Dosar. RAZBOIUL IMPOTRIVA TARANIMII

ANII COLECTIVIZARII (1949-1962)

Mihai Gheorghiu

The past is never dead.
It’s not even past.
(William Faulkner)

Muzeul National al Taranului Roman isi implineste astazi o datorie istorica, aceea de a crea o expozitie pe tema colectivizarii, care este experienta-limita a taranimii romane in secolul XX. Taranimea romana, atat de greu incercata din punct de vedere istoric, a fost destinata de Stalin, Pauker, Gheorghiu-Dej, Nicolski si altii malaxorului societatii comuniste. Taranimea trebuia sa dispara, trebuia sa fie aneantizata. Dar procesul acestei disparitii proiectate a fost unul care s-a dovedit imposibil de realizat, imposibil de finalizat conform comandamentelor leniniste si staliniste asumate. Comunismul a invins la sate in masura in care si-a impus formele de productie si de proprietate, in masura in care a creat hibrizi umani fara identitate, care au asigurat industrializarea masiva a unei Romanii agrare, dar atat. Satul, taranimea, a rezistat asaltului comunismului intr-un chip plin de tenacitate. Desigur, nimic nu a mai fost ca inainte, satul romanesc s-a transformat iremediabil, dar si comunismul a trebuit sa accepte o limita peste care nu a putut trece.
Problema comunismului a fost in mod esential problema reducerii omului la lucru, la fiintarea obiectuala a instrumentului. Aceasta reductie se realizeaza prin orice mijloc posibil, de regula prin violenta nemarginita. Opusa puterii monolitice, celulare, a fortei care emana violenta in mod aparent legitim, societatea se dizolva in multime. Or, multimea este eterna malformatie a omului, multimea este intotdeauna obiect. Obiect fiind, multimea nu poate ocupa decat termenul slab al ecuatiei puterii, asadar va fi intotdeauna inselata. Imperativul categoric al comunismului este falsificarea. A instaura falsul si a-l mentine presupune intotdeauna utilizarea violentei. Minciuna politica, ca si crima, sunt grade diferite de intensitate a violentei. Pentru a perpetua minciuna, trebuie sa poti exercita in permanenta violenta. Violenta ideologica, violenta politica, in sfarsit, violenta fizica.
Exercitiul istoric al violentei impotriva propriei societati, condus la intreaga dimensiune a societatii, a constituit noutatea experientei istorice romanesti de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Geniul demonic al comunismului a facut ca revolta, care decurge din aceasta constiinta a sfasierii si care este actiune a responsabilitatii pentru sine si pentru semen, semn al eliberarii, preluare a propriei umanitati si a umanitatii celuilalt, sa fie anulata printr-un mecanism riguros, prin amenintare si represiune. In acest mod, revolta devine sentiment, si nu actiune si solidaritate, deschidere in lupta pentru un sens, ci inchidere in teroare si in mecanica fricii. Multimea acordurilor/ acceptarilor infricosate din jurul tau, promovarea lor ca umanitate, ca istorie, ca existenta, pur si simplu, te infricoseaza si te reduc la dimensiunea unei gestualitati iesite din comun si tocmai prin aceasta predicabila ca vinovati sau inutilitate. Paradoxul unei lumi terorizate este ca subzista, biologia si economia o fac sa existe inca sub forma unui societati, desi tocmai societatea este abolita. Iar acest paradox, uman sau inuman, este un paradox viu, un paradox cotidian, o intamplare care lasa existenta sa se consume si prin aceasta ii lasa chiar posibilitatea sa exploateze candva, in revolta sau victorie. Revolta se transforma in speranta.
Umanitatea „produsa“ de comunism este o umanitate infricosata, o masa a dezastrului care secreta lasitatea inteleapta a supravietuirii. Un popor iese schilodit din aceasta experienta, chiar daca a avut persoane care au rezistat sau oponenti, tavalugul acestei masinarii fiind mult prea puternic si devorator. Cu toate acestea, ordinea morala a indivizilor se strecoara prin ochiurile plasei si reuseste pe alocuri sa devina ethos. In aceasta dialectica amorfa a viului, chipurile oamenilor, desi intunecate, reusesc sa se intrevada si sa isi raspunda. Nu este o solutie si nici o victorie, dar este ceea ce se intampla. Omul subzista, miraculos, pana si in dezastru, iar comunismul este dezastru si descompunere.
Directiva NKVD NK/003/47 (emisa in 1947 pentru toate tarile lagarului comunist) stipuleaza la punctul 13: „Politica fata de mica gospodarie taraneasca urmeaza acest curs pentru a face gospodaria particulara nerentabila. Dupa aceea, trebuie inceputa colectivizarea. In cazul in care ar interveni o rezistenta mai mare din partea taranilor, trebuie redusa impartirea mijloacelor de productie repartizate lor, concomitent cu cresterea obligatiilor de predare a cotelor. Daca nici asa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura sa nu poata asigura aprovizionarea cu alimente a tarii, astfel ca necesarul sa trebuiasca sa fie acoperit prin import“. La randul ei, directiva nu facea decat sa stipuleze o dispozitie derivata dintr-o gandire si o actiune care erau verificate istoric de teroarea leninista, si mai apoi stalinista, indreptata impotriva taranimii ruse. Intreaga politica comunista a primilor corifei ai regimului: Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Miron Constantinescu, Alexandru Moghioros etc., nu face decat sa puna intr-o teribila opera aceasta gandire ideologica maniheista, care face din clase de oameni clase de dusmani, de criminali, care trebuie exterminati. Comunizarea romaneasca va fi permanent guvernata de aceasta teribila misiune istorica, si anume distrugerea taranimii ca factor istoric, social si economic.
