Când harta ne priveste pe noi

Ideea de a construi o harta la scara 1 la 1 a lumii, care ar cuprinde tot ceea ce exista, e un motiv vechi in literatura, cu ecouri faimoase in opera lui Lewis Caroll si in cea a lui Jorge Luis Borges, scrie Oliver Burkeman in „The Guardian“. In Harry Potter, apare o harta care poate sa arate ce fac toti cei care se afla intre zidurile Scolii Hogwarts, in fiecare secunda. Insa in epoca aplicatiei Google Maps, aceste harti fictionale nu mai par, deodata, asa de absurde – iar bogatia detaliilor e doar un aspect al transformarilor prin care trec, in prezent, hartile.

Granita dintre a consulta o harta si a interactiona cu lumea din afara ei devine tot mai stearsa, odata cu raspândirea smartphone-urilor. Când ochelarii Google, aflati in prezent in faza de prototip, pot da indicatii de orientare, sau va pot afisa o recenzie a restaurantului la care va uitati, direct in câmpul dvs. vizual, ce mai inseamna cuvântul „harta“? Inginerii de la Google nici macar nu sunt entuziasmati de ideea hartii la scara 1 la 1: da, vor spune ei, putem sa facem oricând asa o harta. Google Maps e, de fapt, o suprapunere de straturi succesive: peste hartile geografice se suprapun informatii despre apartamentele pe care le puteti inchiria, intr-o anumita zona, sau despre istoria conflagratiilor internationale, de-a lungul timpului, sau despre cel mai bun restaurant indian din Bucuresti.

Intr-un fel, cartografia reprezinta chiar esenta a ceea ce face Google, arata Oliver Burkeman. Companiei ii place sa vorbeasca despre servicii precum Google Maps si Google Earth ca si cum le-ar oferi omenirii din pur amuzament – un bonus misto si gratuit pentru motorul de cautare. Dar un motor de cautare e, intr-o anumita masura, o incercare de a cartografia lumea informatiei – si, atunci când poti combina lumea conceptuala cu cea geografica, oportunitatile comerciale devin, dintr-o data, nelimitate. Rezultatele cautarilor pentru restaurante, cabinete medicale sau companii de taxi se traduc in oportunitati mult mai mari si mult mai suculente pentru companiile de publicitate, daca sunt si relevante din punct de vedere geografic. Si acum, vine cireasa de pe tort – un lucru entuziasmant, sau ingrijorator, in functie de cum te raportezi la noua situatie. Intr-o lume in care toate smartphone-urile au activate optiunea pentru GPS, atunci când privesti o harta, nu doar tu te uiti la datele oferite de Google si de Apple: si harta se uita la tine.
Fara a fi paranoici, e firesc sa avem o anumita suspiciune in ceea ce priveste produsele care par inocente si neutre, dar care extrag, de fapt, tot felul de informatii despre comportamentele si atitudinile noastre de consumatori, arata Oliver Burkeman. Companiile Google si Apple insista – si n-am avea de ce sa nu le dam crezare – ca nu sunt interesate de datele individuale ale nimanui: valoarea comerciala sta in modelele pe care le pot detecta, analizând ansamblul. In orice caz, teama ca altcineva ar putea sa descopere chestiuni intime in ceea ce ne priveste nu e, neaparat, cel mai grav lucru asociat cu noua generatie de harti. Mai socant e gândul ca, pe masura ce hartile care se bazeaza pe datele adunate de la noi ajung sa ne modeleze perceptia asupra spatiului, sa ne ghideze calatoriile si sa ne restrânga rezultatele cautarilor, hartile Google si Apple s-ar putea sa nu se limiteze la a ne urmari vietile: s-ar putea sa ajunga sa joace un rol in a le dirija.

Orice harta, arata Oliver Burkeman, reprezinta un mod prin care cineva va face sa priviti lumea in felul sau. Ce se intâmpla, insa, atunci când ajungem sa vedem lumea, intr-o mare masura, prin ochii a doua-trei companii cu sediile in California? Nu trebuie sa crezi in teorii ale conspiratiei sau sa fii un cruciat anticorporatist pentru a-ti pune intrebari in privinta modalitatilor subtile in care valorile si interesele acestor companii ar putea ajunge sa ne modeleze vietile.

Intrebarea pe care cartografii o aud cel mai des, la petreceri, e daca mai e nevoie sa facem harti: am cartografiat doar intreaga lume, pâna acum! Intrebarea e, insa, una foarte proasta. Abia incepem sa avem o idee despre ce inseamna sa traim intr-o lume in care hartile sunt peste tot – si in care, folosind hartile, suntem noi insine cartografiati.