Dan Coman, Erg, Editura Charmides, Bistrita, 2012
Dan Coman, cum bine remarca Ion Pop într-una din cele trei cronici pe care revista „România literara“ le-a rezervat volumului „Erg“ (aparut la Charmides în 2012), cronici scrise de Ion Pop, Alex Goldis si Adina Dinitoiu, este unul din putinii autori ai ultimului deceniu care nu si-a construit poetica pe structurile mizerabilismului specific generatiei. De fapt, discursul lui Coman este mai bine încadrat în lirica neo-expresionista de emulatie directa din poemele lui Ion Muresan, ale Angelei Marinescu sau în prelungirea utopicilor „schizoizi“ nouazecisti. Bistrita, dupa cum se poate vedea usor si astazi, este deja de mai bine de un deceniu un centru foarte puternic pentru poezia tânara de o astfel de factura. De la Dan Coman, Florin Partene si Marin Malaicu-Hondrari la Ana Dragu si, mai apoi la Alex Vasies, regiunea ardeleana pare sa fi dezvoltat în lumea literara actuala un adevarat focar de poezie. Iar la aceasta grupare autohtona se adauga festivalul „Poezia e la Bistrita“, care, de câteva editii, este unul dintre cele mai importante din tara.
O rigoare proprie
În toata aceasta miscare literara, Dan Coman pare sa aiba unul din locurile extrem de influente. Premiat deja de la debut cu un premiu al Uniunii Scriitorilor, tradus în mai toate limbile de circulatie, prezent cu interviuri si texte în mai toate revistele literare importante si pe aproape toate platformele internautice, autor al volumelor „Anul cârtitei galbene“, „Ghinga“, „Dictionarul Mara“ si al romanelor „Irezistibil“ si „Parohia“ (desi aici autorul încurca – voit – deseori arsenalul prozei cu cel poetic), Dan Coman pare sa fi determinat si el, la rândul lui, evolutia câtorva formule specifice în poezia româneasca. O directie ar fi aceea vizibila prin frazarea lucida si constructul poetic foarte bine controlat discursiv specific lui Alex Vasies, iar a doua este formula expresionismului conceptual, al liricului visceral pe care l-au preluat secvential Ana Dragu sau Teodora Coman (cea din urma chiar intitulându-si asemanator lui Dan Coman volumul de debut, „Cârtita de mansarda“). Desigur, este o exagerare structurala tendinta criticii literare care propune varianta unei influente exclusive, însa devin extrem de vizibile aceste determinari tocmai odata cu antologarea câtorva poeme mai vechi în „Erg“, cartea lui Coman din 2012. De altfel, tocmai aceasta antologare, dupa noi reguli de ordonare, scoate mai bine în evidenta (sau, mai bine spus, dezvaluie) întreaga structura poetica a autorului. Pentru ca, de la expresionismul visceral la maximalism imagistic si chiar minimalism discursiv, tehnicile lui Coman tin deja de o rigoare proprie, de un registru personal al combinatoricii pe care autorul a exploatat-o mereu. Mai mult, odata cu melanjul poetic si încrucisarea perioadelor în care acestea au fost scrise, alura compacta a volumului este tot mai pregnanta.
În primul rând, se poate vorbi la Coman despre programul sentimental specific. Ludic uneori, mimând ipostaze de maxima egolatrie si imediat momente de cadere emotionala, Dan Coman nu se pricepe la a desfasura poeme relationale altfel decât prin (si bine spunea Dmitri Miticov, vorbind despre volum) „arta comparatiilor“. Deloc interesat initial de un program discursiv din zona confesiunii simple, Coman porneste mereu de la secvente statice si dezvolta structuri kinetice textual doar prin intermediul jocului imagistic: „ani de zile nimic si acum dintr-o data/ întepenit între zecile de parti ale corpului./ greu cât un vitel cu teasta zdrobita./ respirându-mi un miros/ ca pe un aer tare de munte./ si dupa atâtia ani soarele nemiscat deasupra mea.“. La fel, uneori comportamentele ne sunt transferate poetic prin tot felul de atribuiri de atitudine obiectelor: „înca de dimineata mâinile teodorei se lupta cu gura teodorei/ causul palmelor sale/ poarta strigatul ca pe-o minuscula agrafa de par/ (suvita roscata cu iscusinta-i flutura deasupra capului/ obosindu-ma)/ ma ridic în mâini în picioare si în cap deodata“. Astfel de imagini – majoritatea finisate pâna la reductia totala a asperitatilor (as spune, uneori benefice) si îngrijite pâna la supra-constructie îi sunt specifice lui Coman. Însa nu aici sta substanta sa poetica. As spune chiar ca aici uneori aceasta este acoperita de artificiul combinatoric. Nu greseste deloc, pot spune cu încredere, cine îl plaseaza pe autorul „Erg“-ului între admiratorii avangardei, mai ales pe filonul suprarealist: „fumez într-o încapere fara usi si fara ferestre./ doi porci muti plonjeaza prin mijlocul cerului./ îmi pândesc miscarile cu miscari ademenitoare./ prin pulpele unei femei rotunde trece o bucata uscata de lapte./ (spuma gurii mele face cute ca un cearceaf)/ beau si fumez în aceasta camera nefolositoare“.
