Mihai Neagu Basarab (pseudonimul lui Mihai Nicolae Neagu) este unul dintre acele personaje culturale pe care le descoperim din ce în ce mai rar în zilele noastre. Medic si doctor în medicina, cu multiple specializari, semn al unei deschideri intelectuale remarcabile, dar si poet, dramaturg si prozator, traducator si astrolog (da-da!), nu în ultimul rând eseist si cronicar literar, domnia sa provine dintr-o familie asezata, cu traditie, de al carei caracter „burghez“ nu se poate nimeni îndoi. Spirit liber si frondist, anticomunist prin natura, a ales sa paraseasca România în primul an de dupa asa-zisa Revolutie pentru ca a intuit ca psihopatologia cu care totalitarismul rosu infestase sufletul colectiv al natiei este prea profund pentru ca pe parcursul unei generatii sa mai existe sanse de vindecare. (Ca ulterior tranzitia spre capitalism si democratie avea sa nasca alti monstri, generând alte traume, însa nu în ordine ideologica, ci categoric în cea morala, e deja o alta chestiune, una care nu are a-si afla locul aci.)
Aflându-si linistea si locul propice taman la Freiburg, în Germania, Mihai Neagu Basarab s-a nutrit din excelenta spirituala a acelui tarâm binecuvântat, practicând medicina psihosomatica (sa nu uitam de excelenta sa prestatie de psihiatru din perioada româneasca) si descoperind, cu delicii pe care nu le-a ascuns niciodata, eficienta medicinei homeopate. Redutabil în planul publicisticii stiintifice, caci a semnat studii si manuale de autor, dar si capitole în tratate venerabile, intelectualul Mihai Neagu Basarab a trait constant voluptatea de a poposi asupra unor mari autori români, despre a caror opera si biografie a scris cu rigoare, spirit critic si, se pare, neostoita melancolie. Desi bine adaptat înaltelor exigente ale mediului academic german, el nu a uitat nicicând de unde a plecat, iar anima sa l-a bântuit permanent în sensul asumarii unei datorii sacre de a celebra excelenta spiritului românesc prin recursul la scriitura si analiza. De fapt, liber de lestul unei vieti politice si economice incoerente, cea nationala, Mihai Neagu Basarab tocmai ca a gasit în Germania tihna si obiectivitatea de a-si alege acele texte care rezonau intim cu nevoia sa adânca, transformându-le în obiect al electiunii spirituale.
Ca o astfel de necesitate launtrica a fost una profunda si autentica o demonstreaza cu asupra de masura publicistica sa pe teme românesti, concretizata pâna acum în trei volume, intitulate semnificativ „Conferinte freiburgheze si alte scrieri“ (Editura Magic Print, Bucuresti, 2012-2013). Scrise cu talent indubitabil, cronicile si eseurile sale ne reveleaza un intelectual de rasa si mai cu seama un publicist redutabil în planul reflectiei critice.
Mai mult decât atât, Mihai Neagu Basarab, tocmai pentru ca scrie liber si îsi alege obiectele de aplicatie plecând exclusiv de la juisanta sa spirituala, ne propune o viziune critica detasata, în a carei „subiectivitate“ descoperim placerea copilareasca de a se „juca“ exclusiv cu acele realitati si idei care realmente au, în ochii sai, o importanta deosebita. Autorul român de la Freiburg scrie pe teme nationale pentru ca aceasta vrea si vrea aceasta pentru ca iubeste acele culmi ale intelighentiei noastre pe care si noi, în tara, s-ar cuveni sa le vizitam mai des si cu mai mult folos. Retorica lui este una asezata, fluida, placuta lecturii, iar dictiunea ideilor este categoric una de o înalta tinuta, amintind de maniera de a practica scriitura a marii generatii interbelice.
