La finalul Razboiului Rece, teza „sfârsitului istoriei“ formulata de Francis Fukuyama sustinea ca, deoarece istoria omenirii a fost modelata de conflictul ideologic dintre capitalism si comunism, colapsul Uniunii Sovietice semnifica triumful Occidentului, „sfârsitul istoriei si epuizarea tuturor celorlalte ideologii“.1
Doctrinele care au concurat cu capitalismul occidental, cum ar fi socialismul, au încercat sa organizeze societatea în functie de un anumit model, însa, în final, acesta a fost doborât de bunastarea manifesta a Occidentului. Astfel, sfârsitul socialismului ar implica faptul ca, daca motoarele globalizarii – progresul tehnologic, dominatia comunicationala si capitalul economic – ramân în Occident si nici o alta ideologie nu îi ameninta dominatia mondiala, atunci cursul globalizarii va urma valorile, credintele si valorile occidentale.2
„Sfârsitul istoriei“, asa cum îl proclama Fukuyama, ar fi reprezentat „punctul final al evolutiei ideologice a umanitatii si universalizarea democratiei liberale a Occidentului, ca forma a guvernarii umane“. Desi nu excludea aparitia unor conflicte izolate, în diferite locuri de pe planeta, cum ar fi Lumea a III-a, hegemonia democratiilor liberale si valorilor capitalismului era de necontestat.
Ce-i drept, dupa caderea comunismului, democratia parea a fi singura optiune socio-politica la nivel mondial, cel putin din perspectiva occidentala. Însa acest „triumf al democratiei“, care reprezinta realitatea geopolitica a începutului de mileniu III, pare a fi aprig contestat de hoarde despotice de teroristi saraci, antiglobalisti.3
Samuel Huntington a contrazis modelul civilizatiei occidentale universaliste, „euforica si armonioasa“, prezicând ca mileniul III va fi caracterizat de conflicte civilizationale între „Occident si restul omenirii“, lumea contemporana fiind formata din diferite civilizatii aflate într-o continua competitie, care este bazata pe diferente culturale si religioase ireconciliabile.
În acest context, identificarea „civilizatiilor“ ca „diviziuni bazale ale umanitatii“, teorie care are drept fundament analizele elaborate de antropologi precum Oswald Spengler sau Arnold Toynbee, este tradusa prin concepte precum „colonialismul occidental“.4
Astfel, sfârsitul Razboiului Rece ar fi generat o noua dinamica a conflictului global, ca urmare a vidului creat de colapsul sistemului bipolar international si a faptului ca globalizarea este un fenomen inevitabil, influentat însa de împartirea lumii dupa falii religioase si civilizationale, care „pare sa localizeze societatea contemporana într-o epoca a violentei culturale si etnice.“5
Acest moment istoric a însemnat asocierea noilor conflicte „asimetrice“ cu efectele globalizarii, fiind identificate doua tipuri de amenintari: pe de o parte, razboaiele interne, cauzate în principal de slabirea sau dezintegrarea anumitor state sub presiunea globalizarii; pe de alta parte, amenintarile transnationale, generate nu de un alt sistem politic sau de o religie, ci mai degraba de un nou context strategic, mult mai violent – „mici razboaie criminale“, cauzate de subdezvoltare si transformari demografice.
În general, este acceptata ipoteza conform careia amenintarile mondiale asimetrice de tip Al Qaeda decurg din revolta unor comunitati afectate de fenomenul globalizarii. De la „state-esuate“ precum Somalia, pâna la regiunile sub-dezvoltate din tarile cele mai dezvoltate, revolta este împotriva polilor de putere (mai ales Occidentul!) care conduc lumea.6
Dar civilizatia occidentala, beneficiarul net al „sfârsitului istoriei“, a devenit o minoritate într-o lume pe care nu va putea s-o domine pe vecie. De aceea pâna si Huntington declara ca este necesar sa acceptam ca fiecare civilizatie detine un rol egal într-o lume inevitabil „multipolara, formata din mai multe civilizatii“, avertizând Occidentul ca „pretextul universalismului“ îl angajeaza, neîncetat, „într-un conflict cu alte civilizatii, în special cu civilizatia islamica“.
Interesant este faptul ca Occidentul, în viziunea lui Huntington, a câstigat hegemonia mondiala nu datorita superioritatii ideilor, valorilor sau religiei sale… ci mai degraba datorita superioritatii sale în ceea ce priveste punerea în aplicare a violentei organizate. Daca de cele mai multe ori occidentalii uita acest aspect; „ceilalti“ nu uita niciodata.7
Huntington avertizeaza asupra pericolului ce ar putea aparea daca Occidentul va continua sa se comporte ca un tiran fata de alte civilizatii cu care intra în contact, însa fara a prezice o ciocnire între civilizatia occidentala si „restul lumii“, accentul fiind pus pe crearea unei ordini mondiale în care civilizatiile sa aiba drepturi egale. Identificând „interventia Occidentului în dezvoltarea altor civilizatii drept sursa periculoasa de instabilitate, generatoare a unui potential conflict global“, Huntington a prezis ca ar putea aparea un conflict la falia dintre civilizatiile islamica si occidentala, motivând în acest sens ca occidentalizarea nu este o fateta unica a modernitatii, acceptata la nivel global.
Samuel Huntington argumenteaza ca un „conflict între civilizatii“ este pe punctul de a domina „noua ordine mondiala“. Omenirea se confrunta cu un „conflict al emotiilor“ în care Occidentul afiseaza o „cultura a fricii“ iar lumea musulmana o „cultura a umilintei“. În ambele cazuri avem de-a face cu o strategie de actiune bazata pe frica: o frica de „celalalt“, de viitor, de pierderea identitatii.8
De aceea, Samuel Huntington nu îndeamna la o „Cruciada“ a Occidentului împotriva Islamului, sau viceversa, apreciind ca, dupa secole de dominatie occidentala, care nu mai poate dura la nesfârsit, este necesar sa se permita si celorlalte civilizatii sa-si ocupe locul de drept în „noua ordine mondiala“.
Oare Barack Obama este primul care a înteles acest lucru?…
Note:
1 Fukuyama, Francis: „The End of History and the Last Man“, Free Press, New York, 1992.
2 Cronin, James: „Convergence by Conviction: Politics and Economics in the Emergence of the «Anglo-American Model»“, Social History Journal, Vol. 33, No. 4, 2000
3 Rieger, Abu Bakr: Islam and modern politics. The political consequences of terrorism are especially devastating for the Islamic community – but also for non-Muslims, www.muslim-lawyers.net/news
4 Perry, Glen E: „Huntington and his critics: the Occident and Islam – Samuel P. Huntington“, Arab Studies Quaterly, Winter 2002.
5 Sadowski, Yahya: „The Myth of Global Chaos“, Brookings Institute Press, Washington, D.C, 1998.
6 Bishara, Marwan: „Des guerres asymétriques au «chaos constructif»“, Le Monde Diplomatique, www.monde-diplomatique.fr, octobre 2006
7 Perry, op.cit.IV.
8 Moisi, Dominique: „The Clash of Emotions“, Foreign Affairs, January/February 2007.