Citeam zilele trecute o informatie referitoare la orele de educatie civica prevazute la scoala si mi-a facut placere, deoarece sunt convins ca
acestea sunt pârghii prin care
se poate actiona intr-un sens benefic fiecarui individ de la frageda vârsta si societatii in ansamblu. Stiu ca multi se
pronunta pentru „libertatea“ de a nu fi implicati in comunitatea in care fiecare traim, dar daca trebuie si dorim sa educam un pui de câine sau unul de pisica, nu este firesc sa se transmita
si puiului de om invataturi
elementare de comportament in societatea in care traieste si mai ales constiinta apartenentei sale la ea, ca este parte a unui intreg si ca acesta s-a tot transmis si s-a conservat de la o generatie la alta?
De la exagerarile unei societati in care individul aproape disparea, s-a ajuns din pacate in extrema contrara, in care individul se rupe de comunitatea careia ii apartine ori cel mult nu vede in ea decât o sursa de prosperitate personala. De aceea, este binevenit sa se puna accent si pe aceasta educatie civica prin care, in primul rând, cel mic trebuie invatat ca nu poate gasi afectiune si sustinere la semenii in mijlocul carora s-a nascut si traieste decât printr-un comportament civilizat, care sa nu supere si sa nu lezeze pe ceilalti. Totodata, este necesar sa i se transmita regulile de baza ale purtarii sale, care sa se incadreze purtarii celorlalti, de la „buna ziua“ la „multumesc“, cu alte cuvinte ceea ce revenea celor sapte ani de acasa, astazi din ce in ce mai nerealizati. Parintii sunt prinsi in munca, bunicii au cam disparut sau sunt rar prezenti in traiul zilnic al celui mic!
O politete de baza adoptata fata de oricine cam nu mai fiinteaza. A ceda locul in tramvai sau in metrou unui batrân sau unei femei se constata din ce in ce mai rar. Tinerii privesc absent sau indiferent la cei carora ar trebui sa le cedeze locul! Mai grav, in caz de nenorocire, de accident sau atunci când cineva cade si i s-a facut rau, câti reactioneaza cautând sa sara in ajutorul persoanei in cauza si câti privesc nepasatori sau se fac ca nu vad?
Educatia civica sa speram ca va insemna si educatie nationala, ca ea va contribui prin a da copilului simtamintele atât de necesare ale dragostei de patrie in intelesul cel mai bun. Insufletiti de aceste simtaminte, fiii acestui popor român au trecut prin nesfârsitele incercari ale istoriei si au rezistat, strabatând veacurile. De asemenea, in timpurile moderne au reusit, urmarind teluri comune, sa construiasca statul national si modern infruntând adversitati si opozitia unor mari puteri. Prin daruire si jertfe au ridicat o Românie de care beneficiem noi cei de astazi si pe care suntem datori s-o conservam, s-o aparam si s-o dezvoltam. Generatii dupa generatii au contribuit la mentinerea, mersul inainte, cresterea si afirmarea tarii pe care au considerat-o a lor si au iubit-o, au slujit-o, uneori chiar cu pretul propriei vieti. Daca vrem ca aceasta tara sa fiinteze mai departe suntem datori sa ne formam urmasii in spiritul dragostei fata de ea si a slujirii ei, a renuntarii la o purtare egoista, care saraceste bogatia spirituala a celui in cauza, copilul de astazi si omul matur de mâine, si este profund daunatoare mersului inainte al tuturor, al afirmarii si infloririi acestei tari.
Dar educatia aceasta mai are sarcina de a pregati pe cei mici sa fie cetateni, in primul rând sa le transmita ca fiecare n-are doar dreptul de a cere, ci mai ales obligatia de a servi comunitatea in care vietuieste, ca exista reguli de comportament si sarcini care revin fiecaruia si care trebuie indeplinite cu scrupulozitate, ca exista niste simboluri ale tarii in care te-ai nascut si in care traiesti, pe care trebuie sa le respecti si sa te atasezi lor, considerându-le parte din tine si din existenta ta, de la drapel la imn, ca dincolo de opinii personale functia pe care o ocupa cineva trebuie respectata, ca in eventuale discutii sau divergente tonul decent si politetea, fie ea si „taioasa“, sunt esentiale.
Desigur aceasta educatie primara in existenta individului trebuie sa mai verifice si sa transmita acestuia, chiar la o vârsta frageda, ca o regula imuabila, comportamentul corect, onest, fara minciuni si siretlicuri, cu asumarea raspunderii pentru faptele comise, cu asumarea greselilor si erorilor. Ea trebuie sa presupuna a face din micul pui de om un om adevarat, in sensul cel mai bun al cuvântului.
Educatia aceasta ar trebui sa insiste si asupra unor aspecte care in trecut nu aveau insemnatatea pe care au capatat-o si o vor avea mai departe in viitor in existenta fiecaruia. Este vorba de conlocuirea cu celalalt la scara nationala si internationala. Relatia dintre majoritate si minoritati presupune educatia si a unora si a celorlalti. Copiii din majoritate se impune a fi crescuti in spiritul respectului celorlalti, al obiceiurilor, limbii, culturii lor, iar cei care apartin acestor minoritati, respectându-li-se starea nationala trebuie totodata crescuti in spiritul unui respect si al unui atasament fata de tara in care traiesc, in care conlocuiesc, cinstind simbolurile nationale ale tarii, invatându-i si vorbindu-i limba pe lânga a sa proprie si fara indoiala cultivându-si limba si cultura proprie. Si unii si altii trebuie crescuti in spiritul deplinului respect fata de celalalt si al unor sentimente comune cetatenesti ca fii ai aceleiasi tari.
Dar traim intr-o lume a mondializarii, in care avionul a devenit aproape un autobuz din trecut, in care legaturile dintre state tind sa se accentueze, in care lumea virtuala arunca asupra celei reale noi caracteristici, in multe privinte unificatoare. De asemenea, umanitatea se gaseste in fata unor provocari uriase. De la apa la pâine, de la energie si de la problemele demografice, de la inegalitatile social-economice dar si culturale, necontenit se impun a fi gasite, desavârsite, când ele exista si mai ales respectate regulile si chiar caile unei convietuiri la scara mondiala, dincolo de care omenirea ar putea fi amenintata cu autodistrugerea sa. De mici, puii de om trebuie pregatiti pentru aceasta convietuire, mai ales pentru intelegerea lumii atât de complexe in care vor trai si care a ajuns intr-un grad de intercorelare la care inaintasii nostri nici nu puteau gândi.
Este bine ca educatia civica se transmite celor mici de la o vârsta frageda, pregatindu-i pentru viata si totodata pregatind României, Europei si umanitatii cetatenii lor in atât de complexul si controversat mileniu care a fost inaugurat cu 13 ani in urma!