Deznodamantul n-a fost tragic, iar comicul s-a transformat in sublim

(referendumul cu privire la Rosia Montana, suite et fin)

Poate ca n-as mai fi scris despre simulacrul de referendum organizat în Muntii Apuseni în legatura cu „repornirea mineritului si cu exploatarea de la Rosia Montana“ daca n-as fi urmarit, începând cu 10 decembrie curent, toata jalnica etalare de informatii false si de interpretari aberante din presa scrisa si de la televiziuni. Cei de la RMGC (Rosia Montana Gold Corporation) si-au trâmbitat victoria covârsitoare înca de la încheierea scrutinului, anuntând ca 74% din oamenii cu drept de vot din cele 35 de comune si orase implicate au spus DA proiectului lor, conform cu un sondaj la iesirea de la urne efectuat de CCSB. Cifra s-a imprimat, bineînteles, în memoria publicului. Liderul sindicatului Viitorul Mineritului, Cristian Albu, trimitea chiar impertinente scrisori deschise politicienilor, cerându-le sa tina cont de „vointa“ oamenilor. Televiziunile s-au întrecut în a difuza cele mai halucinante stiri, fara legatura cu ce s-a petrecut în realitate pe teren.
Încet-încet însa, a iesit la iveala o situatie mai putin roza pentru RMGC (va fi neagra la sfârsitul prezentului articol)! În ciuda propagandei si manipularii, a minciunilor despre miile de locuri de munca si a cadourilor distribuite cu mâna larga în toate colturile Apusenilor, doar 43,20% din cei 72.490 de cetateni care aveau drept de vot în aceasta cauza s-au deplasat la urne, unii din ei în virtutea inertiei (s-au dus sa voteze la parlamentare si au intrat sa puna stampila si la referendum). Din acesti 31.319 locuitori ai Apusenilor, 62,45% au spus DA (19.558), iar 35,90% NU (11.244) proiectului RMGC, 1,65% din voturi fiind declarate nule. Referendumul, deci, nu s-a validat – si cred ca aceasta a fost, alaturi de invalidarea referendumului din Judetul Constanta referitor la gazele de sist – una din putinele victorii ale românilor în ziua de 9 decembrie. Goldistii s-au întrecut, împreuna cu postacii lor fideli (care se manifesta pe toate site-urile posibile), în a gasi explicatii pentru ceea ce a fost, de fapt, o usturatoare înfrângere: vremea rea a împiedicat oamenii sa vina la vot, ong-istii si-au bagat coada si au contrat „buna“ desfasurare a procesului electoral, majoritatea cetatenilor din Apuseni sunt de fapt de acord cu marea de cianuri, numai ca n-o spun suficient de raspicat etc.
În fata muntelui de motive consternante invocate în lungile dezbateri de pe retelele de socializare si de pe site-urile ziarelor pro-goldiste, mi-am spus ca trebuie sa încerc o analiza obiectiva, cu atât mai mult cu cât mi-am petrecut ziua de 9 decembrie într-o sectie de votare, de la 6 dimineata la 1 noaptea, ca observator independent, la fel ca multi alti tineri care au renuntat sa voteze la parlamentare pentru a se implica într-o actiune civica de anvergura. Combin deci, în analiza cvasi-sociologica a referendumului din Judetul Alba, observatia directa, participativa, cu studiul cantitativ si calitativ al datelor disponibile la Biroul Electoral Judetean si pe Internet.
Daca aruncati o privire în articolele si dezbaterile privitoare la subiect, veti constata ca vremea rea e principalul argument invocat de pro-goldisti pentru invalidarea referendumului. E drept ca în dupa-amiaza lui 8 decembrie si în prima jumatate a zilei de 9 decembrie a nins feeric si pe rupte în Apuseni. Asta nu i-a împiedicat însa pe oameni – obisnuiti cu iernile grele si cu deplasarea prin zapada – sa mearga la vot, putându-se constata chiar o participare destul de mare în comunele cu multe sate si catune risipite pe munte (Avram Iancu 66%, Bucium 57%), în vreme ce în locuri cu mai putine probleme de acces si cu infrastructura rutiera mai buna participarea a fost de-a dreptul nesemnificativa (Câmpeni 37%, Sohodol 34%, Rimetea 22%).
