HORIA MIHAIL in dialog cu CATALIN STURZA
„Pianul calator“ porneste, din nou, la drum, pentru al doilea an consecutiv. In 2011, pianistul Horia Mihail a mers, insotit de un Steinway de concert, pe urmele lui Franz Liszt, prin 12 orase din România. Proiectul marca 200 de ani de la nasterea celebrului pianist si compozitor. Sursa de inspiratie era, atunci, turneul intreprins de Franz Liszt prin Tarile Române, intre 1846 si 1847. In unele orase românesti, putini locuitori avusesera sansa, pe vremea lui Liszt, sa fi ascultat macar o data un concert.
Acum, de pe 21 mai pâna pe 30 iunie, Horia Mihail va srabate tara in lung si-n lat, de la Baia Mare la Caracal si de la Mamaia la Sânnicolau Mare. Va fi insotit de un nou „Pian calator“, si va urma un program chiar mai ambitios decât cel de anul trecut.
Catalin Sturza: Ati pornit cu „Pianul calator“, in 2011, pe urmele lui Franz Liszt, inspirându-va din turneul acestuia prin Tarile Române, unde Liszt a sustinut, cu mai bine de 160 de ani in urma, concerte pe propriul pian – un Erad pe care il cara dupa el peste tot. De aceasta data, cu „Pianul calator“ 2012, pe urmele cui porniti?
Horia Mihail: Sursa de inspiratie, de data aceasta, este turneul de anul trecut (râde). Fiindca acel turneu a fost un succes, unul in primul rând personal – am reusit sa-mi inving acea comoditate foarte dulce care era data de postura mea de partener al unor grupuri de muzicieni, precum Romanian Piano Trio, in care am cântat alaturi de Alexandru Tomescu si Razvan Suma. Anul trecut, am luat taurul de coarne, adica l-a luat acea parte din mine care contempla „cum ar fi sa“, si nu ducea niciodata planul pâna la capat. Si acest pariu, pânã la urmã, am reusit sã-l câstig cu mine însãmi.
Ct.S.: Unul dintre scopurile primului „Pian calator“ era acela de a dota cât mai multe sali de concert din România unde infrastructura era foarte proasta, sau nu exista deloc – sau existau viori, cum ati spus intr-un interviu, la inceputul turneului, dar nu existau piane – cu instrumente performante, chiar cu piane performante. Se aseamnana situatia din prezent, cel putin din unele orase pe care le-ati vizitat anul trecut, cu ceea ce ar fi putut sa vada Franz Liszt in Tarile Române, in 1847?
H.M.: Sunt convins ca Franz Liszt nu prea avea ce sa vada, fiindca sali nu erau – se stie, el a cântat, cel putin la Ajud, in hanul orasului, pe pianul propriu –, instrumente poate ca existau, in casele nobililor din vremea respectiva, dar, in orice caz, nu exista o viata culturala la nivelul Imperiului Austro-Ungar. In ciuda faptului ca, in anumite orase din Transilvania, existau societati filarmonice infiintate cu ceva timp in urma – cea de la Brasov, de exemplu, a fost infiintata la sfârsitul secolului al XVIII-lea, un fapt absolut remarcabil; putini stiu ca este chiar mai veche decât Filarmonica din Berlin. Asta nu ne mai spune nimic acum, in 2012; doar din punct de vedere statistic, am fost primii. Dar, iata, pentru ca am adus vorba de Brasov, Brasovul, in acest moment, nu are un pian performant, si nu a avut in ultimii 20 de ani, sau chiar mai mult – si este un oras mare. Da, din pacate, situatia a ramas la fel de dramatica. Mai mult decât un pian calator pe an noi – pentru ca este vorba despre Societatea Româna de Radiodifuziune, Radio România Cultural si Asociatia Culturala Accendo, pe care o reprezint – nu cred ca putem oferi. Insa, in general, lucrurile trainice nu se construiesc deodata, ci caramida cu caramida. O sa dureze mult, e adevarat (râdem).
„Pentru acest an, m-am pregatit câte opt ore pe zi“
Ct.S.: Mai aveti un „Pian calator“ in plan, 2012-2013.
H. M: Cel putin!
Ct.S.: Deocamdata porniti de la Medias, unde ati donat pianul de anul trecut, un pian Steinway reconditionat, proprietatea Societatii Române de Radiodifuziune.
H.M.: Nu este donat de SRR, a ramas proprietatea Radiodifuziunii, insa a fost dat in folosinta comunitatii din Medias, pentru o perioada de trei ani. Da, voi prelua acel pian in primele trei concerte, sa vad in ce stare e, cum se mai simte, ce mai face, si voi cânta primele trei concerte ale turneului in Medias, in Dumbraveni si in Sighisoara. Apoi va urma o serie de recitaluri si de concerte cu orchestra – si aceasta este o noutate, fata de anul trecut; vorbesc despre concertele cu orchestra. Apoi, cel de-al doilea pian calator, un Bluthner de concert, care asteapta intr-unul din studiourile Societatii Române de Radiodifuziune, va iesi la lumina. Acesta va pleca insa in directia gresita, la inceput vom pleca spre est si vom ajunge la Mamaia, apoi vom parcurge drumul Buzau-Roman-Focsani, si, in final, dupa alte concerte si recitaluri pe care le voi sustine pe piane deja existente, in proprietatea institutiilor de concerte din România, vom merge mai departe spre Oltenia, apoi Banat – la Caracal si Resita –, si, in final, pianul va poposi, iarasi, la Sânnicolau Mare, locul de nastere al lui Béla Bartók.
