Editia V. G. Mortun sau un scandal rau acoperit (I)

Tot ce face sau zice sau scrie Titu Maiorescu este, cum am vazut pâna acum, de o corectitudine urbana impecabila; la fel, ce se zice sau se scrie despre el. Unul dintre putinele locuri unde aceasta corectitudine se fractureaza este acesta al relatiei sale cu editia V. G. Mortun; este, pare-se, si motivul pentru care lucrurile s-au lasat repede acoperite cu uitare: cam tot ce e incomod pe lume se da uitarii. Refacem faptele, pe scurt.
Editia a treia a „Poesiilor“ de Mihail Eminescu apare în 1888, cu aceeasi prefata de Titu Maiorescu, dar adaugând, în finalul volumului, poeziile „La steaua“, „De ce nu-mi vii“ si „Kamadeva“, publicate între timp în „Convorbiri literare“. Editia a IV-a apare în 1889, toamna(1), cu acelasi cuprins dar, pe lânga „Prefata la editia dintâi“, Titu Maiorescu îi adauga „Poetul Eminescu“, un fragment din studiul cu acelasi titlu publicat în „Convorbiri literare“, 8 noiembrie 1889. Editia a cincea apare în 1890, tot toamna(2), si mai adauga, în finalul volumului, „Sara pe deal“, „Sonet (Oricâte stele)“ si „Dalila“, dar intercaleaza în volum „Diana“ si „Nu ma întelegi“. Din acest moment editarea operei lui Eminescu se muta la Iasi.
În 1890, primavara, iesise volumul M. Eminescu: „Proza si versuri. Editor V G. Mortun“(3), Iasi, fara mentiunea editurii dar cu desfacerea la libraria Fratii Saraga. Editia V G. Mortun cuprinde, ca proza: „Fat-Frumos din lacrima“, „Sarmanul Dionis“ si „Influenta austriaca asupra românilor din Principate“. Asadar, un basm (N. Iorga va arata ca este o legenda culta)(4) , o proza filosofica si un studiu de istorie politica. Toate trei bucatile fusesera publicate în „Convorbiri literare“. Poeziile din volum sunt: „Fat-Frumos din tei“, „Foaie vesteda (din Lenau)“, „Diana“, „Dalila (fragment)“, „Nu ma întelegi“, „Sara pe deal“, „La steaua“, „De ce nu-mi vii“, „Kamadeva“, acestea noua fiind urmate de cele 12 publicate de Eminescu la „Familia“ în tinerete: „De-as avea“, „O calarire în zori“, „Din strainatate“, „La Bucovina“, „Speranta“, „Misterele noptii“, „Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie“, „La Heliade“, „La o artista“, „Amorul unei marmure“, „Junii corupti“, „Amicului F.I.“. Imediat dupa acestea, poezia „Din noaptea“, publicata tot în „Familia“, dar la 12 februarie 1884, si, în final, „Viata“ si „Stelele-n cer“, dupa „Fântâna Blandusiei“ (unde aparusera dupa moartea poetului, cu mentiunea ca au fost gasite în halatul sau de spital).
Sumarul arata o buna cunoastere, de catre editor, a locurilor unde a publicat Eminescu versuri. Albumul „Unirea“, de unde este preluata poezia „Nu ma întelegi“, este o raritate bibliofila, G. Ibraileanu abia îl va gasi, la capatul unui an de cautari, în Biblioteca V. A. Urechia din Galati; la fel, „Epoca ilustrata“, de unde este preluat fragmentul din „Dalila“. Este de presupus ca Eminescu însusi i-a indicat editorului aceste surse.