Mihai Neagu Basarab scrie argumentat, iar patina formatiei sale medicale, deci pozitive, îsi face simtita adeseori prezenta, caci practic în stilul sau nu exista derapaje si nici sofisme. Pe de alta parte, exista în rândurile sale o rarisima curatenie sufleteasca, o candoare a sentimentului intelectual si îndeosebi o nemimata bucurie ca poate opera cu gânduri ale unor înaintasi pe care îi iubeste tocmai pentru ca se înrudeste cu forma mentis a acestora. În reflectiile lui Cioran, Eliade, Noica, Tutea si Pandrea medicul de la Freiburg se regaseste cu sistem, iar faptul ca natural consoneaza cu elaborarile conceptuale ale acestora confera o subtilitate reala formularilor si silogismelor sale. Stilul pe care-l descoperim astfel este unul limpid, vag melancolic si redutabil ca demonstratie rationala. Pâna la urma, demersul Mihai Neagu Basarab este unul de tip arheologic, iar practica scriiturii la care acesta recurge are ceva dintr-un asumat si sanitar exercitiu de anamneza culturala. Tocmai pentru ca iubeste intelectual, Mihai Neagu Basarab refuza sa uite, iar recuperarea spirituala pe care o asaza în opera devine sinonima cu un înalt act etic.
Ratiuni de spatiu ma obliga sa nu tratez in extenso materia celor trei volume de conferinte, eseuri si cronici, dar trebuie spus ca la nivelul acelor texte distinsul autor român traseaza liniamentul unei veritabile istorii intelectuale a tarii sale de bastina. O cronica nu pictata, ci reflectata si edificata pornind de la acele personalitati si opere care au facut gloria modernitatii noastre spirituale. Cu plasarea la loc de cinste a scrierilor reprezentantilor celebrei „generatii ’27“. Cum spuneam, frugalitatea contextul publicistic ma obliga sa selectez din cele trei volute editoriale abia acele interventii care mi-au atras cu osebire atentia, însa acest lucru nu înseamna câtusi de putin ca si celelalte texte semnate de Mihai Neagu Basarab nu ar avea un apasat grad de interes ori de originalitate. Spun doar ca scrierile selectionate sunt cele care mi-au ramas primordial în suflet, consonând cu propriul meu interes si cu propria mea juisanta intelectuala.
Iata, de pilda, în primul volum al „Conferintelor freiburgheze…“, în eseul dedicat evocarii personalitatii lui Petre Pandrea, pe care autorul nostru l-a cunoscut personal cu un an înaintea stingerii acestuia, întâlnim un memorabil fragment în care omenia calda si virilitatea intelectuala a marelui scriitor sunt excelent subliniate: „…Felul de a fi de stânga al lui Pandrea era, pe undeva, comic, mai ales ca, dând cu banul, cum a marturisit, daca sa plece la studii la Paris sau la Berlin, a cazut nu capitala bunului-gust, ci capitala rigorii. Rigoarea, la stânga, scoate niste efecte foarte hazlii, pentru ca stânga este un exces de generozitate… Aceasta stânga democrata consta dintr-un crestinism nereligios, este, pe undeva, o contradictie în termeni. Vrea sa faca bine cu orice pret, fara judecata, fara a pune problema rasplatii. Din acest punct de vedere, pâna la intrarea lui în închisoarea reeducativa, trezitoare, si Petre Pandrea a fost un fel de înger beat. Cred ca, pentru romantismul sau politic excesiv, dinainte de 23 august 1944, e unul dintre putinii români care meritau sa faca câteva saptamîni de puscarie“ (vol. I, pp. 123-124). Suculent portret, nu-i asa?