Ct.S.: Sunt piane performante, reconditionate – si cel de anul trecut, si cel de anul acesta.
H. M: Sunt piane care apartin SRR-ului si care au stat ani intregi inchise si nefolosite in diverse studiouri. Sunt piane care, la nivelul cerintelor unei societati de radio, nu mai corespund. Dar, odata reconditionate, aceste instrumente ajung la un nivel foarte bun pentru a sustine pe ele concerte, in diverse sali.
Ct.S.: Au fost 12 concerte anul trecut, anul acesta am numarat 23 – zece cu „Pianul calator“, sapte recitaluri, cinci concerte cu orchestra si un post-scriptum la Chisinau. E un proiect mai complex si mai ambitios; ce rol au recitalurile si concertele, in raport cu „Pianul calator“?
H.M.: Am gândit programul din acest an in jurul unei componente comune – ideea de transcriptii. Concertul pe care il voi cânta – este vorba de celebra Rapsoide pe o tema de Paganini a lui Rachmaninov –, la fel ca recitalurile pe care le voi sustine, dezvolta aceeasi idee: aceea de transcriptie, a modificarii unei teme din original in alte forme. Recitalurile cuprind doua seturi de variatiuni, mai intâi Mozart, tema de Gluck, apoi Ciacona lui Bach, aranjata pentru pian de Busoni; ambele sunt variatiuni, apoi folclor românesc, transcris la pian cu maiestrie de Liszt si Bartók, iar, in final, Viena. Ma apropii de Viena din toate punctele de vedere, cu Schubert si Liszt, si apoi cu Chrysler si Rachmaninov.
Ct.S.: Spuneati, anul trecut, ca pentru a cânta Franz Liszt, care este un compozitor care te solicita foarte mult, si tehnic, si fizic, chiar, va pregateati câte sase ore pe zi. Ce presupune pregatirea turneului din acest an, care e ceva mai complex decât cel din 2011?
H.M.: Opt ore pe zi (râde). Nu chiar in fiecare zi, insa am avut un program extrem de intens, din punct de vedere al pregatirii. Este foarte adevarat ca in primavara acestui an, in afara orelor pe care le-am dedicat pregatirii acestui turneu, am fost nevoit sa studiez o alta lucrare-mamut pentru orice prianist. Este vorba despre Al treilea concert de Rachmaninov pentru pian, pe care l-am cautat in Danemarca si in Germania de curând. Apoi am avut si un scurt turneu alaturi de Ion Bogdan Stefanescu, „Flautul de Aur“, un concert alaturi de Leontina Vaduva, in Germania, si asa mai departe. Volumul de munca este foarte mare, si atunci si timpul pe care l-am alocat studiului a trebuit sa fie mai generos.
Ct.S.: In paranteza, „Flautul de aur“ e un program oarecum asemanator cu „Pianul calator“, tot sub umbrela Radio România Cultural.
H.M.: Un mic turneu, tot sub umbrela RRC si Accendo.
„Daca nu citesti, nu te mai duci sa asculti nici un Beethoven“
Ct.S.: Pe 17 iunie, in plina vara, concertati la Mamaia. Aveti curaj sa descindeti in mijlocul sezonului printre turistii de pe litoral cu piese de pian?
H. M: Da, sigur, pentru ca este un program foarte usor de ascultat. Mai ales partea a doua a programului – e o muzica pentru care nu-ti trebuie o pregatire anume, nu trebuie sa fii meloman; pur si simplu e suficient sa-ti placa muzica, adica frumosul. Vorbesc despre muzica frumoasa, pentru ca exista si muzica urâta, din pacate, si foarte multa. Iar pe litoral, practic, voi „concura“ – fie spus intre ghilimele – acele terase care prezinta, in general, muzica urâta. Acum, sa nu fiu gresit inteles, eu sunt un fervent ascultator de muzica pe care nu o numim „clasica“, de calitate. Vorbesc despre Deep Purple, Pink Floyd, The Doors, si despre muzica mai recenta chiar. Si Metallica mi se pare o formatie foarte buna, chiar daca altii nu sunt de aceeasi parere. Ascult si foarte mult jazz… Nu, ma refer la acel tip de muzica intr-adevar urâta.
Ct.S.: Manele si house, de exemplu.
H.M.: Manele si house… House-ul nici nu stiu cum suna. In sfârsit, punem in ghilimele acest „concura“. Dar sunt sigur ca printre cei care vor fi pe litoral in acea zi de duminica se vor gasi si iubitori ai lui Rachmaninov sau ai lui Liszt.
