Fiind iarna, mi-am cumparat un fular gros, dintr-un magazin cu produse sportive. Ma duceam in nord si in mintea mea asa se imbraca in februarie lumea la Oslo. Inca de pe aeroport m-a surprins eleganta localnicilor. Erau la paltoane de cabardina, cu palarii, cu mânusi fine. Femeile erau imbracate in rochii de cele mai rafinate nuante, cu pliuri mari, cu dantele la gât. Singura eu, deplasata, imbracata sportiv.
Taxiul elegant pe care l-am luat pâna in centru era condus de un pakistanez. Cu uniforma reglementara. Vorbind perfect engleza. Fiindca ma ocup de-o viata de problemele emigrantilor, am incercat un sondaj. Cum o ducea el, pakistanezul, in nord? O ducea bine. Suferea de vreo forma sau alta de discriminare? Nu, nu era discriminat. Avea un salariu bun, statea cu parintii, care venisera primii si primeau acum pensii. Copiii lui frecventau scolile norvegine. Cel mare urma peste un an sa se inscrie la facultate.
Ma gândesc de doua zile la pakistanezul acela. Si incerc sa-mi inchipui ce-o fi in mintea lui. Asa ca mine, si el acolo, urmareste probabil la televizor procesul lui Breivik. Unii comentatori spun ca aparitia acestui ucigas este un vârf de iceberg. Ca, de fapt, in adâncuri se cocea tragedia. Greu de crezut. Dupa cum greu este si sa consideri simplist un asemenea caz. Un bolnav psihic, s-a spus la inceputul procesului. Dupa care a venit o alta echipa de psihiatri, sustinând ca nu e bolnav. Si-acum stau pe lânga el, in sala completului de judecata, alti specialisti, pentru a-i studia comportamentul, pentru a fi in stare sa stabileasca ce-o fi cu el.
Omul pare, in boxa acuzatilor, un burghez de rând. Primele fotografii, dupa atentate, erau ale unui baiat blond, cu trasaturi aproape frumoase. Acum s-a mai buhait, dupa un an a facut si un inceput de chelie. Hainele stau insa impecabil pe el, sunt de calitate. Cei din completul de judecata, inainte de-a incepe procesul, ii intind mâna. Si el strânge cu eleganta mâinile intinse. Dupa ce, insa, imediat ce i-au fost desfacute catusele, a schitat salutul fascist. Catre cine? Catre judecatori? Catre parintii victimelor, care umplu sala? Catre noi, cei de pe toate meridianele, urmarind prima zi a acestui proces ultra-mediatizat? Inainte de a lua magistratii cuvântul, aparatul de filmat este fixat o clipa pe fata lui, de burghez linistit. Care-si scutura chiar o presupusa scama de pe umeri, sa apara in cea mai buna forma, de persoana distinsa si eleganta. Dintr-o lume civilizata.
A omorât 77 de oameni. Nu neaga. Doar ca se considera nevinovat. I se citesc datele personale. Vârsta. Adresa. Originea. Copilul unui diplomat, deci. Ocupatia. Nu are, spune magistrata. Ba da, o corecteaza el. Este scriitor. Nu pistolar, asadar. Ci pur si simplu scriitor. A lansat on line o mie de pagini. Si-acum, in inchisoare, scrie o alta carte. De ce nu? Meseria asta nu are, dupa cum bine stim, state de functiuni.
Nu stiu cine s-a incumetat sa-i citeasca cele 1000 de pagini on line, in afara de cei implicati in caz. Continutul lor circula-n summary. El este baza teoretica a gestului baiatului linistit si manierat din boxa acuzatilor. N-a facut deci „scriitorul“ in cauza un gest necugetat. El a pus mâna pe exploziv si pe pistol in semn de „autoaparare“, ne spune. Cele 1000 de pagini sunt un manifest de salvare a Europei. De marxisti, de liberali, de propovaduitorii multiculturalismului, de Islam. Iar cei omorâti, tinerii din campusul liberal, sunt in opinia lui „tradatorii patriei“. Este convins de eficienta gestului lui. Tine cu tot dinadinsul sa fie considerat responsabil. Refuza asadar verdictul primului grup de psihiatri, care-l considera bolnav mintal. Se vrea sanatos. Si martir. Intr-o Europa care a colonizat lumea acum câteva secole. Fapt pentru care traieste acum reactia bumerang. In tarile nordului, unde nu exista oras care sa nu aiba câteva ghetoruri, cartiere locuite in exclusivitate de straini. Intr-o vreme in care probabil ca nu exista familie pe acest continent care sa nu aiba in componenta ei unul sau mai multi straini, din est, din vest, din nord sau din sud, deci e multiculturala. Intr-o economie mondiala care, ne place sau nu ne place, dar se cam prezinta asa cum era ea descrisa in Capitalul, volumul II, paginile dinspre final.
Daca de harul lui Anders Breivik de scriitor, deci de artist cu acces la metafizic, ma indoiesc, nu mai putin ma indoiesc si ma sperii de profesionismul celor chemati sa-i decida starea de sanatate. Gestul lui este oricum consumat, de urmarile lui sunt responsabili oamenii de stiinta, specialistii. Care este alternativa in fata careia sa afla acest ucigas dintr-o lume civilizata?
In conditiile in care el este declarat sanatos mental, primeste o condamnare de 21 de ani de puscarie, se comunica. Trei luni pentru fiecare victima, ni se spune. Puscaria e suportabila intr-o tara ca Norvegia, in care se respecta drepturile omului, exista fonduri pentru acest lux, etc, etc. El are tot ragazul sa scrie linistit inca o mie de pagini, daca nu cumva se converteste la vreo religie oarecare si iese de acolo propovaduitor, fiindca si acest gen se poarta. Va fi cuminte, va fi civilizat, i se va reduce in timp pedeapsa. Va mai avea parte de ani frumosi, nu ca cei 77 de scurtati de zile de mâna lui. Daca este declarat bolnav mental, spre regretul lui, este internat la o clinica de psihiatrie. Si… ni se spune, va ramâne acolo pâna când cei de meserie, psihiatri, vor considera ca tratamentul a dat roade si el va fi declarat sanatos. Ce fel de sanatate, adica? Si cine vor fi cei care vor decide? Psihiatrii? Pai ei deja il declarasera sanatos. Cu acest diagnostic se prezinta in momentul de fata in proces inculpatul. Sa spunem ca un alt grup, dupa ce il observa indeaproape aceste zile, va spune ca nu. Si baiatul civilizat si ucigas, Scriitorul va fi bagat la azil. Exista vreo garantie ca dupa un timp (scurt) nu se va gasi si la azil un psihiatru care sa considere ca acest caz pe muchie e de fapt sanatos? Si atunci?
Atunci… poate nici macar peste ani, ci peste niste luni, peste niste zile, ne va fi frica sa mai iesim in strada. Fiindca, asa cum si-a dorit-o Breivik, cazul lui a creat o platforma. Si chiar inainte de-a se fi terminat procesul, buletinele de stiri arata ca, prin marile orase europene, scot capul simpatizantii.
Autor: Monica Savulescu VoudouriApărut în nr. 373