Discutiile în jurul editiei V. G. Mortun sunt lungi, înca nesolutionate, înca asteptând documente pentru a se putea trage concluzii ferme. În nota catre cititori, editorul arata: „Volumul de fata trebuia sa apara anul trecut“; în realitate, volumul trebuia sa apara cu înca un an înainte, în 1888, în locul editiei a III-a Maiorescu. Presa îl anunta insistent, i se da chiar sumarul – dar, din cauze necunoscute, tiparirea si difuzarea lui se întârzie. În primavara lui 1888, aflându-se la Botosani, Eminescu îi raspunde lui Titu Maiorescu – la o scrisoare a criticului, care nu se cunoaste – scriind, între altele: „Cauza întârzierii este ca sigur nu stiam ce sa raspund cu siguranta, caci o veste ce-mi venise de la Iasi ma pusese în îndoiala de mai pot scoate o a treia editie sau nu. Înca pe când eram la Iasi domnul V.G.Mortun, actual deputat în adunare, îmi facuse propunerea de a scoate la lumina a treia editie, si-ntr-o scrisoare ce mi-a adresat-o în urma-mi anunta clar: „Pe saptamâna viitoare scot la vânzare volumul ce am editat“. Nici pâna acum însa nu stiu pozitiv daca aceasta editie s-a facut într-adevar sau nu. Multele îndatoriri, ce mi le-au facut domnul Mortun în timpul boalei mele, m-au îndemnat sa ezitez a da un raspuns afirmativ. Daca însa domnul Mortun ar fi renuntat la ideea de a scoate editiunea a treia, atunci va rog a da urmare binevoitoarelor dumneavoastra intentiuni si a încheia cu domnul Socec, iar prisosul eventual de la editia a doua sau un acont asupra editiei a treia va rog sa binevoiti a le trimite sub adresa mea prin mandat (M. Eminescu, Botosani). Poezii nepublicate, de intercalat în noua editie, nu am…“(5)
Citind aceasta scrisoare impecabila în logica explicatiilor, ne vine greu sa credem ca poetul confunda, ca efect al vreunei boli, cum lasa unii biografi sa se înteleaga. Stie el, oare, ca în discutie sunt doua carti, cu editor si sumar diferit? Vrea doar ca cei doi editori sa discute între ei? V. G. Mortun a adunat punctual tot ce lipseste din editia Maiorescu, începând cu poeziile scapate din „Convorbiri literare“, apoi cu cele pierdute odata cu acea coala editoriala pierduta în tipografie, continuând cu poeziile de tinerete si adaugând proza (literara si teoretica, eseul cum i-am zice astazi „Influentei austriece…“) Poetul nu mai stie, însa, ce a facut V. G. Mortun între timp – adica, de prin 1886 încoace, aceasta fiind data când ei doi au lucrat pentru o editie (oricum, înainte de ducerea lui Eminescu la Mânastirea Neamt). Vom reveni.
Scrisoarea lui V. G. Mortun, din care Eminescu citeaza (si din care se întelege ca volumul este chiar tiparit, trebuie doar scos la vânzare), se afla la Botosani, iar Harieta o trimitea, la 3 februarie 1888, Corneliei Emilian: „Va alatur scrisoarea domnului Mortun. Daca este adevarat ca cartile lui Mihai sunt la tipar, apoi va rog sa se deie matale banii…“ (6) Dupa doua zile, la 5 februarie 1888, Harieta cere urgent aceasta scrisoare: „Pentru ca Mihai sa raspunda domnului Maiorescu îi trebuie numaidecât scrisoarea domnului Mortun ce v-am trimis-o. Va rog, scumpa mama, luati o copie dupa ea, si mi-o trimiteti imediat înapoi“.(7) Lipseste aceasta scrisoare care a circulat atât de mult (si care s-a aflat, iata, un timp, la Cornelia Emilian, energica organizatoare / sustinatoare a chetelor Eminescu iar dupa moartea poetului autoare de carti cu scrisori si documente), asa cum lipseste scrisoarea lui Titu Maiorescu catre Eminescu prin care-1 anunta, probabil, ca tirajul editiei a doua este aproape epuizat (poetul cere „prisosul eventual“ de la aceasta – nu stim daca în bani ori în exemplare) si se poate scoate a treia editie. Presa stie, însa, de existenta proiectului lui V.G. Mortun, de vreme ce editia sa este anuntata, în acesti termeni, în Telegraful de la 6 iulie 1888: „În editura domnului Mortun va apare, saptamâna viitoare, un volum din operele marelui Eminescu. Acest volum va cuprinde: «Sarmanul Dionis», nuvela; «Fat-Frumos din lacrima», poveste; «Influenta austriaca», conferinta; poeziile aparute în urma publicarii volumului editat de domnul Socec; întâile încercari ale maestrului publicate în ziarul „Familia“, la vârsta de 16 ani. Volumul cuprinde peste 200 de pagini si va fi tiparit cu mare îngrijire. 101 exemplare se vor scoate pe hârtie de lux cu portretul lui Eminescu, a 10 lei exemplarul, 501 exemplare pe hârtie buna a 4 lei exemplarul, si editiunea populara a 250 exemplare.“ Aici se spune explicit ca volumul completeaza editiile Maiorescu pe de o parte, si apoi ca le adauga poeziile aparute între timp. Eminescu era în Bucuresti, dar nu avea cum sa cunoasca amanuntele privind organizarea volumului de la Iasi: toate informatiile sunt date, mai mult ca sigur, de catre editor si întrevedem aici un sâmbure de polemica la adresa lui Titu Maiorescu, oricum, o corectie a sumarului sau. Nota este reluata în „Universul“, l septembrie 1888, dar exact în septembrie 1888 apare editia a III-a, cu notita editoriala a lui Titu Maiorescu. „Familia“ din 11/23 septembrie anunta ca „venitul net rezultat din aceasta editie, care urma sa fie publicata de V. G. Mortun, revine autorului“ – dar specifica: „editia a aparut sub îngrijirea lui Titu Maiorescu“.
