Traditia conservatoare britanica, de la Hume si Oakeshott, Burke, Disraeli si aalisbury, Churchill sau Thatcher, considera ca in politica guvernarea are un rol limitat, politica nefiind un plan de perfectionare sau de reconstructie a lumii; rolul politicii este, mai degraba, acela de a reduce raul firesc si inevitabil din viata oamenilor. Premisa e aceea ca in chestiunile omenesti nu se poate ajunge la perfectiune tocmai ca rezultat al unui empirism primar, al unei observatii comune 1.
Limitarea raului
Pornind de la conceptia hobbesiana, conform careia intelepciunea politica se rezuma la acea misiune delicata de a da norme muritorilor de rând si nu un mandat pentru aventuri, intr-o libertate infinita, traditia conservatoare nu va urmari vreun progres infinit, ci doar va dori limitarea omniprezentului rau, iar realizarea suprema a unui guvern conservator se va masura prin evitarea conflictului social sau prevenirea razboiului, diminuarea arbitrariului in ceea ce priveste exercitarea puterii, lucruri ce se indeplinesc prin suprematia legii si asigurarea unei monede puternice 2.
aeparându-se de liberalii clasici si de neo-conservatorii americani, conservatorii britanici nu au crezut in fantasma folosirii judicioase a ratiunii critice, care poate duce la perfectionarea nesfârsita. Asta nu inseamna ca nu pot fi reformatori si nu isi doresc modernizarea institutiilor, dar sunt constienti ca aceste costuri ale reformei trebuie evaluate in detaliu si adaptate naturii caracterului si traditiei nationale. Pe de alta parte, desi guvernarea conservatoare este limitata, ea nu imbratiseaza statul minimal, acel laissez-faire al doctrinarilor libertarieni ca Herbert apencer sau Robert Nozick. a-a spus ca guvernarea nu trebuie sa se preocupe de virtutea si de starea buna a celor ce i se supun, ci numai sa ii protejeze. J. a. Mill apara conceptia care sustine ca libertatea individuala poate fi limitata numai atunci când exercitarea acesteia constituie o vatamare pentru ceilalti. Rezulta faptul ca autoritatea coercitiva a legii nu poate fi invocata niciodata pentru a-i proteja pe cetateni de ei insisi (argumentul lui Mill este o formulare clasica a desfiintarii moralitatii). Conservatorismul se va delimita de aceasta optiune a teoreticienilor liberali, ei având motive intemeiate de a initia politici de paternalism si moralism. Prin implementarea politicilor care exprima preocupare pentru virtute si starea buna a cetatenilor, guvernele conservatoare se raporteaza la individualitatea umana nu ca la un fapt natural, ci ca la o realizare culturala câstigata cu dificultate 3.
A treia cale. Indecizia asumata
Daca se admite faptul ca o societate este unita numai prin relatia impersonala a schimburilor de piata, asa cum considera Hayek si gânditorii liberali, asta presupune o reteta pentru intoarcerea la starea naturala. Un gânditor ca John Gray crede ca nici o societate nu se poate apropia de idealurile unei societati deschise in sensul celei descrise de Mill sau Popper; o astfel de realitate ar fi greu tolerabila sau realizabila: „Individualistii conservatori recunosc ca, inainte de orice altceva, chiar inainte de libertate, oamenii au nevoie de un camin, de un grup de institutii si de un mod de viata pe care le simt ale lor. Pentru conservatori, practicile schimburilor de piata si ale argumentului rational sunt ingrediente familiare, si chiar conditiile necesare, ale modului lor de viata pe care le-au mostenit si ei nu se pot astepta ca ele sa prospere, sau in cele din urma sa supravietuiasca, in situatia in care cultura comuna a libertatii si responsabilitatii, care le sustine si le anima, este erodata, prin urmarirea mirajului individual suveran al ideologiei liberale“ 4.
