Blatista

Trenul se pune rapid in miscare. E nou si curat, una dintre sagetile albastre, cu tapiteria inca intacta si mirosul proaspat. E dimineata, ora zece, si in el se afla poate douazeci de oameni care merg inspre Bucuresti: câtiva pensionari, câtiva studenti si câtiva angajati razleti cu treaba la capitala.
Controloarea e vioaie si bine dispusa. A trecut de patruzeci de ani, isi poarta parul intr-un permanent slab si ars, vopsit negru abanos, ochii rotunjiti cu creion turcoaz si uniforma bine intinsa peste formele corpului ei tânar. Se uita atenta si experta pe geam, la peisajul ce se deruleaza din ce in ce mai repede, pâna ce trenul prinde viteza constanta de drum, de parca ar vrea sa supravegheze procesul si sa se asigure cu ochi stiutori ca totul merge bine. E domeniul ei, proprietatea ei. Apoi traverseaza vagonul pâna la capat, unde conducatorul si aghiotantul lui stau inchisi in cabina micuta despartita de rest prin usi de sticla transparenta. Ciocane in geam si le face cu mâna. O saluta si ei, vazându-si de treaba – o discutie aprinsa. Se aseaza pentru cinci minute pe prima bancheta si citeste amuzata un  ziar de scandal. Pe prima pagina se vede una dintre vedetele autohtone mai mult dezbracata decât imbracata, cu doua stelute in dreptul pieptului voluminos.
Dupa ceva vreme controloarea se ridica si incepe sa-si faca runda. Se prezinta pe lânga banchete cu spatele drept si privirea banuitoare, uitându-se la oameni cu ochiul atent, dar politicos al unei James Bond feminin, de parca ar fi vrut sa-si dea seama daca biletul emis in gara ar fi fost contrafacut. Multumeste politicos, insa numai dupa ce perforeaza cartonasul cu unealta ce lasa o urma ca de surubelnita in cruce.
Batrâna inconjurata de peturi si sacose de plastic incarcate cu te-miri-ce se zgâieste si ea la geam, la copacii si câmpurile pe care le inghite trenul si la garile mici pe lânga care trec. E grasa, are un corp greoi si butucanos si parul alb si nespalat prins intr-un coc neingrijit, dar ceva din fiinta ei parca ar fi inghitit orice urma de feminitate. Nu pare nici barbatoasa, ci doar o simpla fiinta, un corp fara gen si o viata fara tinta – decât poate gara la care vrea sa se dea jos.
Controloarea o masoara aspru de indata ce ajunge la ea. Tonul vocii i se schimba brusc, inaltându-se binisor si asprindu-se:
– Biletul la control!
Batrâna se uita la ea cu o figura confuza.
– Ce, ce nu-ntelegi?, o ia la rost cealalta, in exercitiul functiunii, facându-si datoria. Scoate biletul!
Batrâna clipeste des si incepe sa balmajeasca ceva, de parca n-ar fi fost sigura daca sa explice sau sa ceara pasuire.
– Lasa, lasa-ma cu vrajeala!, se rasteste din nou controloarea, de data asta atragând atentia câtorva pensionari ce incep sa priveasca scena pe deasupra ochelarilor. Daca n-ai bilet trebuie sa te dai jos la prima! Intelegi? Te dai jos si gata! Hai! Ridica-te de-acolo si treci la usa!
– Lasa-ma maica si pe mine… incepe intr-un final batrâna sa se milogeasca.
– Nici o maica! Nici o maica! Toti oamenii astia plateste bilet si dumneata de ce sa nu platesti? Ha? Ce, n-ai bani? N-ai pensie? Treaba dumitale!
Controloarea pare sa recite un text dintr-un manual in care sunt scrise raspunsurile standard la diverse situatii de viata, cu tot cu intonatii. Parca nu crede nici ea ce spune – se vede dupa ochii care ii umbla iar pe coclauri dincolo de geam. Dar gura ii merge inainte, recitând rolul. Cât despre oamenii care au platit bilet si ale caror drepturi le apara, nu comenteaza nici unul, nici intr-un fel nici intr-altul. Se uita doar, caci unde e rost de putin scandal e rost si de câteva perechi de ochi.
Batrâna se uita iar in zare, la cele câteva case razlete care se arata pe câmp, semn ca se apropie de statie.
– Hai, n-auzi? Da-te jos! Misca-te la usa!
Isi ia sacosele si peturile legate cu sfoara pe o sârma rotunda si o porneste sontâcaind inspre iesire. Controloarea o supravegheaza, strâmbând din nas. Se intoarce discret catre unul dintre pensionari si, punându-si mâna aparatoare la gura, ii sopteste strâmbându-se:
– Puuuuute!
Trenul opreste in statie. Batrâna apasa butonul de deschidere a usilor care gliseaza elegant la stânga si la dreapta, apoi se uita necajita si cu sprâncenele ridicate la haul care se casca pentru picioarele ei umflate intre podeaua vagonului si peron.
– Maica, striga ea dupa controloare, nu vii sa m-ajuti o târa?
Controloarea are un gest de parca i-ar face vânt afara si-apoi incepe sa o bombane, dar se da jos, o prinde de un cot si o ajuta sa coboare, apoi ii da si sticlele.
– Sa nu te mai prind in tren fara bilet, ai auzit?, mai dadaceste ea cu o urma din indignarea cuvenita. Ca te dau iar jos la prima! Sa fie foarte clar!
Batrâna o porneste sontâcaind spre iesirea din gara. Oricum vroia sa coboare la prima. Ca oare cât de departe sa se duca si ea carând peturile si sacosele-alea?