Sunt, acestea, complicatii menite, parca, sa tina biografia lui Eminescu în ceturi. Poetul (si publicul) astepta o editie – tipografiile scot … alta. Mai mult ca sigur (dar… de unde documente?) editia V.G. Mortun exista, ca obiect, dar nu se poate difuza. Eminescu a plecat la Bucuresti în primavara lui 1888 sa-si caute editorii, sa puna de acord cartile – dar una dintre carti se va tipari acolo, cealalta era deja tiparita la Iasi.
Revenind la scrisoarea lui Eminescu din primavara catre Titu Maiorescu, ne retin atentia câteva pasaje. Mai întâi: „ezitez a da un raspuns afirmativ“. Acest raspuns trebuia dat lui Titu Maiorescu, în chip de acord ferm pentru editie. Apoi: „Daca însa domnul Mortun ar fi renuntat la idea de a scoate editiunea a treia, atunci va rog a da urmare binevoitoarelor dumneavoastra intentiuni si a încheia cu domnul Socec“. Poetul transfera, asadar, catre Titu Maiorescu sarcina de a trata cu V G. Mortun… ca de la parlamentar la parlamentar: în primavara lui 1888 liberalii cad de la Putere, cu mare zgomot, Titu Maiorescu urca triumfal în ierarhia politica, si-l întâlneste, ca deputat social democrat, pe V. G. Mortun, ales la 24 ianuarie 1888 în colegiul II, ca reprezentant al judetului Roman, reales la 13 octombrie 1888. Pentru V. G. Mortun este începutul unei cariere parlamentare ce se va dovedi stralucita dupa ce va trece la liberali.(8)
Tot în primavara lui 1888, însa, Eminescu vine la Bucuresti, adus de Veronica Miele. Poetul avea motive reale sa revina în Bucuresti: în 1887, cu un an înainte asadar, ziarul „Lupta“, al lui G. Panu, cerea, prin vocea redactorului sau, C. Miile, un premiu academic pentru volumul de versuri al lui Eminescu (editia a II-a Maiorescu); premiul se acordase, însa, lui Iuliu Rosea (ofiterul vesnic îndragostit de Veronica Micle; nu stim în ce masura este, aici, o cabala a prietenilor – dar acest premiu se acorda pentru lucrarea „Fata de la Cozia“, o schita cu subiect istoric din epoca lui Mircea cel Batrân, în vecinatatea „Scrisorii III“ de Eminescu; motivatia premiului: este primul libret românesc de opera). Acum, în 1888, iata, a treia editie urma sa apara – existau doua proiecte pentru ea – banii, atât de necesari traiului dar si tratamentului medical, se anuntau la orizont. Putea fi vorba si de drepturile firesti de autor – dar si de o reluare a demersurilor pentru un premiu academic: în 1888 se acorda si cel anual, dar si unul special, foarte consistent, pentru cea mai buna carte de literatura din ultimii cinci ani. Semne bune la orizont, asadar. Orizontul era, însa, în centrul tarii, la Bucuresti.