Politica sociala este o alta chestiune de filosofie politica ce asaza neoliberalismul nelimitat si conservatorismul pe pozitii antinomice. Politica neoliberala privitoare la saracie intra in contradictie cu politica conservatoarilor, acestia din urma nefiind de acord cu impozitul negativ pe venit, care suplimenteaza veniturile scazute fara sa tina seama de cauzele acestora. Daca marea parte din saracia categoriei celor declasati este un produs al dezmembrarii familiei, atunci politica trebuie sa se adreseze conditiilor pentru stabilitatea familiei. In acest context, individualismul conservatorilor va trebui sa fie distins de cel sustinut de un liberalism si libertarianism. Aceste forme de individualism inglobeaza un cult romantic al afirmarii de sine, care este strain teoretizarilor din traditia conservatoare britanica.
In „Conservatorismul anglo-saxon“, Adrian-Paul Iliescu pledeaza pentru intelegerea conservatorismului ca tip de rationalitate, identificând rationalitatea cu coerenta si irationalitatea cu lipsa de coerenta. Fanatismul este apreciat drept irational in masura in care contravine criteriilor de adecvare la propriile scopuri 5. Principiul moderatiei si al compromisului este un principiu de rationalitate foarte activ in gândirea empirista, politica de tip conservator fiind definita ca politica a compromisului si a indeciziei asumate. Principiul „sau tot, sau nimic“ nu este rezonabil pentru conservatorism, tipul de intelepciune implicat se va plia pe cea de-a treia cale, spre acea cale de mijloc care exclude dogmatismul si increderea oarba in concluziile cognitive.
Principiul neincrederii fata de puterea politica
Din acest fel de a gândi rezulta doua lucruri esentiale, interconectate intre ele, realismul, care accepta lumea asa cum este ea, cu imperfectiunile ei inerente, si supozitia de rationalitate, conform careia este nerezonabil sa pretinzi perfectiunea, suma tuturor avantajelor si virtutilor 6. Marele beneficiu al politicii bazate pe compromis si calea de mijloc este tocmai prevenirea maniheismului, a separarii oamenilor in cei buni si cei rai, in salvatori si dusmani. aistemele totalitare au pretins ca vor purifica societatea si o vor transforma. Atât comunismul, cât si fascismul au impartit societatea in dezirabili si indezirabili. Cele doua maladii ale secolului XX au pretins ca vor schimba lumea, dar au degenerat in lagare de exterminare, gulaguri si teroare.
Un element al tipului de rationalitate urmarit este atitudinea de neincredere in puterile intelectului omenesc, dar si in puterea politica, neincredere justificata de o multitudine de argumente, printre care si scepticismul in fata intelectului, un fel de eroare a avântarii, deoarece acesta se bazeaza pe imaginatie si imaginatia ajunge repede in tinuturi de basm. Ideea ca trebuie sa fim neincrezatori fata de puterea politica este un principiu al conservatorismului politic, Lord Acton impunând viziunea conform careia puterea corupe si puterea absoluta corupe in mod absolut.
Principiul circumspectiei este tot un instrument de respingere a aventurii, cea a Ratiunii ce incearca sa modeleze societatea conform planurilor ei abstracte, dar si de respingere a experimentului social, in sensul dezavuat de Burke la revolutionarii francezi, ale caror experimente i se pareau niste speculatii extravagante. Aceasta suspiciune a conservatorismului fata de intelect si ratiune se reflecta in preocuparea permanenta pentru limitarea si controlul forului rational si politic 7.
Un alt principiu al rationalitatii, proprii gândirii conservatoare, este acela al schimbarii treptate si graduale: corabia ce se afla in larg si care are nevoie de reparatii, datorita faptului ca este intr-o navigatie neintrerupta, nu se poate demonta si reconstrui. Alternativa viabila este aceea a reconstructiei din mers, schimbând doar ceea ce trebuie, dar mai ales si ce poate fi schimbat. Rationalitatea implicata in aceasta alegorie este una a adaptarii si a pastrarii echilibrului, a fi rational nu implica eliminarea oricarui concept de cunoastere sau de ordin social, a fi rational inseamna a reforma, a repara partial, a adapta, si nu a revolutiona 8. Din perspectiva conservatoare, ceea ce in cunoastere este experienta, in viata sociala este istoria si traditia.