Se vorbeste despre conditii meteo nefavorabile, dar nu se invoca beneficiul pe care goldistii sperau sa-l obtina din organizarea referendumului în acelasi timp cu alegerile parlamentare. În cazul în care consultarea publica cu privire la minerit s-ar fi organizat în alta zi, probabil ca prezenta la vot ar fi fost sub 30%. În majoritatea celor 148 de sectii de votare din Apuseni, participarea la referendum si la parlamentare a tinut bratele balantei în perfect echilibru, cu câteva exceptii notabile. Cea mai spectaculoasa si sublima exceptie s-a putut înregistra în comuna Gârda de Sus, unde motii au votat la parlamentare aproape de media nationala, în vreme ce la referendum s-au prezentat doar în proportie de 18%. Mai mult decât atât, la sectia de votare 70R din Gârda de Sus, din 888 de cetateni cu drept de vot s-au prezentat doar 87 (9,85%), 51 dintre acestia spunând cu cerbicie NU (58,62%). Neparticiparea la referendum la Gârda de Sus (ca în toate cazurile în care o voi marca mai jos) nu este – cum ar putea sa dea de înteles goldistii – un semn al dezinteresului si al indolentei, ci un boicot fatis, caci oamenii au înteles ce forta de impact poate avea un asemenea rezultat scazut (si negativ, pe deasupra), cu atât mai mult cu cât toate organizatiile implicate în dezbaterea din jurul votului au recomandat neprezentarea la urne.
Tot asa, nu se spune nimic despre faptul ca, „din lipsa de spatiu“, adeseori s-a votat în aceeasi încapere, votantii fiind astfel mai usor „convinsi“ sa treaca de la o cabina la alta (la Buninginea, com. Ciuruleasa, referendumul a fost organizat în „partea stânga a salii de sport“, în vreme ce la cele 7 sectii de votare din Scarisoara el a avut loc în „partea dreapta din sala parlamentare“!). Trec peste caragialismul involuntar al unor astfel de situatii si exprimari, ca sa mai marchez o aberatie. La Geoagiu de Sus (sectia 143R), com. Stremt, s-au inversat salile, adica referendumul a avut loc în sala unde satenii votau de obicei pentru prezidentiale si parlamentare. S-a mizat astfel pe efectul de surpriza si pe faptul ca omul, odata intrat, se rusineaza si nu iese fara sa puna stampila. La sectiile 120R Râmet si 111R Ponor s-a votat în birourile viceprimarilor, în ideea ca, sub ochiul vigilent al autoritatii (chiar invizibil) votantii nu vor îndrazni sa calce strâmb.
Fiindca tot vorbim de autoritati, judetene, locale, nationale si de care or mai fi, trebuie subliniat faptul ca acest referendum a fost – de la un capat la altul – un exemplu de malpraxis politic si cetatenesc, la fel cum „acoperirea“ evenimentului de ziare si televiziuni a fost un exemplu de malpraxis mediatic (care ar trebui condamnat de CNA si de alte organizatii ale jurnalistilor). Desfasor în fata ochilor o harta a Muntilor Apuseni, la care ma voi reveni si mai jos, si-mi sare în ochi neclaritatea principiului dupa care s-a organizat comédia de duminica, 9 decembrie. I s-a zis „referendum judetean“. De ce n-a fost organizat atunci în tot Judetul Alba? S-au temut goldistii ca vor fi batuti si la procente în favoarea lui NU, în conditiile unei participari si mai scazute de 43,20%? Sa nu mi se argumenteze ca s-au consultat oamenii din 35 de comune si orase „direct“ implicate, prin proximitate geografica si potential impact socio-economic si de mediu!!! Daca ne uitam pe harta, Rimetea, Livezile, Stremt, Cricau si Ighiu, unde s-a votat, sunt mai departe de Rosia Montana decât orasul minier Brad, din Judetul Hunedoara, si cam la aceeasi distanta cu marea comuna Halmagiu, din Judetul Arad. De ce n-au fost consultati si oamenii din aceste doua judete, sau din Judetul Cluj, în a caror administrare se afla suprafete importante din aceiasi Munti Apuseni, pe care-i revendica agresiv doar caracatita din fruntea Judetului Alba? S-a votat doar în Alba pentru ca acolo autoritatile au putut fi convinse – într-un fel sau altul – sa se preteze la jocul necinstit al RMGC, pentru ca mita electorala data de compania canadiana ar fi fost nerentabila daca nu s-ar fi limitat doar la satele si orasele în cauza s. a. Ce-ar fi fost daca, în loc de 35.000 de geci de iarna, negre, RMGC ar fi trebuit sa fabrice 350.000 si sa le distribuie oamenilor? Ce-ar fi fost daca pachetele cu „daruri“ (de la chibrituri de foarte buna calitate si brichete, la alimente si sepci) s-ar fi cifrat cu sutele de mii? Va imaginati?
