Arta este cea mai nobila arma pe care omul o poate folosi pentru a-si face singur dreptate. Mai presus de toate formele de arta, muzica ne face sa ne simtim cel mai aproape de acea atitudine „vigilante“, justitiara. Cum muzica este ingineria launtrica prin excelenta, extazul muzical ne poate împinge dincolo de marginile fiintei noastre.
Prin arta, iluzia puterii este posibila, însa nimic nu poate sa judece si sa condamne lumea reala mai precis decât Sunetul si Armonia. Stapân absolut si solitar al lumii tale muzicale, poti sa jonglezi si sa manipulezi spirala cotidiana dupa cum doresti si cât doresti. Ai avut vreodata sentimentul ca în muzica lupti si te predai în acelasi timp? Ca te afli pe un câmp de lupta? O asociere de sunete ce nu raspunde unei nevoi intrinseci de razboi si pace nu se poate numi muzica. Parafrazându-l pe Cioran, am putea spune ca asemeni unei carti, o muzica trebuie sa adânceasca rani, sa le provoace chiar, sa fie o primejdie.
Muzica este kulturkampf si catharsis simultan, în sensul ca ea ne poate adânci cele mai ascunse dorinte sau rani, vindecându-ne si pregatindu-ne, în acelasi timp, pentru o noua lupta cu societatea. Cine nu a reusit sa înteleaga aceasta dinamica existentiala pâna la douazeci de ani e un naiv. Si ce muzica exprima în ziua de azi cel mai bine aceasta dinamica? Muzica rebelilor, a inadaptatilor, a nonconformistilor si a romanticilor mascati în nihilisti, adica muzica rock.
Rockul ne-a razbunat mereu împotriva tuturor nedreptatilor societatii moderne, înainte de a ne decide sa o facem noi, prin aceea ca muzica face din noi niste justitiari demiurgici. De undeva de sus, în liniste si nepasare, ne putem razbuna pe oricine si orice, fara a mai fi nevoie sa ne mânjim mâinile. De câte ori nu simtim ca ne razbunam pe anumite persoane, pe societate sau pe propriile noastre apucaturi atunci când ascultam AC/DC, Motorhead, Led Zeppelin sau oricare alta trupa cu a carei intensitate ne identificam?
Simplu spus, exista un pic de James Dean în fiecare dintre noi.
Autor: HORIA STEFANApărut în nr. 3912012-09-27