Ideea europeana este confruntata de derapaje politice care rascolesc din cand in cand continentul. In Austria, intr-un land, adeptii unui partid au lansat un joc electronic in care amatorii de taiat frunza la caini trebuie sa distruga moscheile si sa impuste islamicii din landul lor dupa care sunt invitati sa voteze cu candidatul care a inspirat ideile noului joc. Ungaria face virajul spre extrema dreaptã din ratiuni care contrazic statutul ei european. Cu masurile de expulzare a tiganilor, Franta a intrat in colimatorul institutiilor europene. Italia si Spania asteapta sa ii urmeze exemplul si, probabil, amana deciziile pentru a gasi modalitati de a evita criticile. Chiar daca au existat unele divergente intre Paris si Berlin pe tema strainilor, Germania nu este departe de o regandire a conditiilor de acceptare a emigratiei economice. Acum a venit si randul Suediei!
La alegerile din 19 septembrie, ,,Democratii din Suedia”, un partid de extrema dreapta condus de un tanar de numai 31 de ani, a obtinut 20 de voturi in Parlament. Victoria este interpretata ca o aprobare, cel putin a unei parti din populatie, a promisiunilor de a stopa ,,puternica imigratie in Suedia” (mai mult de 100 000 de persoane pe an) pe care aceasta grupare le-a facut in campania electorala. Acest partid extremist a evoluat constant: in 1998, a castigat 0,37%, de voturi, in 2006, 2,9%, iar in 2010 a obtinut 5,7% din sufragii si a intrat in Parlament. Surprinsa, presa straina titreaza: ,,Patrundere istorica a extremei drepte in Suedia”. Istorica pentru ca, sa ne reamintim, Partidul Socialist a guvernat Suedia aproape o jumatate de secol, pana in 1976, dupa care puterea de la Stockholm a fost impartita cu centru si centru-dreapta. Asa da, intelegem de ce unii socotesc ca acum extrema dreapta face o strapungere istorica! Intrebarea este cum de este posibil ca intr-o tara care si-a pastrat neutralitatea in timpul nazismului si a uzat de acest statut pentru a se dedica unei opere umanitare exemplare (primirea refugiatilor norvegieni, evrei, estonieni, letoni sau lituanieni), sa apara in zona de influenta politica un partid care se declara alergic la straini? Este aceeasi intrebare care se pune si in cazul altor state europene ca Austria si Ungaria si, daca ne uitam mai bine prin cotloanele politice ale Europei, vom constata ca fenomenul este oarecum raspandit, ca partide extremiste sau chiar neo-naziste sunt in multe state europene. Care ar fi cauzele progresiei derivelor xenofobe in Europa?
Extremismul a castigat teren pe continent din varii motive. Politice si economice in primul rand. Pe plan social si cultural, daca suntem dispusi sa recunoastem, visul multi-culturalismului, atat de elogiat in deceniile trecute, este pe duca. Un partid politic din Parlamentul Ungariei il neaga public. Canada, care a fost printre democratiile occidentale un model de integrare, a inceput sa faca pasul inapoi odata cu noul val de imigrare europeana. Initial, politica generoasa de primire a strainilor in aceasta tara avea o ratiune exclusiv economica. Cand autoritatile au descoperit aparitia exclusivismului si rasismului in randul societatii canadiene, ignorand valorile multi-culturalismului, Ottawa a schimbat regimul emigratiei, introducand conditii strict economice, restrictive, in recrutarea fortei straine de munca de care au atata nevoie. Si astfel s-au vazut silite sa introduca criterii selective si sa accepte numai tineri vigurosi, calificati, cu studii superioare si in numarul cerut de proiecte concrete de dezvoltare economica. In Europa lucrurile stau aproape identic, numai teoretic sunt prezentate altfel. La nivelul politicilor nationale, fata de emigratia economica si de fenomenul imigratiei ilegale au intervenit in unele state masuri care rezoneaza din ce in ce mai putin cu ceea ce se teoretizeaza in instantele de la Strasbourg, Luxemburg si Bruxelles. Europa nu mai foloseste conceptul de ,,protectionism” dar nici nu il abandoneaza. Nici nu poate!
