În perioada 30 septembrie – 4 octombrie a.c., la Cinemateca Eforie şi Cinema Muzeul Ţăranului a avut loc cea de-a patra ediţie (şi a treia competiţională) a „Festivalului documentarului românesc“, Bucureşti Docuart Fest (BDF).
An de an, evenimentul organizat de Asociaţia Docuart îşi propune să aducă publicul iubitor de film mai aproape de documentarul românesc, altminteri prea puţin promovat şi, implicit, prea puţin – sau prea prost – cunoscut. De altfel, organizaţia Docuart desfăşoară şi alte proiecte dedicate documentarului autohton: o platformă online, o caravană prin ţară şi proiecţii speciale în Capitală. Mai mult, la toate proiectele şi evenimentele purtând marca Docuart, accesul publicului este liber.
Sub sloganul „Freş de documentar românesc“, noua ediţie BDF a inclus trei secţiuni competiţionale, celei principale (cu documentare realizate de către cineaşti consacraţi şi/sau în mod independent) şi celei rezervate filmelor studenţeşti adăugându-li-se pentru prima dată o competiţie a documentarelor de televiziune (o secţiune binevenită, deoarece aceste producţii beneficiază mult prea rar de analize competente şi nepărtinitoare). În total, în cadrul festivalului au fost proiectate „26 dintre cele mai proaspete documentare româneşti“, după cum au anunţat organizatorii, în acord cu sloganul amintit şi cu originala identitate vizuală a ediţiei, concepută de Matei Arnăutu.
Anul acesta, din juriul festivalului au făcut parte doi critici, Magda Mihăilescu şi Cristian Tudor Popescu, şi cineastul Marian Crişan, care au acordat opt premii filmelor din cele trei secţiuni competiţionale.
Marele premiu a ajuns la filmul care a deschis, în premieră naţională (după o selecţie la London East End Film Festival), a patra ediţie a BDF, fiind „promovat“, pe deplin meritat, din competiţia studenţească, în care fusese înscris, în cea principală. Roboţelul de aur, lungmetrajul de debut al cineaştilor Mihai Dragolea şi Radu Mocanu, i-a cucerit pe toţi spectatorii (probabil, dacă ar fi existat şi un premiu decis prin votul publicului, l-ar fi primit şi pe acela), mai ales prin farmecul protagonistei sale (Steluţa Duţă, o boxeriţă de 35 de ani, care a câştigat numeroase medalii – în special de aur –, la campionate naţionale, europene şi mondiale, pentru – se putea altfel? – clubul Steaua), dar şi prin devotamentul celor doi regizori la început de drum pentru personajul – şi prietenul – lor. Mai bine de un an, Steluţa a fost urmărită, cu aparatul de filmat, în timp ce se antrena pentru un nou titlu european, totodată confruntându-se – alături de vechi prieteni, dar şi de antrenorul şi părintele ei adoptiv – cu trecutul ei deloc roz (abandonată la naştere, ea a crescut la orfelinat, fiind nevoită să înveţe de mică să lupte pentru viitorul ei, la fel cum acum luptă pentru propria casă).
Cristian Tudor Popescu a motivat astfel decizia luată de el şi colegii săi: „Criteriul principal după care juriul s-a ghidat în acest palmares a fost chiar definiţia documentarului, ce îl deosebeşte de filmul de ficţiune, în primul rând aderenţa la real, să lucreze cu secvenţe de real, fără mizanscenă, fără trucuri, fără efecte speciale, încercând să folosească doar ceea ce oferă viaţa pentru ecran“. Iar inevitabilele carenţe tehnice ale proaspătului (la propriu şi la figurat) film realizat de Mihai Dragolea şi Radu Mocanu îl fac mai autentic, mai natural, mai „ca-n viaţă“.
