Despre intelectuali. Toţi intelectualii!

„Confruntati cu sfidarea destinului, intelectualii au practicat neutralitatea fata de ciuma bubonica. In cea mai mare parte, ei sunt victimele unei maladii profesionale, instrainarea intelectualului de realitate. Odata ce-au pierdut contactul cu realitatea, ei au dobândit o arta diabolica. Ei pot demonstra tot ceea ce ei cred si cred in tot ceea ce pot demonstra“.

Arthur Koestler

Dependenta de putere
Când ti-e lumea mai draga te lovesti fie de o luare de pozitie a intelectualilor intr-o chestiune, fie de un protest tot al intelectualilor cu privre la alta chestiune. Fiecare politician serios are intelectualii „sai“, la fel de nelipsiti dintr-o campanie electorala ca si lipitorii de afise sau impartitorii de fluturasi. Intelectualii protesteaza, intelectualii iau pozitie, intelectualii vocifereaza, se supara sau sustin pe cineva, ceva, o cauza sau mai multe, o stare de spirit sau alta. Iar opinia publica trebuie sa tina cont de parerea lor.
ae cuvine spus de la bun inceput ca intelectualii, desi pretind lucrul acesta, nu sunt acelasi lucru cu oamenii de cultura, cu filosofii, cu eruditii, cu literatii si specialistii in diverse domenii spirituale. Unii dintre intelectuali sunt si filosofi, scriitori, poeti, specialisti in diverse discipline umaniste, dar a fi intelectual nu are nimic in comun cu a fi un specialist in domeniul tau. Insa, pentru ca intelectualii au nevoie de o justificare pentru autoritatea pe care si-o revendica, ei o extrag, de cele mai multe ori nelegitim, din domeniile pe care le profeseaza sau ar trebui sa le profeseze. O sa descoperiti insa faptul ca majoritatea intelectualilor sfârsesc prin a nu fi buni decât in aceasta stranie vocatie de… intelectual. In rest sunt nuli.
Mai trebuie subliniat si un alt aspect-cheie. Intelectualii sunt dependenti de putere si, mai ales, de puterea politica. ae invârt in jurul ei, o aduleaza si o urasc in acelasi timp, o blestema si o teoretizeaza. De aceea, de multe ori, ei se confunda sau sunt confundati nelegitim, cu specialistii in domeniile stiintelor politice si sociale, cu filosofii politicului. Desigur ca deosebirile dintre intelectuali si acestia sunt subtile, dar ele exista (tinând mai ales de conditionarile epistemice si etice pe care le presupune relatia unui specialist autentic cu domeniul sau de cercetare). De aceea, nu putem sa privim decât cu tristete atunci când orice intelectual este etichetat ca fiind „analist politic“.
Mai mult, intelectualii se pretind si infailibili. Când se pronunta pe o tema, atunci discutiile pe tema respectiva ar trebui sa inceteze, iar orice atitudine care s-ar opune pozitiei lor nu poate sa fie decât o felonie si o tradare in favoarea intelectualilor adversi. Intelectualii sunt peste tot si niciunde. Un intelectual nu recunoaste decât cu multa dificultate statutul de intelectual al altor persoane decât cele din cercul sau „de egali“. Pe de alta parte, este greu sa ii identifici pe intelectuali. Intr-o perioada, ei aveau ochelari si barba, semne de recunoastere fizica prea suficiente pentru a putea fi tinta unor adversari, precum minerii din Piata Universitatii. Acum pot fi recunoscuti doar prin limbajul de sinteza, dintre stilul informal, de strada si discursul academic-pretentios. Barba, asociabila cu o atitudine religioasa, a fost inlaturata, iar incomozii ochelari pot sa devina inutili cu ajutorul unei simple operatii oculare.
Dar daca omul de stiinta doreste sa identifice fara riscul de a gresi un intelectual trebuie sa ii verifice… orgoliul acestuia. apecia este una extrem de infatuata. Asemeni curcanilor, intelectualii se umfla in pene si isi umfla gusile solemn de fiecare data când se apeleaza la ei. Pur si simplu, nu pot rezista oricarei zgândariri a orgoliului.
La ce buni intelectualii?
apecimenele din familia aceasta se mai pretind, desigur, a fi si obiectivi. Mai mult chiar, purtatorii insisi ai obiectivitatii! Intelectualul nu poate sa creada despre el ca este un simplu muritor. E drept, uneori mai spune ca e doar un simplu urmas al unor mari maestri, se mai smereste in fata lui Dumnezeu, a mortii si a clasicilor. Dar nu va lasati inselati! amerirea lui e pur formala si… pedagogica. El va arata, prin felul in care se prosterneaza in fata lui Dumnezeu si a clasicilor morti, metoda prin care si dumneavoastra ar cam trebui sa bateti metanii in fata domniei sale.