C. S: Franz Liszt era, totusi, la vremea lui, un rock star. Acum, daca te duci la Mamaia, in plin sezon estival, nici rock star-urile nu mai sunt rock star-uri. Daca nu vrei sa urci pianul pe scena din fata Cazinoului din Mamaia, unde vin sa danseze celebrele scoli de samba braziliene care mai atrag, cât de cât, atentia turistilor, ma gândesc ca e foarte greu sa spargi bariera dintre atmosfera locului si mesajul „Pianului calator“. In fond, proiectul nu e un semnal de alarma – construit in jurul nepasarii oamenilor fata de muzica buna, in general, si fata de muzica clasica, in particular?
H.M.: Ramâne sa ne auzim pe 17 seara, dupa ce vom fi trait si acest experiment – hai sa spunem ca este un experiment. Eu nu sunt foarte pesimist in ceea ce priveste aparitia mea si a „Pianului calator“ la Mamaia duminica, pe 17 iunie, la ora 11 dimineata. Dar poate ca gresesc. Cert este ca, daca acel concert va fi un fiasco, inseamna ca România nu este inca pregatita pentru asa ceva. Si vom mai incerca peste zece ani. Poate nu eu, poate altcineva o sa mai incerce.
Ct.S.: Si nu numai la Mamaia cred ca va fi greu sa va integrati in atmosfera locului. La Caracal oare cum o sa fie?
H.M.: Stiu cum este la Caracal, pentru ca am cântat cu Flautul de aur in urma cu doua saptamâni, si a fost un succes rasunator. Au poate cel mai frumos teatru din România in acest moment, o constructie din 1904, a unui arhitect vienez. Sala – mica, e adevarat, are sub 200 de locuri, dar extrem de bine reconditionata – a fost arhiplina, cu un public care s-a imbracat la patru ace, in costume, domnii, cu cele mai bune toalete, doamnele, si care a venit, din vreme, la concert. A fost o surpriza absolut fenomenala! Si surprize de acest gen am tot avut in ultimii ani, si când cântam in Romanian Piano Trio, si in turnee, alaturi de Alexandru Tomescu, in orase unde nu te gândesti ca ar exista iubitori de muzica. Ei bine, exista.
„Nu cred ca exista nici un pericol, in ceea ce priveste viitorul muzicii clasice“
Ct.S.: E putin surprinzator, pentru ca, daca te uiti pe statistici, pe barometrele culturale recente care masoara consumul cultural, situatia pare dramatica, cel putin in privinta cititului – dar si in privinta muzicii clasice.
H.M.: Nu, in ceea ce priveste cititul, problema cred ca e una internationala – si e mult mai grava. E mai grava fiindca mai intâi citesti, si apoi te duci sa asculti Beethoven. Daca nu citesti, nu te mai duci sa asculti nici un Beethoven. Insa eu nu cred ca, in privinta muzicii, situatia e dramatica – judecând dupa ceea ce vad. Niciodata numarul celor care iubesc muzica clasica nu va fi egal cu cel al oamenilor care iubesc muzica pop. Este anormal sa se intâmple altminteri.
Gânditi-va ca si acum 200 de ani erau aceia care iubeau muzica asa-zisa clasica, fiindca era singura muzica ce exista – cu exceptia celei religioase -, si erau restul oamenilor care nu iubeau nimic, fiindca nu ascultau muzica, in afara de liturghie. Procentul celor care ascultau era foarte mic – erau doar aceia care isi permiteau, deoarece nu existau concerte publice. Primul recital de pian a avut loc in 1840: Franz Liszt. Pâna atunci, totul se intâmpla in casele nobililor, iar nobilii reprezentau un procent mult mai mic decât cel al plebeilor – sa le spunem asa.
Ct.S.: A asculta muzica era, pâna la mijlocul secolului al XIX-lea, un privilegiu.
H.M.: Acum exista muzica si pentru ne-nobili. Ma refer la aceasta muzica de consum, la muzica pop, de excemplu. Iar pentru cei care isi cultiva aceasta latura nobiliara, chiar daca nu o au in sânge, pentru aceia care iubesc cultura, exista aceste concerte de muzica clasica, spectacole publice la care pot merge. Nu cred ca e nici un pericol.
Ct.S.: Pentru Pianul calator din 2013 – Liszt a pornit in 1846 in plin necunoscut, a pornit intr-un turneu in strainatate, in afara Austro-Ungariei, având scopuri declarat caritabile. Va gânditi sa mergeti cumva chiar mai departe pe urmele lui Franz Liszt, intr-un turneu trans-national? Asa cum Liszt a iesit din Austro-Ungaria, sa iesiti cu Pianul calator din România si sa mergeti, de pilda, in Austria?
H.M.: Ar fi o idee interesanta, insa totul depinde, in ultima instanta, de resursele pe care le vom avea la acel moment. E o idee de care voi tine cont.