Nu stim ce discutii au fost, daca vor fi fost discutii, între Titu Maiorescu si V G. Mortun. Un al treilea amanunt din scrisoarea citata mai sus, a lui Eminescu, ne atrage însa atentia: „Poezii nepublicate de intercalat în noua editie, nu am“. Facem legatura cu informatia din „Telegraful“, privind cuprinsul noii editii: „si poeziile aparute în urma publicarii volumului editat de domnul Socec“. Editia a III-a, îngrijita de Titu Maiorescu, cuprinde, si ea, trei dintre aceste poezii publicate între timp: „La steaua“, „De ce nu-mi vii“ si „Kamadeva“. Putem presupune ca îngrijitorul editiei a preluat mesajul din presa sau din zvon public, ca vrea sa publice toate poeziile de Eminescu. Dar Titu Maiorescu putea sa cuprinda, în aceasta a III-a editie a sa, si „Diana“, publicata dupa aparitia editiei princeps (editia I Eminescu a aparut în decembrie 1883, iar în doua numere succesive din „Convorbiri literare“, ianuarie-februarie 1884, se publica un masiv lot de 25 de poezii eminesciene, între care si „Diana“, singura ce nu fusese prinsa în editie), si poezia „Din noaptea“, aparuta în „Familia“, 12 februarie 1884, si „Foaia vesteda“, poezie publicata înca din 1879 în „Convorbiri literare“ (vezi sumarul editiei Mortun: acestea se vor gasi acolo). Maiorescu se multumeste cu acestea trei, pe care nu le intercaleaza în volum, ci le adauga la sfârsit. Intentia lui este, desigur, sa reconstituie structura primei editii, ordinea poeziile incluzându-le si pe cele din coala editoriala pierduta – si asta-i cere poetului, poezii de intercalat. Aici constatam refuzul categoric al lui Eminescu de a colabora cu editorul sau. Mai jos vom vedea ca el discutase îndelung cu celalalt editor al sau, V. G. Mortun, aceasta editie a lui Maiorescu si o adnotase copios. Este posibil sa fi refacut sumarul si corectura – iar acum, în mod firesc, sa astepte ca aceasta editie refacuta sa apara – la care, desigur, nu ar mai avea nimic „de intercalat“. Este posibil ca Eminescu sa-i fi indicat lui Mortun si alte scrieri ale sale, cum ar fi „Sarmanul Dionis“, „Influenta austriaca“, poeziile de tinerete, etc. (putea adauga „Fat-Frumos din lacrima“, unele articole politice, etc.) – acestea, pentru un alt volum. Acest scenariu trebuie sa ni-l imaginam în ideea ca avem de-a face cu un partener de discutie, Eminescu, sanatos mintal în limitele scrisorilor ramase de la el din aceasta perioada. Altfel, nu ne explicam de ce ar fi stricat el structura volumului sau de poezii, aceasta constructie atât de limpede, cu sens în curgerea poeziilor una dupa alta, si de ce ar fi asteptat în 1888, ca editie a treia, editia (actuala a lui) V.G. Mortun în locul editiei Maiorescu. El nici macar nu vede aceasta editie de la Iasi – care va aparea dupa moartea lui. Un argument în plus: V. G. Mortun tipareste cu ortografia „Contimporanului“, pe care Eminescu n-ar fi acceptat-o niciodata.
Revenim, atragând atentia cititorului avizat ca aceste lucruri nu s-au mai discutat pâna acum în eminescologie, invitându-l la dialog si cerându-i oarecare îngaduinta pentru meandrele explicatiilor: vrem sa avansam în demonstratie asigurându-ne ca suntem întelesi. În aceste conditii, aparând o noua editie în septembrie 1888 din „Poesii“ de Mihail Eminescu, desigur ca editia V. G. Mortun se amâna. Un schimb de note polemice se consuma în „Telegraful“, 2 si 7 septembrie 1888. Mai întâi, aceasta stire: „D-l Mortun a cumparat editura unor opuri scrise dar nedatate de marele nostru poet M. Eminescu. Suma platita de simpaticul deputat al partidei muncitorilor e de 5000 lei. Editura va fi luxoasa“. Desigur, el a cumparat aceste drepturi de la Eminescu însusi, adica i-a dat acesti bani!! Dupa o saptamâna, la 7 septembrie: „Am anuntat zilele trecute ca dl. deputat V G. Mortun a cumparat cu 5000 lei editiunea unor poezii ale lui Eminescu. Suntem pozitiv informati ca aceasta nu e adevarat; dl. Mortun a întreprins editarea în volum a câtorva productiuni d-ale poetului, fara macar sa-1 consulte si fara sa-i avanseze nimic“. Expresia „suntem pozitiv informati“ era rezervata, în presa vremii, stirilor certe, obtinute chiar de la persoanele în cauza, în cazul nostru, rezulta ca Eminescu însusi face o asemenea declaratie – probabil chiar în zilele când apare editia îngrijita de Titu Maiorescu, probabil vazând-o si interesându-se, în paralel, de sumarul editiei care n-a aparut, aceea de la Iasi a lui Mortun.
