Critica de elita pe Facebook

Un articol al lui Daniel Cristea-Enache m-a facut curios.

Se numeste „De ce Facebook“, a fost publicat pe siteul „Dilema veche“ si, printre altele, raporteaza urmatoarele:

„Cu tot socialismul Facebook, contul meu este elitist rau…

Am si niste cititori pe masura. Gabriela Pop, Sanda Varan, Nedeea Burca, Andreea Brumaru, Luminita Ciumarnean, Liviu Druga, Serban Tomsa sînt numai cîtiva dintre cititorii constanti ai acestui cont personal de Facebook în care se vorbeste, 95 %, despre literatura romana. Sînt extrem de inteligenti, subtili, cititi si atenti. Observatiile lor sînt adesea excelente; si nu au acel aer de superioritate al «expertilor» în literatura despre care stii dinainte ce vor lauda si ce vor demola“.

Cum spuneam, fostul meu profesor m-a facut curios; curios sa vaz si eu cum arata un cont de Facebook „elitist rau“, dimpreuna cu cititorii sai „pe masura“.

Am intrat deci pe pagina de Facebook a lui Daniel Cristea-Enache.

Prima „extragere“ nu a fost tocmai norocoasa. Am nimerit într-un thread deschis & întretinut de Daniel Cristea-Enache în care toata lumea parea sa aiba ceva cu Claudiu Komartin. Din cele peste 400 de comentarii, am retinut urmatoarele:

– ca Daniel Cristea-Enache îl considera pe Komartin „papagal“;

– ca Sanda Varan (?) a auzit de la un prozator (?) ca Daniel Cristea-Enache a avut nevoie de translator în Franta (la un eveniment organizat de ICR la Paris, a precizat Daniel Cristea-Enache);

– ca (apud Daniel Cristea-Enache) Bogdan Alexandru Stanescu e „cu vreo trei clase peste“ Daniel Cristea-Enache în stapanirea limbii engleze.

Si alte maruntisuri.

Oarecum deconcertat de aceasta deschidere, am trecut la o alta postare. Am avut mai mult noroc… într-un fel.

Acum era vorba de Arghezi; eforturile generale se îndreptau catre comentarea poeziei „Sici, bei“ (din volumul „Flori de mucigai“).

De data aceasta, comentariile ceva mai elitiste nu lipseau. Daniel Cristea-Enache a facut, astfel, cateva comentarii patrunzatoare, de nivelul

„Caragiale si Arghezi sînt regateni tipici; limbajul arghezian e formidabil de muntenesc“.

Sau:

„Între «Cuvinte potrivite» (1927) si «Flori de mucigai», Arghezi a facut o ruptura. A venit cu un alt tip de poezie, tot de el creat“.

Din pacate, restul (mai bine de 400 de comentarii; comentatorii erau putini, dar harnici) nu s-a ridicat la aceeasi înaltime.

Hermeneutica colectiva s-a împotmolit de la prima strofa:

„Sfarrr! Francul azvarlit de bobarnac în sus,

Lucind, pana la cruci s-a dus –

Si îl asteapta hotii, roata,

Sa cada-ntors pe partea lui jucata“.

Iata un segment ceva mai lung care atesta apele adanci în care s-au balacit hermeneutii pe Facebook. Pentru culoare, pastrez grafia originala:

Daniel Cristea-Enache: Al doilea vers e putin enigmatic. „Lucind, pîna la cruci s-a dus“. Chestia asta cu crucile e o referinta obscura, în contextul poemului de fata, pentru mine.

Daniel Cristea-Enache: Nu cred ca are vreo legatura cu semnul crucii.

(…)

Liviu Druga: sa fie „cruci“ semn al înaltul cerului?

(…)

Daniel Cristea-Enache: Liviu, nu ma convinge explicatia. E prea „simbolizanta“. Arghezi lucreaza aici într-un regim concret, violent de concret.

Daniel Cristea-Enache: Trebuie sa fie deci ceva tot concret.

(…)

Daniel Cristea-Enache: ?(…) „pîna la cruci s-a dus“ îmi semanleaza ceva ce eu nu înteleg, dar care nu e deloc optional. Nu e o figura de stil. Nu poate lipsi.

(…)

Cristina Ispas: nu prea am timp dar cred ca poemul trebuie citit si ca o usoara iironie la adresa omului pt ca arghezi oricat de colocvial ar fi nu cred ca se poate abtine sa nu investeasca cu sens

Daniel Cristea-Enache: Versul unu e foarte bagat în concret, în prezentul (expus) dramatic. Începe cu „sfîrrr!“. „Bobîrnac“, „francul“, „azvîrlit“: chestii de toata mîna, de toata ziua.

(…)

Cristina Ispas: chiar daca personajele sunt asa niste paiate sau cu atat mai mult

Daniel Cristea-Enache: În schimb, versul doi e ALTFEL. „Lucind, pîna la cruci s-a dus“. Si e urmat de „Si îl asteapta hotii, roata,/ Sa cada-ntors pe partea lui jucata.“

Cristina Ispas: de toata ziua da, n am zis ca vbeste despre dzeu, pur si simplu crucile si psaltichia sunt puse acolo cu discretie e adevarat dar conteaza. sau altfel spus crucile sunt deja ale poetului

Daniel Cristea-Enache: Versurile doi, trei, patru nu mai sînt cîtusi de putin „umoristice“ si stenice. M-am razgîndit, Liviu. „pîna la cruci s-a dus“ nu e ceva concret.

