Aşa cum am relatat în articolul anterior despre E-Motional Bacău Dance Connection, program integrat în proiectul european E-Motional: rethinking dance 2013-2015 şi coordonat de Fundaţia „Gabriela Tudor“, una dintre cele mai profitabile experienţe ale participării la evenimentele de la Bacău constă în diversitatea interacţiunilor intelectuale, artistice şi umane pe care Centrul de Cultură „George Apostu“ le mediază cu succes. Fără a se refugia sub umbrela unor realizări cu impact local, programul invită spectacole din ţară sau din afară, primeşte artişti în rezidenţă (prin reţeaua ArtistNe(s)t, implementată de aceeaşi Fundaţie „Gabriela Tudor“) şi critici sau profesori din zona artelor contemporane pentru a-şi pune întrebări şi a răspunde, atât cât se poate, interogaţiilor care marchează funcţia dansului în societatea de astăzi.
În data de 29 mai 2015 la Centrul de Cultură „George Apostu“ a avut loc, la iniţiativa managerului instituţiei, domnul Gheorghe Popa, colocviul intitulat „Dansul contemporan – încotro?“. Moderate de criticul de dans Gina Şerbănescu, dezbaterile, departe de a-şi propune o abordare exhaustivă a tematicii semnalate, au avut mai degrabă rolul de a expune şi de a acumula o varietate de experienţe venind din partea practicienilor prezenţi la Bacău şi constatările estetico-filosofice trasate de criticii, teoreticienii şi profesorii invitaţi. Printre aceştia din urmă, alături de Gina Şerbănescu, s-au numărat prof. univ. dr. Liviu Dospinescu (Université Laval, Québec), lector univ. dr. Nicoleta Popa Blanariu (Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău) şi tinerii critici Silvia Cazacu şi subsemnata. Artiştii care s-au exprimat cu privirile la noile direcţii din dansul şi artele contemporane au fost membrii şi colaboratorii Companiei franceze de dans contemporan Silenda, adică Laura Simi, dansatoare şi coregrafă, Léo Launey, partenerul ei de scenă din spectacolul Prélude, în vârstă de numai unsprezece ani, şi muzicienii Jeanne-Marie Golse şi Jean-Noël Françoise. Natalie Wilk, care a prezentat la Bacău schiţa de performance Global War(ming), a intervenit în calitate de artist beneficiar al rezidenţei de creaţie oferite prin ArtistNe(s)t. Un caz special l-a constituit doamna Anca Sigartău, invitată în dubla calitate de actriţă şi, mai recent, de manager al Teatrului Municipal „Bacovia“ din Bacău. Astfel, prin această perspectivă complexă, Anca Sigartău le-a oferit participanţilor la dezbatere posibilitatea de a înţelege într-un mod mai amplu problemele administrative legate de statutul instituţional al dansului contemporan.
Cum să analizăm, în numai o oră şi cincisprezece minute, direcţiile dezvoltării dansului contemporan? Asumându-ne de la bun început aceste limite, am convenit că singura variantă utilă ar fi producerea unui schimb de idei care să pornească de la experienţa practică, didactică, managerială sau teoretică a fiecăruia.
Observând gradual atmosfera de la colocviu, o atmosferă, de altfel, mereu prietenoasă şi relaxată, nu am putut să nu remarc faptul că întâlnirea noastră a funcţionat ea însăşi ca o interesantă punere în oglindă a situaţiei în care se găseşte dansul contemporan astăzi. Domnul Gheorghe Popa a iniţiat dialogul în limba franceză, sugerând, în numele dominaţiei numerice a vorbitorilor acestei limbi printre cei prezenţi, să îl continuăm în aceeaşi manieră. Cu spiritul ludic care îl caracterizează, domnia sa ne-a spus că şi-ar fi dorit să comunicăm în utopicul limbaj universal esperanto, în timp ce Gina Şerbănescu a optat pentru intervenţii în limba română. Traducerea pentru oaspeţii francofoni a fost realizată de Nicoleta Popa Blanariu, astfel încât, într-un timp foarte scurt, sala a fost traversată de un murmur fertil, imagine vie şi dinamică a globalizării care caracterizează atât dansul, cât şi întâlnirile care se produc în numele lui. Refuzul fixării într-un limbaj articulat unic se suprapune perfect cu felul în care dansul provoacă limitele diferitelor tipuri de limbaj, generând, astfel, noi pattern-uri prin care se autolegitimează.
