Ziarele „Românul“ si „Tribuna“ au informat fiecare despre „agapa“ data în onoarea celui pe care îl sustinea, sub forma unor „scrisori“ din Budapesta. Cea din primul, prin subtitlul sau – „Întrunirea tinerimii din Budapesta în onoarea fruntasilor nostri“ – îi atribuie „agapei“ semnificatia unei manifestatii de solidaritate cu respectivii „fruntasi ai nostri“, deci, cu membrii comitetului national, ce se opuneau „tribunistilor“ în frunte cu Goga. Cuvântarile tinute de Al. Vaida, C. Stere, Iuliu Maniu, Teodor Mihali s.a. sunt rezumate în ideea sustinerii pe care o au din partea tineretului studios, încât imaginea, destul de neclara, da si impresia de aranjament în vederea efectului.
Mai detaliata e, în schimb, darea de seama pe care o face corespondentul ziarului bucurestean „Minerva“ (în nr. din 28 ianuarie) „agapei“ în onoarea lui Al. Vaida. Si aceasta e partizana, dar ea cuprinde si transcrierea cuvântarilor rostite. Primul vorbitor a fost sarbatoritul, care a început prin a face pe scurt istoricul conflictului, fara sa se îndeparteze de naratiunea din „Raportul“ lui Stere. „Ati asistat“ – spune el – „la o lupta pe viata si pe moarte între mine si d. Goga. Lumea se astepta ca sau eu sa decapitez pe d. Goga, sau d. Goga sa ma decapiteze pe mine si, spre surprinderea tuturora, nu s-a întâmplat nici una, nici alta…“ Ajungând la declaratiile lui Kristóffy „ca s-a înselat asupra persoanei d-lui Goga si ca acel Goga care s-a prezentat la dânsul a fost un pseudo-Goga“, Vaida face observatia ca „ar fi fost firesc sa sustin(a) acuzarea si sa duc(a) lupta si mai departe“, fara sa dea alte explicatii, în conditiile în care cu adevarat firesc ar fi fost contrariul. În continuare, este descris demersul lui C. Stere: „Iata însa ca d. Stere, prieten al d-lui Goga si al meu, prieten si un mare devotat al cauzei române, a înduplecat pe d. Goga sa recunoasca ca eu, bazat pe dovezi în sustinerea acuzarei si de buna credinta, aveam dreptate. Eu, în fata acestei situatii, am renuntat sa sustin acuzarea, convingându-ma de imposibilitatea ei. Cei care ma cunosc pe mine si pe d. Goga trebuie sa constate ca, daca s-a putut face aceasta imposibilitate, apoi aceasta este o adevarata minune. Stadiul înversunat al luptei si temperamentul nostru explica faptul de ce d. Stere a trebuit sa munceasca 12 zile si 12 nopti pentru a putea îndeplini opera de împacare. D. Stere a trebuit sa-si ia în ajutor toata energia si perseverenta pentru a putea duce la izbânda pacea. În aceasta opera, dânsul a fost calauzit de o idee de ordin superior, anume ca în fata unor vremuri cu adevarat istorice, în care traim, toti fii neamului trebuie sa ne strângem si sa fim solidari. De aceasta mare idee am fost calauzit si eu, si d. Goga, când am primit propunerea d-lui Stere. Am renuntat la interese personale, având în vedere interesele neamului. În fata dusmanului milenar trebuie sa încetam lupta dintre frati. (…) Sunt convins ca acesta va fi terenul în care va încolti solidaritatea întregului neam. Dupa scurt timp va veni ziua luptei marete si în care ne vom aduce aminte de serviciul facut de d. Stere.“
Negresit, ducând elogierea mediatorului la extrem, cu pretul exagerarilor („pertractarile“ nu durasera „12 zile si 12 nopti“), Vaida Voevod furniza o explicatie, avantajoasa pentru el, a „concesiei“ facute prin admiterea închiderii incidentului.
Cât despre cel astfel elogiat, el si-a început cuvântul amintind ca venea de la agapa data în onoarea d-lui Goga si ca acolo „(a) primit o rasplata stralucita pentru sfortarile depuse în serviciul adevarului“, întrucât „(a) iesit în strigatele: Traiasca Vaida!“ (Era, de fapt, un patent neadevar!) Retinând, în continuare, afirmatia lui Vaida ca „a facut o minune“, Stere nu o respinge nici macar de forma („din modestie“), ci declara scurt: „Minunile se fac de o forta divina: credinta“, a sa fiind „în viitorul neamului“. Ea l-a calauzit în demersurile sale, pe care le-a rezumat înca o data, pentru a încheia toastând „în sanatatea scepticilor (?) batrâni, a fruntasilor comitetului national, care au raspunderea neamului întreg, si a tinerilor.“
Am vazut ca, si la vârsta redactarii memoriilor, Vaida considera ca „a avut dreptate“, chiar si dupa ultimele declaratii ale lui Kristóffy, si ca putea continua lupta împotriva lui Goga. Atunci, însa, mai preciza în treacat ca a acceptat închiderea incidentului, pentru ca Stere îsi luase un „angajament fata de (el)“, anume ca „«Tribuna poporului» îsi va sista aparitia“.