Exista o meserie de intelectuali? Desigur ca nu. Desi intelectualii tare mult si-ar dori lucrul acesta. Atunci când nu ocupa pozitii legitime moral, precum cele de cadre universitare, sau când nu traiesc de pe urma unei munci neintelectuale, toti intelectualii se dedica gasirii unor sinecuri pe care, cu ajutorul politicienilor pe care ii slujesc, le folosesc ca surse de venit constante. Intelectualii sunt naturaliter de stânga. Nu sunt capabili sa traiasca prin propria lor munca si de cele mai multe ori sunt incapabili si sa se supuna unor rigori precum cele academice (majoritatea intelectualilor, dupa cum observati cu ochiul liber, sunt cel mult cu „jumatate de norma“ la o facultate). Ei au nevoie de stat pentru a ii finanta si atractia lor naturala fata de putere are si o dimensiune pragmatica: puterea aduce bani. De aceea, sa nu va mirati daca veti vedea cumva intelectuali cu idei conservatoare sau libertariene acceptând hamesiti orice sinecura bugetara: inainte de a avea idei conservatoare sau libertariene, ei sunt oameni de stânga.
Intelectualii de dreapta nu exista. Desigur ca exista intelectuali ce se gasesc la dreapta stângii, dar aceasta este o cu totul alta poveste. Cert este ca nici stânga, nici dreapta nu ar avea nevoie de intelectuali, dar prezenta lor a devenit de un firesc ce face sa devina condamnabila din oficiu o intrebare de genul „ce nevoie avem de dumneavoastra, domnule intelectual X?“.
La ce sunt buni intelectualii? Evident ca la nimic… bun. Intr-o societate pe care nu o pot influenta negativ (unicul lucru pe care s-ar priepe sa-l faca), intelectualii sunt niste inutilitati costisitoare. De când s-a autoinventat specia lor, nu au facut mai nimic util pentru societate. Primii intelectuali au aparut in China primului imparat. Atunci ei se numeau „filosofi legisti“. Orgoliosi ca si urmasii lor, contemporani cu noi, avizi de putere, cam tot ca acestia, mereu gata sa fie in serviciul clasei politice pe care o dispretuiesc in aceeasi masura in care o admira, proto-intelectualii au contribuit la instaurarea primului regim totalitar din istorie. Sa o fi facut din greseala? Istoria ne va dovedi ca, poate din pricina atractiei pe care puterea o exercita asupra lor, intelectualii ajung sa fie parintii ideatici si slujitorii totalitarismului.
Dupa ce filosofii legisti au iesit din istorie, pâna in secolul al XVIII-lea istoria ne-a ferit de intelectuali. Mai aparea din când in când catre unul, dar morala religioasa, bunul-simt si frica de Dumnezeu a conducatorilor vremii faceau ca acel caz sa fie izolat, iar specia sa nu poata sa se inmulteasca. aecolul al XVIII-lea insa aduce, odata cu revolutia industriala, fabricile de intelectuali. Ele nu sunt universitatile, desi trecerea prin universitate este o conditie sine qua non pentru a fi intelectual. Intelectualul se fabrica – si se fabrica, inca – in saloane. Acolo, ferit de frigul de afara, in confortul oferit de o societate prospera economic, intelectualul incepe sa faca oua ideatice. Ca le face, nu e o problema (si Morus, si Campanella, si Bacon au mai ouat idei „geniale“ despre noua lume). Problema este când incep sa si cloceasca ouale respective. Ineptiile de salon se muta in biblioteci, li se da o armatura teoretica si apoi sunt oferite politicienilor pentru a le pune in practica. Din clocitorile intelectuale de secol XVIII am avut parte de revolutia franceza cu teroarea si razboaiele sale. Iar clocitorile intelectualilor din secolul XIX ne-au oferit „sansa“ de a trece, intre altele, prin experientele Gulagului, Holocaustului si a doua razboaie mondiale.
O sa mi se reproseze ca sunt prea categoric. Exista si intelectuali care se opun totalitarismelor, nu? Multi dintre ei, au adus servicii nepretuite luptei antitotalitare prin scrisul lor. In definitiv, Raymond Aron, Hannah Arendt si Camus au fost dusmani ai totalitarismului si nu partizani ai lor. Eh! voi raspunde, nici o specie umana nu a reusit sa isi inventeze o forma de supravietuire precum intelectualii. Si voi explica de ce.
Când au aparut in istorie, in zorii Chinei imperiale (razboaiele celor aapte Regate si unificarea Chinei sub ahi Huang), intelectualii au descoperit, cu pragmatismul propriu civilizatiei chineze (civilizatie total lipsita de simt metafizic), ca statutul de intelectual este unul autodistructiv pe termen lung. Intelectualul este atras de puterea pe care o slujeste, teoretiza Han Fei, unul dintre primii mari intelectuali, si doreste sporirea acestei puteri. Dar el trebuie sa fie in acelasi timp constient ca sporirea acestei puteri va face ca instrumentul politic al acesteia sa trebuiasca, pentru a supravietui el insusi, sa isi ucida intelectualii. Pentru Han Fei si discipolii sai acest fapt era inevitabil. De aceea, toti intelectualii vremii si-au asumat ca pe ceva firesc destinul fatidic de victime fizice a tiraniei pe care o consolidasera.