Colectivizarea este o operatiune extrem de complexa, care vizeaza simultan campuri diverse: politicul, socialul, economicul etc. In mod concret, colectivizarea este o operatiune care tine de represiune si de furtul proprietatii particulare, pentru formarea proprietatii de stat si cooperatiste. Cooperativizarea este, in esenta sa, o operatiune de represiune care vizeaza simultan scopuri politice si economice. Telul final este formarea unei clase de muncitori agricoli „eliberati“ de orice constiinta istorica, capabili sa produca hrana pentru intreaga societate comunista. Taranul este, pentru comunism, clasa cea mai inapoiata, cea mai refractara la schimbarea revolutionara, clasa care poarta cu sine cele mai multe reziduuri istorice, economice, culturale, religioase si etnice. Modernitatea comunista priveste taranul insusi ca pe un reziduu istoric care trebuie eliminat, anihilat in substanta sa. Taranimea poarta, din punctul de vedere al comunismului, toate bolile metafizice si istorice posibile, este religios, este legat de pamant, este conservator. Astfel, colectivizarea este totodata o operatiune de curatare si de educare, de reconstructie a tesutului social prin interventia represiva a politicului.
Nu trebuie sa uitam ca, in buna parte, modernizarea comunista a coincis cu modernizarea tout court a epocii contemporane, comunismul asumand ca drum istoric modernizarea rapida si organizarea „saltului“ care sa duca lucrurile dincolo de modernizarea burgheza, ceea ce a insemnat o anumita relativa dezvoltare a gospodariei taranesti, o relativa crestere a nivelului de trai al taranimii, platita insa cu un pret enorm. De altfel, aceasta modernizare a fost si este singura aparare a elitei comuniste in fata acuzatiilor aduse. Modernizarea era, in vocabularul comunist, vocabula magica menita sa releve pozitivitatea oricarui proces social de transformare agresiva si anihilanta.
Expozitia isi propune sa releve sensul adanc si atroce al experimentului social comunist, caracterul sau nihilist, forta sa tectonica pentru intreaga categorie a taranilor. Totodata, reprezentam in cadrul expunerii rezistenta si supravietuirea taranimii in aceste conditii istorice extreme, pentru a putea avea tabloul general al unei societati aflate intr-un proces de transformare fara precedent.
Cum poate fi figurata aceasta experienta? Prin tematizarea iconica si scenografica a cuvantului si a semnului „fractura“. „Figura“ care poate traduce ceva din sensurile acestei experiente istorice este cea a fracturii de timp, de spatiu, de destin, a rupturii si a sfasierii societatii, a comunitatii, a existentei personale. In acelasi spatiu scenografic, sunt prezente marcile suferintei, ale rezistentei, ale sfasierii existentelor individuale, alaturi de marcile ideologicului, ale politicului, ale represiunii. Ea insasi, aceasta alaturare, are menirea de a figura fractura, ruptura, dimensiunea enorma a intruziunii unei politici represive in tesutul social cel mai intim.
Expozitia evita discursivitatea pedagogica, naturalismul, dar si metafora atotprezenta si superflua. Nu ocolim o anumita dimensiune pedagogica, dar ea apare subtil, la incheierea parcursului. Expunerea ofera dimensiunea simbolica a experientei comuniste, sensul ei adanc distructiv pentru tesutul social si continuitatea istorica. Colectivizarea si comunizarea sunt procese invazive, de lunga durata, care au pus in dificultate intreaga societate, producand efecte majore inconturnabile. Expozitia noastra vrea sa faca sesizabile efectele perverse, care raman prezente in act in societatea romaneasca. O societate care este cangrenata si astazi de infernul moral al trecutului recent, trecut care nu mai trece, trecut care nu este nici macar trecut. Romania este invitata la disolutia memoriei sale identitare, istorice, la stergerea oricarei urme care ar putea pune problema delicata a raspunderilor reale. Stergerea memoriei serveste numai unui viitor la fel de confuz si ignar ca si trecutul victorios al acelora care au condus o tara la dezastru si o mai conduc inca.
Istoria noastra recenta trebuie privita cu curaj si cu luciditate, numai astfel vom mai avea poate sansa unei victorii impotriva a tot ceea ce ne trage in jos, in apele tulburi ale unei neputinte generale, ale unei falsificari a tuturor normelor si valorilor.

