Richard Saul Wurman, fondatorul faimoaselor conferinte TED, se întoarce. WWW, cel mai nou format cu care încearca sa rupa gura pietei, e un experiment de 72 de ore pentru care biletul de intrare costa 16.000 de dolari. Unii cred ca, dupa ce a initiat EG, TED si TEDMED, le-a vândut pe multe milioane de dolari si a devenit, la aceste conferinte, persona non grata, WWW reprezinta încercarea sa de a se razbuna, arata April Dembosky în „Financial Times“.
La 77 de ani, Wurman, un arhitect si grafician care a publicat pâna în prezent peste 83 de carti, este un guru al industriei conferintelor. Tot el este primul care critica formatul TED, care se bazeaza pe discursuri de fix 18 minute, sustinute de personalitati marcante din domenii diverse, de la programare la management si literatura. Conferintele TED, crede Wurman, au devenit prea elaborate, prea „aranjate la patru ace“. Intentia lui este de a construi, prin WWW, ceva la polul opus – un exercitiu de improvizatie prin intermediul conversatiei sau, cum spune sloganul conferintei, „jazz intelectual“. WWW nu are un singur înteles, sugerând o lista lunga de cuvinte care încep, în engleza, cu w, printre care se numara „wanderlust“ („dor de duca“), „warming“ („calduros“, „afectuos“) si „wizardry“ („vrajitorie“).
Richard Wurman a construit formatul TED „taind“ elemente comune altor conferinte: introduceri, prelegeri, costume si cravate. „Am eliminat din start managerii de multinationale care nu pot sa spuna, prin lege, adevarul si politicienii care nu pot sa spuna adevarul pentru ca slujesc atât de multe grupuri de interese“. În ultimii ani, multe dintre aceste lucruri, crede fondatorul TED, au reusit sa se întoarca, pe usa din dos. „Acum fiecare prezentare este repetata, prelucrata, repetata din nou si din nou“, crede el. Spontaneitatea a disparut, a ramas doar latura comerciala.
Pentru a crea „jazz intelectual“ la WWW, Wurman a construit un format care presupune asezarea fata în fata a doi oameni – care uneori sunt prieteni, iar alteori se întâlnesc pentru prima oara -, cum ar fi creatorul serialului „Simpsons“, Matt Groening, si editorialistul de la „New York Times“, David Brooks, sau violoncelistul Yo-Yo Ma si starul hip-hop will.i.am. Pe parcursul unei conversatii care nu este regizata de dinainte, astfel de întâlniri ar trebui sa dea nastere, crede Wurman, „câtorva momente autentice de onestitate“. „Nu e ca si cum ai vinde actiuni de binefacere sau ca si cum ai exploata sentimentul de vinovatie a oamenilor sau ca si cum ai vinde un film sau o carte, arata fondatorul WWW. Ma gândesc cum sa asociez doi oameni astfel încât sa nu concureze între ei, încercând sa demonstreze care e mai destept.“
Modelul de afaceri al conferintelor de acest gen a devenit din ce în ce mai atragator pentru diverse domenii ale businessului, în special pentru industria media, într-o perioada în care ziarele, lovite de pierderea masiva a publicitatii, cauta noi modalitati de a stoarce bani de pe urma notorietatii brandurilor. Pentru participantii care platesc zeci de mii de dolari pe biletul de intrare, uneori sute de mii pentru bilete premium, si pentru invitatii care accepta sa joace rolul momelii pentru platitorii de bilet, principala atractie e reprezentata de promisiunea de a fi primii care vor auzi o idee noua, una care nu a ajuns înca pe Internet si nu s-a raspândit pe site-urile de socializare.
Celor care vin la WWW nimeni nu le promite ca vor asista la nasterea unor idei noi; ei pot doar sa îmbratiseze speranta organizatorilor ca, asezând oameni de stiinta, muzicieni si arhitecti de prim rang laolalta, doi câte doi, vor rezulta suficiente „graunte de adevar“ pentru a justifica cei 16.000 de dolari dati pe biletul de intrare. Pe scena, doua canapele gri, cu perne rosii, stau fata în fata, cu un fotoliu la mijloc – tronul lui Wurman în cele trei zile ale conferintei. Interludiile muzicale si cele opt sculpturi din sticla, în forme florale, din stânga scenei ar trebui sa împinga mintea într-o stare contemplativa. De pe holuri lipsesc ecranele imense de televizor, lampile high-tech si scaunele în care poti sa te lafai, dar tocmai asta e si ideea. Wurman numeste WWW „marele salt înapoi“, atât de la modelul TED, cât si de la lumea contemporana, hiperconectata si hiperocupata. WWW ar fi putut sa se petreaca si acum 2.500 de ani, crede fondatorul conferintei, cu Aristotel si Socrate pe scena.
Logistica WWW e importanta si a fost cu grija pregatita. Wurman a ales personal sala de conferinta – într-un orasel din mijlocul desertului, la mare distanta de orice fel de întâlnire sau prânz de afaceri care ar putea distrage participantii. Chiar si hotelul de lux în care sunt cazati toti participantii la conferinta se afla la 30 de minute de mers cu masina si exista un singur autobuz spre sala de conferinte – la 7 dimineata, fix – si un singur autobuz de întoarcere, la ora 8 pm. Succesul formatului si felul cum sunt apreciate noile idei tin, în ultima instanta, de fiecare participant, pentru ca reactiile în fata discutiilor de pe scena sunt la fel de variate ca discutiile în sine.
Matt Mullenweg, unul dintre fondatorii platformei gratuite de blogging WordPress, este, la 28 de ani, cel mai tânar spectator care a platit biletul de intrare. Desi printre participanti se învârt multe figuri celebre, putini sunt cei care au platit cei 16.000 de dolari. Cei mai multi dintre spectatori sunt, sustine April Dembosky, prieteni ai lui Wurman, care au venit la rugamintea sa, fara sa dea bani, ca sa umple sala. Mullenweg a renuntat la facultatre în cel de-al doilea an de studii, pentru a se ocupa de compania pe care o construia. El vede, asadar, conferintele precum WWW sau EG ca un surogat pentru educatia universitara, un loc în care poate învata si unde poate descoperi idei din domenii extrem de diferite, ce se suprapun. Pentru Matt Mullenweg, cei 16.000 de dolari platiti pentru un bilet sunt, asadar, un fel de taxa de studii.