Birocratia

Traim într-o lume a birocratiei, formalitatile si hârtiile ne acopera viata, ne înabusã. Am sperat si speram neîncetat ca aceasta magma birocratica sa fie înlaturata, dar ea devine din ce în ce mai densa, mai apasatoare. Trec chiar în aceste zile printr-o experienta de acest fel. Cu cinci ani în urma, mi-a decedat sotia pe numele careia fiinta abonamentul nostru la gaze. GDF Suez, distribuitorul actual al gazelor, si-a somat abonatii sa încheie noi contracte. În aceasta situatie, am comunicat  decesul sotiei si am cerut ca abonamentul sa fie trecut pe numele meu. Si asa a început marea aventura a birocratiei! Îmi închipuiam ca prezentând actul de proprietate în care figuram amândoi  si certificatul de deces va fi operata schimbarea de titular al abonamentului, dar n-a fost sa fie asa, desi lucrurile erau clare!
A trebuit sa transmit consimtamântele copiilor nostri, care, în urma decesului mamei lor au devenit detinatorii unei parti din mostenirea ei, deci o treime  din casa (doua treimi revenindu-mi mie,  ca posesor a 50% si ca mostenitor al sotiei), desi ei nu locuiesc nici în casa si nici în România. De asemenea, mi s-a cerut sa  completez formulare ca la încheierea unui nou abonament, cu întrebari referitore la detaliile utilizarii acestei energii care figureaza de decenii în dosarul casei aflat la respectiva societate, când totul ce urma  a fi operat nu era decât o schimbare de nume. A urmat un schimb de scrisori si nerezolvarea pâna acum a impasului…
În fiecare zi, în viata noastra cotidiana suntem confruntati cu astfel de situatii, unele frizând absurdul, dar care nu pot fi nici ocolite si nici evitate, consumându-ne timpul, energia si nervii. În cadrul unor institutii exista servicii care se ocupa  cu aceasta tracasare a cetateanului, uneori – ai impresia ! – cu o adevarata satisfactie a exercitarii puterii „formei“, a posibilitatii de a „domina“ pe solicitant si a-l sicana. Pe lânga sirul nesfârsit de agentii consumatoare de timp si bani, dar în mult mai mica masura generatoare de îmbunatatiri ale vietii fiecaruia, ar mai trebui creata si o agentie de combatere si frânare a birocratiei, unde cetateanul sa poata reclama situatii de acest fel si care ar avea si autoritatea necesara remedierii lor.
În nu putine cazuri, ramâi cu senzatia ca birocratia produce birocratie, ca exista o adevarata cursa de fabricare a formularelor, cât mai complicate, cât mai încarcate, cât mai consumatoare de timp pentru a fi completate. Din nou simt nevoia de a privi înapoi, cu un secol si jumatate în urma, în perioada în care statul român modern se organiza si se straduia sa se alinieze institutiilor europene, facând acest lucru cu pricepere si tact, imitând, dar având necontenit în vedere propriile interese si propriile posibilitati.
La începutul domniei lui Carol I numarul functionarilor institutiilor centrale era relativ redus. La Ministerul de Finante exista un personal de 160 de angajati, la Ministerul Agriculturii, Comertului si Lucrarilor publice – care însuma trei viitoare ministere ! – se înregistrau 34 de functionari, iar la Ministerul Afacerilor Straine, în cadrul administratiei centrale, în afara celor plecati în post peste hotare, existau 23 de persoane. Nici n-as îndrazni sa fac comparatii cu cifrele de personal ale zilelor noastre!
Programul de lucru în ministere se desfasura între 10 dimineata si orele cinci dupa-amiaza, dar cei de la Ministerul Afacerilor Straine se gaseau la minister doar între 12 si orele cinci dupa-amiaza. Programul aparent pare lax, dar în fapt nivelul de cunostinte pretins functionarilor era ridicat. Legea de organizare a Ministerului Afacerilor Straine prevedea ca nimeni sa nu poata obtine o functie „superioara postului de sef de birou“ decât dupa supunerea sa unui examen la urmatoarele materii: istoria politica moderna si istoria principalelor tratate, statistica si principii generale de economie politica, dreptul gintilor, dreptul public national si strain, elementele codului civil, stilul diplomatic (depese, note etc.), sistemul comercial (legislatia, tarifele, politica comerciala, miscarea comertului diferitelor tari, relatiile si schimburile României „cu pietele cele mai importante“), situatia industriei nationale, regulamentele si organizarea consulara a diferitelor tari, dreptul public maritim si limba franceza. N-as vrea din nou sa fac comparatii cu nivelul de astazi al functionarului român!
Important era, însa, faptul ca birocratia epocii respective, aparent cu totul nedezvoltata, functiona în beneficiul comun, fara a apasa viata cetateanului, lasând la o parte ironiile justificate ale lui Caragiale! În  curs de un secol, magma birocratica s-a dezvoltat – este drept, din pacate – peste tot pe glob, dar în ceea ce ne priveste ea a atins cote de neimaginat si fara sa vrem ne putem pune întrebarea în ce consta democratia daca cetatenii n-au posibilitatea de a pune stavila absurdului?!