Colectivizarea agriculturii sau distrugerea taranimii romane

Cosmin Budeanca

Procesul de colectivizare a
agriculturii a reprezentat unul dintre cele mai dure aspecte ale instaurarii regimului comunist in Romania si a dus la transformarea ireversibila atat
a lumii traditionale a satului romanesc, cat si a societatii romanesti in ansamblu.
Importanta pe care a avut-o colectivizarea pentru autoritatile comuniste rezulta, pe de o parte, in mod firesc, din ponderea importanta pe care o aveau taranii in societatea romaneasca, reprezentand peste 70% din populatie, iar pe de alta parte, din perioada mare de desfasurare (1949-1962) si eforturile deosebite depuse pentru a o finaliza.
Modelul sovietic de transformare a agriculturii
Ideea inlaturarii proprietatii particulare asupra pamantului si instituirea modelului colectivist in agricultura a facut parte dintr-o serie mai ampla de idei preluate (sau impuse) dupa model sovietic. Chiar daca la origine aceste idei sunt mai vechi si pot fi intalnite in multe dintre proiectele utopice din ultimele doua milenii (1) , modul in care ele au fost aplicate in Romania are o stransa legatura cu modelul sovietic de transformare socialista a agriculturii.
De altfel, in momentul in care a ocupat Europa de Est, U.R.S.S. avea deja pregatita o strategie a sovietizarii, care urma sa fie aplicata in toate statele din aceasta zona. Iar colectivizarea agriculturii ocupa un loc important in cadrul acestei strategii (2).
Modelul sovietic de agricultura colectivista avea la baza, pe de o parte, o baza teoretica elaborata de Lenin si Stalin, iar pe de alta parte, experienta acumulata de comunisti in anii in care experimentasera colectivizarea in statele aflate in componenta U.R.S.S., dar si in unele din teritoriile ocupate in anii 1939 –1940. In ceea ce priveste teoretizarea modelului, erau respectate cateva directive ale celor doi lideri mentionati, cum ar fi conceptul de „lupta de clasa“, concretizat prin atragerea taranimii de partea comunistilor, in vederea izolarii si distrugerii marilor proprietari de terenuri, considerati dusmani politici (3).
Rolul Uniunii Sovietice in transformarea agriculturii in tara noastra poate fi remarcat inca de la 7 martie 1945, cand Partidul Comunist din Romania inca nu detinea controlul asupra puterii politice si economice si cand un grup de emisari ai Moscovei a sosit la Bucuresti cu un plan potrivit caruia comunizarea Romaniei ar fi urmat sa se desfasoare in decursul a trei ani (4). Prezenta consilierilor sovietici in tara noastra a fost remarcata, insa, si in anii urmatori. „Prin exceptionala lor pregatire profesionala si cu experienta vasta in domeniul constructiei agriculturii socialiste“, ei contribuiau in mod efectiv la colectivizarea agriculturii, sau, in limbajul vremii, ajutau la „organizarea si intarirea sectorului socialist din agricultura“.
Elementele definitorii ale colectivizarii agriculturii in Romania care fac legatura cu modelul sovietic sunt insa mult mai numeroase si pot fi identificate, incepand cu utilizarea mecanismelor legislative si a institutiilor statului, folosirea terorii si a violentei dusa adesea la extrem in vederea atingerii scopului final, pana la elementele de terminologie si limbaj folosite. In ceea ce priveste terminologia doar, remarcam ca aceasta era identica cu cea utilizata in anii ’20 – ’30 in U.R.S.S.: „politica de ingradire a chiaburilor“, deschiaburirea si lichidarea chiaburilor ca clasa (respectiv politica de ingradire a culacilor si de lichidare a lor in varianta sovietica) etc (5).
Si institutiile, si structurile colectiviste au fost preluate intocmai dupa modelul sovietic, practic fiind vorba de o traducere din limba rusa si de o implementare exacta, de la organigrama pana la regulamentul de functionare. Astfel, gospodariile agricole colective (G.A.C.-urile) reprezentau varianta romaneasca a colhozurilor (fermele colective), gospodariile agricole de stat erau sovzohurile (fermele de stat), intovarasirile agricole – tozurile, iar statiunile de masini si tractoare, S.M.T.-urile (6).
Decizii politice si mecanisme
legislative ale colectivizarii
agriculturii (1949-1962)