Daniel Cristea-Enache: Arghezi vîra aici, extrem de fin (dovada ca n-am înteles) ideea de Judecata.

Daniel Cristea-Enache: E una din obsesiile lui din „Flori de mucigai“. Dar nu o judecata din aceea, clasica, conventionalizata.

Daniel Cristea-Enache: Cu ciocanel batut în masa.

Cristina Ispas: ramane de discutat nunta exact dar e clar ca nimic nu e gratuit

Cristina Ispas: nu nuantza …

Daniel Cristea-Enache: Personajele nu sînt deloc niste paiate.

Liviu Druga: Daniel, daca nu e simbol in „cruci“, atunci nu e decat o poveste de smenari in spatele blocurilor?

Daniel Cristea-Enache: Crucile nu sînt ale poetului, sînt ale personajelor. Ale TUTUROR personajelor, indiferent de poreclele lorr.

Cristina Ispas: ale poetului in sensul ca prin ele se citeste prezenta poetului in text

Cristina Ispas: si sigur ca sunt niste paiate nu sunt comice?

Daniel Cristea-Enache: Ba da, Liiviu, tocmai ti-am spus ca m-am razgîndit si ca e un simbol acolo. Dar unul al naibii de bine ascuns. Unul care cupleaza cu ordinarul scenei, fara sa-l transifgureze, cum eram noi obisnuiti.

Daniel Cristea-Enache: Cristina, sorry, vorbesti vorbe. Intra în text, lucreaza pe text.

Cristina Ispas: nu transfigureaza, exact. am impresia ca nu prea ma fac inteleasa.

Daniel Cristea-Enache: Nu te grabi. Poti sa comentezi oricît si oricînd.

Liviu Druga: mie imi pare ca nu e de colea ca ei il „asteapta“ chiar sub cruci. Acolo as vedea eu cautarea de sens

Daniel Cristea-Enache: Esti un foarte bun cititor de poezie contemporana. Dar aici, scuze, ai dovedit pîna acum ca esti pe dinafara.

Cristina Ispas: pai am vbit pe text vbeam de cruci si psaltichie ca sunt legate si prin ele este indusa inca o prezenta in text un spectator care se amuza si care vede in crucile alea o usoara ironie fara sa l invoce insa pe dzeu prezenta divina. mai clar de atat nu sunt in srare sorry : )

Andreea Brumaru: Totusi, unde are loc scena? Unde se joaca francul?

Daniel Cristea-Enache: Cristina, vorba cuiva: durea-m-ar capul! N-am înteles nimic din ce spui tu.

Andreea Brumaru: Sunt convinsa ca e ceva concret. Din pacate trebuie sa plec. : )

Daniel Cristea-Enache: În închisoare, Andreea.

Liviu Druga: iar asteptarea ii aduce „De s-a-nnodat din sase insi un singur ins“

Cristina Ispas: nu i nimic s o gasi cineva sa ma intelega de obicei se gaseste : )

Liviu Druga: cat e in aer banul e liniste, dupa ce a cazut, se lasa cu haos si victime : )

(…)

Daniel Cristea-Enache: Finalizez. Oralitatea ne-a luat ochii, fiindca eram obisnuiti cu versuri care, dimpotriva, sar direct la simbol. Care evita concretul, obisnuitul, ordinarul. Dar Arghezi, parsiv, baga un arierplan exact dupa un franc „azvîrlit de bobîrnac în sus“. Face o ruptura de plan acolo.

Vai! explicatia „crucilor“ nu este într-atat de dificila pe cat sugereaza „elitismul“ comentariilor de mai sus.

Chiar daca nu s-ar cunoaste autorul textului, ci doar, aproximativ, perioada scrierii poeziei, misterul poate fi desferecat în baza a doua-trei cunostinte elementare. Puscariile interbelice erau pline de simboluri religioase, adica – fiind noi o tara eminamente ortodoxa – de cruci (nu tombale). În fiecare puscarie exista o capela care nu ducea lipsa de cruci arborate sau pictate la o anumita înaltime. Printr-o inferenta simpla rezulta ca scena s-ar putea „derula“, cum ar zice Daniel Cristea-Enache, chiar într-o astfel de capela.

Se mai poate infera de asemenea ca puscaria este adapostita într-o fosta manastire asa-zicand reconditionata (de-a lungul timpului nu putine manastiri au jucat, în travesti, si rolul de închisori).

În fine, dat fiind ca se cunoaste identitatea autorului, cam oricine stie ca Arghezi a trecut printr-o experienta nu chiar lipsita de consecinte pentru literatura lui: fost închis la Vacaresti – o fosta manastire.

Iata, deci, crucile:

http://www.parohiamartisor.ro/vacaresti.html