În vara si toamna lui 1888 poetul lucreaza, în schimbul unei sume modice, pentru ziarul „România Libera“ unde se angajeaza sa publice doua articole pe saptamâna. Este de presupus ca-i apartin comentariile (lapidare) la programul lui P. P. Carp, din cartea acestuia: „Era noua“, pe care „România libera“ o reia în serial. Oricum ar fi, lipsit de bani cu totul Eminescu nu poate fi în aceste luni, de vreme ce venise de la Botosani cu o suma bunicica rezultata din chetele universitarilor ieseni, apoi Socec platea, „România libera“ platea si ea – iar în septembrie 1888 pe poet 1-a vizitat, în Bucuresti, sora sa, Harieta. Nu se stie precis daca Eminescu a mers în vara lui 1888 la bai, în Germania, cum îi recomandase imperativ doctorul Isac, pentru dezintoxicarea de mercurul anului trecut (cura sa, pe care desigur ca la Bucuresti a întrerupt-o, implicase, la Botosani, un proces complicat, continuu, de dezintoxicare, completat cu o luna pe an de bai si tratament special în Germania, cum se întâmplase în 1887 – iar pacientul, scapat de sub control prin fuga la Bucuresti, cel putin baile trebuia sa le faca). Se presupune ca a mers la aceste bai împreuna cu Veronica Micle, care si-a scos tocmai acum un pasaport (se presupune ca în acest scop; tot ce se leaga de relatia lor este estompat pentru aceasta perioada: ei însisi nu lasa sa „transpire“ mai nimic despre viata de cuplu; se mai stie ca Veronica Micle a vândut casele de la Iasi, a primit si pensia dupa sot si s-a stabilit în Bucuresti în conditii foarte bune, oarecum de boieroaica moldava, sotie fara acte dar responsabila pentru sanatatea lui Eminescu – pentru ca ea l-a smuls din Botosani…).
Amintirile lui C. Mille, acum plecat de la „Lupta“ si devenit factor de decizie la „Adevarul“, pot fi puse sub semnul întrebarii: „Eminescu, timid, timoros si neîncrezator care din când în când, împins de nevoie, venea sa urce cele doua caturi ale casei Steiner cu galosii lui mari si greoi, cu paltonul lui prea lung; parca am si a-cum în ochii mei privirea lui îngrijorata, trista si întrebatoare; parca aud cuvântul sau masurat si jenat…“ (9) În 1888 nu se mai porneste vreo campanie pentru un premiu academic atribuit lui M. Eminescu, dar este de presupus ca acest premiu era asteptat, vizat, de vreme ce „România libera“ publica, pe ultima pagina, conditiile si suma lui, iar dedesubt, în toamna lui 1888, numere de-a rândul, anuntul ca a aparut editia a III-a a „Poesiilor“ lui M. Eminescu.
Reamintim si textele privitoare la onorariul pentru editia a III-a, dupa George Muntean. Mai întâi, Socec îi scrie editorului la 30 ianuarie 1888: „D-lui Titu Maiorescu. Loco, str. Mercur No l. Urmând a pune sub tipar o noua editiune a „Poesiilor“ lui Eminescu, Va rugam a ne spune daca sa trimitem tot D. Voastre corecturile de cetit si cui vom avea sa platim, la timpul sau, honorarul cuvenit.“ Pe aceasta scrisoare Titu Maiorescu scrie, la rândul sau: „Raspuns la 17 martie. Onorarul fireste lui Eminescu (Botosani), (dupa scrisoarea lui din 14/26 martie). Corecturile le fac eu T.M.“ Numai bine, însa, ca Eminescu pleaca din Botosani dupa acea scrisoare. La 27 iunie 1888, tot Titu Maiorescu îi scrie lui Socec: „ Pentru Eminescu, care este aici si nu este în stare sigura de a se îngriji însusi, se formeaza un comitet de amici care sa-l ia iarasi sub un fel de tutela. Din acest comitet face parte si D. N. Patrascu, secretar la Legatiune atasat acum la Ministerul de Externe. Va rog, dati d-lui Patrascu acomptul de 5oo lei noi pentru editia a treia a poeziilor lui Eminescu si priviti deocamdata aceasta scrisoare drept chitanta.“

Note:
1. Editia a IV-a este semnalata în „Convorbiri literare“, 23 (1889), nr. 8, nov. 1. Vezi, însa, ALI H / Hodos. Al. I./: „Editia a patra a poeziilor lui Eminescu“. În „Fântâna Blandusiei“, II (1889), nr. 10, dec. 3/10, p. 3 (Carti aparute). AI. I. Hodos critica aspru editia pentru greselile de tipar si omisiunea versului „Si cum vin cu drum de fier“, din „Doina“. Titu Maiorescu publicase studiul sau: Eminescu si poeziile lui în „Convorbiri literare“, 23 (1889), nr.8, nov, l, p. 625-645. Editia apare, deci, în intervalul 8 noiembrie-10 decembrie.
