Prin anii ‘70, intr-o colectie frantuzeasca de romane de aventuri, au aparut cateva romane a caror actiune se petrecea la Kandahar, in Afganistan. Nu era vorba despre negustorii de piei de karakul si nici de mausoleul lui Ahmad, vechi de doua secole, ci de o colcaiala de spioni prin hoteluri si restaurante care, dupa ceva aventuri amoroase cu parfum de praf de pusca, se lichidau fara mila pentru a sterge urmele unor afaceri murdare. Kandahar devenise terenul predilect al intrigilor si capcanelor politice imaginare care produceau subiecte pentru romane de aventuri care faceau deliciul cititorilor de literatura de peron. Agenti francezi, sovietici, britanici, americani, arabi isi stabileau acolo cartierul general facand din niste munti sterpi, neprimitori, un rai al disputelor si al ucigasilor cu simbrie.
In decembrie 1980 subiectele romanelor de spionaj au fost inlocuite cu stirile despre invazia militara sovietica rapid transformata intr-un razboi crancen, de uzura, care avea sa dureze un deceniu. Un razboi terminat cu infrangerea rusinoasa a faimoasei Armate rosii a URSS si cu aparitia talibanilor fundamentalisti in care SUA investeau pe parcursul conflictului tot ce trebuia ca Moscova sa nu cucereasca Afganistanul. La 11 septembrie 2001, se produce nefericitul atac terorist la World Trade Center Towers. Teroristii sunt suspectati de colaborare cu talibanii, SUA ii cauta peste tot, inclusiv in Afganistan. Un razboi in acelasi tinut muntos, la fel de crancen si la fel de greu de castigat, la care participa, din solidaritate cu tragedia americana (unele au avut surpriza sa constate ca si cu interesele americane), mai multe state din NATO si nu numai. Un alt deceniu de disperare. Moartea secera soldatii, strategii nu gasesc solutii. Kandaharul fanteziilor literare din romanele de aventuri a ajuns cu adevarat un loc al disputelor nemiloase, iar Afganistanul a devenit din nou teatru de lupte fara sfarsit. Au existat si vizionari care au intuit ca napasta bietilor afgani vine de la interesul geostrategic pe care statul lor il prezinta pentru marii actori politici si militari. Sunt cei care cred ca Afganistanul ar fi un foisor din care se vede departe, pana in China, Federatia Rusa si statele din Asia Centrala. In teatrele de operatiuni de razboi din Afganistan moartea nu mai este demult o fictiune literara, este o realitate tragica. Cat va dura tragedia nimeni nu poate sa stie. Interesul pentru Afganistan – acum aflam mai multe – este cu mult mai mare decat cel al romancierilor sau al cautatorilor de teroristi.
Stirile recente sunt bulversante. Acest stat, cunoscut ca unul dintre cele mai sarace din lume, sta pe o uriasa bogatie. Sa dam crezare sursei care aduce aceasta stire si sa nu o catalogam cu usurinta ca o eventuala manipulare. Prestigiosul ziar francez „Le Figaro“ a publicat un articol socant: ,,Afganistanul asezat pe un tezaur de minerale“. Interesul cititorului este starnit de la inceput prin anticiparea concluziei: ,,o nota a Pentagonului evoca o <Arabie Saudita a lithiumului>“. Potrivit Washingtonului, muntii Afganistanului ascund uriase rezerve de minereuri pretioase care ar putea sa propulseze acest stat printre primii exportatori mondiali. Istoria descoperirilor este strans legata de razboaiele care s-au purtat pe teritoriul afgan (de aceea le-am amintit in introducere, n.n) iar iesirea la lumina a adevarului nu mai putea, se pare, fi oprita. Americanii sunt in posesia unor harti geologice realizate inca din timpul razboiului sovietic din Afganistan. Ziarul francez preia, de fapt, din „New York Times“ stirea descoperirii unor uriase zacaminte de aur, lithium, fier, cupru etc. in muntii Afganistanului facuta de o mica echipa de geologi americani impreuna cu specialisti ai Pentagonului. Acestia au intrat mai intai in posesia unor harti stabilite de expertii sovietici in timpul ocuparii militare a Afganistanului din anii ‘80. Dupa retragerea trupelor sovietice, afganii au ascuns hartile si au tainuit informatiile pentru ca acestea sa nu cada in mainile talibanilor, sperand ca dupa prabusirea regimului acestora statul va putea trece la exploatarea in pace a acelor bogatii. Nu a fost sa fie, dupa cum se vede. In cautarea teroristilor, geologii si specialistii americani ai Pentagonului au intrat in posesia documentelor. De acum, lucrurile vor intra pe un alt fagas. Combinatia dintre strategie si politica devine profitabila in geostrategie!