Schimbarile in agricultura teoretizate de ideologii comunismului nu au fost puse in practica in Romania imediat dupa preluarea puterii. Acest lucru a fost determinat de teama noilor autoritati fata de posibila reactie a populatiei si de controlul inca insuficient pe care il aveau asupra societatii. Multi dintre soldatii romani care luptasera pe Frontul de Est avusesera ocazia de a vedea „binefacerile“ aduse de sistemul colectivist si unul dintre argumentele invocate de oamenii de la tara cand isi manifestau opozitia fata de ideile comuniste vizau tocmai aceste aspecte. In plus, gospodariile taranesti treceau printr-o situatie dificila in urma razboiului si a secetei din 1946-1947. Aceasta a facut sa existe anumite diferente de abordare in impunerea ideilor comuniste in mediul rural fata de cel urban, unde, spre exemplu, nationalizarile principalelor unitati industriale de productie s-au facut fara prea multe menajamente fata de fostii proprietari.
In incercarea de a calma spiritele si de a da impresia ca totusi colectivizarea agriculturii nu este prioritara pe agenda lor politica, unii lideri comunisti ai vremii au avut .chiar si pozitii publice in acest sens. Astfel, Teohari Georgescu afirma, in iulie 1946, referindu-se la zvonurile privind iminenta colectivizarii agriculturii: „Minciuni sunt toate acestea care vi se spun“, in timp ce Petru Groza declara: „Nu facem colhozuri, asa cum va sperie partidele istorice“ (7).
Aceasta tactica a temporizarii nu era noua, ea fiind enuntata chiar de catre Lenin, in 1919, cand afirma ca exercitarea de presiuni asupra paturii de mijloc a taranimii „va ruina intreaga cauza“, tot el facand si recomandarea ca procesul de colectivizare a agriculturii sa se desfasoare treptat si cu prudenta (8).
Insa, odata ce controlul asupra tarii s-a definitivat, prin eliminarea partidelor istorice, abolirea monarhiei, preluarea circuitului financiar prin stabilizare, a celui industrial prin nationalizare, dar si a celui juridic, pozitia liderilor comunisti fata de colectivizarea agriculturii s-a schimbat in mod radical si adevaratele intentii nu au mai fost mascate. De altfel, in interventia sa la sedinta Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman din 15-17 februarie 1949, Gheorghiu-Dej afirma: „Problema taraneasca a preocupat partidul nu de azi, ci a fost o preocupare permanenta; in perioada 23 august 1944-6 martie 1945, s-a pus problema lichidarii ramasitelor feudale prin exproprierea pamanturilor mosieresti, pentru a fi date taranimii sarace“. In raportul Biroului politic transmis Plenarei Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman, se sublinia si faptul ca, pentru inceput, Partidul nu era interesat de o colectivizare masiva, ci prefera mai intai sa se concentreze asupra dezvoltarii cooperatiei de consum si sa sustina infiintarea intovarasirilor, ca o faza preliminara pentru cei care refuzau sa se inscrie in colective. Potrivit aceluiasi document, in perioada urmatoare urma a se infiinta doar un numar limitat de cooperative agricole de productie (dupa modelul colhozurilor sovietice), prin intermediul carora Partidul urma sa demonstreze populatiei avantajele si beneficiile pe care le putea aduce agricultura de tip colectivist (9).
Unele dintre cele mai importante momente si masuri in domeniul colectivizarii, cu efecte majore asupra lumii traditionale romanesti, au avut loc in martie 1949. Astfel, Decretul nr. 83 din 2 martie prevedea „nationalizarea pamanturilor mosieresti ramase in urma reformei agrare din 1945“. Practic, toate proprietatile de peste 50 de hectare care mai existau au fost expropriate, pamantul fiind preluat de stat, iar fostilor mari mosieri si familiilor acestora li s-a fixat domiciliu obligatoriu pe o perioada nelimitata, chiar daca masura deportarii nu era prevazuta de document. Actul normativ prevedea, in schimb, luarea de masuri dure impotriva celor care s-ar fi opus exproprierii, respectiv pedepse cuprinse intre 5 si 15 ani de munca silnica si confiscarea averii (10). Conform statisticilor Securitatii, 2.000 de familii au fost afectate de aceste deportari. Importanta momentului este cu atat mai mare, cu cat prefigura ceea ce avea sa se intample, si anume instaurarea terorii, fapt dovedit si prin modalitatea in care decretul a fost implementat, inca din noaptea de 1 spre 2 martie. Operatiunea a fost pregatita in mare secret si in cele mai mici amanunte in birourile comitetelor judetene ale Partidului si a fost pusa in practica chiar inainte ca textul decretului sa ajunga la cunostinta celor vizati de el.