2. Vezi: XXX: „O editie a „tuturor operelor“ lui M. Eminescu“, în „Românul“, 33 (1890), oct. 29 p. 1099 (Informatiuni). Practic, editia a IV-a si a V-a apar la diferenta mica de timp, un an, publicul devenind interesat si curios de Eminescu, dar au tipar deosebit. Editia a V-a adauga poezii în plus de M. Eminescu, probabil la somatia presei si a opiniei publice (vezi titlul anuntului editorial din „Românul“).
3. M. Eminescu: „Proza si versuri. Editor V.G. Mortun“. Iasi, 1890. l f. autograf + 254 p. + l f. portret cu erata. Volumul este anuntat înca din 1888 (vezi mai jos), dar aparitia certa se semnaleaza în februarie 1890 („Lupta“, 7 (1890), nr. 158, feb. 23,p. 3; recenzia lui N. Iorga apare în Lupta, peste doua numere, la 25 feb. 1890). Editia apare, asadar, între ed. IV si V Maiorescu.
Editia V. G. Mortun a aparut reprintata, însotita de o consistenta Addenda (de informatiile careia noi însine am beneficiat): „Mihai Eminescu si Vasile G. Mortun“, semnata de dl. Florin Rotaru (M. Eminescu: „Proza si versuri. Editor V.G. Mortun“, Editura Eminescu, 1990). Foarte atent la informatiile istorice propriu-zise, autorul „Addendei“ nu discuta textul, nici concurenta editiei cu editiile Maiorescu.
4. N. Iorga: „Eminescu. Proza si versuri (Editia V. G. Mortun)“, „Lupta“, Bucuresti, 7 (1890), nr. 1.060, feb. 25, P. 2 (Foita ziarului „Lupta“ – „Saptamâna literara“). Text reluat în: N. Iorga: „Eminescus. Editie îngrijita, studiu introductiv, note si bibliografie de Nicolae Liu, Editura Junimea, Iasi, 1981 (Colectia „Eminesciana“, nr. 25), p. 38-46.
5. Scrisoare de M. Eminescu, datata Botosani, 14/26 martie 1888, catre Titu Maiorescu. În I. E. Toroutiu: „Studii si documente literare“, vol. IV, p. 168. Comentând aceasta scrisoare în „Convorbiri literare“, 1941 (vezi mai jos), I.E. Toroutiu considera ca Eminescu este cu totul strain de ceea ce se întâmpla cu editarea operei sale, nu stie nici ce i-a publicat Titu Maiorescu, nici ce are de gând sa-i publice V. G. Mortun, etc. Opinia aceasta a devenit loc comun în eminescologie. Vezi, însa, mai jos. Concurenta dintre cele doua editii este foarte tensionata; este foarte putin probabil ca Eminescu sa fi ramas cu totul în afara chestiunii.
6. Scrisoarea Harietei catre Cornelia Emilian, datata Botosani, 3 februarie 1888, în I. E. Toroutiu, loc. cit., p. 233,
7. Scrisoarea Harietei catre Cornelia Emilian, datata Botosani, 5 februarie 1888, Idem, ibidem, p. 236.
8. Vezi „Curriculum vitae“, prezentat de VG. Mortun însusi, în „Albumul Deputatilor“ pe anul 1902.
9. C. Mille: „Letopiseti“, Buc., 1908, p. 268-269.Texte publicate mai întâi în „Adevarul“, 1908. Vezi si Gheorghe Panu: „Amintiri din Junimea“, passim, acelasi tablou al lui Eminescu în 1888 venind la ziarul „Lupta“ dupa bani, sarac, indiferent, absent fata de lume. Amintim ca, în 1887, „Lupta“ întretinuse o campanie de presa pentru un premiu academie consistent ce s-ar cuveni lui Eminescu. Uitarea culturala brusca, de la un an la altul, la Gh. Panu ori C. Mille, se datoreaza în mare masura rupturii politice din anii 1887-1888: în 1887 Eminescu era bun ca „argument“ în lupta pentru caderea liberalilor – în 1888, dupa ce junimistii au câstigat alegerile, el devine incomod. În general, amintirile prietenilor politici ai lui Eminescu despre poet sunt, pentru ei, justificari, scuze etc.