Replica textului „Conceptul generatiei:
o propunere pentru Luigi Bambulea“ de Alex. Matei, din „Cultura“, 23 decembrie 2009.
Scriind, în septembrie, despre dinamica poeziei române contemporane, am polemizat cu un text al lui Alexandru Matei, din „Vatra“, despre intrarea într-o epoca post-generationista. Am considerat ca schematicul meu insert polemic din acel text raspunde unui spirit de dezbatere culturala si de atentie fata de interventii similare; în ce îl priveste, Alex. Matei a considerat ca, prin cele 15 rânduri ce i se adresau, din textul meu, l-am invitat la „un duel mic si simpatic“. Vreau sa spun ca, pe de o parte, nu l-am invitat la un duel, ci am propus corectia unei idei vagi de-ale sale, care mi se parea neîntemeiata, eu oferind argumente teoretice pentru pozitia alternativa pe care o aveam; pe de alta parte, afirmatia eseistului tradeaza infantilismul tânarului intelectual care, atins colateral într-o dezbatere, îsi resimte lezata autoritatea (reflexe gerontocratice premature!), considera duel nuantarea unei pareri distincte si da curs unui razboi drept, în care încurca lucrurile mai mult decât daca nu ar fi intervenit pripit în chestiune. Sancta simplicitas!
Oricum, eu reprosam aplicat faptul ca încercarea eseistului de a demonstra inoperabilitatea criteriului generationist nu e convingatoare si nu suspenda prin nimic necesitatea sau eficienta conceptului generatiei. Surprins de interventia mea, eseistul a considerat-o demna de o replica afectiva, publicând, într-un numar recent al „Cultura“, un text de gimnastica intelectuala si de o dezlânata disputa, caruia îi raspund acum. Am considerat ca cel mai fertil mod de a polemiza în marginea conceptului generatiei e solutionarea în doi pasi a problemei: 1. rezolvarea frontala, punctuala si definitiva a polemicii private, respectiv 2. eficientizarea polemicii într-un text independent în marginea chestiunii disputate. Personal, nu doresc o batalie pentru monopolul semnificarii unui concept; cert e însa ca miza acestei dispute este aceea de-a elucida aporia, a carei rezolvare implica unele achizitii poate de nebanuit la prima vedere. Substanta interventiei mele o reprezinta un text ulterior, teoretic, aplicat exclusiv asupra problemei generatiei, în calitate de concept al unei stiinte literare; prezentul text raspunde fara mult entuziasm câtorva dintre afirmatiile lui Alex. Matei, în genere nesubstantiale si putin problematice. Cu titlu generic mai specific si ca reprosul prolixitatii, pe care mi-l aduce polemistul, nu e decât simptomul unei culturi reactive si alergice la teorie; eseistul ar trebui sa stie ca exista un deficit de transparenta pe care limbajul îl ofera gândirii majore, la discursivizare, deficit tradus printr-o anume proportie de gravitate si de dificultate. Prolixitatea nu presupune obligatoriu confuzie, asa cum claritatea nu presupune obligatoriu distinctie. Exista implicit o omonimie a dificultatii: dificultatea unui text poate deriva sau din lipsa unor distinctii (=confuzie) sau din abundenta unor distinctii (=complexitate); asa încât prolixitatea lui Kant nu e egala prolixitatii lui Farfuridi. E dezirabil un defect de limbaj daca e semnul unei inflamari prin reflectie a intelectului, în dauna limbajului transparent al unei minti odihnite sau, mai grav, inconsistente. Prolixitatea e o carenta a morfologiei discursului; Matei se încurca, însa, în sintaxa logicii mele.
Închiderea polemicii
1. În fragmentul meu polemic observam ca Alex. Matei încearca delegitimarea criteriului generationist, ratând problema generatiei literare, care nu reprezinta în sine un criteriu, ci un concept pe care stiinta literaturii îl foloseste în urma stabilirii valorii si operabilitatii lui în cazul unei anumite perioade de creatie. Alex. Matei observa: „Operatiunea pe care o executa Luigi Bambulea mi se pare, în principiu, pertinenta. În acest caz, polemica dispare, pentru ca, spre deosebire de criteriul generatiei, pe care eu l-as nega – pe care îl consider depasit ca instrument metaliterar începând cu „generatia 2000“ –, conceptul de generatie este altceva.“ Dar daca „în acest caz, polemica dispare…“, ma întreb de ce ea exista totusi, atâta timp cât domnul Matei considera pertinenta operatiunea principala prin care aratam faptul ca: 1) dânsul se afla înafara dezbaterii despre conceptul unei generatii literare, el vorbind despre un criteriu generationist, ca 2) concluziile sale cu privire la inexistenta generatiei 2000 sau la inoperabilitatea generala a ideii de generatie literara sunt neîntemeiate teoretic si ca 3) încercarea eseistului de a demonstra inoperabilitatea criteriului generationist nu e convingatoare si nu suspenda prin nimic necesitatea sau eficienta conceptului generatiei. Pot doar sa observ fie ca Alex. Matei polemizeaza cu afirmatiile mele colaterale, secundare sau implicite (obligat sa accepte distinctia principala prin care îl plasam înafara dezbaterii), fie ca, preocupat exclusiv afectiv de-a replica fragmentului meu polemic, contesta stilul discursului meu si cauta vulnerabilitati minore.