Un al doilea eveniment important din acea perioada a fost reprezentat de Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman din 3-5 martie 1949, considerata drept momentul de debut al procesului de colectivizare a agriculturii in Romania. Cu acest prilej, Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul general al P.M.R., declara: „Victoria deplina a socialismului nu este posibila atat timp cat mai continua sa existe la orase si sate proprietate privata asupra mijloacelor de productie, inclusiv asupra pamantului“ (11). Aceste cuvinte nu mai permiteau niciun dubiu fata de intentiile comunistilor, dupa cum avea sa se vada, chiar daca, la fel ca in anii anteriori, s-a incercat calmarea populatiei rurale. Astfel, in conditiile in care rezultatele recensamantului din 1948 au relevat faptul ca proletariatul agricol reprezenta doar 2,5 %, taranimea saraca – 57 %, taranimea mijlocasa – 34 % si chiaburimea – 5,5 % (12), Gheorghiu-Dej afirma in cadrul Plenarei ca: „Ne sprijinim pe taranimea saraca, strangem alianta cu taranimea mijlocasa si ducem o lupta neintrerupta impotriva chiaburimii“ (13). Fiind constienti ca un razboi deschis cu intreaga populatie rurala nu ar avea sorti de izbanda si, mai mult, ar putea pune in pericol noul regim, pentru a-si atinge scopul final, comunistii au incercat sa puna in practica principiile dictonului: „Divide et impera“.
In vederea implementarii ideilor colectiviste, prin constituirea de gospodarii agricole colective model si supravegherea acestora, in sedinta Secretariatului Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman din 28 martie 1949, s-a constituit o comisie agrara condusa de Ana Pauker, din partea Biroului politic al C.C. al P.M.R. Din comisie faceau parte mai multi lideri comunisti, printre care si Nicolae Ceausescu, dar si consilierul sovietic Veretnikov, care trebuia sa primeasca periodic rapoarte privind evolutia colectivizarii si, totodata, oferea sfaturi despre cum ar trebui sa se deruleze procesul de transformare a agriculturii.
Controlul politic exercitat de Partid era vizibil atat la nivel central, cat si local. Pentru eficientizarea muncii, in fiecare judet si localitate s-au constituit sectii agrare si comisii agricole si a fost desemnat cate un reprezentant al Partidului, cu rolul de a face propaganda in favoarea gospodariilor colective si de a lamuri populatiei avantajele formelor asociative dupa model sovietic.
In perioada care a urmat, in stransa legatura cu modelul sovietic, liderii comunisti nu au ezitat sa genereze si sa implementeze un intreg arsenal de metode, cele mai importante fiind cele legislative: decrete, decizii, hotarari ale Consiliului de Ministri, toate avand drept scop asigurarea unui cadru legal pentru o serie de actiuni cu caracter represiv impotriva „chiaburilor“ si a taranilor care refuzau sa se inscrie in gospodarii.
Un alt document important din seria de decizii legislative cu caracter represiv l-a constituit Decretul nr. 183 din 30 aprilie 1949, care califica drept infractiune „dosirea, distrugerea ori denaturarea produselor sau marfurilor“, pedepsele variind de la 5 la 15 ani de munca silnica si amenda intre 50.000 si 100.000 de lei (14). Acesta mai prevedea: „Tentativa se pedepseste ca infractiunea consumata. Complicii si tainuitorii se pedepsesc ca si autorii“ (15). Acest decret a reprezentat, de altfel, baza pentru o serie intreaga de condamnari care s-au pronuntat in acei ani pentru nepredarea cotelor, iar lui i s-a adaugat ulterior Decretul nr. 312/1949, care prevedea confiscarea averii si in baza caruia s-au efectuat o serie de rechizitii de produse, bunuri si confiscari de pamanturi, in cazul nepredarii cotelor (16).
In anii care au urmat s-au mai luat si alte masuri legislative, toate avand drept scop subordonarea lumii rurale.
Etapele procesului de colectivizare
In procesul de transformare socialista a agriculturii din Romania se pot distinge trei etape majore, cuprinse in urmatoarele perioade: 1949-1953; 1953-1956, 1957-1962.
Intre 1949 si 1953, s-a incercat impunerea structurilor colectiviste in special prin masuri violente sau persuasiune, dar din cauza reactiei populatiei, au existat si momente in care autoritatile au manifestat prudenta.
Rezistenta populatiei s-a dovedit mult peste nivelul asteptarilor si in vederea intensificarii colectivizarii s-a apelat la Militie si Securitate, care s-au implicat in mod deosebit in sprijinirea activistilor de partid. Potrivit documentelor de arhiva, doar in vara anului 1950, aproximativ 30 000 de familii de tarani au fost obligate sa se inscrie in colective si, odata cu consolidarea acestora, foarte multi altii au fost nevoiti sa isi paraseasca proprietatile, ele fiind absorbite de noile structuri (17). Cosmin BudeancA

