„Simt ca acum nu asa trebuie sa scriu si despre aceste lucruri, ci cu totul altfel, pentru cineva serios si cinstit.“
Am gasit aceasta fraza în corespondenta lui Cehov. Si m-am gândit adeseori la ea. În raport cu mine si în raport cu altii. Întrebându-ma de ce scriu, de ce scriem? Despre ce scriu, despre ce scriem? Pentru cine scriu, pentru cine scriem?
„Pentru cineva serios si cinstit“ spune Cehov. Simt acest lucru de când ma stiu, cu toata fiinta. Preocuparea pentru felul cum comunici cu cititorul mi se pare singura justificare a îndeletnicirii de-a scrie. Ce comunici. Cu cine comunici.
Întrebarile ma apasa tot mai mult în ultima vreme. M-am fixat pe un anume segment social. Cel pe care-l cunosc bine, facând parte din el. Vreau sa comunic cu cei din tara, despre cei plecati. Vreau sa nu se închida ochii asupra existentei noastre. Vreau sa se stie cum gândim, cum actionam, noi, parte a tarii aflata în afara granitelor ei. Cei care, fiind printre straini, reprezentam prima fereastra prin care strainii privesc, de fapt, spre tara noastra. Tara care ne sprijina sau ne trage în jos pe noi cei aflati în relatia imediata cu strainatatea, prin evenimentele zilnice care se petrec între granitele României.
Vreau deci si eu sa scriu „despre cineva serios si cinstit“, în aceasta relatie complicata, în care noi ne sprijinim pe ceea ce se întâmpla în tara si tara are o imediata fereastra deschisa spre toate zarile prin prezenta noastra în lume.
Caut, în aceste zile te tulbureala si abureala, în care astazi ni se spune sa mergem la vot si mâine sa nu care cumva, în care astazi se anunta demisii în cazul ca si mâine se uita cu totul ce s-a promis azi, în cazul în care argumentul a esuat în invectiva si post factum se numara niste voturi pe liste de care cei în drept se dezic.
Caut. Si sa nu credeti ca nu gasesc. Sa nu credeti ca noi nu ne bucuram zilele astea, în diaspora, de numele bun pe care îl are tara. Sa nu credeti. asadar, ca tara nu are un nume bun. Trebuie numai sa stim unde sa-l cautam. Si, mai ales, trebuie sa facem tot ce ne sta la îndemâna sa-l transformam în drapelul nostru, cei dintre granitele tarii si cei de-afara.
„Cineva serios si cinstit“…
Si ce-aveti de spus despre elevii olimpici? Ce aveti de spus despre parintii care si-au crescut copiii cu un asemenea respect pentru munca si cu un asemenea sentiment al valorii intelectuale? Ce aveti sa spuneti despre profesorii lor, minunatii, raspânditi prin toate liceele din orasele tarii, care fac mai mult decât apostolat, care tin sub controlul lor flacara spiritului, la fel de puternica, daca nu chiar si mai puternica, decât cea din Olympia?
Citesc prin ziarele din România articolase. Citesc în presa din diaspora notite. Despre faptul ca doar în câteva luni, elevii români s-au întors cu medalii de aur de la toate competitiile internationale la care au luat parte. Câteodata chiar câte doua medalii la o singura competitie. Câteodata câte sase pe grup: de aur, de argint, de bronz; batalie, pe toate fronturile; câstig.
Olimpiada internationala de matematica, de la Mar del Plata. Constientizam oare în suficienta masura faptul ca România este cotata pe primul loc din Europa si al zecelea din lume ca pregatire a elevilor în domeniul matematicii? Dar nu e vorba numai de matematicienii de la Mar del Plata. Este vorba despre biologii de la Olimpiada din Singapore. Despre copiii nostri chimisti, de la Olimpiadele internationale din Turkmenistan si de la Ankara. Este vorba despre fizicienii care au luat medalia de aur în competitia internationala din Bangkok, despre cei care au luat 11 medalii, dintre care 4 de aur la Olimpiada Pluridisciplinara din Tuymmada, despre locul 1 in lume la Olimpiada de astrofizica din Iran, despre aurul de la Olimpiada de Geografie din Polonia, si asta doar în ultimii ani.
Ultimii ani, în care pe plan intern se constata ca învatamântul nostru a luat-o serios la vale, ani în care bacalaureatele si examenele de acreditare ale profesorilor arata rezultate de neînchipuit. Si printre acesti derbedei, printre acesti impostori, copiatori, înselatori, prin debandada si lipsa de constiinta a celor care nu realizeaza ca degradarea scolii înseamna de fapt o degradare a tarii pe termen lung, înfloreste… elita. Anunturile din presa sunt adeseori însotite si de câte o micuta fotografie. Uitati-va la ei, copiii nostri si profesorii nostri. Stau cu steagul României desfasurat înaintea lor. „Seriosi si cinstiti“. Profesori care nu prin mita au ajuns cu elevii lor pe la olimpiadele internationale. Copii care n-au copiat atunci când au rezolvat prin lume subiecte asupra carora statea aplecata eminenta cenusie a câtorva sute de tari. V-ati gândit vreodata la seriozitatea si cinstea prestatiei lor? Îi privesc în fotografii. Copii ca toti copiii. Profesori ca toti profesorii. Mi-ar fi placut mult sa apara în presa si parintii care au stiut sa-si creasca urmasii în respectul muncii si al competitiei cinstite, într-o lume in care s-ar fi parut ca asemenea trasaturi nu-si mai au locul.
Aflam, tot din presa, ca o buna parte dintre acesti copii si-au gasit locuri pentru a-si continua studiile în universitatile americane si din Europa de Vest. Straniu, fiindca daca avem asemenea licee (multe dintre ele în provincie, cinste lor!), care pot pregati olimpici, de ce adica sa credem ca n-am avea si niste universitati pe masura? Oricum, o buna parte a acestor copii pleaca din tara. Deci, vin printre noi, cei din diaspora. Fiindca notiunea de diaspora si-a largit sensul în ultimele decenii, ea îl cuprinde pe settler dar si pe temporary, pe cei care stiu unde vor sa se aseze pentru anii lor viitori si pe cei care n-o stiu înca. Olimpicii vin deci printre noi, în comunitatile din diaspora. Suntem noi oare pregatiti sa primim lume atât de motivata, de determinata, atât de inteligenta? Nu cumva trebuie si noi sa ne pregatim în acest sens? Cred ca e nevoie ca fiecare tara sa-si puna asemenea întrebari. Si sa gaseasca raspunsuri. Sa se organizeze. Fiindca de la o zi la alta nu numai sensul notiunii de diaspora se schimba. Nu numai numarul celor aflati în România din afara României e-n crestere. De la o zi la alta, calitatea acestei Românii se transforma. În mod cert, cu ei, cu Olimpicii lânga noi, viata celor din diaspora se va prezenta altfel în relatiile cu localnicii autohtoni. Copiii acestia „seriosi si cinstiti“ vor impune în ochii tarilor în care se pregatesc sa traiasca o Românie de un alt calibru.