În organizarea Teatrului Muzical „Nae Leonard“, în noiembrie, are loc cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional ce poartă numele legendarului prinţ român al operetei, născut la Galaţi. Sub preşedinţia de onoare a marelui tenor Vasile Moldoveanu şi cu directoratul asigurat de dr. Teodor Niţă, festivalul reuneşte spectacole de operă şi operetă (Aida, Carmen, Silvia), un concert simfonic extraordinar, recitalul Despre dragoste şi Danube Jazz & Blues Festival. Muzică pentru toate gusturile, spre satisfacţia melomanilor gălăţeni şi chiar brăileni, care vin în mod special din municipiul vecin la manifestările Festivalului „Leonard“. De remarcat Cursul de măiestrie vocală, susţinut de tenorul Vasile Moldoveanu, încheiat cu Gala tinerelor voci de operă. Ca şi în alte situaţii similare, junii aspiranţi la perfecţionare se înghesuie să lucreze sub îndrumarea renumitului maestru.
Spectacolul cu opera Carmen de Bizet este o producţie mai veche a teatrului, dar care funcţionează graţie montării (Anda Tăbăcaru-Hogea) şi scenografiei (arh. Cătălin Ionescu Arbore). În special decorul, format din arcade frânte, stilizate, modulare, interşanjabile, care permit modificări de aspect în fiecare act, are un design ce-şi păstrează actualitatea şi modernitatea peste timp.
În bună măsură, afişele gălăţene de operă recurg la cântăreţi invitaţi din ţară şi străinătate, pentru a suplini lipsa vocilor adecvate pentru rolurile mai dificile. De fiecare dată însă, distribuţiile sunt echilibrate şi nivelul valoric crescut. Aşa a fost şi la recentul Carmen.
Leontina Văduva (Micaëla) este o mare şi incontestabilă vedetă, cu strălucită carieră desfăşurată pe toate scenele faimoase ale lumii. Simpla ei apariţie în spectacol atrage ca un magnet prin prezenţa tonică, delicioasă, prin „look“-ul agreabil, la care se adaugă luminozitatea vocii, ştiinţa stilului, potrivirea accentelor şi nuanţelor, pronunţia impecabilă în limba franceză. Cu totul aleator, ca pildă pentru arta sopranei, îmi stăruie în memorie construcţia unei fraze din finalul actului al III-lea (începută cu „Une parole encore et sera la dernière!…“), alternanţă de imperativ şi implorare către Don José, cu efect zguduitor. Impresia generală rămâne cea a unei desăvârşite artiste, iar sporadicele… pete în soare (fragmentarea unor fraze sau o acută scurtată) nu alterează splendoarea prestaţiei.
Una din vocile cele mai frumoase ale registrului de mezzosoprană, nu numai pentru România, este a Lilianei Mattei Ciucă, interpreta… blondă a personajului titular. Culoarea de glas, preţios înveşmântat în armonice calde, frazarea senzuală limpede şi unduitoare, cu legato impecabil, notele înalte bogate, prelungi şi pătrunzătoare, o recomandă ca excelentă vocalistă. În plus, artista clujeană joacă seducător în conturarea unui personaj clasic, căruia îi reflectă complexele faţete de personalitate. Singurul regret vine din faptul că nu poate fi văzută şi la Bucureşti, în acest rol care reprezintă o referinţă pentru ea şi o bucurie pentru publicul de oriunde.
În rolul Don José, tenorul constãnţean Răzvan Săraru a afişat un glas plăcut timbrat, pe care l-a manevrat cu abilitate şi cu solidă cunoaştere stilistică. Simte specificul frazei franceze, faptul se constată chiar de la prima succintă rostire, „Ce doit être Micaëla“. Cântul moale şi de fineţe, linia vocală condusă evocator, cu inteligenţă şi sensibilitate au impresionat în aria La fleur. Fără îndoială, Săraru este un cântăreţ cu remarcabilă intuiţie artistică, un analist de detaliu al specificului personajului, al desenului melodic. Pasajele dramatice au fost servite eficient, numai că… tenorul a dat frâu prea larg temperamentului său vulcanic, cu consecinţe în intonarea peste tonul corect a unor acute şi declamări exagerate (duetul final). Preocupat să-şi etaleze largile posibilităţi de glas, a adăugat un Do natural înalt, nescris, la sfârşitul actului al doilea, la unison cu sopranele din cor (ce-i drept, pe care le-a dominat) şi a încheiat opera cu o exclamaţie „Carmen!“ (La diez acut), pe care Bizet n-o prevăzuse. Ce-i rămâne tânărului Răzvan Săraru este să meargă pe aceeaşi linie de studiu, dar să reflecteze asupra disciplinării cântului.
Escamillo a fost baritonul clujean Fülöp Martin, posesorul unui glas solid şi incisiv, a cărui prestaţie a fost în parametrii rolului, odată depăşită prima strofă a ariei Votre toast, uşor voalată sonor.
Afişul i-a mai cuprins pe Mihaela Alexa şi Florentina Soare (luxos distribuite în Frasquita şi Mercédès), Florin Petre şi Valentin Vasopol (Dancairo şi Remendado), Iulian Sandu (Zuniga cu timbru frumos, dar care trebuie să fie preocupat mai mult de asigurarea legato-ului în frază) şi, din nou, Florin Petre (Moralès).
La pupitru, experimentatul dirijor ieşean Leonard Dumitriu a condus bine, cu tempi ameţitori în Preludiul operei, apoi corespondenţi dramaturgiei. Orchestra l-a urmat cu atenţie şi a cântat curat, doar un mic decalaj fiind sesizat în cvintetul din actul secund. Şi corul (pregătit de Daniel Nistor) a reuşit în mare o bună prestaţie, cu singurul „bemol“ la a doua intrare din primul act, întrucâtva dezordonată.
Sala Teatrului Muzical „Nae Leonard“ din Galaţi este mică şi cochetă, cu bună acustică. Aşa încât nu văd rostul unei amplificări electronice ajutătoare, mai ales când… capele matadorilor din actul al IV-lea, în vârtejul lor dezlănţuit (coregrafia Constantin Floriean), mai lovesc câte un microfon iar difuzoarele bubuie.
Carmen la Galaţi, în Festivalul Internaţional „Nae Leonard“, a avut mare succes şi apreciere din partea unui public care a invadat sala, atras de numele de pe afiş.
Autor: COSTIN POPAApărut în nr. 496