În speranta ca se va face cvorum, votul la referendum a fost prelungit cu doua ore peste închiderea urnelor la parlamentare. S-a stat în sectii pâna la ora 23, în conditii dificile, într-o lupta continua cu oboseala si lehamitea, doar fiindca dumnealor goldistii, cu complicitatea autoritatilor, au sperat ca vor veni suficient de multi votanti pentru ca referendumul sa fie un triumf. Numai ca oamenii au venit masiv la vot în jurul prânzului, la iesirea de la biserica, dupa care s-au rarit în cursul dupa-amiezii, pentru ca aveau de lucru în gospodarii, cu hranitul si adapatul animalelor, iar de pe la ora 19 n-a mai calcat aproape nimeni în majoritatea sectiilor!
Înainte si dupa 9 decembrie, s-a aruncat cu noroi în „ong-isti“ (nume generic, de ocara) si au fost somati sa nu mai „boicoteze“ referendumul. Opozantii au fost descrisi de presa goldista ca niste punkeri drogati, fara sa se tina seama ca ei apartin unor foarte variate categorii socio-profesionale, de la liceeni si studenti, muncitori si tarani, pâna la personalitati publice de marca. Au fost trimisi sa faca „treaba“ acasa la ei, ca si cum România n-ar fi „casa“ lor, si sa nu mai „dezinformeze“ lumea (în conditiile în care câteva echipe de voluntari abia au reusit sa mai stea ici si colo de vorba cu oamenii de prin sate si sa le distribuie fluturasi informativi, despre riscurile sociale si ecologice ale proiectului RMGC). Au fost acuzati ca servesc interesele ungurilor si pe ale lui Soros – finantatorul lor, ca nu le pasa de oamenii din Rosia, care nu vreau decât sa munceasca în minerit etc. Acuzatiile au venit, atentie!, de la niste aplaudaci care nu au nici o problema de constiinta în a servi interesele RMGC, contrare intereselor tarii, si carora nu le pasa de oamenii din Rosia Montana mai mult decât de cei din Malaezia sau din Guyana franceza.
Pe scurt, ca sa nu intram în polemici inutile aici, rolul observatorilor independenti în buna desfasurare a scrutinului a fost capital, cu atât mai mult cu cât foarte goldistul „Ziar de Apuseni“ a pus si el câte unul sau doi observatori pe sectie de votare. (Meci nul!) Media în 54 de sectii de votare monitorizate transparent a fost 61,59% DA, contra 36,76% NU, 1,65% din voturi fiind declarate nule, deci optiunile oamenilor n-au fost influentate în foarte mare masura de prezenta subversiva a acestor ong-isti primejdiosi! Omul a votat tot cum a vrut, cum s-a priceput si cum a considerat de cuviinta – pentru viitorul regiunii sale.
Pe de alta parte, este adevarat ca participarea la vot în sectiile nemonitorizate de observatori independenti a fost semnificativ mai mare. De aici decurge o singura consecinta logica: daca referendumul n-ar fi fost monitorizat deloc, sigur s-ar fi facut cvorum si RMGC ar fi putut sa latre în voie pe sub mesele politicienilor. Doar câteva exemple graitoare. Sectia de votare 106R din Ocolis, monitorizata de un observator independent, a avut o participare de 48,76%, în vreme ce sectia de votare 107R tot din Ocolis (sat Lunca Larga), nemonitorizata, a înregistrat un procent de 86% votanti. Sectia de votare 132R din Scarisoara, nemonitorizata, a strâns un procent spectaculos de 67% votanti, în vreme ce o alta sectie din aceeasi comuna, 131R, monitorizata atent, nu a depasit o participare de 28,9%. Sectia de votare 46R din Avram Iancu a avut o participare de 42,41%, în vreme ce sectia 47R tot din Avram Iancu a fost mai atragatoare, atingând recordul absolut: 93%. Va las sa ghiciti, în acest din urma caz, pe baza unui simplu exercitiu de imaginatie, care sectie a fost monitorizata si care nu, unde s-au putut aduce votantii cu masinile fara opozitia nimanui, unde s-au putut strecura în urna câteva voturi suplimentare, unde s-a putut ciupi câte ceva la deplasarea cu urna mobila, unde au mai votat si doi-trei morti „uitati“ pe liste etc. Iata ce prezenta la vot au avut alte sectii unde n-au fost prezenti observatori independenti: 40R Almasu Mare – 72%, 123R Râmet – 69%, 114R Posaga – 68%. Comparati cu: 70R Gârda de Sus – 9,85%, 118R Rimetea – 18,65%, 32R Albac – 23%, toate aceste sectii fiind atent supravegheate!
