In momentul in care scriu acest articol situatia politica este in continuare, la nivel formal, neclara. Presedintele declarat de exit-poll-uri nu este acelasi cu câstigatorul desemnat de Biroul Electoral Central, iar discutiile genereaza o atmosfera de suspiciune. Mita electorala, fraude, hartuiri la adresa votantilor si o serie intreaga de acuzatii ridicate mai ales de infrânta coalitie PSD-PNL vin sa se opuna adevarului oficial: alternanta la guvernare a esuat. Cum s-a ajuns la o astfel de situatie si de ce un grup cu o majoritate confortabila in Parlament esueaza in incercarea de a câstiga alegerile?
Paradoxul calculelor matematice
Este oare Traian Basescu un lider providential pentru care majoritatea românilor opteaza indiferent de actiunile sale concrete ori, pur si simplu, s-a mers pe ideea ca „nu e altul mai bun“? Voi discuta in cele ce urmeaza despre profilul celui care se va afla, probabil, inca 5 ani la cârma statului român, despre inselaciunea politica pe fondul careia, in opinia mea, s-a ajuns la revalidarea populara (chiar internationala!) a presedintelui jucator sau a unui jucator care isi asuma de fatada rolul democratic-constitutional de presedinte.
In primul rând, paradoxul calculului matematic al procentelor obtinute de candidati imi da serios de gândit. Votantii lui Mircea Geoana si Crin Antonescu, alaturi de electoratul urmatorilor clasati reprezentau peste 60% dintre alegatori. Cum (aproape) toti acestia s-au declarat de partea candidatului PSD, formând o alianta puternica, victoria PDL ridica semne majore de intrebare. Un partid cu o cota de aproximativ 30% reuseste sa doboare in mod straniu o opozitie dubla ca dimensiuni. In acest caz, fie capacitatea „baronilor“ si „mogulilor“ nu este atât de mare pe cât s-a incercat sa se demonstreze propagandistic, fie PDL are o retea similara mai puternica (vezi declaratia lui Victor Ponta conform careia „sistemul lor a fost mai bun“).
Asadar, Traian Basescu ori s-a inselat infierând mafia si necinstea din rândul opozantilor sai ori, cumva, in stilul sau obisnuit, a creat un mit pentru a modifica intentiile electoratului. Mitul marilor corupti pe care s-a bazat discursul sau politic s-a dovedit a fi o exagerare, cu succes insa si cu priza la public. Nu as neglija nici cea de-a doua posibilitate: reteaua clientelara si de control a PDL-ului a fost mai eficienta decât cea a opozitiei. In orice caz, pentru a ma feri de acuzatii neprobate, voi ocoli acest aspect.
Revenind la paradigma basesciana, ea se poate rezuma stralucit prin chiar cuvintele domniei sale: „Un fleac. I-am ciuruit“. Poate parea o aluzie la adversarii politici incrâncenati, dar eu as interpreta-o mai degraba ca pe o declaratie indreptata impotriva opozantilor sai de orice fel: peste 5 milioane de români prezenti la vot. Sa nu uitam, totusi, ca axiologia tipica basescianului fanatic imparte binele si raul in functie strict de ralierea la pozitiile liderului absolut (pe cale sa devina si absolutist). Minciuna si manipularea intervin acolo unde adevarul este rostit partial si/sau numai referitor la optiunea celorlalti. Pentru Traian Basescu nu exista corupti/baroni/moguli decât in tabara adversa. Trebuie, asadar, sa intelegem ca incompetenta vadita a guvernului Boc, alaturi de activitatea cercului format din Adriean Videanu, Elena Udrea, Vasile Blaga s.a.m.d. sunt simple fantasmagorii, inventii si transformari defaimatoare ale realitatii datorate mogulilor resentimentari in fata cinstei si corectitudinii lui Traian Basescu si ale PDL?
La 5 ani de la instalarea in functie a fostului-actualului-viitor presedinte ipocrizia sa intra pe domeniul evidentelor sensibile. Lupta impotriva coruptiei a esuat, dupa cum chiar domnia sa recunostea cerând, paradoxal, prelungirea mandatului pentru finalizarea muncii pe care pretinde ca a inceput-o in acest sens. Ce uita sau omite sa ne spuna, insa, dl.Basescu este ca, de fapt, tot circul anti-oligarhie a avut drept unic scop final inlocuirea unor grupuri nocive de interes cu altele, mai puternice, am putea spune, chiar decât cele ale PSD-PNL-UDMR-etc., in lumina ultimelor rezultate electorale.
Razboiul cu oligarhii
Presedintele erijat in erou al democratiei, in special prin condamnarea comunismului, s-a comportat pe tot parcursul mandatului sau (vizionar modificat de la 4 la 5 ani pe baza constitutionala) ca un veritabil lider bolsevic. O spun cu tristete, ca unul dintre miile de tineri increzatori in schimbare survenita in 2004. Politica e constituita din mesajele formale, respectiv subliminale, ale actorilor de pe scena sa. Discursul public al lui Traian Basescu mizeaza pe o lupta de clasa manifesta si pe polarizarea societatii intre „bogati“(oligarhi) si „saraci“(exploatati). Asemanarea cu bolsevismul este destul de clara (nu voi folosi termenul de neomarxist din motive evidente de respect pentru o scoala filosofica de un nivel intelectual infinit peste cel al presedintelui care, sa nu uitam, se lauda cu o singura lectura prelungita pe parcursul unui intreg mandat).