Dupa adoptarea Constitutiei europene (Tratatul de la Lisabona), libera circulatie a persoanelor si circulatia fortei de munca, altfel protejate si reglementate la nivel comunitar, nu se regasesc suficient de bine asimilate in legislatiile interne ale statelor membre ale Uniunii Europene. Unele guverne iau masuri protectioniste si nu se sfiiesc sa le apere. Cine se mai astepta sa mai auzim de ,,patriotismul economic”, de ,,interes national”, de ,,politici securitare”? Si, totusi, cu indreptatire sau nu, cu tinte electorale sau cu disperare in fata unor atacuri la ordinea publica, Franta vorbeste despre aceste noi si atat de vechi atributii ale statului. Franta a invocat interesul national nu acum, cand presedintele Sarkozy a luat masuri de expulzare a tiganilor. Sa o spunem clar: o astfel de masura nici nu are o dimensiune reala in politica statului francez chiar daca se face atata tapaj in jurul ei. Ceea ce conteaza, si ar fi bine de retinut, este faptul ca 79% dintre francezi sunt de acord cu distrugerea taberelor ilegale ale tiganilor pentru motivul simplu ca viciaza un mediu uman care are alte perceptii despre lege, ordine, apa si sapun. Dar adevarul masurilor drastice luate de Paris privind imigratia ilegala trebuie cautat in alta parte: Franta si, iata, Italia, Spania, Suedia sunt zguduite de seismele propriilor economii. Piata muncii este terenul cel mai vulnerabil iar strainii devin, din motive electorale, primii dintre tapii ispasitori. Ei ofera extremistilor intotdeauna munitie pentru atac. In aceste conditii, nu trebuie sa ne surprinda replierea politicienilor pe problemele nationale. La cei care o fac cu responsabilitate nu mai conteaza culoarea politica. Sintagma ,,patriotism economic” a fost folosita pentru prima data de fostul prim-ministru francez, liberalul Dominique de Villepin. In 2004, acesta avertiza asupra pericolele globalizarii prezentata triumfalist, ca atotputernica, prin 2002-2004. ,,Este vorba, declara de Villepin, ca acum, cand situatia este dificila, cand lumea se schimba, sa ne adunam fortele… si sa aparam Franta si tot ce este francez… Doresc sa adun toate energiile in jurul unui adevarat patriotism economic“. De Villepin, si indraznesc sa cred ca si rivalul sau de azi, presedintele Nicolas Sarkozy, sunt mai intai francezi si apoi europeni, ceea ce nu trebuie interpretat ca anti-europenism. Cand se arata preocupat de securitatea statului si infrunta cu pieptul gol gloantele acuzarii de xenofobie venite de peste tot, de la Uniunea Europeana, de la Parlamentul European, de la Consiliului Europei, de la Washington chiar, Sarkozy poate fi inteles cu toate ca nu i se da dreptate. Asa cum va trebui sa intelegem orice masura pe care un guvern responsabil o ia in interesul cetatenilor statului pe care il conduce.
Privite numai din aceasta perspectiva explicatia progresiei extremismului in Europa nu ar fi completa. Efectele globalizarii sunt cu mult mai grave asupra populatiei sarace decat impartirea putinului acesteia cu strainii. Iar criza financiara declansata cu cinism de masluitorii miliardari care au pus stapanire pe finantele lumii sunt inca si mai devastatoare. Suntem obligati cu totii sa ne aparam inteligent. De fapt, nu ne ramane decat sa ne aparam. Masuri de protectie le ia nu numai Franta, ci si Germania, Marea Britanie, Italia, Spania. Adica statele dezvoltate, cu economiile cele mai puternice ale Europei. Ar fi eronat sa credem ca extremismul face ravagii in Europa din ratiuni ideologice. Sau ca escamoteaza realitatea din ratiuni electorale. Nu, el apare acolo unde politicienii nu sunt capabili sa tina ordinea in stat. Opozitia din Franta il invinuieste pe Sarkozy ca deturneaza atentia francezilor de la scandalul in care a intrat datorita finantarii de catre multimilionara Bettencourt a campaniei sale electorale. O afacere in care este implicata sotia ministrului Eric Woerth prin care el, presedintele de azi al tuturor francezilor, a primit bani sa-si asigure victoria in alegerile din 2007. O astfel de interpretare este posibila, dar si restrictiva. Subiectul imigratiei ilegale este fierbinte dar, sa nu ne inselam, el nu este scos la bataie numai din motive electorale. Emigratia economica este un fenomen real, saracia ii impinge pe oameni sa-si ia lumea in cap pentru a gasi loc de munca. In ce ne priveste pe noi, romanii, floarea inteligentei, forta