La întâlnirile dintre observatori s-au raportat multe istorioare comice, care spun multe despre reteaua inefabila de persuasiune tesuta în jurul acestui eveniment. Se mai prezenta la vot si câte unul beat bine, rosu la fata de alcool si de frig, ca sa puna stampila: „Mi-o spus dincolo ca traba sa viu s-aici! Io aicea cum tra sa votez?“ Venea si câte o familie in corpore, multumita ca a fost transportata comod: „Dumnezo sa-i deie sanatate la domnu’ primar ca trimisa masâna sa ne-aduca la votare..“. Altii, prin vorbele scapate alene, aratau ca s-au lasat convinsi de alti membri ai familiei, sau ca au cedat unei presiuni sociale constrângatoare: „Pa mine m-o adus varu-meu, da’ io nu stiu, mie nu-mi traba..“. Fragmente de discurs ce reconstituie o atmosfera apasatoare, un joc invizibil al influentelor si o suma de strategii din care amenintarile mai mult sau mai putin voalate n-au fost excluse.
În câteva cazuri, rare din fericire, observatorii independenti au fost amenintati de primari sau consilieri locali, suparati ca li se strica socotelile cu RMGC: „Voi cu ce treaba veniti aici, ma neispravitilor, ca sa ne stricati noua afacerile cu Goldul?“ „Pai venim pentru ca ne preocupa viitorul zonei, credem ca se pot face proiecte interesante, iar dv. ar trebui sa va gânditi la viitorul copiilor dv. aici“. „Ce viitor ma, ca pe noi nu ne intereseaza. Se face mina, noi avem firme de constructii si de prestari servicii, lucram cu canadienii, luam banii si ne caram când îi gata!“
Spre finalul zilei de votare, presiunea a fost mare si asupra presedintilor sectiilor de votare. Mai multi observatori au putut constata cum acestia primeau telefon dupa telefon, nu se stie de la cine, ca sa fie întrebati „câti oameni au votat“. La întrebarea în cauza, bietii presedinti dadeau, în cele mai multe cazuri, unul si acelasi raspuns începând cu orele 19-20, de când nu s-a mai prezentat nimeni sau aproape nimeni la vot. De unde veneau telefoanele? De la BEJ? De la primari? De la autoritatile judetene? Imposibil de spus, însa interesant de aflat!
Înainte sa închei, as mai dori sa ma ocup putin de geopolitica si etnografia votului, care îmi vor prilejui câteva consideratii pline de învataminte. Doua mari zone etnografice au fost implicate în procesul de votare: mocanimea, cu mai multe ramificatii, si Tara Motilor propriu-zisa. Or, în Tara Motilor (Topilor), cea care merge de la Bistra pâna la Arieseni pe Ariesul Mare si cuprinde toate asezarile de pe Ariesul Mic, incluzând Rosia Montana pâna în granita cu Buciumele, s-a votat în bloc NU, lasând la o parte ca participarea la vot nici macar n-a fost foarte spectaculoasa, din aceleasi motive de opozitie fata de proiect. Motii adevarati n-au dezmintit traditia de rezistenta, îndârjirea, puterea de a discerne, fermitatea si dragostea de pamânt, care i-au caracterizat în decursul istoriei. Iata cum au stat lucrurile în Tara Motilor, pe comune: Gârda de Sus, prezenta 18% (178 NU, 84 DA); Albac, prezenta 24% (256 NU, 166 DA); Poiana Vadului, 26% (179 NU, 65 DA), Sohodol 34% (268 NU, 231 DA); Vadu Motilor, 35% (248 NU, 114 DA); Vidra, 40% (339 NU, 231 DA); Horea, 56% (521 NU, 418 DA). S-ar mai adauga acestor comune unde NU a avut câstig de cauza satul Ciuldesti, com. Bistra, unde motii au participat la vot doar în proportie de 39% (122 NU, 116 DA). Cititorii au recunoscut în lista celor cu NU, si îmi place sa cred ca nu e o simpla coincidenta, atât locul de nastere al lui Horea, cât si pe acela al lui Avram Iancu. N-o sa vorbesc despre abnegatia, eroismul si spiritul de sacrificiu al acestor figuri emblematice ale istoriei noastre moderne. Voi spune pur si simplu ca motii de azi, urmasii lor, au avut înca o data verticalitatea de a spune NU, spre deosebire de mocani. În mocanime, cu exceptia sectiei de votare 93R Lupsa, unde participarea a fost de 47,35% (171 NU, 147 DA), doar comuna Rimetea, locuita în majoritate de maghiari si inclusa în zona etnografica a secuimii de pe Aries, a mai înclinat balanta în favoarea raspunsului negativ. Sus la moti sau la Rimetea, sunt dezvoltate multe activitati complementare agriculturii si cresterii animalelor, în special turismul si prelucrarea lemnului, ceea ce explica în buna masura reticenta evidenta fata de RMGC.