Desigur ca presedintele nu are pârghiile legale/constitutionale de a actiona decisiv impotriva oligarhilor, insa la nivel de imagine si perceptie publica ura sincera a liderului pdl-ist fata de moguli rezoneaza perfect cu dispretul unei mase considerabile de cetateni fata de asa-zisii oameni de succes. Inselaciunea politica intervine atunci când bogatii PDL sunt tratati cu ingaduinta ca fiind oameni de afaceri (atentie mare la terminologie) aflati in slujba neamului, in vreme ce toti non-portocaliii sunt stigmatizati. Ei sunt, intr-o veritabila exprimare comunista, dusmanii de clasa, inamicii poporului. Pe acestia trebuie sa ii atacam pentru a elibera românii de rând, al caror prieten se vrea a fi dl. Basescu, de povara exploatarii.
Nu aduce acesta extrem de mult a discurs leninist? Sa mergem mai departe. Ce ne facem atunci când nu exista probe care sa sprijine o acuzatie grava pe care ne propunem sa o lansam? Bunul-simt ne-ar spune sa fim cumpatati. Pentru liderul PDL e prea putin relevant, insa. Defaimarea are loc si in absenta dovezilor, capitalul popular se câstiga, iar interesele de mentinere a puterii sunt satisfacute.
Câti dintre cei acuzati de Basescu au fost declarati vinovati prin sentinta definita de catre instanta de judecata? Niciunul, dar trebuie sa il credem pe cuvânt pe presedintele in exercitiu. El a fost si ramâne un om simplu, de partea noastra, spune morala pdl-ista. Traian Basescu a realizat (paradoxal!) ceea ce isi propunea, nu de mult, Crin Antonescu in campania sa: revolutia bunului-simt. A reusit sa impuna prin modul sau pervers de a se comporta pe scena politica standarde tot mai mari ale nesimtirii si proastei cresteri pe care le-a promovat drept simboluri ale autenticitatii. A fost, sa nu uitam, subiectul unor momente memorabile pe care ma feresc sa le descriu amanuntit, de la „tiganca imputita“ si pâna la atacul infam referitor la moartea sotiei dl-ui Crin Antonescu. Jocul sau a fost si a ramas lipsit de fair-play. Atunci când este acuzat de fapte grave (scandalul flota) sau complet imorale (vila din Mihaileanu) reactioneaza dur, se victimizeaza, invocând lipsa oricaror probe sau, alteori, promitând dovezi care nu mai ajung niciodata in mass-media (vezi cazul veniturilor fiicei sale Ioana Basescu).
Românii din diaspora
Prin urmare, sa retinem modul in care adversarii sunt malefici chiar daca nu exista probe sau verdicte ale instantelor de judecata, in vreme ce presedintele isi pastreaza statutul imaculat tocmai pentru ca nu exista un verdict judecatoresc. Concluzia mea este ca abordarea basesciana e inrudit cu cea bolsevica deoarece acesta priveste societatea ca fiind scindata intre exploatatori si exploatati; totodata, isi fundamenteaza discursul pe gasirea permanenta de vinovati pentru situatia proasta in care se afla România in persoana cvasi-totalitatii adversarilor sai politici pe care ameninta si spera sa ii elimine, pe cât posibil, de pe scena politica. Nu in ultimul rând, trebuie remarcat faptul ca ideea unicameralismului are ca scop formal cresterea vitezei de procesare parlamentara, iar ca scop real si ascuns gasirea unei solutii pentru instaurarea dictaturii de facto, paradoxal, cu sustinere in litera constitutiei.
Românii aflati in interiorul hotarelor tarii s-au gasit aproape la egalitate impartiti intre cele doua optiuni de vot din turul doi. Totusi, daca jocul s-ar fi oprit aici, altul ar fi fost rezultatul consfintit de B.E.C., schimbarea putând sa fie posibila. In tara nu Traian Basescu a fost ales presedinte. Dar in acest punct intervine asul din mâneca liderului PDL: diaspora. Mergând pe mâna exit-poll-urilor, entuziasmul PSD-PNL a debordat duminica seara, numai ca imediat ce s-a demarat centralizarea voturilor declinul a inceput si el sa se produca.
Alta era starea generala luni dimineata, dupa alegeri; cetatenii aflati peste hotare decisesera mentinerea in functie a lui Traian Basescu, intr-o proportie covârsitoare, de unde si nedumerirea (legitima, spun eu) a unora dintre oamenii de media: de ce nu se intorc toti acesti fani infocati ai lui Basescu in tara? Cea mai plauzibila dintre explicatii este, cred eu, orientarea anticomunista a acestei categorii de votanti pentru ca, sa fim constienti, daca in cazul cetatenilor din interior putem banui/spera ca decizia se bazeaza pe confruntarea directa cu rezultatele guvernarii PDL, in cazul românilor din afara tot ceea ce ramâne este perceptia, deci imaginea.
Prin condamnarea comunismului, Traian Basescu a jucat o carte câstigatoare, in ciuda faptului ca existenta sa de dinainte de 1989 nu a semanat deloc cu cea a majoritatii românilor; spre deosebire de cei mai multi dintre concetatenii sai, TB a lucrat in strainatate si, ca un paradox suprem, nu a avut dosar de securitate si nici legaturi strânse cu acest organism. Lui Mircea Geoana, la polul opus, i-a fost atribuita imaginea de neocomunist, in principal din pricina partidului pe care il conduce, si de aici reactia dura impotriva sa. Ca o consolare, cel putin, liderul psd-ist a obtinut majoritatea in teatrele de operatiuni multvizitate si apreciate de (probabil) viitorul presedinte al tarii.