Bibliografie:
Surse de arhiva
w Arhiva Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, Fond Documentar, dosarele nr. 7 (vol. 1-15), 8 (vol. 1-3), 8.474, 8.864 (vol. 1-12),
12.605, 13.513 (vol. 1-3)
w Arhivele Nationale Istorice Centrale, Fondul C.C. al P.C.R. – Sectia agrara, dosarele nr. 2/1948, 6/1949, 15-21/1949, 30/1949, 32/949, 75/1949, 8/1950,
17-18/1950, 37/1950, 72-73/1950, 6/1951, 18/1951, 33/1951, 43/1951, 73/1951, 21-22/1952,
28-29/1952, 6-8/1953, 10/1954, 51/1954, 53/1954,
4-5/1956, 2/1958, 4/1958, 6-8/1959, 1/1960, 3/1960, 9/1960, 8-10/1961; Fondul C.C. al P.C.R. – Cancelarie, Dosarul nr. 15/1949; 59/1950.

Volume
w ***, Agricultura Romaniei. 1944-1964, Editura Agro-Silvica, Bucuresti, 1964
w ***, Rezolutii si hotarari ale Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman, vol. I, 1948-1950, editia a II-a, Editura pentru Literatura Politica, Bucuresti, 1952
w Catanus, Dan, Roske, Octavian, Colectivizarea agriculturii in Romania. Dimensiunea politica,
vol. I, 1949-1953, Institutul National pentru Studiul Totalitarismului, Bucuresti, 2000
w Catanus, Dan, Roske, Octavian, Colectivizarea agriculturii in Romania. Represiunea, vol. I,
1949-1953, Institutul National pentru Studiul Totalitarismului, Bucuresti, 2004
w Catanus, Dan, Roske, Octavian, Colectivizarea agriculturii in Romania. Dimensiunea politica, vol. II, 1953-1956, Bucuresti, Institutul National pentru Studiul Totalitarismului, 2005
w Constantiniu, Florin, Doi ori doi fac saisprezece. A inceput Razboiul Rece in Romania, Eurosong & Book, Bucuresti, 1997
w Deletant, Dennis, Romania sub regimul comunist, Fundatia Academia Civica, Bucuresti, 2006
w Dobrincu, Dorin, Iordachi, Constantin, (ed.), Taranimea si puterea. Procesul de colectivizare a agriculturii in Romania (1949-1962), Polirom, Iasi, 2005
w Gheorghiu-Dej, Gheorghe, Articole si cuvantari, decembrie 1955-iulie 1959, Editura Politica, Bucuresti, 1959
w Gheorghiu-Dej, Gheorghe, Raport cu privire la incheierea colectivizarii si reorganizarea conducerii agriculturii, prezentat la sesiunea extraordinara a Marii Adunari Nationale, 27 aprilie 1962, Editura Politica, Bucuresti, 1962
w Gheorghiu-Dej, Gheorghe, Sarcinile Partidului Muncitoresc Roman in lupta pentru intarirea aliantei clasei muncitoare cu taranimea muncitoare si pentru transformarea socialista a agriculturii. Raport facut la Sedinta Plenara a C.C. a P.M.R. din 3-5 martie 1949, editia a II-a, Editura P.M.R., 1952
w Iancu, Gheorghe, Tarau, Virgiliu, Trasca, Ottmar, Colectivizarea agriculturii in Romania. Aspecte legislative. 1945-1962, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2000
w Ionescu, Ghita, Comunismul in Romania, Litera, Bucuresti, 1994
w Levy, Robert, Gloria si decaderea Anei Pauker, Polirom, Iasi, 2002
w Roske, Octavian (coord.), Dosarul colectivizarii in Romania. 1949-1962. Studiu intocmit de Comisia pentru cercetarea abuzurilor din Camera Deputatilor, Camera Deputatilor a Parlamentului Romaniei, 1992
w Roske, Octavian, Abraham, Florin, Catanus, Dan, Colectivizarea agriculturii in Romania. Cadrul legislativ: 1949-1962, Institutul National pentru Studiul Totalitarismului, Bucuresti, 2007
w Tanase, Stelian, Elite si societate. Guvernarea Gheorghiu-Dej. 1948-1965 in Romania, Humanitas, Bucuresti, 1990

Studii
w Borsa, Sanda, „Procesul colectivizarii in Romania: mecanismele subordonarii lumii rurale“, in Budeanca, Cosmin, Olteanu, Florentin, (ed.), Stat si viata privata in regimurile comuniste, Polirom, Iasi, 2009
w Budeanca, Cosmin, „Colectivizarea agriculturii in regiunea Hunedoara. Studiu de caz: satul Aurel Vlaicu“, in „AIO – Anuarul Institutului de Istorie Orala“, nr. II, Cluj-Napoca, Presa Universitara Clujeana, 2001
w Budeanca, Cosmin, „Incheierea procesului de colectivizare a agriculturii si reflectarea in presa“, in Rusan, Romulus (ed.), „Anii 1961-1972. Tarile Europei de Est intre sperantele reformei si realitatea stagnarii“, colectia „Analele Sighet“ nr. 9, Fundatia Academia Civica, Bucuresti, 2001
w Dobrincu, Dorin, „Colectivizarea agriculturii si represiunea impotriva taranimii din Romania (1949-1962)“, in Cesareanu, Ruxandra (coord.), „Comunism si represiune in Romania“, Polirom, Iasi, 2006
w Dobrincu, Dorin, „Incheierea colectivizarii in Romania. Ultimul asalt impotriva taranimii“, in Rusan, Romulus (ed.), „Anii 1961-1972. Tarile Europei de Est intre sperantele reformei si realitatea stagnarii“, colectia „Analele Sighet“, nr. 9, Fundatia Academia Civica, Bucuresti, 2001
Iancu, Gheorghe, Tarau, Virgiliu, „Un episod din implicarea Securitatii in colectivizarea agriculturii romanesti“, in „Anuarul Institutului de Istorie „George Baritiu“ din Cluj-Napoca“, vol. XXXVII, 1998
w Ionescu-Gura, Nicoleta, „Categoria sociala a „chiaburului“ in conceptia P.M.R. din anii ’50“, in Rusan, Romulus (ed.), „Anii 1954-1960. Fluxurile si refluxurile stalinismului“, in colectia „Analele Sighet“ nr. 8, Bucuresti, Fundatia Academia Civica, 2000
w Orban, Traian, Colectivizarea in cateva localitati cu populatie mixta din Banat, in Rusan, Romulus (ed.), Instaurarea comunismului – intre rezistenta si represiune, colectia Analele Sighet nr. 2, Bucuresti, Fundatia Academia Civica, 1995
w Roman, Cristina, „Transformarea fortata a proprietatii agricole individuale in proprietate colectiva – represiunea (1949-1953)“, in Budeanca, Cosmin, Olteanu, Florentin (ed.), „Stat si viata privata in regimurile comuniste“, Polirom, Iasi, 2009
Roske, Octavian, „Accente in strategia colectivizarii. Articolul 209 Cod penal“, in „Arhivele Totalitarismului“, an II, nr. 1-2/1994
w Roske, Octavian, „Colectivizarea agriculturii in Romania,1949-1962“, in „Arhivele Totalitarismului“, an I, nr. 1/1993
w Salaga, Dan, „Aspecte privind procesul de colectivizare. Comuna Cudalbi, ianuarie 1958“, in Onisoru, Gheorghe (coord.), „Totalitarism si rezistenta, teroare si represiune in Romania comunista“, Bucuresti, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, 2001
w Sandru, Dumitru, „Decretul 83/1949“, in „Arhivele Totalitarismului“, an. I, nr. 1/1993