Nu pot trece mai departe fara sa subliniez ca orasul Câmpeni, capitala indiscutabila a Tarii Motilor, aflata la doar câtiva kilometri de Rosia Montana, a avut o participare slaba la vot, de doar 34%. Dintre oamenii care si-au exprimat optiunea, 1.370 au raspuns cu NU întrebarii perfide de pe buletinul de vot, doar 1.079 spunând DA. Stau si ma întreb acum de ce nu doresc cei din Câmpeni „dezvoltarea“ propusa de RMGC? Nu sunt destul de aproape ca sa faca naveta la mina? Li se pare ca beneficiile pe termen lung pentru zona sunt nule, din punct de vedere economic, social si ecologic? Se tem de consecintele exploatarii cu cianuri? Au prea mult acces la Internet si se informeaza prea des pe cai necontrolate de propaganda RMGC? Sunt fideli pur si simplu unei traditii de lupta civica pentru drepturile motilor? Nu trebuie uitat ca prima rascoala a celor din Câmpeni dateaza din 1618, ca de acolo au plecat jalbele motilor spre guvernatorul de la Sibiu sau spre împaratul de la Viena la sfârsitul secolului al XVIII-lea, ca aici a fost centrul revolutiei din 1784-85 si sediul lui Horea, sau cartierul general al lui Avram Iancu. Victoria de la Câmpeni, din 9 decembrie curent, are atât o importanta concreta, cifrata în numar de voturi, cât si – mai ales – o miza simbolica.
Ce s-a întâmplat însa la Rosia Montana? De ce n-am vorbit înca nimic de centrul nevralgic al votului, de localitatea a carei soarta se joaca fara încetare de cincisprezece ani încoace, într-un joc în care jucatorii din zona economica si de pe esichierul politic nu dau dovada de foarte multa responsabilitate si fair play? Am lasat-o la urma, pentru ca si aici au fost câteva surprize! Prima surpriza a fost ca aproximativ 34% dintre localnici nu s-au prezentat la urne: acestia sunt opozantii de neclintit, cei care au declarat ca nu pleaca decât morti de pe pamântul stramosilor, ca-si doresc o viata normala si echilibrata la ei acasa, fara imixtiuni brutale din afara. Sunt cei care cred în forta initiativelor civice si în solidaritatea morala în jurul unei idei, în dezvoltarea durabila a Muntilor Apuseni, nu în siluirea lor în numele unor interese meschine.
La Rosia, s-au dus la vot doar cei dependenti într-un fel sau altul de RMGC, angajati temporari ai companiei, aspiranti la un „loc de munca“, profitori si oameni care nu-si închipuie cu destula claritate ce-i asteapta. Proportia lor a dat o cifra surprinzatoare, pe care am citit-o de vreo 25 de ori, în vreo 25 de surse diferite, ca sa ma asigur ca e reala: 66,06%. Mi-am spus asa: ateii pot sa se amuze de aceasta coincidenta si sa vada în ea o farsa a hazardului, însa cei credinciosi ar trebui sa tremure pâna-n adâncul maruntaielor. Nu vreau sa interpretez lucrurile ca un teolog protestant fundamentalist, dar, totusi, e acolo, iesit din urne, numarul Fiarei din Apocalipsa, cu o precizie care nu lasa loc interpretarilor, cu atât mai mult cu cât în textul biblic se vorbeste despre comert în termeni foarte clari: „Si pe toti, pe cei mici si pe cei mari, si pe cei bogati si pe cei saraci, si pe cei liberi si pe robi îi face sa-si puna semn pe mâna lor cea dreapta sau pe frunte, încât nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, fara numai cel ce are semnul: numele Fiarei sau numarul numelui Fiarei. Aici e-ntelepciunea! Cine are pricepere, sa socoteasca numarul Fiarei; ca e numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase“ („Apocalipsa“, 13, 16-18; vezi si 14, 9-11; 16, 2; 19, 20; 20, 4).