Ideologie si filosofie
apecia intelectualilor a ajuns sa se conserve in timp. Pe de o parte, autosuficienta intelectualilor, pe de alta parte, continua slabire a factorului politic face ca intelectualii sa aiba instrumente de autoprotectie bine puse la punct. Intelectualii pot sa devina „disidenti“, iar spiritul lor critic este parte importanta a propriei lor armaturi. Mai mult, intelectualii devin utili public impotriva… intelectualilor. Caci o ineptie criminala precum marxismul nu poate fi combatuta decât cu instrumente intelectuale, nu? ai iarasi nu e intâmplator faptul ca toti intelectualii adversari ai intelectualilor au fost ei isisi trecuti prin filtrele ideologice pe care ulterior le-au combatut.
Desigur ca intelectualii sunt ucisi, de multe ori fiind victimele propriilor sisteme pe care le-au clocit. atim desigur ca cei mai mari ucigasi de comunisti au fost comunistii, iar gulagul a fost plin mai ales de intelectuali „disidenti“ sau nu care, dupa ce servisera ideea, trebuiau sa moara tot pentru ea. Dar specia supravietuieste. Este imposibil acum sa vezi specia intelectualilor disparuta, asa cum s-a intâmplat in China primilor imparati.
Boala intelectuallilor este ideologia. Relatia dintre intelectuali si ideologie este una ontologica. Intelectualii genereaza ideologie si se simt bine doar in ideologie. Nu pot sa iasa din ideologie si au tendinta de a ideologiza totul. Luati ca exemplu drepturile omului. De la constientizarea unor adevaruri de bun-simt, drepturile omului au devenit, pe rând, lege, instrument politic, arma de intrebuintat pentru transarea problemelor in relatiile internationale si biblia credintei intr-o minunata lume noua pe care o pot face oamenii pentru oameni. Valorile initiale au devenit ulterior o increngatura legislativa ce se contrazice pe ea insasi in multe locuri.
Filosofia o instrumentalizeaza ideologic (a se vedea doar ce minunat dar a fost pentru intelectuali dialectica hegeliana si cum au denaturat-o). In relatia cu teologia sunt in continua adversitate. Intelectualii contribuie in mod esential la scoaterea filosofiei din metafizica si la aruncarea ei intr-un mundan ce se vrea a fi si politic. E interesant de remarcat ca intelectualii se simt cel mai bine in medii ferite de influente metafizice si teologice. Prima aparitie a lor in istorie a avut loc in China confucianista si antimetafizica, iar revenirea lor pe scena se face in contextul deicidului de la 1789, deicid pentru care ei insisi sunt direct responsabili. Relatia lor cu filosofia este foarte buna atâta timp cât aceasta filosofie ramâne prinsa intr-un hic et nunc. Filosofia politica, de exemplu, care, asa cum arata un Leo atrauss, era indisolubil legata de metafizica pentru antici, devine acum un nume golit de sens, teren de joaca pentru intelectuali. Departe de a fi ceva serios, filosofia politica recenta este unul dintre croitorii ce mimeaza croirea hainelor celor noi ale intelectualilor imparatului.
Intelectualii nu se pot apropia de biserica decât cel mult cu frica si rezerva. Nu sunt capabili sa inteleaga transcendentul, fiind sclavii istoriei, ai imediatului. Mesajul crestinismului ajunge la urechile lor doar ideologic. Când profetul Isaia vorbeste de Imparatia ce va sa vina, intelectualii se gândesc la… comunism sau la cine stie ce utopie istorica. apecia lor nu se simte bine in lacasul Domnului decât daca acest lucru „da bine“ public.
Teologia le este insa adversarul. De ce? Deoarece reprezinta tot ceea ce asteapta ei de la ideologiile lor, dar nu are nici o finalitate pamânteasca. Intelectualii nu pot accepta miza principala a teologiei: aceasta lume nu este decât o Vale a lacrimilor si nu trebuie sa asteptam nimic bun de la ea. Incapabili sa isi asume optimismul eshatologic al teologiei, care priveste tot timpul dincolo de istorie, intelectualii ramân captivi unui optimism istoric, fideli credintei conform careia, inginereste, se poate construi si o lume mai buna. Teologia, cu prioritatile sale eshatologice, cu tipul de reflectie critica fata de lume pe care il manifesta, este solutia reala pentru provocarea intelectuala. apre deosebire de solutia agnostica a modestiei epistemice, propusa de Popper, solutia teologica la speculatia intelectuala este una ce poate sa ofere intelectualilor insisi sansa iesirii din propia capcana ideatica: convertirea.