cea mai viguroasa a natiunii este deja plecata din tara. Am ramas privati de mintile si mana de lucru calificate care puteau scoate tara din marasm. Spunand acestea, trebuie acceptat ca, dincolo de manevrele electorale, nici Parisul, nici Roma, nici Madridul nu risca inutil sa fie acuzate ca incalca reglementarile institutiilor europene privind dreptul persoanelor la libera circulatie si la munca in spatiul comunitar european. Masurile luate de autoritatile franceze pentru ingradirea imigratiei ilegale sunt prezentate in cadrul prezervarii securitatii de stat si vizeaza expulzarea celor vinovati de infractionalitate, de criminalitate sau de pacatele furtului si cersitului. Cu adevarat, cum am putea, noi, romanii, sa contestam masurile luate de autoritatile franceze? Noroc ca ne-au salvat instantele europene care au tratat derapajul Parisului pe fondul drepturilor omului. In ultima instanta se poate demonstra ca expatrierea este incompatibila cu reglementarile europene, ca demolarea taberelor de tigani, fie si ilegale, este o masura excesiva daca nu sunt asigurate conditii pentru salvarea acestei comunitati de la saracia in care se complace. Nici intentia autoritatilor italiene de a construi departe de lume tabere pentru imigrantii ilegali nu este ortodoxa. Seamana a segregationism. Daca in Romania ar fi circulat astfel de idei, romanii ar fi fost pusi la zid, ca in anii 90. Experienta ,,traiului in comun” schimba perceptia realitatii si, la limita, forteaza cazuistica juridica. Cat de indreptatite sunt autoritatile politice din Franta, Italia, poate Spania, Marea Britanie si Germania sa ia astfel de masuri se va vedea. Deocamdata, ele incalca ceva din setul de valori democratice care a fost pus ca temelie la extinderea Uniunii Europene, adica cele care tin de dreptul la libera circulatie si la munca al persoanelor in spatiul comunitar.
Si, totusi, sunt aceste masuri simple derapaje? Sau ele scot la iveala erorile care s-au produs odata cu schimbarea ordinii pe continent! Din nou sa revenim la cazul noului contencios franco-roman produs de expulzarea tiganilor. Parisul vorbeste de acordul de vointa de a reveni in Romania al celor expulzati. Sa fim seriosi! Acordul a fost abtinut cu bani. Romania a avertizat de multi ani ca problema tiganilor este una a Europei si ca fiecare stat, care are astfel de comunitati etnice, este bine sa le asigure conditii de integrare in societatea in care aleg sa traiasca: educatie, respectul pentru ordine, dreptul la munca etc. De la tratamentul teoretic la realitate drumul aplicarii drepturilor omului se modifica simtitor. Un drum pe care Franta, iata, nu accepta sa-l parcurga. Poate ca nu mai are rabdare sau resurse sa accepte sa-l parcurga. Multi socotesc ca ne aflam in fata unor derapaje xenofobe. Vorbe prea grele. Eu cred ca problema poate fi abordata, cu sinceritate si fara ipocrizie, si in urmatorii termeni: ar fi bine ca Franta sa convinga Romania ca masurile pe care le ia nu au legatura cu aderarea noastra la spatiul Schengen; ca autoritatile de la Paris nu sunt sub impresia ca, dupa aderare, evolutiile politice din Romania nu raspund asteptarilor pentru calitatea de membru al Uniunii Europene; ca nu sunt deceptionate de lipsa capacitatii noastre de a starpi coruptia politica si economic si ca increderea nu se erodeaza constant; ca, la primirea Romaniei in Uniunea Europeana, rabatul facut prin sacrificarea criteriilor riguroase de aderare si privilegierea celui politic nu urmarea numai interesul Occidentului de a ajunge cat mai repede la uriasa piata romaneasca. Si, iarasi, ca ajungand la o astfel de concluzie, vrea sa evite o noua eroare, aceea de a vulnerabiliza frontiera de Est a Uniunii Europene prin primirea Romaniei in spatiul Schengen. Caci este indreptatita si intrebarea daca Romania, tulburata de lupte politice si de coruptie, poate face fata emigratiei economice din Est la care ne putem astepta? Apoi, la randul ei, Romania trebuie sa convinga Franta ca cetatenii ei, odata plecati din tara, respecta ordinea, legile si civilizatia tarii in care ajung.
Astfel punand problema, cat de indreptatiti suntem sa credem ca este vorba numai de derapaje politice, nu si de o politica protectionista? Este necesar sa-ti protejezi securitatea si economia nationala? Desigur. Numai politicienii romani cred ca Bruxelles-ul nu poate sa doarma de grija Romaniei.