În partea a doua a exercitiilor sale de anamneza intelectuala, Mihai Neagu Basarab vorbeste despre „Genealogia spirituala a lui Toader Paleologu“. Marturisindu-si placuta surpriza de a fi descoperit o minte stralucita si mai ales foarte matura în persoana urmasului lui conu’Alecu, un tânar bine scolit si care de mic promitea o buna performanta academica, autorul încearca sa-si explice excelenta acestuia decriptând conditiile familiale în care a fost gestata vioiciunea intelectului vadit de Toader. Într-o casa în care se vorbeau curent câteva limbi straine, în care literatura universala, arta plastica, muzica si gimnastica gândirii filosofice erau moneda cotidiana, s-ar fi putut oare ca Paleologu junior sa primesca un alt profil spiritual, sa execute o alta alegere „de obiect“? Desigur, nu. Iar aceasa suma de constatari, natural, corecte, culmineaza cu un suprem elogiu adus parintelui, Alexandru Paleologu. Într-adevar, Mihai Neagu Basarab are neostoita dreptate când scrie: „…Alexandru Paleologu a reprezentat, pâna la sfârsit, un model de umanitate în care bunele maniere concurau pasnic stralucirea spiritului“ (vol. II, p. 107).
În sfârsit, în volumul al treilea al textelor sale critice si de evocare, Mihai Neagu Basarab are curajul si gentiletea sa abordeze un personaj complex si controversat, filosoful si publicistul Nae Ionescu. Dincolo de acele aspecte politice care-l fac pe mentorul „generatiei ’27“ astazi nefrecventabil, autorul nostru reveleaza un aspect inedit din biografia lui Nae: perioada doctoratului sau münchenez. Operând cu exceptionalul material strâns de Doina Mezdrea, excelenta biografa a marelui dascal de filosofie interbelic, Mihai Neagu Basarab subliniaza cu subtilitatea originalitatea tezei doctorale elaborate de Nae Ionescu, o dizertatie cu titlul „Die Logistik al Versuch einer neuen Begründung der Mathematik“. Sef de promotie la München, dupa cum consemneaza Vasile Bancila marturia unui fost coleg al lui Nae Ionescu, germanul Rosenberg, braileanul are serioase motive sa revendice o întâietate mondiala cât priveste cercetarile în logica intuitionista. Intuitionismul lui Ionescu este însa unul moderat, diferit de pozitia formalismului logic, dar si calitativ altceva decât intuitionismul absolut promovat de Brouwer. De fapt, pentru gânditorul român, logica era „o stiinta empirica, de observatie si de descriere, si nu una de constructie“ – aspect original într-o epoca dominata de matematizarea excesiva a logicii.
Dincolo de aceste aspecte stiintifice, cu totul remarcabile, putina lume stie astazi ca Nae Ionescu a fost în imposibilitatea de a-si sustine la vreme doctoratul, caci a fost închis în lagarul de prizonieri de la Celle-Schloss, lânga Hanovra, în intervalul august 1916 si septembrie 1917. Razboiul mondial începuse, iar aceasta recluziune era doar una dintre consecintele sale. Una peste alta, dupa eliberare, soarta lui Ionescu se îmbunatateste, caci devine redactor la Tyrolia si-si sustine teza la 3 aprilie 1919. Interesant este ca Nae asista îndeaproape la drama germana si la framântarile politice de ordin istoric ce se petrec la München. Dupa unele surse, lideri evrei ai Revolutiei bolsevice l-ar fi ajutat pe român sa-si sustina teza doctorala, în virtutea amicitiei lor din vremea epocii de glorie a cafenelei Wiener Café Stefanie de pe Theresienstrasse nr. 19. Iata câte detalii cu mare semnificatie contin paginile lui Mihai Neagu Basarab dedicate lui Nae Ionescu!
Pentru a exemplifica excelenta ideilor, efervescenta temelor si calitatea stilistica vadite de Mihai Neagu Basarab în „Conferinte freiburgheze si alte scrieri“, am ales doar aceste trei momente. Ele sunt cu mult mai numeroase si tocmai de aceea invit la parcurgerea celor trei volume scrise de medicul erudit si umanist de la Freiburg. Lectura lor, cu siguranta, va face bine atât sufletului, cât si spiritului! Încercati…
Autor: OCTAVIAN BUDAApărut în nr. 4232013-06-06