Note:
1. Octavian Roske (coord.), „Dosarul colectivizarii in Romania. 1949-1962. Studiu intocmit de Comisia pentru cercetarea abuzurilor din Camera Deputatilor“, Camera Deputatilor a Parlamentului Romaniei, 1992, p. 3.
2. Dan Catanus, Octavian Roske, „Colectivizarea agriculturii in Romania. Dimensiunea politica, vol. I, 1949-1953“, Institutul National pentru Studiul Totalitarismului, Bucuresti, 2000, p. 12.
3. Ibidem, p. 13.
4. Florin Constantiniu, „Doi ori doi fac saisprezece. A inceput Razboiul Rece in Romania“, Eurosong & Book, Bucuresti, 1997, p. 141.
5. Dan Catanus, Octavian Roske, op. cit. , p. 13.
6. Idem.
7. Octavian Roske (coord.), op. cit., p. 1.
8. Dan Catanus, Octavian Roske, op. cit., p. 13.
9. Arhivele Nationale Istorice Centrale (in continuare A.N.I.C.), Fondul C.C. al P.C.R. – Cancelarie, Dosarul nr. 15/1949, ff. 5-11.
10. Arhivele Serviciului Roman de Informatii (in continuare A.S.R.I.), Fond Documentar, Dosarul nr. 7778, vol. 36, ff. 37, 44, apud Cristina Roman, „Transformarea fortata a proprietatii agricole individuale in proprietate colectiva – represiunea (1949-1953)“, in Cosmin Budeanca, Florentin Olteanu (ed.), Stat si viata privata in regimurile comuniste, Polirom, Iasi, 2009, p. 101.
11. Gheorghe Gheorghiu-Dej, „Sarcinile Partidului Muncitoresc Roman in lupta pentru intarirea aliantei clasei muncitoare cu taranimea muncitoare si pentru transformarea socialista a agriculturii. Raport facut la Sedinta Plenara a C.C. a P.M.R. din 3-5 martie 1949“, editia a II-a, Editura P.M.R., 1952, p. 40.
12. „Agricultura Romaniei (1944-1964)“, Editura Agro-Silvica, Bucuresti, 1964, p. 36; Ghita Ionescu, „Comunismul in Romania“, Litera, Bucuresti, 1994, p. 220.
13. ***, „Rezolutii si hotarari ale Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman“, vol. I, 1948-1950, ed. a II-a, Editura pentru Literatura Politica, Bucuresti, 1952, p. 95.
14. Octavian Roske (coord.), op. cit., p. 129.
15. „Buletinul Oficial al R.P.R.“, an 1, nr. 25, 30 aprilie 1949, p. 2.
16 Octavian Roske (coord.), op. cit., p. 129.
17. A.N.I.C., „Fondul C.C. al P.C.R.“ – Cancelarie, Dosarul nr. 59/1950, ff. 54, 74.
18. Octavian Roske, „Colectivizarea agriculturii in Romania,1949-1962“, in Arhivele Totalitarismului, vol. I, nr. 3/1993, p. 160.
19. Eugen Denize, „Partidul si politica de represiune. Sedinta Biroului politic al C.C. al P.M.R. din 19 noiembrie 1952“, in „Memoria“,
nr. 46/2004, p. 41.
20. Gheorghe Iancu, Virgiliu Tarau, Ottmar Trasca, „Colectivizarea agriculturii in Romania. Aspecte legislative. 1945-1962“, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2000, p. XLIV.
21. Marius Oprea, „Transformarea socialista a agriculturii: asaltul final, 1953-1962“, in Dorin Dobrincu, Constantin Iordachi (ed.), „Taranimea si puterea. Procesul de colectivizare a agriculturii in Romania (1949-1962)“, Polirom, Iasi, 2005,
p. 87-88.
22. Dan Salaga, „Aspecte privind procesul de colectivizare. Comuna Cudalbi, ianuarie 1958“, in Gheorghe Onisoru (coord.), „Totalitarism si rezistenta, teroare si represiune in Romania comunista“, Bucuresti, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, 2001, p. 154.
23. „Hotarare cu privire la aplicarea Decretului nr. 89 din 17 februarie 1958 pentru instituirea unor masuri privind asigurarea ordinii de stat“, in Octavian Roske, Florin Abraham, Dan Catanus, „Colectivizarea agriculturii in Romania: cadrul legislativ: 1949-1962“, Institutul National pentru Studiul Totalitarismului, Bucuresti, 2007, p. 480.
24. Idem.
25. „Buletinul Oficial al R.P.R“, nr. 10, 30 martie 1959, p. 1-3.
26. Gheorghe Gheorghiu-Dej, „Raport cu privire la incheierea colectivizarii si reorganizarea conducerii agriculturii, prezentat la sesiunea extraordinara a Marii Adunari Nationale, 27 aprilie 1962“, Editura Politica, Bucuresti, 1962, p. 287. Pentru o perspectiva mai detaliata asupra modului in care incheierea procesului de colectivizare a agriculturii a fost ilustrat in presa vremii, a se vedea si Cosmin Budeanca, „Incheierea procesului de colectivizare a agriculturii si reflectarea in presa“, in Romulus Rusan (ed.), „Anii 1961-1972. Tarile Europei de Est intre sperantele reformei si realitatea stagnarii“, colectia „Analele Sighet“,
nr. 9, Fundatia Academia Civica, Bucuresti, 2001, p. 212-230; „Elite si societate. Guvernarea Gheorghiu-Dej, 1948-1965 in Romania“, Humanitas, Bucuresti, 1990, p. 186.
27. Dan Catanus, Octavian Roske, op. cit., p. 11-12.
28. „Buletinul Oficial al R.P.R.“, nr. 47, 21 iulie 1949, p. 3-4.
29. „Buletinul Oficial al R.P.R.“, nr. 46, 26 mai 1950, p. 5.
30. „Buletinul Oficial al R.P.R.“, nr. 51, 3 mai 1951, p. 1; Octavian Roske, „Colectivizarea si mecanismul colectarilor: istorii paralele“, in Dorin Dobrincu, Constantin Iordachi, op. cit., p. 123.
31. Dan Catanus, Octavian Roske, op. cit., p. 16-17.
32. Idem.
33. A.S.R.I., Fond Documentar, Dosarul nr. 7778, vol. 36, ff. 36-37, apud Cristina Roman, op. cit., p. 108.
34. Ibidem, f. 37, apud Cristina Roman, op. cit., p. 108.
35. Idem, Dosarul nr. 10957, ff. 1-2, 8, apud Cristina Roman, op. cit., p. 109.
36. Idem, Dosarul nr. 7778, vol. 36, ff. 64-65, apud Cristina Roman, op. cit., p. 109.
37. Dorin Dobrincu, „Colectivizarea agriculturii si represiunea impotriva taranimii din Romania (1949-1962)“, in Ruxandra Cesareanu (coord.), „Comunism si represiune in Romania“, Polirom, Iasi, 2006, p. 115.
38. Dennis Deletant, „Romania under Communist Rule“, Civic Academy Foundation, Bucharest, 2006, p. 87.

