Pentru început, toata lauda pentru meseriasii de la Cirque du Soleil. Un spectacol fantastic, nu doar prin perfectiunea tehnica, scenografia si costumele flamboaiante, muzica (live!), ci mai ales prin sentimentul pe care îl transmite si prin atitudinea artistilor. Niste oameni care s-au jucat foarte serios timp de doua ore si jumatate, inclusiv – sau mai ales – cu publicul. Si chestia asta le-a iesit la fel de bine de câte doua si chiar de trei ori la rând, în fiecare zi.
Când mergi însa la Cirque du Soleil în Bucuresti, la Romexpo, trebuie sa te astepti si la un spectacol în sala, cel putin la fel de interesant. Eu am fost la sfârsitul week-endului, când orasul era sub cod galben de ninsori. Prin urmare, lumea nu prea a avut de ales si s-a dus în parcarile cu plata. Ceea ce a fost mana cereasca pentru parcagii. Nu, nu pentru aia cu uniforme, care dau tichete, ci pentru un soi de bodigarzi care te asteptau la poarta.
Cum se fac 30 000 de euro în România? Pui doi bodigarzi la intrarea în parcarea din spate de la Romexpo si o bucata de carton pe care scrie „parcare Cirque de Soleil“. Parcarea aia, în week-end, e pe gratis; bodigarzii nu dau la lopata, nu pazesc nimic, doar îti iau banii. 2 000 de masini pe spectacol ori 10 spectacole ori 7 RON parcarea – vreun interlop cu ceafa groasa o sa se prezinte saptamâna viitoare în oras cu un mertan nou.
Spectacolul începe la 4 fix, conform programului. Pe la 4 si 20 doua cupluri, însotite de vreo trei puradei, îsi fac loc cu coatele prin rândurile de scaune. Organizatorii spusesera ca, dupa începerea spectacolului, nu mai intra nimeni în sala. Ei bine, n-au reusit sa se tina de cuvânt. Cele doua perechi vorbesc tare, se cearta cu vecinii, „ala-i locul meu!“; „ba nu, asta-i, da-te, ba, mai încolo, ba nu, vino aici!“. „Nu va suparati, a început spectacolul…“ încearca, timid, sa-i avertizeze cineva. Cucoana blonda care si-a gasit un loc pe rândul din spatele meu sare imediat ca arsa: „Ce, e vreo problema?“ Perechea ei, un mustacios grasut, tace mâlc.
În sfârsit, copiii îsi gasesc locuri pe scaune, dar încep sa se foiasca. „Vreti popcorn?“ „Nu, cipsuri, cipsuri“. Pungile se desfac cu fosnete, iar puradeii se iau la bataie pe o punga de popcorn. Mustaciosul de pe rândul din spate începe sa comenteze, precum Topescu, odinioara, catre toata sala: „Aaa, uite un clovn! Ce are ala în mâna? Niste mingi! E, acum are doar trei, dar sa vezi cu câte stie sa faca!“ Nevasta-sa nu îi împartaseste entuziastul. „A doua oara nu ma mai prindeti voi la din astea. Nu e nimic deosebit!“, strâmba ea din boticu-i ridat, în timp ce pe scena patru trapezisti se sincronizeaza perfect în ceva salturi mortale. „Dar uite, draga, e frumos…“, încearca mustaciosul. „E si coregrafie…“
Cei trei copiii s-au plictisit si de fâsâit pungile de popcorn; au râs cât au râs la clovenerii, dar acum au decis ca e mai amuzant sa se alerge în jurul scaunelor. Pe parinti, excesul lor de energie îi lasa reci. „Uite, mami, sa mi-l aduci pe clovnul ala la ziua mea!“, striga poruncitor o fetita de vreo zece ani. Nu e de gluma, pare ca vorbeste foarte serios.
La sfârsit, grupul vesel se ridica si o ia grabit spre iesire, înainte sa se termine aplauzele. Prevazatori, îsi împung, în stânga si-n dreapta, vecinii cu coatele; în urma, pe scaune, doua pungi de popcorn pe jumatate mâncate ramân dovada trecerii lor pe la Cirque du Soleil. Paharele de cola, cipsurile si floricelele de porumb împrastiate peste tot, în felia de spatiu pe care au ocupat-o, arata ca pentru bucurestenii nostri spectacolul a fost unul chiar reusit.
Biletele, în zona din sala unde am stat eu, erau un milion jumatate pe sapcalie de adult si vreun milion pe scufita de copil. Cum s-ar zice, money well spent.
Un articol de
CATALIN STURZA