Baroc figurativ
Însa Dan Coman este prin excelenta un specialist al constructului complet, al poemului ca proiect exponential. Nu e greu de observat cum poetul lasa la dispozitia cititorului întregul schelet liric, desi acesta e deseori acoperit de broderia imagistica. Programul sentimental anihilat constant de invazia comparatiilor si a metamorfozelor din cadrul imaginarului poate fi recuperat în momentele discursive temperate. Aici cred ca sta, de fapt, proiectul lui Dan Coman desi, e drept, autorul singur arunca atentia mai mult asupra zonelor de construct stilistic: „sînt un om bun. cum nu se poate mai bun./ îmi dau lacrimile de atâta bunatate./ nu ies niciodata dintre acesti patru pereti desi deseori/ fac plimbari care seamana perfect cu o/ excursie la capatul lumii./ din cauza bunatatii mele sunt atât de atent cu mine încât/ nici sângele nu-mi misca prin corp decât rareori./ din cauza bunatatii mele sînt aproape perfect./ simpla mea prezenta printre fiintele vii ale lumii/ le-ar sterge pe toate de pe suprafata pamântului./ nimeni niciodata n-a rezistat unei astfel de bunatati“. Aici pot fi gasite momentele de egolatrie (desigur, mimata poetic tocmai pentru a demonstra inversul tezei) despre care vorbeam mai devreme. Într-o zona pe care Coman o exploateaza constant, renuntând la barocul figurativ: „tot ce a luminat pâna acum a luminat pentru umbra mea./ stau în bucatarie si îmi pregatesc o cafea cu miscari/ care apartineau altadata unei femei“. Acestea sunt momentele pentru care tendentionismul imagistic ramâne doar o afacere secundara (desi, e adevarat, tocmai acest imaginar aglutinant ramâne marca cea mai vizibila a poeziei sale) si, odata cu amestecarea acestor poeme, Coman arata tot mai mult ca un scriitor care în evolutia sa a avut perioade diverse.
Astfel ca uneori ludicul, jocul textual si conceptul învârtit pe toate partile pâna la pierderea aparentei semnificatii sunt tehnicile preferate ale poetului Dan Coman. Dintr-o pozitie aproape „acosmeiana“, eul analizeaza toate starile posibile si le expune cu autoironie, cu distanta atât de necesara poeziei neangajate sentimental decât la nivel experimental: „ma disciplinez pe zi ce trece. am un tot/ mai mare respect pentru somn./ zic fara sa clipesc: somn, somn si discretie./ atâta discretie încât încap si în gura de sarpe./ cu o aleasa îndemânare refuz sa mai misc. si doi dintre prieteni/ deja morti iar al treilea întepenit între/ cele doua jumatati ale trupului./ înteleg totul de aceea pot sa ma abtin“.
Pentru Dan Coman, publicarea volumului „Erg“ este un act de curaj. Desi, cum bine observa Alex Goldis, majoritatea douamiistilor au intrat – sa spunem – prematur într-o era a antologiilor (Dan Sociu si Stefan Manasia au folosit, la fel, în ultimele volume publicate, cicluri din volumele trecute), la Coman situatia speciala este creata de amestecarea acestora într-un aparent construct singular, nou. Si, cu toate slabiciunile explicabile, chiar asa si arata: un volum unitar, al unui poet care are între douamiisti una dintre vocile proprii. Pe scurt, critica literara deja are materialele pentru a studia autorii specifici ai perioadei „douamii“, unde directiile si curentele (cu mentori si, iata, deja si urmasi) încep sa fie clare pentru toata lumea.