RAzboiul Impotriva TArAnimii
Anii colectivizArii (1949-1962)
21 decembrie 2012 – 5 mai 2013
Muzeul National al Taranului Roman

Muzeul National al Taranului Roman va asteapta vineri, 21 decembrie 2012, la ora 17.00, la Sala „Oaspeti“, la vernisajul expozitiei „Razboiul impotriva taranimii. Anii colectivizarii (1949-1962)“.

Muzeul National al Taranului Roman isi implineste astazi o datorie istorica, aceea de a crea o expozitie pe tema colectivizarii, care este experienta-limita a taranimii romane in secolul XX.

Expozitia releva sensul adanc si atroce al experimentului social comunist, caracterul sau nihilist, forta sa tectonica, pentru intreaga categorie a taranilor. Totodata, reprezentam in cadrul expunerii rezistenta si supravietuirea taranimii in aceste conditii istorice extreme, pentru a putea avea tabloul general al unei societati aflate intr-un proces de transformare fara precedent.

Curatori: Mihai Gheorghiu, Irina Hasnas Hubbard, Maria Mateoniu, Vlad Columbeanu
Consultant stiintific: Cosmin Budeanca
Expozitia va putea fi vizitata, pana pe 5 mai 2013, de marti pana duminica, intre orele 10.00 si 18.00.

Cu ocazia deschiderii acestei expozitii vom lansa si numarul 17 din 2012 al revistei „Martor“ care are ca tema „Viata cotidiana in comunism. Istorie, memorie, uitare (Everyday life during communism. History, memory, oblivion/ La vie quotidienne pendant le communisme. Histoire, mémoire, oubli)“, coordonat de Mihai Gheorghiu si Maria Mateoniu. Directia revistei Martor: dr. Ioana Popescu, director; Simina Badica, redactor-sef.

Cotidianul comunist este in cel mai inalt grad paradoxal si miraculos. Cotidianul comunist este permanent o tensiune insolubila care isi gaseste mereu solutia, o imposibilitate patenta de supravietuire care ajunge mereu, inevitabil la supravietuire, la continuitate, la gestul vital al rezistentei ca fiinta umana in fata oricarui mecanism al disolutiei, al terorii sau al disciplinei carcerale al unei societati care mizeaza pe transformarea fiintei umane in mecanism biologic, in soldat al cauzei victoriei apocaliptice a economiei si justitiei comunist-proletare. Cotidianul comunist este spatiul-timp al unei eterne contrafaceri a oricarei existente autentice, al oricarei autenticitati morale, etice. Dar, deloc paradoxal, cotidianul comunist este eroarea care devine adevar, falsul care se autentifica, compromisul care izbandeste. Gestul cotidian, supravietuirea cotidiana, minciuna cotidiana, eroismul cotidian, toate se amesteca in realitatea indescriptibila a unei societati damnate. Existenta fiecaruia, zi de zi, impinge la supravietuire, la lupta pentru identitate, pentru libertate, pentru anularea fricii si a terorii sociale si politice, impinge zi de zi la umanitate, la normalitate, la decenta. Printre ruinele sistemului, printre coloane sale de glorie, printre lagarele sale de munca omul, oamenii isi croiesc drumul, un drum al lor, al rezistentei, al minciunii, al disimularii sau al eroismului.