Ce se va intampla in aceasta situatie? Sunt mai multe ipoteze. Sa acordam credit informatiilor furnizate de Pentagon, preluate de „New York Times“ si de „Le Figaro“, si sa ne oprim la doua dintre ipotezele considerate ca avand un grad mai mare de probabilitate.
Prima: pentru exploatarea noii bogatii din Afganistan este nevoie de tehnologie. Se intelege ca acest stat sarac nu dispune nici de tehnologie, nici de mijloace materiale necesare exploatarii si prelucrarii zacamintelor descoperite. Sunt necesare mari investitii. Ele nu pot fi decat straine iar acestea nu apar din senin si nici din solidaritate cu soarta napastuitilor afgani. Astfel de investitii nu pot veni decat de la strainii cu dare de mana si cu posibilitati de protejare militara a intereselor lor. Se vor gasi, nu trebuie sa ne indoim!
Perspectiva terminarii razboiului in Afganistan poate sa se indeparteze sau poate fi schimbata daca avem in vedere cea de a doua ipoteza. Iat-o: americanii au inteles de mult ca au mari dificultati in incheierea razboiului impotriva rebelilor talibani si a retelei teroriste a lui Bin Laden. Bogatiile descoperite in Afganistan, de care acum Washingtonul s-a hotarat sa vorbeasca public, devin o miza pentru o eventuala schimbare a strategiei militare care ar putea sa conduca la incheierea onorabila a razboiului. Este luata in calcul eventuala atragere a Chinei, Indiei si Rusiei la lichidarea mai rapida a teroristilor contra perspectivei intrarii in competitia pentru bogatiile Afganistanului. O astfel de tactica a fost folosita in cazul rasturnarii regimului lui Saddam Hussein. O perspectiva similara a fost deschisa (si bine tinuta sub control) in cazul razboiului din Irak prin promisiunea cu recompensa participarii la operatiunile de reconstructie postbelica si accesul la petrolul irakian. Promisiune care nu a fost tinuta, evident. Nu au avut intelegere nici macar statele care acceptasera sa participe la razboi in intentia – marturisita sau nu – de a-si putea recupera datoriile de la Irak facute de regimul lui Saddam Hussein. Romania este Stan Patitu’ (daca vrem sa recunoastem, evident). Atragerea Indiei, Chinei si Rusiei la curatarea muntilor afgani de teroristii lui Bin Laden este posibila, desigur, daca acestor tari li se pare posibila intrarea in competitia pentru impartirea bogatiilor. Chinezii sunt deja instalati cu o companie de exploatare in Afganistan. Pentru ceilalti, cu cat mai repede, cu atat mai bine. Pentru exploatarea acelor bogatii este nevoie de securizarea anticipata a zonei, de curatarea focarelor de risc. Intr-o astfel de operatiune, este evident acum, americanii sunt interesati. Si iata cum, in fixarea strategiei victorie, cu toate riscurile, ar putea sa intre in calcul starnirea interesului rusilor, chinezilor si indienilor pentru exploatarea bogatiilor acestui stat atat de sarac. Ca si in Africa, interesele sunt mari, atat cele politice cat si cele militare, pentru a se asigura drumul spre materiile prime de care au nevoie statele dezvoltate. Ipotetica, aceasta solutie nu trebuie ignorata pentru ca, bine tinuta sub control, poate oferi SUA sansa iesirii din urgia in care au intrat in cautarea teroristilor lui Bin Laden. O iesire pe care presedintele Obama a promis-o in campania electorala si pentru care cauta calea cea mai onorabila de a o ataca. Americanii, se stie, platesc orice pret pentru a evita infrangerea. Au dovedit-o in cazul razboiului din Vietnam.
Bogatia pe care s-a trezit Afganistanul va deveni pretext fie pentru o competitie pasnica, fie pentru un razboi. Un razboi economic sau militar, dar razboi. Si iata cum un stat sarac nu se poate bucura nici macar de averea pe care i-o da Dumnezeu. Bogatia statelor mici a devenit un blestem pentru popoarele lor.
Autor: GEORGE APOSTOIUApărut în nr. 280