domnului Blanchard, chiar prin concertarea pozitiilor FMI, Uniunii Europene si Bancii Centrale Europene asa încât regretele lui sunt ipocrite. Lumea stie ca Fondul nu a intrat niciodata ca salvator în casele saracilor. Cine crede în explicatii precum cele ale economistului sef al FMI se înseala. În prezent sunt pregatite „erori“ trase la indigo pentru orice tara care se afla în dificultate. Adevarul este altul iar AFP îl dezvaluie preluând un articol din ziarul grec „To Vima“. „Mult discutatul plan de salvare a Greciei a permis binefacatorilor sa se lepede de responsabilitatea pe care o au pentru criza din zona euro“. Conditiile impuse grecilor au fost umilitoare, nu salvatoare. Grecilor revoltati asta-vara din cauza dictatului de la Bruxelles nu le poate fi de leac recunoasterea târzie a grosolanei erori de catre un functionar al FMI. Politica Fondului trebuie pusa în cauza.
Are un merit, totusi, raportul FMI din iunie. Acela de a confirma ca oamenii politici care conduc de la Bruxelles destinele Europei sunt mediocri.