2. Indecis el însusi asupra obiectului polemicii, Matei spune: „Practic, labilitatea argumentatiei lui Luigi Bambulea vine din indecizia de a tematiza un concept sau un criteriu.“ Personal, pot doar sa regret faptul ca un neglijent balans terminologic l-a facut pe Matei sa piarda o distinctie altminteri foarte clar transata de mine. Dupa ce am operat distinctia criteriu generationist / concept al generatiei, aratând ca nu poate fi demonstrata inoperabilitatea conceptului generatiei prin suspendarea valabilitatii criteriului generationist, am afirmat: „(…) Pledez, însa, pentru statutul de concept, iar nu de criteriu, al generatiei, concept prin care critica de sistematizare – dupa ce, pe baza unei atente verificari, îl gaseste utilizabil – cartografiaza o anumita etapa a evolutiei unei anumite literaturi.“ Ce pare indecis în aceasta afirmatie a mea?
3. Imputari secundare au fost aduse de eseist si în marginea modului în care (îmi) definesc conceptul. „Criteriul – spun eu – reprezinta reperul stabil în functie de care se opteaza pentru o anumita decizie, din mai multe posibile; generatia nu e un astfel de reper functie de care sa se opteze pentru o anumita decizie, ci e ea însasi o solutie – ca decizie finala a unui sistem de judecati despre anumite promotii de creatie, judecati care au, la rândul lor, criterii estetice si poetice.“ Eseistul opineaza: „Într-adevar, conceptul este o entitate, un „ce“ mobil, dar nu în sensul lui Luigi Bambulea (pentru care conceptul e, spre deosebire, de criteriu, ceva instabil.).“ Corelând logic cele doua membre ale afirmatiei mele, nimeni nu va putea ajunge printr-o operatie valida la concluzia lui Matei. Rezumata, inferenta mea specifica: criteriul e un reper stabil, generatia nu e un reper, generatia nu e un criteriu, generatia e o solutie derivata din judecati pe baza altor criterii, generatia e un concept dedus. Eu nu purtam deci o discutie kantiana despre natura conceptului, afirmând ca acesta e instabil, cum îmi imputa Alex. Matei; eu foloseam determinat conceptul, în expresia conceptul generatiei, aratând nu ca existenta, ci ca operabilitatea lui e decisa prin judecati despre anumite promotii de creatie. Altfel spus, eu nu vorbeam de conceptul transcendental, ci de conceptul teoretic. Care nu e instabil, cum sugereaza Matei ca am afirmat, ci derivat. E o diferenta definitorie. Rationamentul meu era: conceptul generatiei e operabil doar în urma unor judecati despre perioada asupra careia se doreste a fi aplicat; conceptul generatiei e deci dedus; el e, prin urmare, derivat. (Adaug si ca: odata decisa operabilitatea conceptului generatiei în cazul unei anumite perioade de creatie literara, acest concept devine un criteriu al altor judecati despre literatura: dar nu îsi e propriul criteriu si nici criteriul perioadei careia e aplicat, ci e criteriul unei perioade mai largi, ca reper de judecare în legatura cu cel putin doua generatii. Acest criteriu-liant îl cautam în serialul meu din „Observator cultural“, aratând ca, daca literatura din jurul lui 2000 constituie o generatie sfapt decis pe baza judicioasei stabiliri a operabilitatii conceptului generatiei în cazul literaturii douamiistet, avem criteriul de raportare reciproca a generatiilor literare contemporane, iar, de aici, putem trasa metodic tabloul sigur al evolutiei literaturii române în ultimele decenii. Trecând de la primul etaj al judecarii critice, în care îi e demonstrata operabilitatea pentru un anumit segment devenit astfel generatie, conceptul generatiei devine un criteriu la etajul superior, de unde se fac judecati între doua sau mai multe generatii. Decizia ca un anumit segment de creatie e o generatie nu ofera un criteriu pentru judecatile despre acea generatie, dar ofera un criteriu pentru raportarile acelei generatii la alte generatii literare, facând posibila cartografierea ulterioara a istoriei literaturii pe distanta generatiilor literare raportate prin numitorul comun al criteriului.)
4. Alex. Matei mai spune: „Atunci când el scrie «conceptul generatiei literare e, deci, posterior judecatii despre o anumita perioada de creatie (…)», sintagma «perioada de creatie» presupune acest concept.“ Afirmatia e falsa sub orice raport si tradeaza o uimitoare deficienta de reflectie si de capacitate a verificarii logice. În adevar, nu conceptul generatiei întemeiaza existenta unei perioade de creatie; o inductie valida va observa ca un concept al temporalitatii le e comun amândoura si e presupus de ele. Observ, deci: a) Sintagma perioada de creatie nu are nevoie de conceptul generatiei, întrucât aceasta sintagma e conventionala si pur statistica, respectiv b) sintagma perioada de creatie nu presupune, asemeni conceptului generatiei, o consistenta intensiva, întrucât nu are decât rolul unei ipoteze de lucru, nicidecum pe acela al unui concept dedus valid.
5. Spre finalul textului, eseistul mai observa: „Încercarea lui Luigi Bambulea de a dovedi un concept critic de generatie literara nu poate sta în picioare în absenta unei perspective sociologice.“ Cu acest punct sunt absolut de acord, cu mentiunea: eu nu am omis nici un moment perspectiva sociologica, ci am denuntat unilateralitatea argumentatiei lui Matei, care se sprijinea exclusiv pe argumente sociologice, pentru a nega valabilitatea unei generatii literare. Or nu numai ca Matei a înlocuit ceea ce ar fi o perspectiva sociologica cu un adevarat criteriu sociologic, dar acest criteriu sociologic e secundar si cu valoare „consultativa“ (într-o chestiune literara), fapt pentru care am si propus considerarea unor criterii fundamentale în decizia asupra operabilitatii conceptului generatiei literare: estetica si poetica ce definesc literatura unei perioade de creatie mi s-au parut a fi principalele criterii de judecare a operabilitatii sau inoperabilitatii conceptului generatiei în cazul acestei perioade literare.