Două premii, pentru regie (Artur Boruzs) şi montaj (Cristian Radu) în secţiunea studenţească, a primit filmul Româneşti, un documentar inteligent pe un subiect bine ales: un medic timişorean, specializat în neuropsihiatrie şi genetică neurologică, organizează, de trei decenii, proiecte artistico-terapeutice în peştera ce dă şi titlul filmului. Tot în secţiunea studenţească, premiul pentru imagine a ajuns la Dragoş Mihai Hanciu, operatorul şi, totodată, regizorul filmului Brudina (producţie UNATC Bucureşti, la fel ca şi filmul lui Artur Boruzs), un documentar observaţional, dar cu cadre atent construite şi sugestii simbolice, despre doi bărbaţi care lucrează pe un pod plutitor, botezat de localnici „Brudina“, de pe Mureş.
La secţiunea principală, premiul pentru regie i-a revenit lui Răzvan Georgescu, pentru un documentar cu o producţie mai solicitantă (de fapt, este vorba de o coproducţie germano-română), Paşaport de Germania. Rod al unei cercetări laborioase, filmul prezintă povestea dramatică a celor 250.000 de etnici germani vânduţi de Ceauşescu, prin intermediul Securităţii, Germaniei de Vest, în schimbul unor bani, maşini, computere şi aparate de supraveghere; astfel, 850 de ani de cultură germană în România s-au dus pe apa sâmbetei.
Tot în secţiunea principală, premiul pentru imagine a fost obţinut de Susanne Schüle, operatoarea unei alte coproducţii germano-române, Acasă de Andrei Schwartz – un documentar ambiţios şi tulburător, despre un fost puşcăriaş care încearcă să-şi regăsească locul în lume, dar şi despre un regizor care încearcă să-şi înţeleagă personajul. Letiţia Ştefănescu a primit premiul pentru montaj al secţiunii principale, graţie aportului decisiv adus de ea documentarului Aliyah Dada, în regia Oanei Giurgiu – un documentar care abordează, într-o manieră neconvenţională, istoria evreilor din Români, inclusiv (după cum sugerează şi titlul) originile dadaismului, iniţiat de Tristan Tzara şi Marcel Iancu.
În fine, premiul competiţiei documentarelor de televiziune a ajuns la Căluşarii din Bârla, o producţie Digi World cu regia semnată de Adriana Oprea – un film de aproape o oră, bine documentat, despre un ritual străvechi, a cărui complexitate nu mai este percepută astăzi.
Pe lângă proiecţiile filmelor din cele trei secţiuni competiţionale (urmate în general de discuţii cu realizatorii documentarelor, moderate de către Florin Barbu, Celina Niţu sau Daniela Apostol, directoarea festivalului), BDF 2015 a mai însemnat: o retrospectivă – cu trei filme reprezentative – dedicată unuia dintre cei mai importanţi cineaşti documentarişti români de azi, Thomas Ciulei; două master class-uri susţinute, la Sala Eforie, de alţi doi experţi în domeniu, Cornel Mihalache şi Dan Curean, precum şi un altul, găzduit de Journey Pub, al Ioanei Bâldea Constantinescu, despre radiodocumentar (nu întâmplător, principalul partener media al festivalului a fost Radio România Cultural); o expoziţie, în holul Cinematecii, a Ralucăi Arnăutu (dar şi cu instalaţiile artistului invitat Matei Arnăutu), sugestiv intitulată Noise and Silence (curator: Diana Dochia).
După patru ediţii de festival Docuart, în care evenimentul a crescut de la un an la altul, sunt ferm convins că acest festival este absolut necesar, atât pentru promovarea tinerilor cineaşti pasionaţi de documentar (dintre care unii au revenit în program, făcând trecerea fie de la imagine la regie, precum Răzvan Chirilă – Dincolo, fie de la competiţia studenţească la cea principală, precum Iulia Matei – Staţia #15033), cât şi pentru dezvoltarea culturii şi a educaţiei cinematografice în Bucureşti şi, prin proiectele conexe, în România.
