Despre loialitate. De ce Casa Regala e un model necesar

Lumea româneasca a anilor 2012 are raspunderea istorica de a adapta pragmatismul si interesul lumii euro-atlantice (NATO si UE) la specificul nostru ca natiune, ca istorie, ca geografie, ca traditie si ca aspiratie. Sub semnul loialitatii. România este a saptea tara din Uniunea Europeana, judecând dupa suprafata si populatie. Pentru a deveni o putere economica pe masura si pentru a îmbina prosperitatea cu statornicia, tara noastra are nevoie de oameni influenti, loiali si generosi.
Fenomenele globalizarii se accentueaza în Europa întreaga, nu numai în partea numita Uniunea Europeana. Iar noi avem capacitatea de a ne adapta momentului, integrându-ne inteligent si suplu, chiar si în conditii de criza economica. De asemenea, putem gasi feluri convenabile de a armoniza caracteristicile nationale cu strategiile continentale de securitate si aparare, de politica externa si economice etc. Pentru aceasta este nevoie, însa, în spectrul puterii, de valori precum competenta, etica, loialitatea si generozitatea.
În societatea româneasca exista institutii traditionale precum Casa Regala, Academia Româna sau Biserica, pe care nu vrem si nu stim sa le cultivam în interesul viitorului si al stabilitatii, nici în interesul libertatilor si democratiei. Dintre institutiile statului, armata si diplomatia sunt doua domenii care se bazeaza în principal pe profesionalism, continuitate, autoritatea valorii, memorie institutionala, simt al datoriei si iubire de tara. Casa Regala are o legatura naturala cu diplomatia si cu institutia apararii, precum si cu societatea civila. Legatura aceasta nu ar trebui alterata niciodata de calea politica.

Casa Regala nu a fost fondata ca sa tina timpul pe loc ci, dimpotriva, pentru a duce tara mai departe. Ea se bazeaza pe traditie, continuitate, memorie si pastrare a ceea ce s-a dovedit bun în ultimele sute de ani. Ea este, prin structura si menire, o oglindire a românilor. Ea genereaza statornicie, se bazeaza pe continuitate si încurajeaza formarea elitelor.
Contributia Coroanei la devenirea româneasca în noul secol european, mai democratic si mai liber ca niciodata în istorie, are motive sa fie încurajata de oamenii influenti ai României de astazi. Aceasta cu conditia ca oamenii cu putere sa înteleaga importanta pentru viitor a Institutiei Regale. Mai ales acum, când societatea româneasca dovedeste un procentaj atât de ridicat de încredere, simpatie si admiratie fata de Rege si Familia Regala. Lipsa de întelegere, din pacate, nu vine doar din ambiguitatea institutionala a prezentului, ci si din lipsa de încredere în propriul nostru trecut.
Garantând, prin Coroana, neutralitatea reprezentativitatii statale, instrumentul democratiei poate sa se extinda si sa se aprofundeze, cu rezultate binefacatoare, fara sa riste efecte nedorite. Institutiile perene nu lucreaza în suprapunere cu instrumentul democratic, ci în complementaritate cu el. Democratia poate fi perfect asociata traditiei si continuitatii. Imaginea de stabilitate vine de la institutia respectata, nu de la persoana trecatoare.

În zilele noastre, din cauza excesivei politizari a vietii românesti si europene, prin efectele nefaste ale legaturii politicului cu natiunea prin intermediul televiziunii, rolul modelelor a fost aproape exclusiv atribuit clasei politice. Aceast fapt poate avea, la nivel european, efecte devastatoare în rândurile tinerei generatii. Pe termen lung, efectele îngustarii si caricaturizarii notiunii de cârmuire pot afecta fibra natiunilor care locuiesc pe acest continent, bogat în culturi si aspiratii?
Prezenta Casei Regale pe harta societatii românesti de astazi are o influenta benefica, în perspectiva continentala si globala. Casa Regala are avantajul de a nu fragmenta mersul politic. Dimpotriva, prezenta ei dinamica amortizeaza efectele secundare ale schimbarilor politice de la fiecare patru ani. Numai în ultimele doua decenii, din 1997 încoace, Casa Regala a conlucrat cu opt guvernari diferite. Iar aceasta conlucrare nu a facut decât sa sublinieze rolul specific Casei Regale si efectul benefic al complementaritatii mijloacelor politice si regale în slujba natiunii. Casa Regala se bucura democratic de existenta partidelor de la putere, în alternanta lor, si nu se simte stinghera sa încurajeze o initiativa a puterii, daca ea slujeste interesului national.