Politica imperfectiunii
Conservatorismul nu pretinde a aspira la o teorie morala, dar morala constituie una dintre dimensiunile esentiale ale comportarii umane. O particularitate a conservatorismului consta in tendinta de a acorda prioritate obligatiilor si nu drepturilor, datoriei si nu libertatii. De la revolutia franceza incoace, curentele de gândire politica si morala au pus accentul asupra drepturilor si libertatilor si nu asupra constrângerilor si obligatiilor. Faimoasa constatare a lui Rousseau, cu omul nascut liber, dar aflat pretutindeni in lanturi, nu impresioneaza gândirea conservatoare, care considera ca omul nu s-a nascut liber, ci incarcat de indatoriri, fata de Dumnezeu si fata de alti oameni.
Din perspectiva conservatoare, marea eroare a radicalismului politic, a ideologiilor revolutionare sta in faptul ca acestea exalta unilateral drepturile si libertatile oamenilor, ignorând indatoririle. Cuvântul „imperfectiune“ este prezent pretutindeni in scrierile acestui curent de gândire, orice pledoarie conservatoare amintind faptul ca omul este o creatura imperfecta, conservatorismul definindu-se ca „politica a imperfectiunii“ (Anthony Quinton). Conservatorismul nu crede in bunatatea umana, spre deosebire de doctrinele socialiste si cele liberale, fiind mai putin optimist la perspectivele de perfectionare a societatii. Iar in ceea ce priveste natura efortului politic omenesc, conservatorii au inteles politica drept o profesiune de credinta privind organizarea sistematica a urii. Viziunea politica traditionala reprezenta oamenii politici ca erori ale naturii, iar Lord Acton spunea ca mai intotdeauna oamenii sunt rai.
Conceptia morala a conservatorismului este guvernata de principiul realismului care conduce la mai multe concluzii. Prima ar fi aceea ca ideea schimbarii radicale a oamenilor nu est posibila. In al doilea rând, transformarea morala nu se poate realiza decât printr-un proces organic, fiind nevoie de o lunga desfasurare in timp, iar in al treilea rând, o asemenea modificare nu se poate realiza decât prin exercitiul obisnuintei, deci prin integrarea organica a schimbarii intr-o traditie. In al patrulea rând, prin nici un fel de mijloace nu putem atinge perfectiunea morala si va trebui sa ne multumim cu ceea ce putem obtine, adica o stare morala imperfecta in care unele valori sunt materializate si altele nu 9.
In finalul textului dedicat conservatorismului anglo-saxon, Adrian-Paul Iliescu propune trei pledoarii conservatoare: pledoaria pentru traditie, pentru libertate si pentru evolutie „organica“. aunt principii care stau la fundamentul filosofiei politice conservatoare. In spatiul politic românesc toate cele trei pledoarii conservatoare sunt indezirabile, intrucât traditia nu inseamna nimic, ori, poate, varii formule lipsite de continut ideatic, libertatea se invata dupa lungi perioade de exercitiu intru oprimare si robie, iar evolutia organica pare o gluma in spatiul evolutiei istorice in salturi.
NOTE:
1. John GRAY, „Dincolo de liberalism si conservatorism“, All, Bucuresti, 1998, p. 132
2. Ibidem, pp. 133-135
3. Ibidem, pp. 140-141
4. Ibidem, p. 142
5. Adrian-Paul ILIEaCU, „Conservatorismul anglo-saxon“, All, Bucuresti, 1994, p. 16
6. Ibidem, p. 34
7. Ibidem, p. 50
8. Ibidem, p. 73
9. Ibidem, p. 188