Acest angajament nu este, în niciun caz, o inventie târzie a memorialistului Vaida. C. Stere, cum s-a vazut, marturisise în „Raportul“ sau ca venise la Brasov, în 9 ianuarie, „spre a mijloci restabilirea vietii normale si a disciplinei de partid“, ceea ce, si pentru el, însemna subordonarea neconditionata a „Tribunei“ fata de comitetul national, singura alternativa fiind „un razboi de exterminare între taberele învrajmasite“.
Acelasi bine informat corespondent al „Minervei“ comunica peste trei zile (la 2 februarie) ca „d. C. Stere a fost chemat telegrafic la Iasi, unde prezenta sa e reclamata de interese familiale“, dar ca „se va înapoia peste opt zile la Arad“, fireste, pentru etapa a doua a demersurilor, implicit, pentru îndeplinirea angajamentului luat. În legatura cu acesta s-ar putea sa fie si o scurta deplasare a lui Al. Vaida la Bucuresti în 10 sau 11 februarie 1912.
Spre deosebire de antagonistul sau, O. Goga nu a dezvaluit, în cuvântul rostit la „agapa“ din 26 ianuarie, ceva din felul cum au decurs „pertractarile“ cu profesorul iesean. De la el, iarasi, nu s-a pastrat vreo scrisoare, nici vreo pagina memorialistica, în care sa existe macar o aluzie. O idee ne putem face totusi dintr-o scrisoare trimisa lui de catre C. Stere tocmai în momentul plecarii de la Budapesta spre Iasi. Epistola aceasta e din „11 februarie/Vagon“, dupa noi, în stil nou, în stil vechi fiind din 29 ianuarie. „Iubite,“ – scria directorul revistei iesene – „Ramas singur în vagon, nu pot dormi. Gândul mi se îndreapta între ce ma asteapta acasa si ceea ce am lasat în urma. Si nu pot avea liniste când îmi aduc aminte de tortura la care te-am supus. Nu am nicio remuscare, iau raspunderea întreaga în fata viitorului, sunt convins ca te-am scapat de un grozav zbucium, care, fatal, te-ar fi zdrobit, chiar daca ai fi reusit, dupa ani de zile, sa aduci «proba» despre care vorbeste Iorga ca trebuie s-o cauti singur, ca sa poti vorbi cu atât mai tare. Iarta-mi deci amaraciunea trecatoare si nejustificata în fond, pentru acest mare rezultat“. În continuare, îl informa ca a vorbit „despre «Tribuna» si solutia de dat acestui conflict“ cu Maniu, acesta neavând înca „o formula“, dar fiind de acord cu principiul rezolvarii, „fara jertfe omenesti“, astfel ca „Ciorogaru si ai lui sa fie împacati, si nu distrusi“, afirmatie în temeiul careia îl sfatuia, în final, „sa fie linistit“.
Îndemnul era greu de pus în practica de Goga, în conditiile în care, în zilele urmatoare, „Românul“ îi cerea socoteala pentru articolul „Pacate nationale“, pe care îl publicase Oct. C. Taslauanu în numarul din 29 ianuarie al „Luceafarului“, iar „Universul“, de la Bucuresti, îi comenta cu rea-vointa spusele si nu-i admitea „dreptul la replica“. Dupa ce, în 29 ianuarie, poetul anunta reluarea colaborarii sale la „Tribuna“, pe care declara ca o sistase câta vreme acuzatia planase asupra sa, raspundea celor doua atacuri prin notele „Pentru ziarul «Universul»“ si „Pentru «Românul»“. Aceasta din urma aparea în ziua de 7/20 februarie 1912, când autorul ei intra în temnita din Seghedin, pentru a-si ispasi pedeapsa ce i se daduse în urma procesului de presa din 1910.
Cum ziarele iesene nu informeaza despre nicio întâmplare „grozava“ petrecuta în familia lui C. Stere, motivul chemarii lui acasa va fi fost de ordin politic, probabil, în legatura cu declansarea de catre liberali a unei viguroase campanii de rasturnare a guvernului condus de P.P. Carp. Între timp, sugestionat de agapele budapestane ori, poate, chiar dând curs unui cuvânt de ordine, „Delegatia Românilor Ardeleni din Iasi“, în numele careia semnau profesorii S. Halita, I. Ursu si C. Sporea, lansa, la 4 februarie, ideea unui banchet în onoarea lui C. Stere, cu ocazia împacarii dintre Goga si Vaida Voevod, idee la care sunt invitate sa adere personalitatile din localitate. Cei trei îl rugau de îndata, printr-o scrisoare, pe directorul „Vietii românesti“ sa accepte cinstea si sa participe la banchet, la care primeau raspuns afirmativ, în ziarul „Miscarea“. C. Stere accepta, subliniind ca o face numai pentru ca sa se releve faptul ca, în împacarea celor doi „luptatori“ ardeleni, rolul principal nu l-a jucat el, mediatorul, ci însusi Iasul intelectual… (Va urma)
Autor: VICTOR DURNEAApărut în nr. 420