Familia Regala de la noi nu înmagazineaza putere politica. Aceasta pozitie nu este o sursa de slabiciune, ci de putere. Astfel, românul stie ca exista „ceva“ în vârful piramidei societatii care ramâne neatins, neschimbat de luptele politice.
Regele Mihai are autoritate, fiind în mod natural un model pentru întreaga natiune, asa cum nici un politician nu va putea fi vreodata. Regele Mihai a dovedit, în acesti ultimi saizeci de ani, ca este loial, fara sa faca eforturi pentru a convinge, si nu din interes personal. La fel ca stramosul lui, Regele Carol I, el este dovada ca rabdarea poate fi singurul antidot la destramarea româneasca.
Chiar si atunci când a fost mecanic auto la Versoix sau fermier în Anglia, Regele Mihai a continuat sa încarneze statalitatea româneasca. Acest lucru s-a întâmplat între anii 1948 si 1989, dar mai ales dupa aceea. Nimic nu l-a împiedicat, din anul 1990 încoace, sa stea alaturi de cei legitimati democratic prin alegeri, fiindca legitimitatea lui era de alta natura. Fara sa faca nimic special, el a continuat sa „încarneze“ ceva ce devenea tot mai incert, în fata viitorului: identitatea si statalitatea.
Totodata, Casa Regala, deposedata de putere politica si economica, a operat cu valori care nu au legatura directa cu democratia sau libertatea. Ele sunt: puterea exemplului personal, generozitatea, loialitatea, rolul modelului, spiritul de raspundere. Acestea au dat, în ani, Casei Regale un relief care a facut-o diferita de celelalte modele.
Preocuparea principala a Presedintelui român de dupa 1989, ca repezentant suprem al Statului si garant al Constitutiei, este cum sa pastreze încrederea populatiei (performând politic si ramânând popular), dar, în acelasi timp, presedintele ar trebui sa fie preocupat sa ramâna un simbol neutru al statalitatii si sa aiba un adevarat rol constitutional. Faptul ca Presedintele este supus criticilor si inclus în luptele politice poate fi un argument pentru democratie, dar este o vulnerabilitate pentru stat. Institutia Presedintelui României este chemata sa actioneze constitutional, nu politicianist. Regele Mihai, în chinuita sa viata, ca om si ca sef de stat, în fiecare epoca istorica si circumstanta politica, pâna si în acei ani când a fost absent din tara, a fost pastratorul unui ritualul statal datator de mândrie si de repere României.
Însemnele statalitatii si identitatii noastre (precum drapelul, stema, imnul, moneda) si chiar întâlnirile oficiale au un caracter mai solemn, sunt mai mândre atunci când Regele este de fata, iar acest lucru nu tine de faptul ca Majestatea Sa este un barbat în vârsta si impozant, ci de legitimitatea istorica a Casei Regale.
Daca tara nu ar fi la început de drum în Uniunea Europeana si daca nu am avea vecini mari si puternici, sau mici si adaptabili, poate ca aceste lucruri ar conta mai putin. Dar, în situatia data, în conditiile unei clase politice aspru criticate de societate, prezenta Casei Regale e foarte importanta pentru România. Clasa politica are nevoie sa deprinda adevarul ca democratia este un instrument în mâna ei, nu un sistem la cheremul ei. De aceea, ea are nevoie de institutii care sa-i ofere modele complementare de cârmuire.
Apoi, societatea româneasca nu este formata numai din politicieni. Când vine vorba despre binele natiunii pe termen lung, ar trebui sa aiba un cuvânt de spus si liderii altor parti din societate care, în mod natural, sunt mai preocupate de viitor decât politicienii: societatea civila, Biserica, diplomatia, oamenii de afaceri, armata, intelectualii, tinerii.

Românul este suspicios la nou si la promisiuni. El vrea institutii si valori care sa-i dea, în drumul global catre prosperitate, confort identitar si statornicie. Instrumentul democratiei este una, valorile din mintea si sufletul lui sunt alta.
Patriotismul si loialitatea nu sunt aspiratii prafuite cu tenta romantica sau nationalista. Loialitatea este un instrument de masura a securitatii nationale, si de ea a depins supravietuirea, ca natiune, în multe momente de rascruce. Suntem în anul 2012. Au trecut douazeci si doi de ani de când am dat jos dictatura comunista. Putem, în sfârsit, sa ne asumam finalizarea modernizarii României, începuta la mijlocul secolului XIX. Avem, la vârf, oameni influenti destul de loiali pentru a o face?