Exista fara doar si poate o justitie a întâmplarii, sau a unei forte mai presus de întelegerea noastra. În „Ziarul de Apuseni“, nr. 426, din 6 decembrie, p. 8, era pusa la contributie în favoarea RMGC si autoritatea intelectuala a celui mai important teolog român al secolului XX, Dumitru Staniloaie, cu o introducere penibila, în care falsitatea exprimarii se împleteste cu imbecilitatea argumentatiei si cu mârsavia scopului urmarit de autorul respectivelor rânduri: „Marele nostru preot si teolog Dumitru Staniloae (1903-1993) vorbeste ca nimeni altul despre cât de importanta este munca în ochii lui Dumnezeu. În aceasta perioada, în care ne pregatim sufleteste si trupeste pentru marea Sarbatoare a Craciunului, se cuvine sa luam aminte la ce ne învata Parintele Staniloae. Cu atât mai importante sunt vorbele sale cu cât referendumul din Apuseni, de pe 9 decembrie, este legat în primul rând de crearea de locuri de munca. În cele ce urmeaza vom vedea cât este de important, prin prisma traditiei noastre crestin-ortodoxe stramosesti, sa avem posibilitatea unui loc de munca prin care sa ne câstigam pâinea noastra cea de toate zilele. Parintele Staniloae aduce opt puncte de învatatura legate de munca pe care vi le prezentam“. Nu mai prezint cele opt argumente piratate de la Dumitru Staniloae, caci curiosii de pot gasi în sursa citata. Dinamica obiectiva a faptelor le-a dat raspunsul celor de la sectia de propaganda teologica a RMGC: compania e Fiara si adeptii ei vor ramâne însemnati pe veci (nu stiu daca aceasta formula e o simpla metafora). Sa mai conteze oare ca, la Rosia, 19,44% dintre votanti au spus NU proiectului (313 la numar), ca 1,80% sunt voturi nule? Conteaza doar prin umorul involuntar al gestului: multi dintre cei care au stampilat patratul cu NU sunt chiar oameni încalziti la sân de RMGC, dar care – probabil – încep sa se sature de „binefacerile“ companiei. Sa mai conteze ca la Carpinis, unde s-a nascut Closca, 31% din cei 433 de oameni care au votat au spus, totusi, în ciuda presiunilor, NU? Conteaza, desigur, pentru ca arata un mare potential de victorie pe termen lung.
Ce concluzii se pot trage dupa avalansa de date si argumente din rândurile precedente? Vreo câteva foarte scurte, anume ca la referendum a functionat o imensa masinarie de propaganda si de îndemn la vot, ca principiile dupa care s-a organizat consultarea populatiei au fost arbitrare si netransparente, ca observatorii au jucat un rol central în mentinerea legalitatii si a regulilor democratiei, si – mai ales – ca în Tara Motilor, în sens etnografic si cultural precis, raspunsul negativ a câstigat. Da, asa cum voia liderul sindical de la Viitorul Mineritului, trebuie sa se tina seama de vointa oamenilor din Apuseni, dar a celor aproximativ 52.514 cetateni cu drept de vot, care fie au boicotat constient referendumul, fie au spus NU spolierii, umilirii si minciunii. O mobilizare civica exemplara, atât la oamenii din Apuseni, cât si la nivelul societatii civile, a învins înca o data Fiara. Si, ca sa nu închei pe un ton prea profetic, l-as cita pe Dan C. Mihailescu, a carui formula se potriveste de minune aici, desi a fost inventata într-un context diferit: „Nu stiu daca ne vom mai regasi vreodata, dar sigur e ca înca nu ne-am pierdut cu totul“.