Plecând de la aceeaşi idee a limbajului şi-a iniţiat discursul Gina Şerbănescu, accentuând faptul că, în plan autohton, limbajul dansului contemporan s-a diversificat extraordinar de mult în ultimul deceniu datorită cristalizării a trei tipuri de cadre prin care dansul s-a instalat în artele contemporane: cadrul instituţional, prin Centrul Naţional al Dansului, instituţie publică a Ministerului Culturii, cadrul de festival, prin Asociaţia 4Culture, care organizează anual Explore Dance Festival, cel mai mare festival de dans din România, şi cadrul rezidenţial şi de mobilitate, prin intermediul Fundaţiei „Gabriela Tudor“. Dacă rezidenţele iniţiate de Fundaţie şi sprijinite, prin găzduire, de Centrul de Cultură „George Apostu“ din Bacău, alături de alţi parteneri, au rolul de a crea întâlniri fertile între artişti din spaţii culturale uneori radical diferite, în România se observă, a punctat criticul, o nouă tendinţă, aceea a colaborărilor din ce în ce mai frecvente dintre practicienii din teatru şi cei din dans. Anca Sigartău, ca manager devotat şi preocupat de reîmprospătarea formulelor artistice prin care îşi defineşte instituţia, a subliniat imperativul cooperării dintre coregrafi şi regizori sau actori, amintind munca de pionierat pe care artişti precum Miriam Răducanu sau Răzvan Mazilu au întreprins-o în acest sens. Aceasta a mai declarat că va sprijini în continuare, printr-o politică stabilă, dansul contemporan prin deja tradiţionala Gală STAR.
Liviu Dospinescu, în prezent profesor de studii teatrale în Québec, a amintit despre impactul pe care descoperirea dansului contemporan l-a avut în anii de după Revoluţie asupra generaţiei sale. Comparând această experienţă cu ce a putut observa în ultimii ani în plan internaţional, Liviu Dospinescu a sintetizat tendinţa interferenţelor dintre dans şi teatru, dar şi alte arte, prin formula „mişcare de metisaj“, întrebându-se ce s-ar putea face pentru încurajarea acestui fenomen care, în mod clar, a adus cu sine un reviriment îndelung aşteptat.
În acest sens intervenţiile celor de la compania Silenda au fost deosebit de relevante, lansând nu doar răspunsuri, ci şi noi întrebări. Laura Simi ne-a spus că s-a autoperceput întotdeauna ca „nomadă“ în dansul contemporan, simţind constant nevoia să se reinventeze prin contactul viu cu alte arte. Provocator pentru ascultători a fost şi dialogul dintre Jeanne-Marie Golse şi Jean-Noël Françoise, ambii muzicieni şi colaboratori de cursă lungă cu artişti din mediul coregrafic, dar având opinii diferite în privinţa relaţiei dansului cu muzica. Dacă pianista crede că dansul este inexorabil legat de ritmicitatea muzicii, indiferent de inovaţiile operate în parcursul său, compozitorul francez crede că mişcarea în dans nu mai este în mod necesar generată de muzică, subliniind, însă, faptul că dansul şi teatrul sau artele vizuale au evoluat într-o direcţie în care nevoia de contaminare între practicieni de diferite formaţii apare organic, ceea ce nu poate decât să îmbogăţească limbajul coregrafic „în perpetuă transformare“, cum l-a definit Laura Simi. În apropierea finalului forumului de discuţii, Simi a afirmat că autonomia supremă a dansului contemporan stă în „corpul ca instrument pe care îl avem permanent cu noi“.
Multitudinea de informaţii, păreri, viziuni şi bilanţuri manageriale venind din partea tuturor celor prezenţi a fost mult mai cuprinzătoare decât îmi permite spaţiul să detaliez. Trebuie să amintesc, însă, faptul că toate aceste discuţii dominate de adulţi au fost brusc revitalizate de micuţul dansator Léo Launey. Întrebat de Gheorghe Popa ce înseamnă dansul pentru el, acesta a răspuns simplu, în franceza sa nativă: „Joie!“ („bucurie“). Mărturisesc şi eu, tot cu bucurie, că dezbaterea „Dansul contemporan, încotro?“ a strâns împreună oameni pe cât de profesionişti şi de riguros echipaţi teoretic, pe atât de proaspeţi şi de entuziaşti în faţa artei căreia i se dedică, fie că este vorba despre dans, performance, teatru sau muzică. Departe de orice sterilitate conceptual-terminologică şi niciodată ameninţat de plictiseală, colocviul desfăşurat la Centrul de Cultură „George Apostu“ în cadrul Bacău E-Motional Dance Connection (28-30 mai 2015) a demonstrat încă o dată că bucuria, atunci când e mai presus de ambiţii, orgolii artistice şi sete de succes, rămâne, invariabil, cel mai puternic stimulent în artă.
Autor: BEATRICE LĂPĂDATApărut în nr. 522